Withdrawal of civil claim during appeal and consequent annulment of prior judgment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/21.07.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.07.2015, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la legalitatea acestor acte administrative fiscale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2099 din 25 august 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/21.07.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.07.2015, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare a actelor administrative.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2099 din 25 august 2015, pronunţată de instanţa de fond, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate de intimată

Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 16 noiembrie 2015, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Cererea de renunţare la judecată

Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2015, intimata-reclamantă A. S.A. a învederat că renunţă la judecata cererii introductive, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

6. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului. Totodată, a dispus comunicarea către recurenta-pârâtă DGAMC a cererii de renunţare la judecată, formulată de intimata-reclamantă A. S.A., cu menţiunea de a depune un punct de vedere cu privire la aceasta până la termenul de judecată fixat pentru judecata pe fond a recursului.

Prin cererea înregistrată la dosar la 27 martie 2018, recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat să se ia act de cererea de renunţare la judecată, formulată de intimata-reclamantă A. S.A., în temeiul art. 406 alin. (5) din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de renunţare la judecată

Examinând cererea formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile incidente, Înalta Curte va lua act de renunţarea intimatei-reclamante la judecata cererii introductive şi va dispune anularea în tot a sentinţei recurate, pentru motivele arătate în continuare.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului declarat de pârâtă, a luat act de faptul că la dosarul cauzei a fost depusă de către intimată o solicitare de renunţare la judecata cererii introductive de instanţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.

(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

Constatând că, în speţă, intimata-reclamantă a formulat cerere de renunţare la judecata cererii introductive de instanţă, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

De asemenea, instanţa reţine faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al reclamantei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în raport de dispoziţiile art. 406 alin. (1) şi alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea intimatei-reclamante la judecarea cererii de suspendare şi, pe cale de consecinţă, va anula sentinţa civilă atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea reclamantei A. S.A. la judecarea cererii de suspendare formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Anulează sentinţa civilă nr. 2099 din 25 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.