Judge recusal: prior adjudication of similar case does not establish incompatibility under Art. 42(1)(1) CPC

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Procedura derulată

Prin sentinţa nr. 2454 din 3 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2013, Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în conscecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Comuna Solovăstru, Primăria Comunei Solovăstru şi Primarul Comunei Solovăstru prin care a solicita anularea Adresei nr. x/2006 emisă de Primarul Comunei Solovăstru şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestei adrese.

Împotriva acestei hotărâri şi împotriva încheierii din 10 septembrie 2014, de respingere a cererii de recuzare a doamnei judecător B., reclamanta a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27.05.2015.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii.

La data de 18.11. 2015, recurenta a formulat cerere de recuzare a domnilor judecători C. şi D., membri ai completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de recurs.

Cererea de recuzare a fost întemeiată pe art. 44 şi 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A arătat recurenta că, prin sentinţa ce face obiectul recursului, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la considerentele sentinţei nr. 3272 din 23 decembrie 2011 a Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi ale Deciziei nr. 2794 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţate în Dosarul nr. x/2010, prin care sentinţa a devenit irevocabilă.

Decizia nr. 2794 din 28 septembrie 2012 a fost pronunţată de un complet în a cărui compunere au intrat şi domnii judecători a căror recuzare o solicită, C. şi D., care, în opinia sa, nu pot fi imparţiali.

1.2. Soluţia instanţei ce face obiectul prezentului recurs

Prin încheierea nr. 171 din 14 decembrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins cererea de recuzare formulată de recurentă.

Prin decizia civilă nr. 179 din 2 martie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2454 din 3 octombrie 2014.

2. Cererea de recurs

Împotriva încheierii nr. 171 din 14 decembrie 2015 şi împotriva Deciziei nr. 179 din 2 martie 2016, recurenta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de recuzare formulate.

A arătat recurenta că, prin sentinţa ce face obiectul recursului, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la considerentele sentinţei nr. 3272 din 23 decembrie 2011 a Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi ale Deciziei nr. 2794 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţate în Dosarul nr. x/2010, prin care sentinţa a devenit irevocabilă.

A precizat că, prin sentinţa nr. 3272/2012, Tribunalul Mureş a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în ceea ce priveşte cererea de reziliere a Contractului de concesiune nr. x încheiat între S.C. A. S.R.L. şi Primăria Comunei Solovăstru, şi excepţia prescripţiei dreptului mateiral la acţiune în ceea ce priveşte cererea privind plata de despăgubiri.

Prin Decizia nr. 2794 din 28 septembrie 2012, Curtea de Apel Mureş a respins recursul societăţii, ca nefondat, iar din completul care a pronunţat decizia au făcut parte şi domnii judecători a căror recuzare a solicitat-o, C. şi D..

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, înregistrată iniţial sub nr. x/2013 pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, a solicitat anularea Adresei nr. x/2006 emise de Primarul Comunei Solovăstru.

Sentinţa şi decizia pronunţată în Dosarul nr. x/2010 au avut la bază prevederile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecăţii. Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 02.07.2006, după 4 luni de la data emiterii adresei nr. x/2006, şi nu poate fi aplicabil, pentru că reglementează contractele de concesiune publică, şi nu privată, şi pentru că, la art. 70, prevede că rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare.

Astfel, conchide recurenta că domnii judecători C. şi D. nu au putut fi imparţiali în soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii de respingere a doamnei judecător B. şi împotriva sentinţei instanţei de fond, pentru că s-au raportat la propria decizie, nr. 2794 din 28 septembrie 2012 din Dosarul nr. x/2010, prin care au respins recursul formulat împotriva sentinţei nr. 3272 din 23 decembrie 2011.

3. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinare, intimaţii Comuna Solovăstru prin Primar, Primăria Comunei Solovăstru şi Primarul Comunei Solovăstru au solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului. Au arătat că cererea de recurs este identică cu un alt recurs împotriva aceleiaşi încheieri, respins, ca prematur formulat, prin Decizia nr. 669 din 9 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. De asemenea, susţinerile recurentei nu se pot încadra în motivul de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Prin raport, s-a apreciat a fi neîntemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţi.

Prin încheierea din 22 martie 2018, Completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Preliminar, Înalta Curte reţine că excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi a fost soluţionată, implicit, în cadrul procedurii de filtrare a recursului, prin admiterea în principiu a recursului prin încheierea de şedinţă din 22 martie 2018.

4.3. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cererea de recuzare, formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. în cadrul soluţionării cererii de recurs împotriva sentinţei civile nr. 2454 din 3 octombrie 2014 şi împotriva încheierii din 10 septembrie 2014 ale Tribunalului Mureş, a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi art. 44 C. proc. civ.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:

"1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil; (...)".

Recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că judecătorii recuzaţi au soluţionat anterior alte cauze care o priveau, exprimându-şi părerea cu privire la soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41-44 C. proc. civ., incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocate de recurentă în cuprinsul cererii de recuzare, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

În contextul dreptului la un proces echitabil, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv, ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

În cauză, Înalta Curte, analizând susţinerile formulate în cadrul cererii de recuzare, reluate şi prin cererea de recurs, apreciază că în mod legal a fost respinsă cererea de recuzare formulată de recurenta S.C. A. S.R.L., completul învestit cu soluţionarea acesteia reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., soluţionarea de către judecătorii cauzei a unei probleme identice/similare de drept într-un alt dosar (în Dosarul nr. x/2010), chiar în ipoteza suprapunerii anumitor elemente de fapt, neechivalând cu exprimarea unei judecăţi cu privire la pricina ce se judecă.

De asemenea, conform art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil. Alin. (4) al articolului menţionat dispune că părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului, iar alin. (5) prevede că instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt şi de drept invocate.

Prin urmare, soluţionarea unor cauze anterioare, având ca parte societatea recurentă şi un obiect apreciat de recurentă că ar avea legătură cu prezentul dosar, în condiţiile conforme cu cele impuse în C. proc. civ., nu poate duce la concluzia că judecătorii şi-au format deja o opinie asupra modului în care vor soluţiona cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea lor.

Celelalte aspecte de fapt şi de drept iterate în cuprinsul cererii de recurs, referitoare la competenţa asupra soluţionării litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de concesiune şi la incidenţa O.U.G. nr. 54/2006, nu pot fi analizate în acest cadru procesual, analiza instanţei de control judiciar vizând exclusiv soluţionarea cererii de recuzare.

În consecinţă, neexistând motive de casare a încheierii nr. 171 din 14 decembrie 2015 de respingere a cererii de recuzare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

4.4. În raport cu soluţia de respingere a recursului vizând respingerea cererii de recuzare potrivit art. 53 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul formulat împotriva Deciziei nr. 179 din 2 martie 2016, decizie pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii nr. 171 din 14 decembrie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 179 din 2 martie 2016 a aceleiaşi instanţe, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2018.