Suspension of tax enforcement denied where alleged illegality requires substantive merits analysis

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.03.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, suspendarea executării Deciziei de impunere x/12.02.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/12.02.2015, până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 107 din 12 mai 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea ca neîntemeiată, dispunând restituirea cauţiunii în cuantum de 36.318 RON consemnate de către reclamantă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, rejudecându-se pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrative.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esenţă, următoarele:

Hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, vecine cu denegarea de dreptate reglementată de art. 5 C. proc. civ. atunci când a stabilit că motivele invocate de către reclamantă nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare (art. 5 alin. (2) coroborat cu art. 488 alin. (6) C. proc. civ.).

Printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, condiţia existenţei unui "caz bine justificat" este îndeplinită, atâta timp cât din examinarea aparenţei de legalitate a deciziei emisă de autorităţile fiscale prin raportare la conţinutul acesteia şi la legislaţia aplicabilă în cauză, se poate reţine că există indicii temeinice de natură să contureze o eventuală nerespectare a dispoziţiilor legale care stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească un act administrativ fiscal, elemente care să confere persoanei interesate şi instanţei de judecată competente posibilitatea de a analiza legalitatea şi temeinicia constatărilor autorităţii publice emitente.

Instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea unei cereri de suspendare a executării trebuie să "pipăie" fondul, pentru a constata dacă într-adevăr cererea vizează un act administrativ nelegal, iar executarea lui imediată ar fi de natură să creeze efecte nejustificate cu privire la situaţia recurentei. Deci instanţa de fond trebuia să procedeze la analiza sumară a argumentelor recurentei, fără a administra probe suplimentare, şi să găsească condiţiile de suspendare îndeplinite, având în vedere toate motivele expuse de către Subscrisa în susţinerea cazului bine justificat.

Art. 5 alin. (2) coroborat cu alin. (3) C. proc. civ. interzice judecătorului să refuze judecata pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Ţinând seama de prevederile legii contenciosului administrativ coroborate cu dispoziţiile legii de procedură civilă este evident că în ceea ce priveşte aparenţa de nelegalitate din cererea de suspendare, judecătorul are două variante:

- să considere că există motive de nelegalitate ce creează impresia unei aparenţe de nelegalitate, respectiv

- că nu există aparenţa de nelegalitate întrucât motivele de nelegalizate analizate nu creează percepţia unei ilegalităţi.

Cea de-a treia variantă echivalează cu denegarea de dreptate întrucât judecătorul nu poate refuza să analizeze o cerere; judecătorul poate respinge cererea întrucât motivele cuprinse în aceasta nu creează impresia unei ilegalităţi dar nu poate respinge cererea fără să o analizeze.

În concluzie, prin faptul că instanţa judecătorească a refuzat să analizeze motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, pentru a putea stabili dacă aparenţa de nelegalitate există sau nu, aceasta a săvârşit o denegare de dreptate fapt ce atrage casarea hotărârii atacate.

A mai arătat recurenta că aparenţa de nelegalitate rezultă şi numai din taxa pe valoarea adăugată colectată suplimentar la control în sumă de 1.726.727 RON cu consecinţa majorării cu aceeaşi sumă a taxei pe valoarea adăugată de plată.

în susţinerea argumentelor noastre, recurenta a invocat şi Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, instrument juridic european aplicat în mod frecvent în jurisprudenţa română.

Acest act juridic emis la nivel european consideră că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a recunoaşte, totuşi, eficacitatea necesară acţiunii administrative. Recomandarea a apreciat că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor. în plus, s-a arătat în acelaşi act european că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Unul din principiile la care face referire Recomandarea este acela că autoritatea jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, asemenea măsuri putând fi acordate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24.02.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15.06.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Ploieşti, A.J.F.P. Prahova - Activitatea de Inspecţie fiscală, şi A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere x/12.02.2015 şi a raportului de inspecţie fiscală x/12.02.2015, până la pronunţarea instanţei de fond.

Argumentând această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că societatea reclamantă a fost verificată în ceea ce priveşte modul de constituire şi declarare a contribuţiilor datorate bugetului general consolidat al statului, respectiv impozit pe profit aferent perioadei 1.10.2009-31.12.20113 şi T.V.A. pentru intervalul 1.10.2009-28.02.2014; inspecţia fiscală s-a desfăşurat în perioada 22.08.2014 până la 5.02.2015, constatările fiind reliefate în raportul de inspecţie fiscală nr. x/12.02.2015, în sarcina S.C. A. S.R.L. stabilindu-se obligaţii de plată suplimentare atât în ceea ce priveşte impozitul pe profit, cu accesorii aferente ce totalizează 1.727.254 RON, cât şi T.V.A. de plată cu accesorii, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, respectiv 5.536.351 RON, pentru care a fost emisă decizia de impunere nr. x/12.02.2015, în care au fost stabilite şi termenele de plată pentru aceste obligaţii, împotriva acestor acte administrativ-fiscale promovându-se contestaţie administrativă în condiţiile art. 205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală înregistrată sub nr. 1590/17.03.2015.

Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei pe fond, cerere ce poate fi promovată şi prin acţiunea adresată instanţei prin care se solicită anularea în tot sau în parte a actului atacat, conform art. 15 din acelaşi act normativ.

Admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, existenţa cazului bine justificat aşa cum este definit de art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi paguba iminentă definită de art. 2 lit. ş din acelaşi act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public.

Posibilitatea suspendării executării actelor administrative este prevăzută şi de Recomandarea R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din Cadrul Consiliului Europei, aceasta statuând că se poate dispune o atare măsură în condiţii similare cu cele prevăzute de legislaţia internă, fiind necesare argumente care să justifice măsura, pentru evitarea unui prejudiciu ireparabil.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerinţelor prevăzută de art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ. Toate susţinerile reclamantei ce reprezintă îndeplinirea cazului bine justificat vizează nelegalitatea actelor administrativ-fiscale şi sunt apărări asupra fondului legalităţii acestor acte, ce nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, în care se realizează o analiză sumară, fără a se face aprecieri asupra temeiniciei şi legalităţii emiterii actului administrativ contestat, fiind necesar a exista împrejurări de fapt şi de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra actului contestat, pentru a fi dovedită această condiţie.

Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, judecătorul fondului a apreciat că aceasta este îndeplinită, în decizia de impunere a fost stabilit termenul de plată a obligaţiilor principale şi accesorii stabilite în sarcina societăţii reclamante, termen ce a fost depăşit până în prezent, organele fiscale au demarat procedurile de executare silită speciale prevăzute de Codul de procedură fiscală, emiţând somaţia nr. 61/90/1/2015/174476 şi titlul executoriu 1217/23.03.2015, s-a instituit sechestru pentru bunurile imobile ale societăţii, conform proceselor-verbale cu nr. x/22.04.2015, nr. 80-109/23.04.2015 şi nr. 110-117/24.04.2015, pentru care a fost desemnat administrator sechestru societatea reclamantă prin reprezentanţii săi, conform procesului-verbal din 27.04.2015, raportat la valoarea mare a sumelor de plată stabilite în sarcina S.C. A. S.R.L. şi a contractelor aflate în derulare încheiate cu diferiţi parteneri contractuali, evidenţiaţi în situaţia de lucrări 1214B/11.05.2015, prin executarea actelor administrativ-fiscale contestate în patrimoniul societăţii este cauzat un prejudiciu material, previzibil, iar activitatea sa va fi grav perturbată.

A mai reţinut instanţa de fond că pentru admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal este necesară întrunirea cumulativă a cerinţelor art. 14 din legea contenciosului administrativ iar pentru cea a cazului bine justificat, nu s-a făcut dovada existenţei unei împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere.

Înalta Curte apreciază drept legală sentinţa atacată, dat fiind că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unui caz bine justificat în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004.

Nu este întemeiată critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ. prin care se susţine că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, "vecine cu denegarea de dreptate". Înalta Curte constată că instanţa de fond a avut în vedere tocmai natura pricinii atunci când a apreciat că motivele de nelegalitate ale deciziei de impunere invocate de către reclamantă nu pot fi analizate în cadrul procedural al unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, atâta timp cât aceste motive sunt complexe, neputând face obiectul unei analize sumare, conform specificului procedurii menţionate. De altfel, recurenta reclamantă nu indică în mod explicit în ce mod s-ar fi putut realiza o analiză sumară a vreuneia dintre împrejurările invocate în susţinerea existenţei cazului bine justificat, împrejurări care se constituie, de fapt, în veritabile motive de anulare a actelor ce fac obiectul cererii de suspendare.

Este adevărat că aparenţa de nelegalitate a actului administrativ poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, însă îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă şi să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului. Aceasta întrucât în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nefiind admisibilă prejudecarea fondului litigiului.

Ca urmare, Înalta Curte nu poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat prevederile art. 5 alin. (2) din noul C. proc. civ. - judecătorul fondului nu a refuzat să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, ci, conform celor arătate mai sus, a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004 ce reglementează procedura suspendării executării actului administrativ.

În raport cu cele arătate mai sus, este evidentă şi netemeinicia motivului de recurs întemeiat pe aparenţa de nelegalitate a TVA colectată suplimentar, în sumă de 1.726.727 RON. Înalta Curte are în vedere că nelegalitatea colectării TVA nu este evidentă şi decelabilă cu uşurinţă, ci implică analiza aprofundată a amplei argumentaţii prezentată de recurentă, nefiind suficientă o analiză sumară.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 noul C. proc. civ., reţinând că nu există motive de reformare a sentinţei va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 107 din 12 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2017.