Drugmakers win partial clawback VAT refunds; interest claim denied, tax authority standing upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.02.2014, sub nr. x/2014, reclamantele A., B., C., D. S.R.L. şi E. S.A., toate reprezentate prin F. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, au solicitat anularea în parte a actelor administrative emise de CNAS în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011- declarate neconstituţionale, pentru nelegala includere în baza de calcul a TVA; obligarea ANAF - AFP Sector 1, la plata sumelor reprezentând despăgubiri acordate pentru prejudiciul cauzat urmare a aplicării unei prevederi neconstituţionale a O.U.G. nr. 77/2011, respectiv prin includerea nelegală a TVA în baza de calcul a contribuţiei clawback; obligarea ANAF - AFP Sector 1, la plata sumelor reprezentând dobânzi calculate la sumele solicitate cu titlu de despăgubiri, începând cu data plăţii efective a contribuţiei clawback corespunzător fiecărui trimestru din cele vizate prin acţiune - trimestrele I-III/2012 şi până la data restituirii efective a sumelor achitate cu titlu de contribuţie în contul TVA inclus nelegal în datele de consum comunicate de către CNAS şi care au determinat calculul şi plata ulterioară a contribuţiei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2909 din data de 29.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea reclamantei F. S.R.L., G., în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi A.N.A.F. - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, ca neîntemeiată.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice a formulat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

3.1. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că prevederile art. 5, art. 6 şi art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 se referă doar la administrarea creanţelor, respectiv modalitatea de încasare, nu şi la competenţa în ceea ce priveşte restituirea de sume din conturi deţinute de alte organe/instituţii ale statului.

A susţinut recurenta-pârâtă că restituirea sumelor nu se poate face decât de beneficiarul taxei clawback, respectiv CNAS.

3.2. Împotriva aceleiaşi hotărâri au formulat recurs şi reclamantele A., B., C., D. S.R.L., E. S.A. - toate reprezentate convenţional de H. SCA, G., solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii dată de instanţa de fond, iar, pe cale de consecinţă, în principal, retrimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond (pentru a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, ţinând cont de temeiul juridic indicat expres prin acţiune, respectiv atât anularea în parte a actelor administrative emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cât şi plata de despăgubiri şi dobânzi, reprezentând prejudiciul produs reclamantelor prin emiterea actelor administrative în temeiul prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 39/2013 a Curţii Constituţionale şi în consecinţă admiterea în tot a acţiunii, astfel cum a fost formulată; în subsidiar, admiterea în tot a acţiunii, astfel cum a fost formulată, respectiv anularea parţială a actelor administrative emise de CNAS şi care fac obiectul acţiunii pentru nelegala includere a TVA în valorile de consum de medicamente - baza de calcul a contribuţiei reglementată de O.U.G. nr. 77/2011; obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs urmare a emiterii de către CNAS a notificărilor atacate, în temeiul art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 declarat neconstituţional, reprezentând echivalentul contribuţiei aferente trimestrelor I, II şi III/2012 achitate în contul TVA inclus nelegal în baza de calcul a contribuţiei reglementată de O.U.G. nr. 77/2011 şi obligarea pârâtei la plata dobânzilor calculate la sumele încasate nelegal începând cu data plăţii acestora şi până la restituirea efectivă.

Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei căi de atac.

În susţinerea cererii de recurs, recurentele-reclamante au criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

Cu privire la caracterul nelegal al sentinţei recurate dedus din prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susţinut că instanţa de fond a nesocotit principiile fundamentale ale procesului civil, reglementate de art. 9 şi art. 22 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de fond nu a soluţionat cererea de chemare în judecată conform obiectului şi temeiului juridic expres indicat în acţiune, nu a analizat acţiunea prin raportare la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi nu a analizat condiţiile de admisibilitate ale acţiunii.

Din perspectiva pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurentele-reclamante au criticat sentinţa recurată sub aspectul nemotivării acesteia.

Astfel, au susţinut că instanţa de fond s-a limitat doar la enumerarea argumentelor CNAS, fără să prezinte contraargumentele prezentate de reclamante în apărare şi fără să expună motivele respingerii susţinerilor acestora.

De asemenea, hotărârea recurată nu cuprinde motivele cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la anularea parţială a actelor administrative atacate şi nici cu privire la capătul de cerere cu privire la acordarea despăgubirilor.

Notificările contestate fiind emise în executarea şi aplicarea unei dispoziţii dintr-o ordonanţă a Guvernului declarată neconstituţională, au înfrânt principiul legalităţii în aceeaşi măsură în care înseşi dispoziţiile declarate neconstituţionale din ordonanţă au făcut-o şi drept urmare, au adus atingere ordinii de drept. Pentru restabilirea situaţiei şi înlăturarea vătămării sale, recurenta-reclamantă apreciază că se impune anularea notificărilor contestate, acţiunea fiind formulată în temeiul disp. art. 9 alin. (4) şi (5) coroborat cu art. 1 alin. (7) şi art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ.

Criticile formulate de recurentele-reclamante din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ. au vizat aplicarea greşită a art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi a normelor privind regimul de TVA.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 11.03.2015 s-a depus de către intimata - pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate întâmpinare la recursul promovat de recurentele - reclamante, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică.

La data de 12.03.2015, recurentele - reclamante A., B., C., D. S.R.L., E. S.A. - toate reprezentate convenţional de H. SCA şi G. au depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13.10.2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 26 aprilie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinările formulate, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de pârâta D.G.R.F.P. Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 este nefondat, iar recursul formulat de recurentele - reclamante este fondat, susţinerile recurentelor fiind, în parte, întemeiate.

Asupra recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti

Critica adusă hotărârii primei instanţe are în vedere soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

În această privinţă, Înalta Curte constată că legitimarea procesuală pasivă a acestei autorităţi este justificată prin raportare atât la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate şi nedatorate de către reclamante, cât şi la dispoziţiile art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011.

Conform art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate.

Alineatul 8 al acestui articol prevede că această contribuţie trimestrială se achită la unitatea Trezoreriei statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora sunt luaţi în administrare contribuabilii.

Or, la momentul achitării contribuţiei, recurentele-reclamante se aflau în administrarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, conform actelor normative de stabilire a competenţelor în cadrul sistemului ANAF.

Faptul că, ulterior, sumele respective se transferă de unităţile Trezoreriei statului în contul de venituri proprii al Ministerului Sănătăţii, potrivit art. 9 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2011, nu are relevanţă în stabilirea calităţii procesuale pasive, întrucât această împrejurare vizează raportul juridic subsecvent dintre unităţile Trezoreriei statului şi Ministerul Sănătăţii, raport în care titularul obligaţiei de plată a contribuţiei nu este parte.

Astfel fiind, pentru considerentele prezentate mai sus, recursul formulat de DGRFP Bucureşti în reprezentarea AFP Sector 1 Bucureşti va fi respins, ca nefondat.

Cu privire la recursul formulat de reclamante

Criticile formulate de recurentele-reclamante, invocate în susţinerea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. sunt lipsite de temei.

Cât priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că, în cuprinsul criticilor formulate, recurentele nu expun împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.

Astfel, recurentele au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 22 C. proc. civ., respectiv a principiului dreptului de dispoziţie al părţilor şi a rolului judecătorului în aflarea adevărului, prin aceea că nu a consemnat în hotărâre temeiul juridic al cererii (art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004) şi nici nu a analizat cererea prin raportare la acest temei.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, în cuprinsul hotărârii recurate, nu se regăseşte un răspuns explicit la temeiul juridic al acţiunii, dar în partea descriptivă a hotărârii (care redă argumentele din cuprinsul cererii de chemare în judecată) se prezintă împrejurarea că reclamantele au invocat prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Dincolo de aceste aspecte, faptul că prima instanţă nu ar fi consemnat în hotărâre acest temei juridic al acţiunii nu poate duce la casarea acesteia pe motivul de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neconsemnarea fiind un aspect ce ţine de motivarea (considerentele) hotărârii recurate, iar nu o încălcare a unor reguli procesuale.

În ceea ce priveşte critica legată de neanalizarea cererii prin raportare la prevederile art. 9 din legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că modul laconic de redactare a hotărârii (ale cărui consecinţe vor fi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.) nu poate duce la concluzia fermă şi neechivocă a analizării acţiunii reclamantelor pe un alt temei juridic decât cel indicat de acestea. Dimpotrivă, considerentele concrete din cuprinsul hotărârii recurate pot avea în vedere atât o acţiune întemeiată pe art. 8 din Legea nr. 554/2004, cât şi o acţiune întemeiată pe art. 9 din aceeaşi lege.

De altfel, diferenţa de esenţă între cele două tipuri de acţiuni reglementate de legea contenciosului administrativ (cea prevăzută de art. 8, respectiv cea prevăzută de art. 9), astfel cum reiese din practica judiciară şi din Deciziile Curţii Constituţionale este aceea că dispoziţiile art. 9 reglementează o situaţie cu incidenţă limitată, respectiv aceea în care ordonanţa simplă sau de urgenţă a Guvernului vatămă un drept sau un interes legitim. S-a statuat (Decizia Curţii Constituţionale nr. 178/2017) faptul că disp.art. 9 alin. (4) nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultat al însăşi adoptării ordonanţei Guvernului, iar nu şi în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul autorităţii administrative, caz în care ar fi incidente disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Cât timp prima instanţă nu a reţinut vreun fine de neprimire (vreo inadmisibilitate) decurgând din neîndeplinirea cerinţei ca vătămarea să fie rezultat al însăşi adoptării ordonanţei Guvernului, soluţionând acţiunea întemeiată de reclamante pe art. 9 pe fondul acesteia, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul analizării acţiunii pe baza unui alt temei juridic decât cel indicat de parte, este nefondat.

De asemenea, se constată că, în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate de recurente nu evidenţiază faptul că hotărârea este nemotivată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este, însă, important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că, în cuprinsul hotărârii recurate, sunt expuse motivele care au stat la baza soluţiei pronunţate, însă se observă că în considerentele acesteia nu se regăseşte un răspuns explicit la argumentul avansat de reclamante legat de condiţiile de admisibilitate pentru formularea unei acţiuni în temeiul art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea contenciosului administrativ.

Cu toate acestea, nu se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, având în vedere că argumentele din cuprinsul hotărârii recurate sunt suficiente pentru a se putea exercita controlul judiciar din perspectiva corectei/greşitei aplicări a legii, neimpunând cu necesitate o rejudecare a cauzei.

Astfel, se reţine caracterul nefondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine că acesta este parţial fondat.

Într-un prim argument, recurentele au criticat greşita reţinere de către prima instanţă a relei sale credinţe, prin împrejurarea că ar fi înţeles să conteste consumul de medicamente doar în situaţia în care avea obligaţia plăţii contribuţiei.

Înalta Curte constată că aceste considerente ale primei instanţe sunt lipsite de eficienţă juridică din perspectiva caracterului întemeiat sau neîntemeiat al acţiunii, cât timp buna sau reaua credinţă a reclamantelor nu este cauză de exonerare/de obligare la plată, ci numai neîndeplinirea/îndeplinirea cerinţelor legate de datorare a taxei clawback poate duce la admiterea sau respingerea acţiunii. Astfel, aceste considerente sunt ineficiente în fundamentarea soluţiei primei instanţe şi nici nu pot face obiectul analizei în recurs, neavând relevanţă şi suport juridic.

Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile formulate de recurente privitoare la includerea TVA în baza de calcul a contribuţiei şi la efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 februarie 2013, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, statuând că "în sensul că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, constatând că sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 31, alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituţională."

Cu privire la acest aspect, intimata-pârâtă CNSA a susţinut faptul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 05.02.2013, prin care s-a stabilit neconstituţionalitatea sintagmei "care include şi TVA" din cuprinsul art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, nu poate produce efecte în cauza de faţă, întrucât deciziile acestei instanţe produc efecte numai pentru viitor, în raport de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală a ţării. În concret, ea trebuie avută în vedere doar în privinţa notificărilor ce urmează a fi comunicate contribuabililor vizaţi de O.U.G. nr. 77/2011 în perioada ulterioară publicării sale în Monitorul Oficial al României.

Opinia pârâtei a fost îmbrăţişată şi de către instanţa de fond.

Înalta Curte nu poate primi această susţinere, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea Constituţională a României produce efecte pentru viitor în sensul că este aplicabilă inclusiv efectelor actelor administrative emise anterior în temeiul dispoziţiilor legale declarate ulterior ca fiind contrare dispoziţiilor din Constituţia României, efecte care se produc ulterior publicării în Monitorul Oficial al României Partea I a acestei decizii, astfel încât se reţine necesitatea înlăturării din ordinea juridică a efectelor acestor acte administrative care constituie obiectul unor acţiuni introduse ulterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, posibilitate recunoscută de legiuitor în limita termenului de 1 an de la data publicării acestei decizii, condiţie întrunită inclusiv de prezenta acţiune.

Regula instituită de art. 147 alin. (4) din Constituţie trebuie interpretată în sensul în care o decizie a Curţii Constituţionale urmează să primească eficienţă în orice raport juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale care nu a fost definitiv soluţionat, fiind supus controlului judiciar, aşa cum este şi cazul de faţă.

Cu alte cuvinte, instanţa de control judiciar apreciază că decizia Curţii Constituţionale se aplică tuturor raporturilor juridice care nu sunt epuizate la data publicării sale, respectiv tuturor cauzelor aflate în faţa instanţelor de contencios administrativ şi cărora le sunt incidente în continuare dispoziţiile legale declarate neconstituţionale, mai precis tuturor cauzelor pendinte.

Această interpretare a fost consacrată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că deciziile sale de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate sunt obligatorii pentru autorităţile publice şi urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanţele de judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele decizii sunt aplicabile (Decizia nr. 223 din 13.03.2012 a Curţii Constituţionale).

Aşadar, declararea neconstituţionalităţii sintagmei "care include şi TVA" din cuprinsul art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, după data formulării contestaţiei administrative, face ca decizia aflată în discuţie să se aplice şi în speţa de faţă, tocmai în raport de forţa obligatorie pentru viitor a acestei decizii.

Referitor la susţinerea intimatei-pârâte că reclamantele nu ar fi prejudiciate de includerea TVA pentru că ar avea posibilitatea să deducă această taxă, se constată că este nefondată, deoarece o astfel de menţiune nu este cuprinsă în actul atacat, astfel că, prin calculul contribuţiei la un anume consum de medicamente ce include TVA, se realizează o dublă impozitare.

Deci, altfel spus, actele administrative atacate în cauza de faţă sunt nule parţial, în ceea ce priveşte cuantumul contribuţiei clawback şi anume calcularea acesteia la o bază impozabilă, care cuprindea şi TVA, notificările rămânând legale în ceea ce priveşte cuantumul contribuţiei aferente valorii medicamentelor care nu mai includ TVA.

În ceea ce priveşte obligarea la plata dobânzilor calculate la sumele încasate nelegal începând cu data plăţii acestora şi până la restituirea efectivă, se constată că prin Decizia nr. 39/2013 a Curţii Constituţionale, contribuţia clawback a fost asimilată obligaţiei fiscale, conform art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011. Astfel fiind, rezultă că pentru acordarea dobânzilor, sunt aplicabile dispoziţiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, ca norme speciale în raport de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, noţiunea de despăgubiri avută în vedere de acest text neputând include şi dobânzile.

Pe de altă parte, Înalta Curte a avut în vedere, prin admiterea în parte a acţiunii, petitul subsidiar astfel cum a fost indicat de reclamante. Deşi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 permite doar solicitarea de despăgubiri (fără a avea ca petit anularea unor acte administrative), o astfel de ipoteză are în vedere exclusiv situaţia în care vătămarea s-a produs direct şi nemijlocit prin însăşi emiterea ordonanţei de Guvern, fără emiterea unor acte administrative în executarea acesteia. Or, în situaţia dedusă judecăţii, chiar dacă vătămarea adusă reclamantelor este rezultat al însăşi adoptării ordonanţei Guvernului, au existat Notificările comunicate reclamantelor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi 20 din Legea nr. 554/2004, precum şi ale art. 496 alin. (2) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamante, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea şi va anula actele atacate numai în ceea ce priveşte includerea TVA în valorile comunicate pentru plata contribuţiei clawback aferente trimestrelor I, II şi III ale anului 2012, respingând în rest acţiunea. Recursul formulat de pârâta D.G.R.F.P. Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A., B., C., D. S.R.L., E. S.A., reprezentate de F. S.R.L.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, admite în parte acţiunea.

Anulează în parte Notificarea transmisă pe e-mail în data de 05.05.2012 privind datele necesare în vederea stabilirii şi achitării contribuţiei claw-back aferentă trimestrului I al anului 2012; Notificarea nr. x privind datele necesare în vederea stabilirii şi achitării contribuţiei claw-back aferentă trimestrului II al anului 2012 şi Notificarea nr. x privind datele necesare în vederea stabilirii şi achitării contribuţie claw-back aferentă trimestrului III al anului 2012, în ceea ce priveşte includerea TVA şi obligă pârâţii la restituirea sumei reţinută cu acest titlu.

Respinge în rest acţiunea formulată de reclamante, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 împotriva sentinţei nr. 2909 din 29 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2017.