Bar admission refusal upheld; former court clerk's bid to bypass traineeship dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 iulie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, a solicitat:

(i) anularea Hotărârii nr. 10035/07.10.2014, emisă de Baroul Bucureşti şi a Deciziei nr. 1080/07.03.2015 emisă de Consiliul UNBR;

(ii) să se constate că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (5) din legea nr. 51/1995 şi să fie obligat Baroul Bucureşti să procedeze la înscrierea reclamantei pe tabloul avocaţilor definitivi;

(iii) să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 100.000 RON daune morale.

La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2015, reclamanta a renunţat la judecata capătului de cerere vizând acordarea daunelor morale, renunţare de care s-a luat act prin încheierea de şedinţă de la termenul respectiv.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 258 din 27 octombrie 2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, a anulat Hotărârea nr. 10035/07.10.2014 emisă de Baroul Bucureşti şi Decizia nr. 1080/07.03.2015 emisă de Consiliul UNBR, a constatat că reclamanta îndeplineşte condiţiile pentru dobândirea calităţii de avocat definitiv şi a obligat Baroul Bucureşti să procedeze la înscrierea reclamantei pe Tabloul avocaţilor definitivi.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 258/27.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3.1. Pârâtul Baroul Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că prima instanţă a apreciat în mod greşit că reclamanta îndeplinea, la data promovării examenului de primire în profesia de avocat, condiţiile dobândirii calităţii de avocat definitiv şi nu de avocat stagiar.

Astfel, arată recurentul, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (5) - (7) din Legea nr. 51/1995, persoanele care au promovat examenul de primire în profesia de avocat dobândesc calitatea de avocat definitiv dacă au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, notar public, consilier juridic sau jurisconsult, această enumerare având caracter limitativ, necuprinzând şi funcţia de grefier cu studii superioare pe care a exercitat-o reclamanta.

Funcţia de grefier este o funcţie auxiliară sistemului juridic şi nu echivalează cu exercitarea unei funcţii juridice efective.

Se susţine că reclamanta nu a contestat, în termen de 30 de zile de la comunicare, decizia de înscriere în Baroul Bucureşti ca avocat stagiar, emisă sub nr. x/2010, şi abia la data de 06.10.2014 a depus cererea prin care a solicitat înscrierea sa ca avocat definitiv.

Prin urmare, recurentul apreciază că motivarea instanţei de fond este contradictorie în ceea ce priveşte faptul că reclamanta ar fi trebuit înscrisă în tabloul avocaţilor definitivi întrucât îndeplinea această condiţie la momentul promovării examenului, şi, totodată, nu arată care sunt actele din care rezultă îndeplinirea acestei condiţii.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât înţelege să reia aceleaşi aspecte de nelegalitate expuse şi la punctul anterior, referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) - (7) din Legea nr. 51/1995.

3.2. Pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii.

În susţinerea recursului pârâta arată că, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, era necesar a fi îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din aceeaşi lege. Reclamanta nu a solicitat primirea în profesie cu scutire de examen, fiind conştientă că nu îndeplinea această cerinţă, iar susţinerea examenului de accedere în profesie exclude de drept aplicabilitatea art. 16 alin. (2) şi, prin urmare, şi a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995.

Recurenta-pârâtă susţine că neînscrierea reclamantei pe tabloul avocaţilor incompatibili nu are nicio relevanţă întrucât reclamanta, continuând să exercite vechea activitate şi după intrarea în profesie, a acceptat tacit starea de incompatibilitate.

Argumentul instanţei de fond referitor la faptul că definitivarea reclamantei în funcţia de grefier cu studii superioare atrage automat obligarea Baroului de a o trece pe aceasta în tabelul avocaţilor definitivi se bazează pe aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privitoare la alte profesii decât cea de avocat (art. 23 alin. (3) din legea nr. 514/2013), contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din legea nr. 51/1995, procedând, astfel, la o adăugire inadmisibilă la lege.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 22 februarie 2016, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare faţă de recursul formulat de pârâtul Baroul Bucureşti, prin care a invocat excepţia tardivităţii declarării şi motivării recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 22 februarie 2016 intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare faţă de recursul formulat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin care a invocat excepţia tardivităţii declarării şi motivării recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 04 februarie 2016, recurentul-pârât Baroul Bucureşti a depus întâmpinare faţă de recursul formulat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin care a solicitat admiterea recursului formulat de această pârâtă.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Baroul Bucureşti, precum şi excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România şi, constatând că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România sunt fondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar reţine că litigiul are ca premisă faptul că reclamanta-intimată s-a înscris la examenul de primire în profesia de avocat, organizat- în baza Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 423/27.09.2008, promovând examenul, astfel cum rezultă din Decizia nr. 281/445/18.12.2008 emisă de Consiliul Baroului Bucureşti.

De asemenea, se reţine că intimata a desfăşurat activitate de grefier în cadrul Judecătoriei Brăila iar, prin Decizia nr. 16021/1/06.09.2010 a Baroului Bucureşti, a fost înscrisă în evidenţele Baroului, ca avocat stagiar, începând cu data de 18.10.2010.

Reclamanta-intimată, la data de 06.10.2014, a adresat o cerere către Decanul Baroului Bucureşti prin care a solicitat înscrierea în evidenţele Baroului ca avocat definitiv, motivat de faptul că, anterior primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de grefier cu studii superioare de drept, gradul I la Judecătoria Brăila. A apreciat reclamanta-intimată că sunt aplicabile prevederile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 10035/07.10.2014 Baroul Bucureşti a respins solicitarea intimatei de numire în Baroul Bucureşti ca avocat definitiv, având în vedere că funcţia de grefier nu se regăseşte printre cele expres prevăzute de dispoziţiile legale care reglementează înscrierea ca avocat definitiv şi astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (5), (6) şi 7 din Legea nr. 51/1995.

Împotriva acestei Hotărâri intimata a formulat contestaţie ce a fost respinsă prin Decizia nr. 1080/07.03.2015 emisă de Uniunea Naţională a Baroului din România.

6.1. Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurentul Baroul Bucureşti este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă sau contradictorie a hotărârii primei instanţe.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (şi) "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Relativ la considerentele pretins contradictorii ale hotărârii primei instanţe, susţinerile recurentului nu se confirmă, întrucât argumentele prezentate în justificarea soluţiei pronunţate nu evidenţiază nici o contradicţie în raţionamentul primei instanţe.

Argumentele invocate de recurent, vizând interpretarea normelor legale incidente, deduc controlului judiciar al instanţei de recurs legalitatea soluţiei instanţei de fond prin prisma dreptului substanţial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate nu va fi reţinut ca întemeiat.

6.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte constată că este întemeiat.

Preliminar, Înalta Curte notează faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, şi nu prevederile vechiul C. proc. civ., întrucât acţiunea în contencios administrativ a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 17 iulie 2015.

Prin urmare, criticile recurentei Uniunea Naţională a Barourilor din România întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ. (1865) vor fi analizate prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (2010), întrucât vizează modalitatea în care prima instanţă a interpretat şi aplicat normele de drept material incidente cauzei.

Contrar punctului de vedere exprimat de prima instanţă, Înalta Curte reţine că, în principiu, verificarea legalităţii actului administrativ trebuie realizată prin prisma respectării dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii actului supus controlului judiciar.

În speţă actele contestate, respectiv Hotărârea Baroului Bucureşti nr. 10035/07.10.2014 şi Decizia Consiliului U.N.B.R. nr. 1080/07.03.2015, au fost emise ca urmare a formulării cererii reclamantei-intimate prin care a solicitat înscrierea în evidenţele Baroului ca avocat definitiv, cerere înregistrată la data de 06.10.2014.

În consecinţă, se reţine că prima instanţă trebuia să verifice legalitatea actelor emise raportat la dispoziţiile legale aplicabile la data formulării cererii de înscriere în tabloul avocaţilor definitivi, care a stat la baza emiterii celor două acte administrative atacate, tocmai în vederea respectării principiului fundamental al neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data de 06.10.2014, prevăd că:

"Cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat şi care până la data susţinerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani, dobândeşte calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare prevăzut la alin. (1), cu condiţia promovării examenului de definitivat în profesia din care provine".

De asemenea, alin. (6) din acelaşi act normative prevede că: "Dispoziţiile alin. (5) se aplică şi persoanelor care au promovat examenul de intrare în profesia de avocat şi care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi şi Consiliului Legislativ timp de 5 ani neîntrerupţi" iar alin. (7) dispune în sensul că: "Avocatul stagiar care a exercitat cel puţin un mandat de parlamentar, primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean sau vicepreşedinte de consiliu judeţean, dobândeşte la cerere calitatea de avocat definitiv".

Textele legale menţionate conţin o enumerare cu caracter limitativ ce nu poate fi extinsă la alte funcţii astfel că în mod corect recurenţii au respins cererea şi contestaţia formulate de intimata-reclamantă, întrucât funcţia de grefier cu studii superioare pe care a exercitat-o nu este prevăzută printre cele enumerate de art. 20 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 51/1995 pentru a dobândi calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare prevăzut de art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege.

Prevederile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu sunt incidente în cauza de faţă întrucât se referă la vechimea în magistratură or, textul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 (act normativ ce vizează exercitarea profesiei de avocat) prevede clar care sunt condiţiile în care se poate dobândi calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivat, şi anume să fi îndeplinit în mod efectiv funcţiile enumerate în cuprinsul textului, printre care nu se regăseşte funcţia de grefier cu studii superioare.

Prima instanţă a aplicat în mod greşit normele de drept material anterior citate, pornind de la o premisă eronată în sensul că sunt incidente prevederile legale în vigoare la data validării examenului de primire în profesia de avocat (18.12.2008), eludând astfel faptul că cererea reclamantei de înscriere ca avocat definitiv a fost adresată Baroului Bucureşti la data de 06.10.2014 şi astfel, recurenţii-pârâţi, în mod corect au analizat incidenţa prevederilor legale în vigoare la acea dată şi nu la o dată anterioară.

Mai mult, prima instanţă, cu depăşirea limitelor învestirii, analizează şi critică modalitatea în care a procedat recurentul-pârât Baroul Bucureşti la momentul finalizării examenului de primire în profesie, în condiţiile în care intimata-reclamantă nu a contestat Decizia nr. 16021/16.09.2010 emisă de această instituţie, prin care fusese înscrisă în evidenţe ca avocat stagiar.

Decizia nr. 16021/16.09.2010 reprezintă un act juridic cu caracter administrativ ce a creat raporturi juridice şi care a intrat în circuitul civil, nefiind revocat sau anulat şi astfel, efectele sale nu pot fi ignorate.

De asemenea, prima instanţă a reţinut în mod eronat faptul că reclamanta ar fi solicitat Baroului Bucureşti încetarea incompatibilităţii şi dobândirea calităţii de avocat activ, şi nu dobândirea calităţii de avocat definitiv.

Dimpotrivă, aspectele reţinute de prima instanţă sunt infirmate de înscrisurile depuse la dosarul de fond şi din cererea adresată de reclamanta-intimată Decanului Baroului Bucureşti rezultă că aceasta a solicitat să se constate chiar calitatea de avocat definitiv prin scutirea de la efectuarea stagiului şi de susţinere a examenului de definitivare în profesie.

Actele contestate în prezentul litigiu nu au fost emise cu exces de putere şi nu au caracter discriminatoriu iar intimata-reclamantă nu a făcut dovada existenţei unei alte hotărâri emise de Baroul Bucureşti prin care să se fi recunoscut calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului, unei alte persoane aflate în aceeaşi situaţie, având funcţia de grefier cu studii superioare, funcţie care nu este echivalentă cu cea de consilier juridic astfel că reclamanta-intimată solicită, practic, să se adauge la lege.

Prin Decizia nr. 820/03.07.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537/16.07.2008, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În concluzie, sunt întemeiate criticile recurenţilor-pârâţi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât intimata-reclamantă nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (5), (6) (7) din Legea nr. 51/1995 necesare pentru a se admite cererea de dobândire a calităţii de avocat definitiv astfel că actele contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, cu consecinţa menţinerii acestora şi respingerii acţiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, casarea sentinţei atacată şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ., ca parte ce a pierdut procesul, intimata-reclamantă urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată astfel: către recurentul-pârât Baroul Bucureşti, la plata sumei de 600 RON constând în suma de 200 RON achitată în recurs cu titlu de taxă de timbru şi suma de 400 RON achitată cu titlu de onorariu de avocat în faza procesuală a recursului; către recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România la plata sumei de 100 de RON cu titlu de taxă de timbru achitată în recurs.

Suma de 500 RON solicitată de recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România cu titlu de onorariu de avocat nu va fi luată în calcul întrucât nu s-a făcut dovada plăţii efective, conform prevederilor art. 452 C. proc. civ., simpla factură nefiind suficientă în acest sens.

De asemenea, nu s-a făcut dovada achitării onorariului de avocat cu ocazia judecării cauzei în fond astfel că nu va fi primită această solicitare, nefiind întrunite condiţiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, împotriva sentinţei civile nr. 258 din 27 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât Baroul Bucureşti, în sumă de 600 RON şi către recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România, în sumă de 100 de RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2018.