Obligation to issue payment title for property restitution: appellate judgment quashed and case remanded for retrial

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 februarie 2015, reclamantele A. prin mandatar B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat obligarea pârâtei, în principal, să emită titlul de plată corespunzător sumei de 36.600,00 RON, actualizată la data plăţii, plătibilă într-o singură tranşă, iar în subsidiar, obligarea pârâtei să emită titlul de plată corespunzător sumei de 36.600,00 RON actualizată, plătibilă în cele 5 tranşe anuale egale începând cu data de 01.01.2014, urmând ca instanţa să stabilească termenele exigibilităţii creanţei reclamantelor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1334 din 12 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins cererea reclamantelor A. şi C., formulată în contradictoriu cu această autoritate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, reclamantele A. şi C. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivare, recurentele-reclamante susţin că sunt titularele unui titlu de despăgubire, reprezentat de decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care li s-au acordat despăgubiri în cuantum de 36.600 RON. Ulterior, în baza dreptului de opţiune exercitat de către persoana îndreptăţită, titlul de despăgubire urma să fie preschimbat în titlu de plată. Întrucât autoritatea intimată a rămas în pasivitate, reclamantele au procedat la demararea unei executări silite în baza titlulului de despăgubire reprezentat de decizia CCSD, iar în urma formulării contestaţiei la executare, s-a dispus întoarcerea executării, astfel încât reclamantele au ales calea contenciosului administrativ pentru obligarea autorităţii la emiterea titlului de plată. Mai precizează recurentele-reclamante că nu au solicitat şi plata efectivă a sumelor şi nu au formulat acţiunea şi în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice.

Având în vedere situaţia de fapt expusă, recurentele-reclamante susţin că sentinţa atacată este nelegală, întrucât instanţa a admis în mod eronat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, ca urmare a unei interpretări greşite a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) teza iniţială din Legea nr. 165/2013.

Astfel, arată că au solicitat obligarea intimatei-pârâte doar la emiterea titlului de plată, pornind de la premisa că titlul de despăgubire fusese emis, necontestând încasarea sumelor în procedura execuţională pe baza titlului de despăgubire, interesul lor fiind acela de a preîntâmpina o pagubă iminentă.

Consideră că acţiunea de faţă este îndreptată împotriva autorităţii obligate la emiterea actului administrativ şi este pe deplin întemeiată, în considerarea faptului că art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 prevede că titlul de plată urma să fie emis de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, iar pe de altă parte, consideră că încasarea sumelor aferente titlului de despăgubire nu are cum să impieteze asupra emiterii titlului de plată, atât timp cât nu s-a pretins, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, plata efectivă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în esenţă, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără a aduce argumente noi care să-i susţină poziţia procesuală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 28 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

6. Aspecte procesuale

La termenul de judecată din 6.06.2018, avocatul recurentelor-reclamante A. şi C. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cerere "când a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii." Pe cale de consecinţă, a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, susţinând că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentelor şi apărărilor formulate de intimată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cât priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocat de părţile recurente, prin avocat, la termenul din 6 iunie 2018, referitor la necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte a constat că acest motiv de recurs este tardiv formulat, întrucât a fost invocat pentru prima oară în şedinţa publică de la termenul de judecată din 6.06.2018. Pe cale de consecinţă, acest motiv de recurs nou invocat nu a fost primit de Înalta Curte, reţinând că este învestită doar cu motivele de casare analizate în cadrul procedurii de filtru derulate conform C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, se constată că recurentele-reclamante A. şi C. au expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care sentinţa atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare, astfel cum s-a reţinut şi prin concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În susţinerea criticilor invocate prin memoriul de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susţinut că instanţa de fond a admis în mod eronat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, printr-o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) teza iniţială din Legea nr. 165/2013.

Demersul procesual declanşat de reclamante urmăreşte sancţionarea de către instanţă a neîndeplinirii de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a unei obligaţii legale, referitoare la emiterea titlului de plată, ulterior emiterii titlului de despăgubire.

În cazul dedus judecăţii, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în aplicarea Legii nr. 247/2005, a emis în favoarea reclamantelor A. şi C. Decizia nr. x/26.08.2010 vizând despăgubiri în sumă de 36.600 RON.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire), "După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată (...)". În continuare, capitolul IV din lege reglementa modul de valorificare a titlurilor de despăgubire.

Atât dispoziţiile art. 18, cât şi cele ale capitolului VI din Legea nr. 247/2005, au fost abrogate, în întregime, prin Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013 reglementează modul de acordare a măsurilor compensatorii, iar dispoziţiile sale sunt aplicabile dosarelor de despăgubire nefinalizate până la data intrării în vigoare a acestei legi, chiar dacă procedura a început anterior, în baza Legii nr. 247/2005.

Aplicarea în timp a legii speciale rezultă din art. 4 al Legii nr. 165/2013, potrivit cărora "dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)".

Potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 RON. (3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

Astfel, art. 41 din Legea nr. 165/2013 stabileşte obligaţia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de emitere a titlului de plată, după emiterea - fie de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fie de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ulterior Legii nr. 165/2013 - a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire.

Fiind titularele unui titlu de despăgubire emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, recurentele-reclamante beneficiază de dispoziţiile art. 41 din acest act normativ, conform cărora Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată ce va deveni scadent după data de 01.01.2014 şi care se va eşalona (...), dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de art. 21 din aceeaşi lege.

Deciziile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor se încadrează în categoria deciziilor emise de entităţile învestite de lege în procedura de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013, dată fiind atribuţia de emitere a titlului de plată prevăzută de art. 41. De altfel, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este menţionată în mod expres în art. 3 pct. 4 lit. g din Legea nr. 165/2013 ca fiind o "entitate învestită de lege", respectiv una dintre structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

În speţă, nu a fost emisă o decizie privind titlul de plată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, iar cererea dedusă judecăţii de reclamante se referă tocmai la obligarea acestei autorităţi de a emite titlul de plată pentru dosarul de opţiune, în raport de împrejurarea că titlul de despăgubire fusese emis în favoarea acestora.

Prin urmare, găsind fondat motivul de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a normelor care conferă Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor legitimare procesuală în cauza dedusă judecăţii. Astfel, în raport de dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2003, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive opusă de pârâtă cererii reclamantelor este neîntemeiată, iar soluţia primei instanţe este caracterizată de un formalism excesiv.

În consecinţă, fiind greşit soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP, Înalta Curte reţine că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca, în etapa soluţionării dosarului de către prima instanţă, judecătorul fondului să procedeze la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamante în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportate la apărările opuse de pârâtă şi mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantele A. şi C., va casa sentinţa civilă nr. 1334 din data de 12 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii are calitate procesuală pasivă, dat fiind faptul că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1334 din data de 12 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2018.