Admissibility of accessory intervention in administrative challenge to prosecutor's dismissal: requirement of direct, personal, and current legal interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 26 aprilie 2018, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de A., ca inadmisibilă.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri A. a formulat apel.

Prin încheierea de şedinţă din 15 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recalificat calea de atac ca fiind recurs şi i-a pus în vedere recurentei să motiveze calea de atac astfel cum a fost recalificată.

Prin recursul formulat, recurenta susţine că instanţa de fond, cu o motivare precară, ignorând regulile impuse de art. 6 din Convenţie şi de art. 21 şi 20 din Constituţie, i-a respins cererea de intervenţie procesuală accesorie sub pretextul că nu ar avea vreun interes şi că nivelul de interes ca procedurile din Ministerul Public să decurgă potrivit legii şi Constituţiei, nu ar fi suficient pentru un cetăţean sau pentru un avocat care a fost afectat în mod nemijlocit de acţiunile abuzive ale procurorului respectiv, în cauzele în care s-au intersectat direct, ca şi în cererea de intervenţie.

Recurenta arată că intervenţia sa în proces vizează lipsa îndeplinirii condiţiilor legale privind asigurarea desfăşurării unor proceduri conform regulilor unui proces echitabil în accepţiunea europeană a termenului şi reputaţia, în cazul reclamantului-contestator C.-Florin, cu care s-a întâlnit în câteva situaţii legate de cauzele penale pe care acesta le instrumenta, fie direct, ca Procuror, fie ca Procuror Şef de secţie sau de Birou într-o unitate de parchet care se consideră de elită.

Recurenta consideră că procurorul C. nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 de bună reputaţie, şi că ar trebui deferit justiţiei pentru ingerinţe în activitatea altor procurori, în alte dosare, pentru confecţionarea/contrafacerea de dosare în scop represiv şi personal, faţă de unii clienţi de la care a cules ilegal date şi informaţii prin intermediul unor poliţişti şi lucrători de informaţii cu activitate neconstituţională.

Recurenta solicită admiterea recursului, admiterea în principiu a cererii de intervenţie continuarea judecăţii, văzând interesul său direct, născut şi actual în această cauză determinată de abuzurile acestui procuror în instituţia DNA, incompatibile cu orice secţie a Ministerului Public, pentru a putea cere şi în cadrul procesual respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată. Menţinerea unui astfel de comportament în Ministerul Public este incompatibilă cu statul de drept şi cu regimul constituţional şi legal, înfrânge rolul art. 131-132 din Constituţie, iar revenirea acestuia în dosarele menţionate fiind un pericol public şi o compromitere a intereselor justiţiei în ochii cetăţenilor, care trebuie să şi vadă că se face justiţie, nu doar că se dau comunicate de presă şi imagini televizate ori că deşi aşteaptă să se facă dreptate, tocmai agenţii statului provoacă ilegalităţi şi discriminare.

Recurenta invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (De Cubber c. Belgiei, hotărârea din 26 octombrie 1984, par. 26).

Punctul de interes îl constituie încrederea pe care instanţele dintr-o societate democratică trebuie să o insufle populaţiei - consideraţii pe care Curtea le-a prezentat şi în cauza Asociaţia 21 decembrie 1989, Maries, Stoica, Mocanu şi alţii c. România dar şi în cauza Morice c. Franţei, dezavuând presiunile care se fac asupra avocatului şi tratând necesitatea ca magistratul să rămână imparţial şi independent.

3. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, în raport cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare.

(2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Deci, cererea de intervenţie principală este cererea prin care terţul care intervine din proprie iniţiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părţi, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenţia principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părţilor iniţiale, deci atât a reclamantului, cât şi a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terţul intervenient ar putea să formuleze aceeaşi pretenţie pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părţile din celălalt proces ar fi pârâte.

Înalta Curte apreciază că în cazul intervenţiei accesorii, terţul intervenient trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu, terţul trebuie să urmărească obţinerea unui interes pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine, deoarece activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deşi, C. proc. civ. nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Ordinului nr. 300/05.07.2017 prin care s-a dispus revocarea reclamantului C. din funcţia de procuror din cadrul Direcţia Naţionale Anticorupţie.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că, faţă de obiectul cererii, A. nu justifică niciun interes propriu, drepturile sale nefiind în niciun fel afectate prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală.

4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2018.