Securitate worker status: sufficiency of approval of surveillance report to prove restriction of fundamental freedoms under O.U.G. 24/2008

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 17.12.2014, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să constate că pârâtul A. a avut calitatea de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond Prin sentinţa nr. 1053 din 14 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin activităţile desfăşurate pârâtul A. a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate de legislaţia din acea vreme, respectiv dreptul la liberă circulaţie, prevăzut de art. 12 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

S-a mai arătat că, activitatea pârâtului care în calitate de locotenent major, şef al Serviciului, a coordonat activitatea de supraveghere informativă, se încadrează în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1053/14.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, următoarele:

- instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv art. 24 din Constituţie privind consfinţirea dreptului la apărare într-un proces judiciar; art. 13 din C. proc. civ. privind dreptul la apărare; art. 425 lit. b) din C. proc. civ. privind conţinutul hotărârii şi art. 6 din CEDO, art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., privind dreptul la un proces echitabil.

- hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Unica implicare a pârâtului în cazul B., constând în aplicarea rezoluţiei "De acord, Şeful Serviciului 2" pe Nota raport din 15.07.1985, nu poate primi decât calificarea unei "declinări de competenţă", măsurile ce se impuneau urmând a fi stabilite de către Biroul III, acestea nefiind nici măcar evocate de rezoluţia respectivă.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că:

- contrar celor susţinute de recurentul-pârât, în şedinţa din 30.03.2015 s-a pus în discuţia părţilor cererea de completare a probaţiunii, iar după ascultarea părţilor, Curtea a apreciat că nu este necesară prezentarea altor copii pentru cele două înscrisuri depuse de pârât în fotocopie.

- recurentul a participat nemijlocit la acte de intruziune în viaţa personală a celui urmărit, prelucrând şi exploatând informaţii din viaţa privată a acestuia în beneficiul Securităţii, fără a avea legătură cu apărarea siguranţei naţionale.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 23.02.2017, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 27.04.2017, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a investit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-pârât A.

Astfel, prin cererea nr. x adresată CNSAS de către numitul B., s-a solicitat verificarea sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. x.

În urma administrării probatoriului, prima instanţă a admis cererea formulată de CNSAS şi a constatat calitatea pârâtului A. de "lucrător al Securităţii".

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Sub marginala "Dreptul la apărare", art. 13 din C. proc. civ. prevede că dreptul la apărare este garantat, părţile având dreptul, în tot cursul procesului, să fie reprezentate sau asistate în condiţiile legii, să pună concluzii în mod direct sau prin avocat, să participe la toate fazele de desfăşurare a procesului, să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să-şi facă apărări, să-şi prezinte susţinerile în scris şi oral, să exercite căile legale de atac.

Pe de altă parte, art. 6 din C. proc. civ., corespunzător art. 6 § 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului prevede că orice persoană are dreptul la judecata cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege.

În doctrină s-a spus că întrucât Convenţia nu defineşte termenul "echitabil", această cerinţă trebuie interpretată în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea.

Recurentul a susţinut că încălcarea regulilor de procedură reprezentate de dreptul la apărare şi de dreptul la un proces echitabil ar rezulta din indisponibilitatea totală a primei instanţei în examinarea probelor şi apărărilor făcute.

Susţinerea este nefondată, neputându-se reţine încălcarea acestor drepturi, având în vedere că pârâtul a avut posibilitatea să formuleze apărări şi să propună probe, drept de care a şi uzat.

Cu privire la cele două rapoarte invocate de recurent, respectiv raportul din 29.06.1985 şi raportul din 09.08.1985, din încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 30.03.2015, rezultă că prima instanţă a pus în discuţia părţilor necesitatea administrării acestor probe şi s-a pronunţat asupra acestei cereri, motivând soluţia adoptată.

Cum cele două înscrisuri menţionate mai sus existau la dosar rezultă că au fost analizate de prima instanţă alături de restul materialului probator administrat în cauză. Faptul că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt prezentată de reclamantul CNSAS nu este de natură să conducă la concluzia că probele propuse de pârât nu au fost analizate încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil cum în mod nefondat se susţine.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

După cum rezultă din expunerea criticilor recurentului, acesta impută instanţei de fond că a pronunţat o sentinţă pe baza unor afirmaţii generice şi presupuneri, iar nu a unor dovezi clare că a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului, el aplicând doar o rezoluţie "De acord, Şeful Serviciului 2" pe Nota-raport din 15.07.1985.

Contrar recurentului, Înalta Curte observă că motivarea soluţiei curţii de apel - redată succint în prezenta decizie - este judicioasă, cuprinde atât situaţia de fapt premisă relevată de înscrisurile depuse în probaţiune cât şi încadrarea acesteia în dispoziţia normativă citată.

În altă ordine de idei, în limitele procedurii reglementate de O.U.G. nr. 24/2008, este suficientă identificarea unei singure situaţii în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 2 lit. a) pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

Or, pe baza înscrisurilor administrate, se poate concluziona că recurentul-pârât A. a avut gradul de locotenent major şi funcţia de şef al Serviciului 2 din cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Dâmboviţa şi în această calitate a fost de acord cu nota-raport din 15.07.1985 prin care "întrucât este suspect de rămânere ilegală în străinătate, propun ca materialul să fie dat spre exploatare Biroului III - care îl are în atenţie, pentru a lua măsurile ce se impun".

Urmare a acestei aprobări şi a transferării materialelor deţinute cu privire la B. către Biroul III al Inspectoratului Judeţean Dâmboviţa, asupra titularului dosarului s-au luat mai multe măsuri informativ operative, consemnate în Nota de sarcini (I 2480, volumul 1, 15):

- dirijarea surselor "C." şi "D." (persoane de încredere);

- introducerea şi exploatarea mijloacelor T.O. (tehnică operativă) complexe la locul de muncă;

- introducerea mijloacelor T.O simple la domiciliul lui B.;

- interceptarea corespondenţei, prin compartimentul "S"

- filajul.

Înalta Curte nu poate reţine apărările recurentului-pârât cum că aprobarea notei-raport a constituit doar o "declinare de competenţă" şi că informaţiile erau deja cunoscute de Biroul III, întrucât, pe de o parte măsurile informativ operative au fost dispuse după data de 15.07.1985, iar pe de altă parte, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind:

"Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist" care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti" şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

Astfel cum este reglementată ipoteza legală, este suficient ca acţiunea organelor de securitate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fără a fi necesar să se probeze în concret un rezultat care să rezide în îndeplinirea condiţiei îngrădirii efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unei persoane.

Înalta Curte nu poate reţine practica judiciară indicată în cererea de recurs dată fiind situaţia de fapt diferită şi necesitatea completării probatoriilor, soluţiile fiind de casare cu trimitere spre rejudecare.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1053 din 14 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1053 din 14 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2017.