Conflict of jurisdiction over public servant dismissal: application of Law no. 188/1999 for service relationship disputes

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale în temeiul dispoziţiilor art. 1,4, 11 din Legea nr. 554/2004, să se constate neconstituţionalitatea H.G. nr. 565/2011, precum şi a OP ANAF nr. 2406/2011 şi OP ANAF nr. 2407/2011, inexistenţa OP ANAF 2406/2011 şi 2407/2011, nelegalitatea ordinului 7346/2011 având ca obiect eliberarea sa din funcţie, reintegrarea sa în funcţia publică deţinută anterior sau într-o funcţie similară în cadrul ANAF, obligarea pârâtelor la plata salariilor indexate majorate şi recalculate la data de 8.08.2011, până la data reintegrării efective, precum şi plata de daune morale în sumă de 100.000 RON.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4759 din data de 6 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Examinând cererile reclamantului, Curtea de Apel a concluzionat, în esenţă, că obiectul cererii vizează cenzurarea unui raport juridic de serviciu al unui funcţionar public, astfel încât sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 3260 din data de 16 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii, tribunalul a reţinut că actele a căror anulare se solicită în prezenta cauză sunt emise de autorităţi publice centrale.

Aplicarea normelor de competenţă şi a normelor de procedură ce reglementează cererile în justiţie, potrivit art. 30 C. proc. civ., trebuie să se desfăşoare cu stricteţe şi nu luându-se în considerare scopul final al reclamantului şi anume anularea ordinului de eliberare din funcţie, deoarece în concepţia noului C. proc. civ., calificarea cererilor în principale şi accesorii nu se face în funcţie de scop (raportul de serviciu care ar atrage competenţa tribunalului), ci în funcţie de relaţia de dependenţă dintre acestea.

În cauză au aplicabilitate şi prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa competentă să soluţioneze şi celelalte capete de cerere se determină ţinând seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat constatarea neconstituţionalităţii H.G. nr. 565/2011, precum şi a OP ANAF nr. 2406/2011 şi OP ANAF nr. 2407/2011, inexistenţei OP ANAF 2406/2011 şi 2407/2011, nelegalităţii Ordinului nr. 7346/2011 având ca obiect eliberarea sa din funcţie, reintegrarea sa în funcţia publică deţinută anterior sau într-o funcţie similară în cadrul ANAF, cu obligarea pârâtelor la plata salariilor indexate majorate şi recalculate până la data reintegrării efective, precum şi plata de daune morale.

Problema ce a generat conflictul de competenţă între cele două instanţe a fost determinată de calificarea litigiului ca având legătură cu raporturile de serviciu ale reclamantului, sau ca fiind independent de funcţia publică. Prin urmare, pentru identificarea instanţei competente după materie, este esenţial a se stabili obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de pretenţiile deduse judecăţii de către reclamant.

Examinând argumentele reclamantului şi înscrisurile depuse în cauză, Înalta Curte reţine că prezentul litigiu este determinat, în esenţă, de încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, funcţionar public, şi de contestarea de către acesta a modalităţii de eliberare din funcţie, finalitatea urmărită de acesta fiind reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior.

Întrucât prezentul litigiu îşi are izvorul în raporturile de serviciu ale reclamantului cu autoritatea publică angajatoare, în speţă sunt aplicabile, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, dispoziţiile Legii nr. 188/1999.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999:"Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu."

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, potrivit căruia:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.", şi nu în raport cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu caracter de lege generală în raport de prevederile legii speciale.

Pentru considerentele expuse, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională Vamală Bucureşti prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2018.