Unjustified refusal to process cross-border VAT refund based on IT validation errors: appeal dismissed, obligation to rule on merits upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 10 octombrie 2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, a solicitat:

- să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a rezolva cererea reclamantei privind rambursarea TVA nr. x/08.07.2013, cu numărul de referinţă x, transmisă prin intermediul Autorităţii Fiscale Germane în conformitate cu Directiva Europeană;

- să fie obligată pârâta la soluţionarea pe fond a cererii, prin recunoaşterea dreptului de rambursare TVA pentru cererea reclamantei nr. x/08.07.2013, cu numărul de referinţă x, aferentă perioadei 01.09.2012-31.12.2012, pentru suma în cuantum total de 1.431.127,50 RON.

- să fie obligată pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin cererea completatoare a cererii de chemare în judecată, depusă la data de 24 februarie 2015, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la care este îndreptăţită potrivit art. 117, art. 124 alin. (4) Codul de procedură fiscală, datorată din ziua următoare expirării termenului legal de soluţionare a cererii reclamantei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2323 din 22 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, în sensul că:

(i) a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererii de rambursare TVA nr. x/09.07.2013, pentru perioada 01.09.2012-31.12.2012;

(ii) a respins cererea de recunoaştere a dreptului de rambursare TVA şi de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale ca prematur formulată;

(iii) a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3000 de RON (onorariu avocat în condiţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.) şi 50 de RON (taxă judiciară de timbru), cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2323/22.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

Recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de fond, în mod greşit, a admis în partea acţiunea reclamantei, instituţia pârâtă fiind în imposibilitate de a soluţiona pe fond cererea de rambursare, aceasta nefiind transmisă autorităţii fiscale române. Cererea de rambursare nu a fost validată de statul român, fiind identificate erori de completare.

Reclamanta are dreptul de a solicita rambursarea TVA în condiţiile art. 1472 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, coroborat cu pct. 49 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, fapt realizat prin cererea de rambursare nr. x/19.02.2013, validată de DGTI şi soluţionată prin Decizia de rambursare nr. xD/27.05.2013. În ceea ce priveşte cererea de corecţie din data de 09.07.2013, aceasta nu a fost transmisă spre soluţionare autorităţii fiscale competente, întrucât erorile de completare nu au permis validarea acesteia în programul informatic.

Recurenta-pârâtă critică soluţia instanţei de fond şi prin prisma obligării instituţiei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3050 RON, întrucât, deşi instanţa a procedat la reducerea onorariului avocaţial, nu a ţinut cont de aspecte precum reaua credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, care nu pot fi reţinute în sarcina pârâtei. În concluzie, onorariul avocaţial, chiar în acest cuantum redus, este disproporţionat în raport de volumul de muncă depus cu pregătirea apărării în cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 22 martie 2016, intimata-reclamantă A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, apreciind că pârâta nu a formulat critici de nelegalitate ale hotărârii de fond, iar în subsidiar s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Serviciul de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi şi, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Serviciul de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

6.1. În fapt, se reţine că intimata-reclamantă A. este persoană juridică germană impozabilă stabilită în alt stat membru al Uniunii Europene, neînregistrată în scopuri de TVA în România, ce a desfăşurat în perioada septembrie 2012- decembrie 2012 activităţi de achiziţii de servicii în România.

Intimata-reclamantă a formulat cerere electronică de rambursare nr. x/19.02.2013 prin care a solicitat rambursarea T.V.A. aferentă perioadei 01.11.2012-31.12.2012, conform Anexei "Lista operaţiunilor pentru care se solicită rambursarea TVA", la care a ataşat facturi.

Prin Decizia nr. x/27.05.2013 emisă de ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice s-a respins cererea motivându-se că s-a solicitat rambursarea numai pentru lunile noiembrie- decembrie 2012 şi s-a făcut referire la documente fiscale aferente perioadei septembrie- decembrie 2012 şi de asemenea, că cererea nu a fost însoţită de documente justificative.

Ulterior, intimata-reclamantă a formulat pe site-ul Autorităţii Fiscale Germane, cerere de corecţie cu nr. x înregistrată la data de 09.07.2013 de autorităţile române, prin care a solicitat rambursarea TVA în cuantum de 1.431.127,50 RON aferentă perioadei septembrie - decembrie 2012, cerere la care au fost ataşate înscrisuri doveditoare.

Faţă de această din urmă cerere, intimata-reclamantă nu a primit nici un răspuns din partea autorităţilor române, motiv pentru care a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. x/2014.

La plângerea prealabilă formulată, recurenta-pârâtă a comunicat răspunsul nr. x precizând că cererea de rambursare nu a fost soluţionată prin emiterea unui act administrativ-fiscal întrucât "erorile de completare nu au permis validarea acesteia în programul informatic".

6.2. Înalta Curte constată că este neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere reprezintă "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane".

Excesul de putere este definit ca fiind " exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ.

Dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ prevăd că: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Susţine recurenta faptul că este în imposibilitate de a soluţiona pe fond cererea de rambursare întrucât nu a fost transmisă autorităţii fiscale române.

Instanţa apreciază ca fiind neîntemeiată această susţinere întrucât intimata-reclamantă a făcut dovada că cererea de rambursare a fost înaintată Statului Român de către autorităţile germane, aspect ce rezultă din răspunsul depus la dosarul de fond, prin care se confirmă faptul că cererea a fost transmisă către statul membru la data de 09.07.2013 şi, cu toate acestea, nu a existat nici o confirmare de acceptare a cererii de rambursare.

Recurenta arată că cererea de rambursare nu a fost validată de statul român întrucât au fost identificate erori de completare iar aplicaţia şi specificaţiile programului "VAT refund" nu permit erori de completare.

Instanţa reţine că refuzul recurentei de a soluţiona cererea, raportat la motivele invocate, are caracter nejustificat, neavând la bază nici o dispoziţie legală, în condiţiile în care intimata-reclamantă a suplinit lipsurile existente în prima cerere.

Dimpotrivă, refuzul autorităţii recurente de a soluţiona pe fond cererea de rambursare încalcă prevederile art. 14 alin. (2) din Directiva 2009/9/CE a Consiliului Uniunii Europene din 12 februarie 2008 potrivit cărora:

"Pe lângă operaţiunile menţionate la alin. (1), cererea de rambursare poate să se refere, de asemenea, la facturi sau documente de import care nu au fost acoperite de cererile de rambursare precedente şi care privesc operaţiuni finalizate pe parcursul anului calendaristic în cauză".

De altfel, şi dreptul intern prevede, la art. 7 din Codul de procedură fiscală, în vigoare la data depunerii cererii, că organul fiscal are rol activ şi are obligaţia, potrivit alin. (3), să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum şi să îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente, pentru corectarea declaraţiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.

În plus, punctul 49 alin. (22) din Normele Metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea nr. 44 din 22 ianuarie 2004, prevede că:

"În cazul în care organul fiscal competent din România consideră că nu are toate informaţiile relevante pentru a lua o decizie privind cererea de rambursare în totalitatea ei sau privind o parte a acesteia, poate cere, pe cale electronică, informaţii suplimentare, inclusiv copii de pe documentele prevăzute la alin. (11), de la solicitant sau de la autorităţile competente din statul membru de stabilire, după caz, pe parcursul perioadei de 4 luni prevăzute la alin. (21). În cazul în care informaţiile suplimentare sunt cerute de la o altă sursă decât solicitantul sau o autoritate competentă dintr-un stat membru, cererea se transmite prin mijloace electronice numai dacă destinatarul cererii dispune de astfel de mijloace. Dacă este necesar, se pot solicita alte informaţii suplimentare. Informaţiile solicitate în conformitate cu prezentul alineat pot cuprinde depunerea facturii sau a documentului de import respectiv, în original ori în copie, în cazul în care există îndoieli întemeiate cu privire la validitatea sau acurateţea unei anumite cereri. În acest caz, plafoanele prevăzute la alin. (11) nu se aplică.

(24) În cazul în care organul fiscal competent din România cere informaţii suplimentare, acesta comunică solicitantului decizia sa de aprobare sau respingere a cererii de rambursare în termen de două luni de la data primirii informaţiilor cerute sau, în cazul în care nu a primit răspuns la cererea sa de informaţii, în termen de două luni de la data expirării termenului prevăzut la alin. (23). Cu toate acestea, perioada pentru luarea deciziei cu privire la cererea de rambursare, în totalitatea ei sau la o parte a acesteia, trebuie să fie întotdeauna de maximum 6 luni de la data primirii cererii de către statul membru de rambursare. În cazul în care organul fiscal competent din România cere alte informaţii suplimentare, acesta comunică solicitantului decizia sa privind cererea de rambursare, în totalitatea ei sau privind o parte a acesteia, în termen de 8 luni de la data primirii cererii".

În consecinţă, textele legale sus-menţionate instituie obligaţia organului fiscal de a emite o decizie de aprobare sau respingere a cererii de rambursare şi de a o comunica solicitantului.

În situaţia de faţă, practic, organul fiscal refuză în mod explicit să soluţioneze cererea, invocând motive ce privesc programul informatics, motive care nu au nici un fundament legal.

Faţă de aceste prevederi legale, se constată că refuzul recurentei de a soluţiona cererea, motivat doar de faptul că sistemul informatic nu permite erori de completare, are caracter de exprimare explicită, emisă cu exces de putere, prin încălcarea drepturilor intimatei-reclamante care a depus diligenţele necesare în vederea completării cererii iniţiale.

De altfel, prin considerentele hotărârii recurate, prima instanţă a indicat motivele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei pronunţate, argumente ce nu au fost combătute de recurentă astfel că nu se poate reţine încălcarea normelor de drept material, ci dimpotrivă, respectarea dispoziţiilor legale menţionate anterior.

6.3. Critică recurenta soluţia primei instanţe prin care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.050 RON, considerând că nu există culpa procesuală a sa.

Susţinerile recurentei nu sunt întemeiate, instanţa de fond făcând în mod corect aplicarea prevederilor art. 453 şi ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., procedând la reducerea onorariului avocatului la suma de 3.000 RON.

Astfel, se apreciază că suma de 3.000 RON solicitată de reclamantă cu titlu de onorariu de avocat respectă principiul proporţionalităţii.

Având în vedere activitatea efectiv depusă de către apărător în vederea soluţionării cauzei la fond, dar şi complexitatea generală a litigiului, Înalta Curte apreciază că suma de 3.000 RON este una rezonabilă şi corespunzătoare principiului proporţionalităţii, fiind neîntemeiată cererea recurentei de a se cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte culpa procesuală, textul art. 453 C. proc. civ. prevede clar care sunt condiţiile de acordare a cheltuielilor de judecată iar recurenta-pârâtă este partea care a pierdut procesul.

În consecinţă, şi acest motiv de recurs este neîntemeiat, neîncadrându-se în cazul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Serviciul de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Serviciul de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, împotriva sentinţei civile nr. 2323 din 22 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2018.