EU rural funding clawback for artificial micro-enterprise status and linked-entity abuse

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest, a solicitat anularea Deciziei nr. 40791/27.11.2014, de soluţionare a contestaţiei administrative, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/01.10.2014 şi pe cale de consecinţă, anularea măsurii de recuperare a ajutorului financiar acordat, precum şi menţinerea în vigoare a Contractului de finanţare nr. x, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare şi completatoare a acţiunii iniţiale, formulată şi depusă la termenul de judecată din data de 24 iunie 2015, reclamanta a chemat în judecată, în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, alături de pârâtul iniţial, şi pe funcţionarii semnatari ai Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/01.10.2014, respectiv pârâţii B., C. şi D., solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor, în solidar cu autoritatea publică pârâtă, reprezentate de contravaloarea pierderilor suferite de societate ca urmare a executării silite.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 277 din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea investiţiilor Rurale 5 Vest, B., C. şi D.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 277 din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a reluat argumentele expuse în cererea de chemare în judecată, susţinând că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în esenţă, pentru următoarele motive:

Singurul element comun al societăţilor A. S.R.L. şi E. S.R.L., este administratorul F., care nu este adevăratul proprietar al societăţii A. S.R.L. şi implicit al societăţii E. S.R.L., deoarece acesta nu beneficiază de niciun drept patrimonial ce s-ar cuveni prin obţinerea de dividende sau care ar rezulta în eventualitatea dizolvării persoanei juridice şi nu se află în conflict de interese sau incompatibilitate.

De asemenea, între cele două societăţi nu există niciun raport de asociere juridică reglementat de Legea nr. 31/1990 sau de dispoziţiile C. civ., neexistând nici o formă de asociere pe baza de grup de interes economic, iar simpla coincidenţă a exploatării în comun a unui spaţiu, utilizat de către A. S.R.L. ca sediu social, iar de către E. S.R.L., ca punct de lucru, sediu secundar, nu poate conduce la concluzia că societatea beneficiară a finanţării nerambursabile a fost creată în mod artificial.

De asemenea, este lipsit de relevanţă faptul că asociatul unic al uneia dintre societăţi este căsătorit cu administratorul celor două societăţi, câtă vreme căsătoria dintre cei doi a avut loc în anul 1994, în regim de separaţie de bunuri.

Dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, reţinute de către organele de control, nu sunt aplicabile în speţă, deoarece raporturile descrise de alineatele anterioare ale acestui articol se referă la asociaţi şi acţionari ai unei întreprinderi şi care exercită o influenţă dominantă asupra celeilalte ori este acţionară sau asociată în cealaltă întreprindere, deţinând majoritatea drepturilor de vot.

Este real că ambele societăţi îşi desfăşoară activitatea în acelaşi segment de piaţă, respectiv sectorul agricol, însă fiecare are un specific al actelor şi operaţiunilor comerciale pe care le desfăşoară, conform codului CAEN corespunzător şi aprobat pentru fiecare societate.

Afirmaţia autorităţii publice pârâte, reţinută şi de prima instanţă, în sensul că indicatorii prognozaţi pentru viabilitatea investiţiei nu sunt realizaţi, este nesusţinută.

Cu toate că s-au respectat angajamentele asumate de beneficiarul finanţării, asigurându-se front de lucru pentru toate echipamentele achiziţionate şi resursele umane angajate, din cauza unor motive obiective (inclusiv criza economică), nu s-a putut realiza în totalitate fluxul financiar stipulat prin contract, motiv pentru care, la data de 10.06.2014, s-a întocmit un plan economic de redresare a A. S.R.L. pentru perioada 2014-2016, prin care s-a propus, în primul rând, reducerea cheltuielilor, exploatarea la maximum a utilajelor achiziţionate prin identificarea de noi beneficiari ai prestărilor de servicii oferite şi creşterea productivităţii muncii, toate având ca scop obţinerea de profit, astfel încât, neîndeplinirea indicatorilor prognozaţi nu constituie o condiţie legitimă pentru recuperarea ajutorului financiar şi încetarea contractului de finanţare.

Susţinerea instanţei de fond, potrivit căreia societatea reclamantă nu a respectat statutul de micro-întreprindere, este nefundamentată.

Reglementarea juridică privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o micro-întreprindere are două funcţii, una economică şi una privind resursele umane, funcţii îndeplinite în totalitate, în referire la cea economică, parţial şi temporar referitor la cea privind resursele umane.

Din analiza reglementării cuprinse la art. 1121 din Codul fiscal, care defineşte micro-întreprinderea, se observă că s-a abrogat funcţia privind resursele umane, iar art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 prevede că dacă la data întocmirii situaţiilor financiare anuale, întreprinderea nu se mai încadrează la plafoanele stabilite la art. 3 şi 4, aceasta nu-şi va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau micro-întreprindere decât dacă depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciţii financiare consecutive.

Raportat la dispoziţiile art. 8 pct. 3 din H.G. nr. 224/2008, prin care se stipulează că pentru categoriile de beneficiari ai co-finanţării din FEADR, care pe perioada derulării proiectului precum şi în perioada de monitorizare, îşi schimbă tipul şi dimensiunea întreprinderii avute la data depunerii cererii de finanţare, în sensul trecerii de la categoria de micro-întreprindere la categoria de întreprindere mică sau mijlocie, respectiv de la categoria de întreprindere mică sau mijlocie la categoria alte întreprinderi, cheltuielile pentru finanţare rămân eligibile pe toate perioada derulării proiectului şi în perioada de monitorizare.

Atât autoritatea publică pârâtă, cât şi instanţa de fond, nu au ţinut cont de prevederile art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, în aplicarea cărora, în speţă, în cel mai rău caz, societatea reclamantă ar fi beneficiat de o finanţare în procent de 50%.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii-pârâţi B., D. şi C. au invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, motivat de faptul că susţinerile reclamantei nu se circumscriu niciunui motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, completul de filtru a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi B., D. şi C., şi constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa atacată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 40791/27.11.2014, prin care autoritatea publică pârâtă a respins contestaţia administrativă formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/01.10.2014, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii o creanţă bugetară în cuantum de 659.810,46 RON.

În fapt, se reţine că între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitatea de autoritate contractantă şi A. S.R.L., în calitate de beneficiar, a fost încheiat la data de 12.07.2010, Contractul de finanţare nr. x, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul "Achiziţie utilaje agricole prestări servicii lucrări viticole A. SRL", încadrat în Măsura 312, "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi".

Procedându-se la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de nereguli înregistrat la Autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, ce a avut drept scop analizarea aspectelor menţionate în Raportul de control nr. x, întocmit de Compartimentul Control Ex-Post din cadrul CRFIR 5 Vest, s-a constatat că societatea A. S.R.L. a obţinut finanţare nerambursabilă prin crearea în mod artificial a condiţiilor de accesare a fondurilor, aspectele care au condus la această concluzie fiind rezumate astfel:

- există legături între A. S.R.L., beneficiarul proiectului verificat şi agentul economic către care prestează servicii, E. S.R.L., prin dl. F., responsabil legal al proiectului "Achiziţie utilaje agricole prestări servicii lucrări viticole A. SRL" şi persoană împuternicită în calitate de administrator statutar al A. S.R.L. şi E. S.R.L.;

S-a opinat că A. S.R.L. a fost creată şi a aplicat pentru accesarea Măsurii 312 în mod artificial, deoarece E. S.R.L. are nevoie de utilaje pentru întreţinerea şi exploatarea terenului aflat în proprietate şi dacă această societate ar fi aplicat pentru finanţare, nu ar fi fost co-finanţată decât în procent de maxim 50%, pe Măsura 121, faţă de 70%, cât a beneficiat A. S.R.L. pe Măsura 312. Societatea E. S.R.L. fiind o societate mai veche de 1 an, nu ar fi beneficiat de punctaj pentru micro-întreprindere nou înfiinţată. De asemenea, s-a reţinut că persoană împuternicită F., pare a fi adevăratul proprietar al societăţii A. S.R.L., acesta locuind la aceeaşi adresă cu asociatul unic al societăţii A. S.R.L., dna G.

- indicatorii prognozaţi pentru viabilitatea investiţiei nu sunt realizaţi, deoarece beneficiarul înregistrează consecutiv pierderi, încălcând criteriul de eligibilitate EG2 - "beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiţiei"

- reclamanta nu se încadrează în categoria micro-întreprindere, conform declaraţiei din cadrul Anexei 4.1 a cererii de finanţare.

Susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora, în speţă, nu s-a dovedit existenţa unor legături între societăţile A. S.R.L. şi E. S.R.L., întrucât singurul element comun al acestora este administratorul F., care nu obţine niciun beneficiu material asimilat asociatului unei societăţi, iar între cele două societăţi nu există nicio formă de asociere pe bază de grup de interese economic, sunt neîntemeiate.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că în cauză, s-a dovedit existenţa legăturilor între societăţile A. S.R.L. şi E. S.R.L., aspect ce rezultă din analiza mai multor indicatori.

Astfel, în cadrul ambelor societăţi, F. este persoană împuternicită, având calitatea de administrator cu puteri depline, iar soţia acestuia este unicul asociat al societăţii A. S.R.L.,în persoana numitei G., care are acelaşi domiciliu cu soţul său.

În privinţa obiectului de activitate al celor două societăţi, se relevă că ambele îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi piaţă, şi anume, sectorul agricol, iar domeniul principal de activitate al societăţii reclamante îl constituie "Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală" - cod CAEN 0161, în timp ce E. S.R.L. are ca obiect principal de activitate "Cultivarea strugurilor" - cod CAEN 0121 iar ca activităţi secundare şi "Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală", obiect de activitate identic cu cel al reclamantei.

În baza contractului de comodat încheiat cu E. S.R.L., societăţii reclamante îi este permisă înfiinţarea unui punct de lucru pentru depozitarea echipamentelor agricole, în vederea desfăşurării activităţii cod CAEN 0161 - "Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală", contractul fiind semnat pentru ambele societăţi de F., în calitate de administrator. Amplasamentul beneficiarului finanţării este situat pe proprietatea societăţii E. S.R.L., aceasta punând în mod gratuit, la dispoziţia beneficiarului, terenul pentru gararea utilajelor achiziţionate prin FEADR.

Din analiza activităţilor prestate pe durata de implementare a proiectului, potrivit scopului propus prin accesarea finanţării nerambursabile, se constată că E. S.R.L. este singurul beneficiar al activităţii prestate de reclamantă cu utilajele agricole achiziţionate în baza contractul de finanţare, iar administratorul comun a semnat contractul de comodat şi contractele de prestări servicii încheiate între cele două societăţi, atât în calitate de prestator, cât şi de beneficiar. Până la data controlului ce a condus la întocmirea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 01.10.2014, lucrările efectuate nu erau decontate.

Se reţine din aspectele anterior menţionate, că utilajele achiziţionate prin proiect nu au contribuit la diversificarea serviciilor agricole în mediul rural, ci în fapt, societatea reclamantă a fost înfiinţată în mod formal, în scopul de a beneficia de sprijin financiar nerambursabil în vederea achiziţionării de utilaje pentru servicii viticole necesare desfăşurării activităţii E. S.R.L., persoana fizică F. controlând, în calitate de administrator cu puteri depline, aceste două societăţi.

Nefondată este şi susţinerea recurentei privind interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 346/2004, întrucât în mod corect a reţinut prima instanţă că societatea reclamantă nu se încadrează în categoria de micro-întreprindere autonomă, statut declarat la depunerea cererii de finanţare, fiind incidente dispoziţiile art. 44 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

Chiar dacă în aparenţă, cele două entităţi juridice sunt separate, interdependenţele existente între acestea, evidenţiate anterior, conduc la calificarea lor ca întreprinderi legate, în sensul prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, fapt ce dovedeşte existenţa premiselor creării de condiţii artificiale pentru a beneficia de ajutorul nerambursabil alocat Măsurii 312, prin obţinerea unui punctaj sporit pentru micro-întreprinderi cu statut autonom, în condiţiile în care caracterul autonom al solicitantului nu a fost menţinut pe durata valabilităţii proiectului.

Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, materializată prin hotărârea din 12.09.2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, "[…] proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia."

Art. 52 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul recurentei- reclamante, are ca obiectiv susţinerea măsurilor de diversificare a economiei rurale şi cuprinde ajutoarele pentru înfiinţarea şi dezvoltarea micro-întreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial şi consolidării mediului economic.

În condiţiile reţinerii în cauză a existenţei unor întreprinderi legate, este evident că nu este îndeplinit obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă prin încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă în spaţiul rural şi a veniturilor adiţionale, deoarece nu s-a finanţat un proiect independent (pentru societatea A. S.R.L.), care ar fi condus la dezvoltarea zonei în care aceasta funcţionează, ci s-a constatat o serie de acţiuni coordonate între cele două entităţi juridice, existând suspiciunea creării unor condiţii artificiale de eligibilitate în vederea obţinerii sprijinului financiar nerambursabil în cadrul Măsurii 312, prin înfiinţarea unei noi societăţi şi îndeplinirea aparentă a condiţiilor de eligibilitate.

Această concluzie rezidă din faptul că utilajele achiziţionate prin proiect nu au contribuit la diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, deoarece au fost destinate efectuării de lucrări viticole necesare activităţii societăţii E. S.R.L., care este unicul beneficiar al activităţii prestate de A. S.R.L.

În ceea ce priveşte existenţa elementului subiectiv, acesta presupune intenţia beneficiarului de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, ce contravine obiectivelor schemei de ajutor de minimis, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru dobândirea acestuia.

Reperul jurisprudenţial în analiza acestui element este cel oferit de hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la data de 12.09.2013 în cauza C-434/12 (paragrafele 40, 41 şi 43).

În speţă, îndeplinirea elementului subiectiv poate fi probată prin interconectarea anumitor elemente care, privite separat, par independente, însă ele converg spre o intenţie asumată de persoana fizică care controlează cele două entităţi juridice, aceea de a crea condiţiile de eligibilitate pentru solicitantul nou înfiinţat, în scopul obţinerii unui punctaj maxim pentru micro-întreprindere de tip start-up, deşi proiectul propus nu era unul de sine stătător.

Declararea de către solicitantul A. S.R.L. a caracterului autonom al întreprinderii nou înfiinţate a condus la stabilirea punctajului obţinut, consecinţa fiind cea a declarării eligibilităţii proiectului propus. În ipoteza indicării, în declaraţia prevăzută de Anexa 4.1, a tipului de întreprindere ca fiind una legată, nu autonomă, punctajul ar fi fost diminuat, fapt de natură a afecta eligibilitatea proiectului întocmit de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că au devenit aplicabile prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005, privind punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.

Înalta Curte apreciază nefondate şi afirmaţiile recurentei-reclamante privind demonstrarea viabilităţii economice.

În acord cu opinia exprimată de prima instanţă, din analiza rezultatelor financiare obţinute de reclamantă (bilanţuri contabile/balanţe de verificare prezentate) rezultă că rezultatele economice nu sunt în concordanţă cu indicatorii economici prognozaţi în cererea de finanţare, societatea înregistrând pierderi consecutive, constatându-se că beneficiarul nu a realizat viabilitatea minimă obligatorie, indicator ce reprezintă unul din criteriile de eligibilitate.

Mai mult, potrivit datelor cuprinse în planul de redresare economică a societăţii reclamante pentru perioada 2014-2016, nu s-a demonstrat că societatea îşi poate redresa activitatea finanţată prin FEADR, respectiv că îşi poate plăti obligaţiile şi datoriile în mod regulat, fără să supună la niciun risc desfăşurarea activităţii sale economice şi că va înregistra venituri semnificative, astfel încât să se asigure respectarea criteriului de eligibilitate pentru care proiectul a fost selectat şi contractat.

Prin urmare, comparând rezultatele obţinute cu cele prognozate, se constată că indicatorii prognozaţi pentru viabilitatea investiţiei nu sunt realizaţi şi nu se demonstrează viabilitatea investiţiei, nefiind respectat criteriul general de eligibilitate EG2 "beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiţiei", fapt ce contravine prevederilor art. 3 (1) din Anexa I a contractului de finanţare.

În privinţa respectării de către intimata-pârâtă a principiului proporţionalităţii, reglementat de art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, în mod întemeiat judecătorul fondului a reţinut că, în aplicarea prevederilor art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare, a fost retrasă întreaga finanţare nerambursabilă obţinută în cadrul programului FEADR, potrivit clauzei contractuale anterior menţionate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 277 din 22 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2018.