Suspension of tax assessment execution under well-justified case and imminent harm doctrines

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, la data de 14.01.2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, a formulat cerere de suspendare a efectelor Deciziei de impunere nr. x/11.07.2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în contencios administrativ formulate împotriva acesteia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1028 din data de 08.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/11.07.2014, emisă de AJFP Giurgiu, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate, iar pe fond respingerea acţiunii, ca nefondată, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite condiţiile privind existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.

Recurenta a susţinut, de asemenea, că în cuprinsul deciziei de impunere se prezintă pe scurt situaţia de fapt, care este detaliată în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală, care este întocmit şi stă la baza emiterii deciziei de impunere potrivit dispoziţiilor art. 109 din Codul de procedură fiscală.

A mai susţinut recurenta că executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş din legea nr. 554/2004.

4. Apărările intimatei

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 15 iunie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând sentinţa atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, faţă de probatoriul administrat, dar şi prin prisma prevederilor legale aplicabile şi a jurisprudenţei relevante, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, în considerarea celor în continuare înfăţişate.

Conform celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere având ca obiect suspendarea executării, până la pronunţarea instanţei de fond, a Deciziei de impunere nr. x/11.07.2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.

Soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării actului de impunere este corectă, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Potrivit prevederilor ar. 14 din Legea nr. 554/2004, "(1) In cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămata poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond."

După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Cazul bine justificat, ca cerinţă indispensabilă pentru a obţine protecţia juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiţiei cuprinse la art. 2, alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, " acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ."

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că, în speţă, cazul bine justificat incident în emiterea actului administrativ contestat este relevat de împrejurarea că emiterea deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 87 raportat la art. 43 Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 87 din Codul de procedură fiscală "Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi categoria de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.", iar art. 43 alin. (2) Codul de procedură fiscală statuează următoarele: "Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: e) motivele de fapt; f) temeiul de drept.(...)".

Se constată, din analiza cererii de suspendare formulate de reclamantă că motivele de nelegalitate a actului contestat - aspecte evidenţiate şi de prima instanţă, referitoare la motivarea formală, şi nu substanţială, a deciziei de impunere, la aspecte privind neconcordanţe între datele expuse în raportul de inspecţie fiscală şi situaţiile contabile asumate de reclamantă creează pentru actul administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii, în sensul definiţiei date de legiuitor acestei noţiuni în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere şi soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anularea actului administrativ.

Astfel, prin sentinţa nr. 4220 din data de 28.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2015 s-a dispus anularea parţială a Deciziei de soluţionare a contestaţiilor nr. 315/17.08.2015 emisă de ANAF-DGRFP Ploieşti şi Decizia de impunere xnr. 169/11.06.2014 emisă de AJFP GIURGIU, pentru suma de 1.671.369 RON reprezentând impozit pe profit şi TVA stabilite suplimentar, precum şi accesoriile aferente acestor sume, pentru perioada 01.09.2010-31.12.2013.

Această soluţie conferă consistenţă concluziei că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004.

Totodată, se constată că reclamanta a justificat şi iminenţa producerii unei pagube determinate de valoarea considerabilă a obligaţiilor de plată impuse.

Astfel, stabilirea unor obligaţii fiscale în cuantum de aproximativ 2.551.081 RON, apte de executare imediată, precum şi situaţia economică a reclamantei (pierdere de aproximativ 1.500.000 RON în exerciţiul financiar 2013) este de natură să conducă la o situaţie critică, în care patrimoniului societăţii ar fi afectat de un dezechilibru iremediabil, constând în lipsirea persoanei impozabile de lichidităţile necesare pentru plata salariaţilor săi, achitării obligaţiilor la bugetul de stat consolidat, putând conduce chiar la încetarea activităţii.

În aceste împrejurări, reţine Înalta Curte că hotărârea supusă recursului este legală şi temeinică, nefiind evidenţiate aspecte care să conducă la o altă soluţie decât cea avută în vedere de judecătorul primei instanţe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu împotriva sentinţei nr. 1028 din 8 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2017.