Legality of CNSAS certificate denying Securitate collaborator status based on insufficient factual motivation and application of Constitutional Court Dec. 672/2012 on admissibility of verbal reports

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.04.2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, anularea Adeverinţei nr. 1369/19.03.2013.

Prin sentinţa nr. 2162 din 27 iunie 2013, instanţa a admis acţiunea şi a anulat Adeverinţa nr. 1369/19.03.2013 emisă de CNSAS.

Prin Decizia nr. 1071 din 10 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtului CNSAS, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea introducerii în cauză a persoanei vizate de adeverinţa în discuţie, B.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 19.05.2015, sub nr. x/2013*.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2585 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi B., ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., a susţinut recurentul-reclamant că raţionamentul primei instanţe nu este întemeiat, pentru că adeverinţa emisă de CNSAS expune doar un text de lege şi nu precizează care este motivarea în fapt, neputând fi interpretată decât prin explicaţiile asumate şi formulate prin întâmpinare.

Adeverinţa analizată individual este nulă pentru că nu conţine niciun motiv de fapt pe a cărui încadrare în drept să poată fi contestat şi să poată fi analizat de instanţă. Astfel, dacă se consideră că adeverinţa trebuie analizată individual, atunci aceasta trebuie anulată şi reluată cercetarea organelor administrative, deoarece adeverinţa nu conţine o motivare reală, ci se rezumă la a cita un text de lege.

De asemenea, în cauză nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, conform căreia, pentru a fi exonerat, trebuie să existe identitate între persoana care dă declaraţia şi persoana care face obiectul cercetării dosarului, pentru că declaraţia de martor a fost dată de B. în dosarul în care era cercetat A.

A arătat recurentul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012 ar fi avut aplicabilitate numai în situaţia în care ar fi solicitat instanţei să se pronunţe asupra calităţii intimatului B. de colaborator.

Astfel, hotărârea recurată încalcă dispoziţiile art. 9 şi art. 22 C. proc. civ., pentru că, dacă ar fi avută în vedere Decizia nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale, în motivarea adeverinţei ar fi trebuit să se găsească referire la această decizie.

Prin sentinţa atacată a fost încălcat principiul disponibilităţii părţilor, având în vedere că CNSAS nu a invocat situaţia avută în vedere de decizia Curţii Constituţionale.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a susţinut recurentul că hotărârea este dată cu încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti, pentru că obiectul dosarului nu a fost constatarea calităţii intimatului B. de colaborator al Securităţii, ci analizarea legalităţii adeverinţei emise de CNSAS prin prisma explicaţiilor asumate de emitent.

3. Apărările intimaţilor-pârâţi

3.1. Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esenţă, că în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa Deciziei nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale şi fpatul că, în cauză, nu există niciun document semnat de titularul adeverinţei, B., şi nici alte documente arhivistice preluate de CNSAS care să fi provenit de la acesta.

3.2. Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat. A susţinut, în esenţă, că adeverinţa a fost emisă conform Hotărârii nr. 2/2008 privind Regulamentul din 18.12.2008 de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, urmare întocmirii Notei de constatare nr. x şi a Procesului-verbal al şedinţei CNSAS din 19.03.2013.

De asemenea, singurul document pe care se întemeiază acţiunea este un proces-verbal de efectuare a unor acte premergătoare încheiat în anul 1982 în 2 martie, proces-verbal care nu conţine datele sale de identificare, semnătura sa sau vreo menţiune olografă a sa care să confirme sau să infirme cele menţionate de angajatul Ministerului de Interne.

A mai apreciat intimatul-pârât că este aplicabilă în cauză şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2017, Completul de filtru, constatând că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Verificând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 sau 8 C. proc. civ. invocate de recurent.

Reclamantul A. a solicitat anularea Adeverinţei nr. 1369/19.03.2013 emise de CNSAS, prin care, urmare a cererii de verificare formulate de reclamant, s-a adeverit că "(...) domnului B. (...) nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii.".

Adeverinţa contestată a fost emisă în baza Notei de constatare nr. x din 08.10.2012.

Instanţa de fond a confirmat legalitatea adeverinţei, conform art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, şi a respins în mod întemeiat acţiunea formulată de reclamant.

În esenţă, s-a reţinut că nu există probe din care să rezulte că, în ceea ce-l priveşte pe pârâtul B., sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea acestuia de colaborator al fostei Securităţi, astfel că adeverinţa emisă de CNSAS este legală.

Noţiunea de "colaborator al Securităţii" este definită în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Potrivit acestor dispoziţii, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca persoana să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii; a doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate, în sensul denunţării de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În Nota de constatare nr. x din 08.10.2012, întocmită de Direcţia de Specialitate din cadrul CNSAS, privind dosarul informativ nr. 11757 (cotă CNSAS), se regăsesc elemente în sensul că intimatul-pârât este menţionat în dosar în calitate de martor, fiind audiat în procesul de efectuare a unor acte premergătoare privind cercetarea titularului dosarului, precum şi faptul că nu s-au identificat documente care să conţină informaţii transmise Securităţii de către domnul B.

Deci, din verificarea CNSAS, s-a stabilit că intimatul-pârât nu a furnizat informaţii Securităţii, astfel că nu este îndeplinită cerinţa impusă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Adeverinţa contestată a fost emisă urmare a verificărilor direcţiei de specialitate din cadrul CNSAS şi a Notei de constatare nr. x din 08.10.2012, în procedura prevăzută de art. 6-9 din O.U.G. nr. 24/2008. Astfel, nu sunt întemeiate alegaţiile recurentului care susţine că instanţa ar fi înlocuit motivarea autorităţii emitente a adeverinţei în discuţie sau că ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Nici la judecata în fond şi nici în recurs, recurentul-reclamant nu a adus dovezi care să infirme cele reţinute în Nota de constatare şi prin care să dovedească în vreun fel susţinerile sale referitoare la calitatea de colaborator atribuită intimatului-pârât B.

În altă ordine de idei, avându-se în vedere singurul document invocat de recurent, procesul-verbal întocmit de Ministerul de Interne-Inspectoratul Judeţean Teleorman-Securitate, nu se poate reţine că acesta dovedeşte calitatea de colaborator al Securităţii în mod singular/independent.

Acest înscris nu poate avea relevanţa juridică pretinsă de recurent întrucât, în cauză, nu au fost prezentate şi alte probe care să permită o apreciere în sensul celor susţinute de recurentul-reclamant, astfel că nu se impune o soluţie contrară celei adoptate de judecătorul fondului, avându-se în vedere şi Decizia nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale.

În cauză, singurele împrejurări de fapt care ar fi atestat denunţarea de către intimat a unor atitudini potrivnice regimului comunist sunt cuprinse în procesul-verbal întocmit de ofiţerul de securitate, în care se face referire la discuţiile purtate cu martorul, fiind vorba, în mod evident, despre relatări verbale consemnate de un lucrător al Securităţii, care nu pot suplini dovezile în privinţa conţinutului informaţiilor şi a posibilelor consecinţe ale acestora.

Contrar susţinerilor recurentului, în cauză este pe deplin incidentă Decizia nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale, care, de la data publicării, este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor. Astfel, nu prezintă nicio relevanţă aspectul invocat de recurent, că autoritatea emitentă a Adeverinţei nr. 1369/19.03.2013 nu ar fi făcut nicio referire la această decizie în cuprinsul actului. De altfel, instanţa judecătorească este cea care interpretează norma juridică în scopul aplicării legii în cazul dedus judecăţii, ţinând cont de deciziile Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" sunt neconstituţionale, deoarece constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi nu poate fi stabilită numai pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii".

Instanţa de contencios constituţional a apreciat că, pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil şi, implicit, dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" nu pot fi administrate şi apreciate individual, ca probe unice.

Astfel, a primi interpretarea excesivă dată de recurent noţiunilor de activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi de îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce nu poate fi acceptat.

Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa de fond şi-ar fi depăşit atribuţiile sau ar fi încălcat normele de drept material, adeverinţa contestată de recurentul-reclamant fiind legală.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 2585 din 14 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 martie 2018.