State liability for wildlife damage: exclusivity of administrative compensation procedure over judicial re-evaluation of mitigation duties

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecat

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015 din data de 10.08.2015, reclamanta Asociaţia A., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 186.550 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului, produs de coloniile de pelicani asupra efectivului piscicol, proprietatea reclamantei, ce se găseşte în amenajarea piscicolă B.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 23/F din 28 ianuarie 2016, Curtea de Apel Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor având ca obiect obligaţia de a face, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta Asociaţia A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, reclamanta susţine, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este dată cu greşita aplicare a normelor de drept material, reprezentate de dispoziţiile H.G. nr. 1679/2008 şi Legea nr. 407/2006.

Arată recurenta-reclamantă că, pentru a pronunţa hotărârea criticată, instanţa fondului a luat în considerare apărările pârâtului, conform cărora reclamanta nu este îndreptăţită la despăgubiri, întrucât nu a luat nicio măsură pentru îndepărtarea păsărilor care i-au cauzat prejudiciul pretins, or, sub acest aspect recurenta-reclamanta susţine că nici nu avea cum să ia astfel de măsuri, pentru că într-o atare situaţie ar fi încălcat dispoziţiile art. 33 alin. (2) lit. d din O.U.G. nr. 57/2007, care nu numai că interzic dar şi sancţionează penal perturbarea în cursul perioadei de migraţie, cum era şi în cazul de faţă.

În ceea ce priveşte procedura de stabilire a despăgubirilor, recurenta-reclamantă arată că au fost respectate dispoziţiile H.G. nr. 1679/2008, fiind emisă decizia nr. 63/15.07.2014 de către C., astfel că acest act nu putea fi anulat iar pârâtul era ţinut să achite reclamantei despăgubirile prevăzute prin acesta.

Faţă de toate considerentele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, reclamanta solicită casarea sentinţei civile nr. 23F/28.01.2016, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2018 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Examinând recursul civil de faţă, Înalta Curte constată că este fondat, hotărârea primei instanţe fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor H.G. nr. 1679/2008 şi ale Legii nr. 407/2006, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect cenzurarea refuzului intimatei pârâte Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor de a achita suma de 186.550 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de coloniile de pelicani, aflate în migraţie, asupra efectivului piscicol, proprietatea reclamantei, ce se găseşte în amenajarea piscicolă B.

Soluţionând acţiunea reclamantei, prima instanţă apreciază că este neîntemeiată, refuzul de plată al ministerului pârât fiind justificat cât timp nici gestionarul şi nici proprietarul nu au luat absolut nicio măsură pentru îndepărtarea exemplarelor de păsări mai sus menţionate, lucru pe care legea îl permitea. În acest sens, instanţa fondului menţionează că prevederile punctului 2.1.1 din Anexa 3 la Legea nr. 89/2000 pentru ratificarea Acordului privind conservarea păsărilor de apă migratoare african - eurasiatice şi ale art. 33 din O.U.G. nr. 57/2007, nu împiedică luarea de măsuri pentru alungarea exemplarelor de păsări şi nu constituie un motiv valid pentru neîndeplinirea obligaţiilor proprietarului şi ale gestionarului, conform H.G. nr. 1679/2008.

De asemenea, din declaraţiile proprietarului rezultă că timp de 28 de zile pelicanii au produs pagube în ferma piscicolă, fără ca acesta să ia nicio măsură pentru alungarea lor şi fără să întreprindă demersurile necesare pentru constituirea comisiei stabilite în baza H.G. nr. 1679/2008, după constituirea comisiei nemaifiind văzut niciun exemplar din cele care au produs paguba.

În atare situaţie, instanţa fondului apreciază că nu au fost respectate prevederile art. 4 din H.G. nr. 1679/2008, astfel că a respins acţiunea reclamantei în consecinţă.

Constată Înalta Curte că hotărârea instanţei fondului este nelegală, fiind pronunţată cu neobservarea prevederilor art. 3-6 din H.G. nr. 1679/2008, din cuprinsul cărora rezultă faptul că îndeplinirea condiţiilor pentru stabilirea dreptului la despăgubiri pentru pagubele cauzate de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole sau silvice se verifică de către o comisie special constituită în acest scop şi se concretizează prin decizia conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1679/2008, constatarea pagubelor, evaluarea acestora şi stabilirea răspunderii civile se realizează de către o comisie special constituită în acest scop, având componenţa prevăzută de actul normativ citat.

Constatarea pagubei se face la cererea scrisă a persoanei păgubite, depusă la primăria localităţii pe teritoriul căreia s-a produs paguba, conform procedurii prevăzute de art. 4 din actul normativ mai sus citat, stabilirea cuantumului despăgubirilor urmând a se realiza tot de către comisie, în funcţie de cheltuielile efectuate de către persoana păgubită până la data producerii pagubei cu înfiinţarea şi întreţinerea culturii agricole sau silvice, sau, după caz, în funcţie de valoarea de piaţă, în cazul animalelor domestice (art. 6 din H.G. nr. 1679/2008).

Esenţial de precizat este faptul că procesele-verbale încheiate de către comisiile prevăzute la art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1679/2008 se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba, stabileşte art. 6 alin. (5) din hotărârea de guvern în discuţie iar, potrivit art. 6 alin. (6) din acelaşi act normativ, decizia astfel emisă poate fi contestată potrivit art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că procedura de constatare a pagubelor produse de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic şi de stabilire a despăgubirilor cuvenite pentru aceste pagube se finalizează prin emiterea deciziei prevăzute de art. 6 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008, decizia conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură fiind actul administrativ prin care se conferă dreptul la despăgubiri, sau, după caz, se respinge solicitarea la despăgubiri.

Aşadar, ministerul de resort nu are nicio competenţă recunoscută în privinţa procedurii de constatare şi de stabilire a despăgubirilor în aceste situaţii, astfel că argumentele formulate prin întâmpinare, prin care se tinde la demonstrarea neîndeplinirii condiţiilor pentru acordarea despăgubirilor, nu sunt pertinente, cât timp ministerul pârât nu are abilitarea legală de a verifica îndeplinirea condiţiilor de despăgubire pentru pagubele produse de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic.

Odată emis actul administrativ prevăzut de art. 6 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008, acesta fiind reprezentat în speţă prin decizia 63/15.07.2014, emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Focşani, şi în condiţiile în care acest act administrativ nu a fost revocat sau desfiinţat, ministerul pârât este ţinut la plata despăgubirilor stabilite prin acesta, competenţa recunoscută de lege în această materie ministerului fiind exclusiv aceea de a achita contravaloarea despăgubirilor stabilite şi nicidecum de a proceda la o proprie analiză a dreptului la despăgubiri.

În acest sens, este de observat că, potrivit art. 13 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 (unde se află nominalizată şi specia pelicanului comun-sublinierea instanţei) se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

Or, prevederile art. 13 din Legea nr. 407/2006 nu numai că nu recunosc competenţa autorităţii centrale de a analiza cererile formulate pentru despăgubiri în contextul de referinţă al legii dar, mai mult, precizează că modalitatea de acordare a despăgubirilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi (art. 13 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, forma iniţială).

De aceea, în mod greşit a procedat prima instanţă, respingând acţiunea recurentei-reclamante, în contextul în care dreptul la despăgubiri a fost stabilit conform procedurii prevăzute de art. 3-6 din H.G. nr. 1679/2008, sentinţa civilă astfel pronunţată urmând a fi casată, pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, rejudecând cauza, Înalta Curte va admite acţiunea recurentei-reclamante şi va obliga intimatul-pârât Ministerul Mediului, autoritate centrală pentru protecţia mediului, la plata despăgubirilor stabilite prin decizia 63/15.07.2014, emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Focşani, respectiv la plata sumei de 186.550 RON.

Văzând şi dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ., va obliga intimatul-pârât şi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 150 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru aferente fondului şi recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Asociaţia A. împotriva sentinţei nr. 23/F din 28 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând în fond cauza:

Admite acţiunea reclamantei şi obligă pârâtul Ministerul Mediului la plata sumei de 186.550 RON.

Obligă pârâtul la plata sumei de 150 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2018.