CNA media fine for unmoderated abusive language and minor-inappropriate broadcast upheld on appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- contencios administrativ şi fiscal la data de 17.04.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a solicitat, în principal, anularea Deciziei CNA nr. 240/27.03.2014 ca neîntemeiată, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii în cuantum de 20.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (3) şi art. 18 lit. a raportate la art. 19 alin. (2) lit. k din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare; în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment/somaţie ori reducerea cuantumului amenzii la minim special prevăzut de lege.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2595 din data de 03.02.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins plângerea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca nefondată.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinţei atacate, şi, în principal, admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării Deciziei CNA nr. 240 din 27.03.2014, ca neîntemeiată, urmând a fi anulată şi sancţiunea amenzii în cuantum de 20.000 RON; în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment/somaţie ori reducerea cuantumului amenzii la minimum special prevăzut de lege, în cazul în care se apreciază că nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment/somaţie.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta - reclamantă a apreciat că hotărârea recurată este nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv cu interpretarea eronată a normei juridice aplicabile.

În susţinerea acestei critici aduse hotărârii recurate, au fost reluate de către recurenta - reclamantă argumentele invocate în cuprinsul cererii introductive de instanţă cu privire la dreptul neîngrădit la opinie şi libera exprimare, drept garantat de Constituţie, la buna-credinţă a radiodifuzorului şi a moderatorului, şi la respectarea dispoziţiilor legale incidente.

În ceea ce priveşte motivarea capetelor subsidiare de cerere privind înlocuirea sancţiunii amenzi cu avertisment/somaţie, respectiv reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege s-au invocat de către recurenta prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 cu referire la individualizarea sancţiunii.

Sub acest aspect, s-a apreciat că raportat la consideraţiile arătate, condiţiile de fapt, împrejurările în care a fost "săvârşită" fapta (societatea nedorind eludarea dispoziţiilor legale), de modul şi de circumstanţele acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum şi în temeiul principiului gradualităţii aplicării răspunderii contravenţionale, apreciază ca instanţa poate dispune, în eventualitatea în care nu va înţelege sa anuleze Decizia atacata, înlocuirea sancţiunii amenzii, în cuantum de 15.000 RON, cu avertisment/somaţie.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul - pârât s-a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 26 aprilie 2016 s-a respins excepţia nulităţii recursului şi s-a admis în principiu recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2595 din 03.02.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimatul - pârât la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt, prin Decizia nr. 240 din 27.03.2014 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a fost aplicată reclamantei A. S.R.L. amenda în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (3), art. 18 lit. a raportate la art. 19 alin. (2) lit. k din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenta a apreciat că prima instanţă a dat o interpretare necorespunzătoare textelor normative aplicabile, pe care nu le-a raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Totodată, s-a invocat şi dreptul la opinie şi la libera exprimare garantat în virtutea art. 30 din Constituţia României, precum şi stăruinţa moderatorului emisiuni în sensul ponderării invitatului.

Contrar celor reafirmate de recurentă prin recursul promovat şi în acord cu cele statuate de prima instanţă, Înalta Curte reţine, raportat la prevederile art. 40 alin. (3), art. 18 lit. a raportate la art. 19 alin. (2) lit. k din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, că emisiunea Ediţie Specială a B. din data de 01.01.2014, orele 20-21, s-a folosit în mod repetat un limbaj injurios şi violent, de natură a prejudicia atât imaginea persoanei la adresa căreia a fost folosit, cât şi dezvoltarea minorilor, având în vedere că emisiunea a fost transmisă la o oră la care aceştia au avut acces la vizionare.

Art. 40 alin. (3) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prevede:

"Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".

Potrivit raportului de monitorizare care a stat la baza deciziei contestate, aflat la dosarul de fond, se reţine că d-l C. a utilizat în mod repetat expresii defăimătoare şi injurioase la adresa d-lui D.

Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a reproşat limbajul utilizat de invitaţi, ci faptul că, dat fiind specificul emisiunii şi abordarea previzibilă a invitaţilor, moderatoarea nu a intervenit cu fermitate şi în mod eficient pentru a opri derapajele verbale ale acestora, aceasta având la dispoziţie inclusiv posibilitatea de interveni prin mijloace tehnice de a întrerupe microfonul.

Înalta Curte, fără a afecta importanţa libertăţii presei într-o societate democratică, consideră necesar a sublinia faptul că libertatea de exprimare, garantată atât de Constituţia României cât şi de CEDO, este un drept condiţional, şi nu un drept absolut, ceea ce înseamnă că, libertatea presei nu este nelimitată, iar ingerinţa statului, sub forma impunerii unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni, este permisă.

Cu alte cuvinte libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi de care presa nu este exonerată, şi care iau o formă particulară atunci când drepturile altora sunt afectate.

Aşadar, nici în ceea ce priveşte libertatea de exprimare din perspectiva dispoziţiilor art. 30 al Constituţiei şi art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte nu poate avea altă optică decât judecătorul fondului.

Jurisprudenţa pe care a dezvoltat-o CEDO porneşte de la ideea că protecţia acordată de art. 10 din Convenţie variază în funcţie de natura discursului şi de scopul urmărit, precum şi de la premisa că jurnaliştii urmăresc să-şi îndeplinească cu bună credinţă sarcina de a informa opinia publică. S-a subliniat că articolul 10 nu protejează numai substanţa ideilor exprimate, dar şi modul în care aceasta se realizează, astfel încât "îndatoririle şi responsabilităţile" la care se referă paragraful al doilea să capete o importanţă sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputaţiei persoanelor şi de a se pune în pericol "drepturile acestora" (Cumpănă şi Mazăre împotriva României, 2003).

Pe aceeaşi linie, subliniind importanţa presei într-o societate democratică, aceeaşi instanţă europeană a punctat că presa nu trebuie să depăşească anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, sarcina sa principală, comunicarea informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problemă de interes general, urmând a se realiza cu respectarea datoriilor şi responsabilităţilor proprii (Dalban împotriva României, 1999).

În fine, din aceeaşi jurisprudenţă rezultă că "exercitarea libertăţii de exprimare comportă obligaţii şi responsabilităţi, astfel, este legitimat să se includă obligaţia de a evita pe cât se poate expresii care, în mod gratuit ofensează pe alţii" (cauza Otto Preminger-Institute împotriva Austriei).

De asemenea, tot din raportul de monitorizare, reiese că în mod corect intimatul CNA a constatat încălcarea art. 18 lit. a din Codul audiovizualului, constând în fapta contravenţională de difuzare, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, a unor programe care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor în intervalul orar 6:00-23:00, dacă vizionarea nu este restricţionată printr-un sistem de acces condiţionat.

Înalta Curte reţine că un conţinut ca cel difuzat de reclamantă, într-un interval orar în care minorii au acces neîngrădit la vizionare, nu poate reprezenta un model de educaţie în dezvoltarea armonioasă a acestora.

Referitor la motivul de recurs privind individualizarea pedepsei, se constată că intimatul - pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a aplicat în mod legal sancţiunea, ţinând cont de criteriile prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de gravitatea şi efectele faptei.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză şi anume, înscrisurile aflate la dosarul de fond, (decizii de sancţionare), rezultă că, anterior, în anul 2013, dar şi anul 2014, intimata-reclamantă a mai fost sancţionată cu amendă şi cu somaţie publică pentru intrarea în legalitate, sancţiuni ce au fost aplicate tot pentru încălcarea dispoziţiilor referitoare la informarea corectă a publicului şi drepturi fundamentale ale omului.

Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2595 din 3 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2017.