Negative jurisdiction conflict resolved in favor of plaintiff's domicile court for administrative lawsuit

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 245 din 17 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât şi a declinat în favoarea Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta CN CF CFR S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională Iaşi, şi pe pârâtul Consiliul Local Fălticeni, având ca obiect anulare act administrativ.

Învestit prin declinare, Tribunalul Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 499 din 26 aprilie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Reclamanta CN CF CFR S.A. Bucureşti a formulat cererea, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sucursala Regională CF Iaşi.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a arătat că şi-a manifestat opţiunea de a sesiza instanţa competentă de la sediul său şi a precizat că are sediul în Bucureşti.

Din dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004 rezultă că dreptul de opţiune între instanţa de la domiciliul său ori instanţa de la domiciliul pârâtului revine reclamantului.

Înalta Curte constată că reclamantul a înţeles să învestească Tribunalul Bucureşti cu cererea ce face obiectul prezentului dosar, rezultând în mod clar din cerere că sediul său este în Bucureşti.

Prin urmare, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta CN CF CFR S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Fălticeni, prin Primar în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2018.