CNSAS appeal fails; Securitate officer status denied for lack of unambiguous surveillance proof.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 816 din 23 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, rejudecând, admiterea cererii şi reţinerea existenţei calităţii de lucrător al securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A.

Recurentul-reclamant susţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 393/2008, dar şi a prevederilor art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Potrivit notei de constatare nr. x precum şi a înscrisurilor ataşate cererii introductive, pârâta, având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Ialomiţa, Serviciul I, a participat activ la acţiunea de urmărire a persoanei care a solicitat CNSAS verificarea calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de securitate în care această persoană a fost urmărită.

Activitatea intimatei-pârâte a constat în dirijarea şi instruirea informatorilor din legătura sa pe lângă soţia persoanei urmărite. Astfel, la data de 17.03.1989, intimata, primind nota sursei "B.", a instruit informatoarea "să aibă în atenţie ce discută cu soţul său, despre relaţiile acestuia din străinătate, dacă discută despre preocupările şi intenţiile acestuia, discuţiile politice pe care le poartă cea în cauză, despre deplasările pe care le face, în ce scop". Intimata a hotărât trimiterea unei copii a notei pe care a primit-o către un alt ofiţer implicat în caz. Din sarcinile date informatoarei rezultă fără dubiu că intimata cunoştea motivul politic al urmăririi şi făcea parte din colectivul de ofiţeri care s-a ocupat de caz.

Ca urmare a instructajului primit de la intimată, sursa "B." a revenit la data de 30.05.1989 cu noi informaţii, consemnate chiar de către intimată în raportul informativ purtând aceeaşi dată. Şi de această dată, intimata a instruit informatoarea să continue urmărirea familiei respective, iar materialul primit a fost exploatat în dosarul Securităţii.

Prin folosirea informaţiilor primite de la informatoare şi prin instruirea acesteia pentru motive care nu ţineau de siguranţa naţională a avut loc o îngrădire a dreptului la viaţă privată al persoanelor urmărite, aşa cum este acest drept prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Simpla obţinere a informaţiilor cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, pentru motive care nu ţineau de apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

De asemenea, este lipsit de importanţă dacă informaţiile obţinute au dus la îngreunarea sau nu a situaţiei persoanei urmărite.

Instanţa de fond, cu încălcarea normelor de drept material incidente, a reţinut că obţinerea de informaţii despre persoana urmărită şi familia acesteia nu ar fi suficiente pentru demonstrarea încălcării dreptului la viaţă privată, întrucât informaţiile obţinute de intimată "nu făceau referire la împotrivirea faţă de sistemul politic preexistent datei de 22.12.1989". Astfel, instanţa de fond a luat în calcul un element pe care legiuitorul l-a exclus dintre condiţiile necesare pentru constatarea calităţi de lucrător al securităţii şi a distins acolo unde legiuitorul nu distinge, raportându-se la un element lipsit de relevanţă din perspectiva încălcării dreptului la viaţă privată.

În altă ordine de idei, deşi prima instanţă a arătat că singura activitate care ar putea fi atribuită intimatei ar fi doar adnotarea acesteia la nota informativă din 17.03.1989, în realitate intimata este şi autoarea raportului informativ din 30.05.1989, precum şi a notei ofiţerului aferente acestui raport informativ. Or, acestea nu au fost analizate din perspectiva îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanţă nu a analizat, din perspectiva atingerii aduse drepturilor fundamentale, raportul informativ din 30.05.1989, invocând incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 672/2012. Aceasta însă se referă la definiţia legală a noţiuni de colaborator al Securităţii, iar nu la cea a noţiunii de lucrător al Securităţii, care se aplică în speţă.

Mai mult, decizia Curţii Constituţionale nu este incidentă în speţă şi pentru că raportul informativ din 30.05.1989 este scris şi semnat de intimată, fapt recunoscut de către aceasta în mod expres, prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond.

De asemenea, Decizia Curţii Constituţionale nu are relevanţă nici în ceea ce priveşte nota de analiză din 20.06.1989 şi nici în cea ce priveşte nota de stadiu din 18.03.1989. Cele două note sunt citate de Nota de constatare a CNSAS din 08.08.2014 şi de cererea introductivă strict pentru a demonstra caracterul politic al acţiunii în care a fost implicată intimata, respectiv motivaţia pur politică a intruziunii în viaţa personală a celor urmăriţi.

În ultimul rând, arată recurentul, legiuitorul nu cere existenţa mai multor acte de încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale de către foştii ofiţeri de securitate, fiind suficient şi un singur astfel de caz pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A. a solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului pentru nemotivare, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. A reiterat că a fost ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean Ialomiţa al Securităţii la Compartimentul 500-Secret de Stat şi Protocol, iar nu la Serviciul I, aşa cum susţine recurentul. Nu a avut cunoştinţă de dosarul de urmărire informativă la care se referă recurentul şi nu a participat "activ" la acţiunea de urmărire informativă, prin intermediul "surselor".

Numai raportul informativ din 30.05.1989 îi aparţine, sub aspectul scrierii şi semnăturii, în vreme ce adnotările de pe nota informativă a sursei "B." nu îi aparţin.

Raportul informativ pe care îl recunoaşte are caracter general şi nu a fost exploatat de către intimata-pârâtă, ci de către Serviciul I. Simpla propunere a unor sarcini nu echivalează cu desfăşurarea de activităţi/acţiuni care să fi îngrădit drepturile şi libertăţile persoanei urmărite, ci constituie aspecte generale care ţin de starea de spirit a vremurilor trecute.

Nici nominalizarea sa în cuprinsul Notei de analiză din 20.06.1989 şi a Notei de stadiu din 18.03.1989 nu poate duce la concluzia că şi-ar fi adus vreo contribuţie la activităţile/acţiunile care, în concepţia recurentului, au determinat încălcarea unor drepturi fundamentale ale persoanei urmărite.

Sarcinile pe care le-a trasat nu au fost finalizate, dovadă că nu există nicio altă notă sau raport informativ întocmit de către intimată. În plus, recurentul nu face dovada că activitatea intimatei s-a finalizat cu vreo măsură împotriva persoanei urmărite sau că acesteia i s-ar fi îngrădit vreun drept.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat recurentului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2017, iar intimatei-pârâte A. în baza încheierii de şedinţă din data de 14 iunie 2017.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant susţine motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând hotărârea pronunţată în fond pentru greşita aplicare a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi a art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Instanţa de fond a reţinut că singurul înscris din dosarul informativ pe care se bazează acţiunea introductivă şi care poate fi atribuit intimatei-pârâte este adnotarea la Nota informativă a sursei "B." din 17.03.1989 .

Raportat la cuprinsul apărărilor formulate în fond de către intimata-pârâtă, confirmate în cadrul dezbaterilor din recurs, rezultă că instanţa de fond a reţinut greşit înscrisul atribuit intimatei-pârâte. În realitate, înscrisul olograf a cărui scriere şi semnătură le recunoaşte intimata-pârâtă este Raportul informativ din 30.05.1989, în întregul său .

Nota ofiţerului de Securitate care a trasat sarcini sursei în urma notei informative din 17.03.1989 este atribuită de autoritatea reclamantă tot intimatei-pârâte, însă nu este recunoscută de către aceasta. Intimata-pârâtă a susţinut că nici scrierea şi nici semnătura de pe acest înscris nu îi aparţin.

Cum scrierea şi semnătura menţionate sunt diferite de cele din Raportul informativ din 30.05.1989, recunoscut de intimată, rezultă că afirmaţiile intimatei-pârâte sunt credibile, în sensul că nu este autoarea actului din dosarul informativ aflat în copie conformă cu originalul la dosarul de fond.

Din această perspectivă, instanţa de fond s-a referit corect la decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012, prin care a fost admisă în parte excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind înlăturate sintagmele "indiferent sub orice formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii".

Deşi decizia s-a referit la definiţia noţiunii de "colaborator al Securităţii", raţionamentul Curţii Constituţionale este în egală măsură aplicabil şi în cazul noţiunii de "lucrător la Securităţii", câtă vreme excepţia de neconstituţionalitate a privit calitatea probelor pe care se întemeiază acţiunile CNSAS, reţinându-se că sintagmele înlăturate din definiţia legală creează posibilitatea ca instanţa judecătorească să soluţioneze acţiunea în constatare a CNSAS în absenţa obiectivă a unor probe legale, verosimile, pertinente şi concludente asupra desfăşurării activităţilor pretinse prin acţiune.

Decizia Curţii Constituţionale s-a referit la necesitatea existenţei unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât concluziile arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dinte justiţia imparţială şi protecţia drepturilor individului să fie atins.

În spiritul celor reţinute de Curtea Constituţională, în mod legal instanţa de fond a considerat lipsite de relevanţă nota de stadiu din 18.03.1989 şi nota de analiză din 20.06.1989 întocmite de alţi ofiţeri ai Serviciului I din cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Ialomiţa. Acestea se referă la atribuirea unor răspunderi intimatei-pârâte în legătură cu urmărirea informativă a persoanei care a solicitat CNSAS să efectueze verificările, însă nu pot fi coroborate cu activităţi de tipul celor prevăzute de art. 2 lit. a) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, dovedite a fi fost efectiv întreprinse de către intimată.

În raport de probatorul administrat, singurul înscris care atestă implicarea efectivă a intimatei-pârâte în dosarul informativ de urmărire la care se referă acţiunea introductivă îl reprezintă raportul informativ scris şi semnat de intimata-pârâtă la data de 30.05.1989, în care sunt relatate susţineri sumare ale sursei "B.", referitoare la soţia persoanei urmărite, respectiv imposibilitatea transmiterii unor informaţii dintre cele care interesau Securitatea, urmate de rubrica "Sarcini", potrivit căreia sursa este instruită să semnaleze în continuare aspecte privind comportamentul, afirmaţiile, relaţiile soţiei persoanei urmărite, cu menţiunea că raportul informativ urma a fi exploatat de Serviciul I, din care intimata-pârâtă nu făcea parte.

Raportându-se şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672/2012, Înalta Curte apreciază, în concordanţă cu poziţia instanţei de fond, că evaluarea situaţiei de fapt a cauzei conduce la soluţia de respingere a cererii de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii în ceea e o priveşte pe intimata-pârâtă întrucât singurul înscris care atestă implicarea acesteia în dosarul informativ, anterior menţionat, nu reprezintă o probă certă în sensul încadrării activităţii intimatei-pârâte în tipul activităţilor specifice lucrătorilor Securităţii, în sensul prevederilor art. 2 lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, respectiv activităţi prin care să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Din această perspectivă, proba menţionată nu este lipsită de ambiguitate şi nu poate fi reţinută, în lipsa altor probe certe cu care să fie coroborată, fără a rupe echilibrul între interesul public de a se înfăptui justiţia şi protecţia drepturilor civile ale persoanei chemate în judecată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 816 din 23 martie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.