Whether judicial suspension of administrative debt enforcement interrupts the accrual of late payment interest

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea Ştefan cel Mare Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Bucureşti, anularea Titlului de creanţă - Proces-verbal de stabilire a Creanţelor Bugetare Rezultate din Aplicarea Dobânzii Datorate nr. x/24.02.2015 privind proiectul RO 2004/016-942.01.01.22 emis de Direcţia Plăţi şi Contabilitate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, primit la data de 02.03.2015 şi înregistrat la reclamantă sub nr. x din 03.03.2015 şi a Deciziei nr. 14 din 06.05.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă, transmisă de pârât cu adresa nr. x din 8 mai 2015 şi înregistrată la reclamantă sub nr. x din 18.05.2015 şi, pe cale de consecinţă, exonerarea sa de la plata sumei de 14.571,48 RON (echivalent a 3279,35 euro).

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 53 din 15 martie 2016 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte plângerea formulată de reclamanta Universitatea Ştefan cel Mare Suceava în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anulat în parte Decizia nr. 14/6.05.2014 a MDRAP precum şi Procesul Verbal de Stabilire a Creanţelor Rezultate din Aplicarea Dobânzii Datorate nr. x/24.02.2015 privind proiectul RO 2004/016-942.01.01.22, în sensul că a înlăturat plata dobânzilor pentru perioada 11.04.2011 - 04.03.2013, menţinând celelalte dispoziţii ale Procesului Verbal menţionat.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 53 din 15 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, atât reclamanta Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, cât şi pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au declarat recurs.

Reclamanta Universitatea Ştefan cel Mare Suceava a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.3.1. Prin recursul declarat Universitatea Ştefan cel Mare Suceava se solicită casarea parţială a sentinţei recurate în privinţa eliminării nejustificate dintre perioadele în care nu se poate calcula dobânda, a perioadelor 26.07.2008-11.04.2008 şi 04.03.2013-08.10.2013 şi a posibilităţii anulării în totalitate a titlului de creanţă întocmit cu aplicarea greşită a prevederilor legale.

În perioada pentru care sunt calculate aceste dobânzi prin procesul-verbal, titlul executoriu pentru care sunt calculate a fost suspendat, astfel, urmând a fi eliminate din calculul perioadelor în care se calculează dobânda următoarele perioade:

- 23.09.2010 - 17.12.2010, adică 85 zile; -11.04.2011- 04.03.2013, adică 264 zile;

- 12.09.2013-08.10.2013, adică 26 zile

- o perioadă de 6 luni conform Ordonanţei Guvernului 22/2002, adică 183 zile.

Aceste perioade însumează un număr de 558 de zile în care nu au curs dobânzile, rezultând un număr de 1.343 de zile pentru care se poate calcula dobânda.

Faţă de aceasta, instanţa de fond a concluzionat că dobânzile nu pot curge doar pentru perioada de 11.04.2011 - 04.03.2013, adică un număr de 264 zile din totalul calculat în mod eronat de MDRAP.

Instanţa şi-a motivat decizia prin care admite solicitarea de a nu se calcula dobânzi pentru acea perioadă, astfel:

"instituţia suspendării nici nu şi-ar mai atinge scopul dacă se admite că pentru perioada de suspendare, deşi se suspendă plata debitului, aceasta poate produce dobândă în sarcina persoanei în favoarea căreia a fost creată instituţia suspendării".

Instanţa de fond nu motivează în niciun fel decizia de a elimina perioadele menţionate dintre cele în care dobânda nu poate fi calculată şi, de asemenea, nu motivează şi nici nu aduce în discuţie nimic cu privire la posibilitatea anulării în totalitate a procesului-verbal viciat prin calculul greşit.

Instanţa de fond dovedeşte că a înţeles şi şi-a asumat punctul de vedere al reclamantei însă a omis, din eroare, să îl aplice tuturor situaţiilor, astfel că sentinţa trebuie casată parţial în privinţa eliminării perioadelor menţionate dintre cele în care dobânda nu poate fi calculată, pentru motivul aplicării eronate a normelor de drept material.

1.3.2. Prin recursul declarat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se consideră sentinţa mai sus amintită ca fiind în parte nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

În fapt, în perioada 18.03.2008 - 21.03.2008 s-a desfăşurat un control ce a avut ca scop verificarea legalităţii, regularităţii şi conformităţii proiectului RO 2004/016-942.01.01.22 "Romania-Ukraine Common Management for Protection of the Air Quality" finanţat din programul PHARE 2004 - CBC România-Ucraina, conform sesizării DCT- PHARE nr. CT 72253/26.02.2008.

Acest control a avut ca obiect verificarea modului în care au fost respectate clauzele contractuale, a eligibilităţii cheltuielilor, precum şi legalitatea şi regularitatea achiziţiilor publice.

În urma verificărilor efectuate asupra documentaţiei proiectului mai sus-menţionat, au fost constatate o serie de abateri de la prevederile legale în vigoare, fiind emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.06.2008 prin care a fost stabilit în sarcina beneficiarului un debit în cuantum de 124.346 RON (echivalent a 34.398 euro).

În urma contestării pe cale administrativă de către beneficiar a acestui titlu de creanţă, s-a format dosarul nr. x, pe rolul Tribunalului Bucureşti. Acţiunea reclamantei prin care se solicita anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.06.2008 a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2070/14.05.2012, definitivă prin decizia civilă nr. 983/04.03.2013 a Curţii de Apel Bucureşti.

De asemenea, reclamanta a formulat o cerere de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Procesul-verbal nr. x, formându-se astfel dosarul nr. x pe rolul Tribunalului Suceava. Prin sentinţa nr. 2571/11.04.2011, definitivă şi revocabilă prin decizia nr. 2863/04.08.2011 a Curţii de Apel Suceava, a fost dispusă suspendarea executării măsurilor dispuse prin titlul de creanţă mai sus menţionat.

De asemenea, este de menţionat faptul că debitul a fost integral recuperat la data de 08.10.2013.

Ulterior, pârâtul a procedat la calculul dobânzilor datorate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor stabilite prin titlul de creanţă mai sus menţionat, fiind emis Procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/24.02.2015 prin care s-a stabilit o creanţă bugetară, ca urmare a calculului dobânzii datorate către MDRAP, în cuantum de 14.571,48 RON.

În urma contestaţiei administrative formulate împotriva acestui act administrativ, a fost emisă Decizia MDRAP nr. 14/06.05.2014, prin care plângerea reclamantei a fost respinsă.

Prin sentinţa civilă nr. 53/15.03.2016, instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei, soluţie pe care înţelege s-o conteste sub aspectul greşitei aplicări a normelor de drept material, devenind astfel incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond a apreciat în sensul aplicabilităţii în prezenta cauză a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. (...) Recursul nu este suspensiv de executare."

Prin sentinţa atacată s-a reţinut faptul că "instituţia suspendării nici nu şi-ar putea atinge scopul, dacă se admite că pe perioada de suspendare, deşi se suspendă plata debitului, acesta poate să producă dobândă în sarcina persoanei în favoarea căreia a fost creată instituţia suspendării, respectiv a debitorilor".

Solicită instanţei de recurs să constate faptul că instanţa de fond face confuzie între suspendarea executării silite a creanţei şi "suspendarea" a însăşi existentei creanţei, purtătoare de dobânzi prin neachitarea la termen.

Potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011:

"Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanţă, respectiv în 30 de zile de la data comunicării titlului de creanţă".

Conform dispoziţiilor art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011:

"Contestaţia administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă (...)".

Din coroborarea celor menţionate, rezultă că termenul de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanţă reprezintă atât termen de formulare a contestaţiei, cât şi termen de plată. Plata voluntară a debitului în termenul legal de 30 de zile nu afectează soluţionarea contestaţiei sau exercitarea căii judiciare de atac.

După împlinirea termenului de 30 de zile pentru plată, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene are dreptul să treacă la executarea silită a debitului şi să perceapă dobânzi de întârziere până la plata efectivă.

Potrivit prevederilor art. 50 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 66/2011:

(8) Prevederile alin. (7) nu aduc atingere dreptului contestatarului sau al împuternicitului acestuia de a cere suspendarea executării titlului de creanţă, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(9) Instanţa competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.,,

Prin emiterea titlului de creanţă ia naştere un raport juridic al cărui conţinut este dat de obligaţia de a da/de plată a unei sume de bani. Scopul acestei obligaţii şi întreaga sa existenţă sunt îndreptate spre stingerea ei. Mijlocul firesc de realizare a creanţelor constă în executarea în natură a obligaţiilor de către debitor. Când o asemenea executare voluntară nu intervine, acelaşi scop poate fi realizat prin executarea silită în natură.

Executarea silită reprezintă procedura reglementată de lege prin care se asigură, cu ajutorul forţei de constrângere a statului, realizarea drepturilor creditorului în cazul neîndeplinirii de bună voie a obligaţiilor corelative în sarcina debitorului. Astfel, executarea silită constă în "forţarea" debitorului la achitarea creanţei, obligaţie de plată care continuă să existe pe toată perioada existenţei creanţei principale.

Prin sentinţa civilă nr. 2571/11.04.2011 a Tribunalului Suceava s-a dispus "suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal de constatare încheiat la data de 05.08.2008 până la pronunţarea instanţei de fond". Cu alte cuvinte, instanţa a dispus suspendarea măsurilor de constrângere a statului - prin ANAF - în vederea stingerii creanţei. Suspendarea dispusă de instanţă (în acest caz) nu influenţează obligaţia născută în sarcina Universităţii Ştefan cel Mare, obligaţie de plată care continuă să existe "până la pronunţarea instanţei de fond".

Prin respingerea definitivă şi irevocabilă a cererii de fond, instanţa a constatat că în mod legal Universitatea Ştefan cel Mare datorează MDRAP o anumită sumă de bani. Astfel, sentinţa de fond irevocabilă produce efecte retroactive, statuând că această obligaţie a existat în sarcina debitorului în mod continuu de la data de 25.11.2008 şi până la data pronunţării.

Prin respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată formulată de Universitatea "Ştefan cel Mare", creditorul - MDRAP - are dreptul de a relua măsurile de executare silită prin apelarea la forţa coercitivă a statului.

Astfel, având în vedere cele expuse, solicită să constate faptul că în tot intervalul de la data scadenţei creanţei şi până la stingerea acesteia prin plată, debitorul s-a aflat în culpă pentru neplata în termen a obligaţiei sale, motiv pentru care acesta datorează dobânzi.

2. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte perioada 23.09.2010-17.12.2010, apreciează în sensul obligativităţii instituţiei de a calcula dobânzile datorate de către recurentă, având în vedere faptul că sentinţa civilă nr. 2571/11.04.2011 a fost casată cu trimitere spre rejudecare, efectul acestei soluţii fiind, în mod firesc, anularea tuturor măsurilor dispuse prin sentinţa casată (în speţă, a suspendării executării).

În ceea ce priveşte perioada 12.09.2013-08.10.2013, data 08.10.2013 reprezintă data la care sumele achitate au intrat efectiv în conturile instituţiei.

Astfel, nu poate fi considerată ca dată a stingerii obligaţiei data la care recurenta susţine că a virat sumele datorate ci, în mod firesc, stingerea debitului se realizează la data la care sumele au fost evidenţiate în conturile instituţiei, în calitate de creditor.

Privitor la O.G. nr. 22/2002, recurenta nu face dovada îndeplinirii nici uneia din condiţiile prevăzute de actul normativ invocat pentru a justifica o eventuală excludere a intervalului de 6 luni de la calculul accesoriilor.

3. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 aprilie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 iunie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, ale apărărilor expuse în întâmpinarea depusă de intimatul pârât, Înalta Curte va admite recursul pârâtului şi va respinge recursul reclamantei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Legea nr. 554/2004 recunoaşte măsuri de protecţie provizorie a persoanei pretins vătămate prin emiterea unui act administrativ unilateral, atât în faza recursului administrativ sau graţios (art. 14) cât şi după momentul sesizării instanţei de judecată (art. 15). Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea organelor competente se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură ce se recomanda a fi luată de autoritatea jurisdicţionala - conform Recomandare nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, executarea deciziilor administrative trebuind să ţină cont de drepturile şi de interesele persoanelor particulare.

Soluţia pe care o poate da instanţa, în ipoteza admiterii cererii, este una singură: suspendarea executării actului atacat până la pronunţarea instanţei de fond (art. 14 alin. (1) teza I), respectiv până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare (art. 15 alin. (1) teza a II-a).

În speţa de faţă, reclamanta a formulat o cerere de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Procesul-verbal nr. x întocmit de pârât, formându-se astfel dosarul nr. x pe rolul Tribunalului Suceava. Prin sentinţa nr. 2571/11.04.2011, irevocabilă prin decizia nr. 2863/04.08.2011 a Curţii de Apel Suceava, a fost dispusă suspendarea executării măsurilor dispuse prin titlul de creanţă mai sus menţionat, până la pronunţarea instanţei de fond.

Ulterior respingerii, prin sentinţa nr. 2070/14.05.2012 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă, a acţiunii în anularea actului administrativ reprezentat de procesul-verbal sus menţionat, recurentul pârât a procedat la calculul dobânzilor datorate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor stabilite prin titlul de creanţă, fiind emis Procesul-verbal nr. x prin care s-a stabilit o creanţă bugetară, ca urmare a calculului dobânzii datorate către MDRAP, în cuantum de 14.571,48 RON.

Prin sentinţa recurată în prezentul dosar s-a reţinut faptul că "instituţia suspendării nici nu şi-ar putea atinge scopul, dacă se admite că pe perioada de suspendare, deşi se suspendă plata debitului, acesta poate să producă dobândă în sarcina persoanei în favoarea căreia a fost creată instituţia suspendării, respectiv a debitorilor".

Acest raţionament juridic nu poate fi acceptat de către Înalta Curte, regimul accesoriilor pe perioada suspendării executării actului administrativ contestat, în cazul suspendării acordate de instanţa de judecată în condiţiile Legii nr. 554/2004 impunând că, pe perioada cât subzistă suspendarea, se datorează dobândă (în ipoteza constatării legalităţii titlului de creanţă).

Corect se susţine de către pârât că dobânzile reprezintă un accesoriu al creanţei principale iar perceperea acestora depinde doar de existenta creanţei principale, că prin suspendarea executării titlului nu se anulează debitul principal ci doar se suspendă temporar de la executare, dobânda reprezentând sancţiunea pecuniară pentru neplata în termen, sancţiune care nu este condiţionată/influenţată de măsurile de executare, ci doar de momentul stingerii creanţei.

După împlinirea termenului legal de 30 de zile pentru plată - art. 42, 47 din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene are dreptul să treacă la executarea silită a debitului şi să perceapă dobânzi până la plata efectivă. Este vorba despre o operaţiune strict contabilă şi anume calcularea de către organul de executare a cuantumului exact al dobânzilor, penalităţilor, majorărilor etc., luând în considerare nivelul prevăzut în titlul executoriu şi întinderea în timp a acestor accesorii. Aşadar, organul de executare nu stabileşte noi creanţe principale sau accesorii, ci doar le actualizează pe baza titlului executoriu deja existent.

Prezenta cauză priveşte dobânzile calculate de organul fiscal pentru neachitarea la termenul stabilit de lege a obligaţiilor principale datorate. Or, o asemenea situaţie nu influenţează calculul accesoriu dacă se au în vedere prevederile potrivit căruia pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi. Eventualele suspendări, pe cale judiciară, ale titlului principal de creanţă nu au, aşadar, vreo repercusiune asupra dobânzilor, dacă se constată legalitatea acestuia.

Cu privire la incidenţa art. 2 din O.G. nr. 22/2002: "Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.,, respectiv art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002:

"În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, instituţia debitoare nu îşi poate îndeplini obligaţia de plată în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanţei judecătoreşti care soluţionează cauza acordarea, în condiţiile legii, a unui termen de graţie sau/şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei respective.", facilitatea acordată de textul de lege mai sus invocat nu operează ope legis, ci este necesar a fi îndeplinite anumite condiţii cum ar fi dovedirea motivelor temeinice pentru care obligaţia nu poate fi îndeplinită/solicitarea acordării perioadei de graţie în faţa unei instanţe judecătoreşti etc.

Recurenta reclamantă nu face dovada îndeplinirii vreuneia din condiţiile prevăzute de actul normativ invocat, sens în care dobânzile au fost legal calculate inclusiv pentru această perioadă.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, ca neîntemeiată.

Pentru aceleaşi considerente, va respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea Ştefan cel Mare Suceava împotriva aceleiaşi hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei nr. 53 din 15 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea Ştefan cel Mare Suceava împotriva sentinţei nr. 53 din 15 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2018.