Suspended enforcement of administrative sanction: failure to meet cumulative requirements of well-justified case and imminent damage under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat anularea Deciziilor ASF nr. 550/26.03.2015 şi nr. 1271/15.06.2015 şi suspendarea executării Deciziei ASF nr. 550/26.03.2015 până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 22 martie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 237 alin. (2) pct. 7 rap. la art. 255 şi 258 din Noul C. proc. civ., a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri, a pus în vedere pârâtei să depună la dosar Dispunerea de măsuri nr. 27/2012, modificată prin Dispunerea de măsuri a C.N.V.M nr. 1/2013, a dispus emiterea unei adrese către Depozitarul Central pentru a comunica următoarele înscrisuri: contractul de mandat încheiat între Directorul general şi Depozitarul Central şi un extras din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Depozitarului Central, aprobat prin Decizia CNVM nr. 777/2011, care se referă la competenţele şi atribuţiile Directorului general şi la modul de exercitare a conducerii Depozitarului Central şi a respins cererea de suspendare executare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din 22 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că încheierea pronunţată de Curtea de Apel este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, pentru următoarele argumente.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, recurentul arată că s-a menţionat în cererea de chemare în judecată caracterul contradictoriu al pretinselor fapte reţinute în cadrul actului administrativ contestat.

În timp ce prima faptă reţine că la nivelul Depozitarului Central nu a fost constituit un Compartiment de Control intern conform Dispunerii de Măsuri C.N.V.M. nr. 27/2012, cea de a doua faptă reţine faptul că activitatea de control intern nu este organizată de o manieră care să permită îndeplinirea eficientă a atribuţiilor reprezentanţilor Compartimentului de Control intern.

Această împrejurare reiese din probatoriul depus, respectiv procesul-verbal de control întocmit de reprezentanţii ASF. Această contradicţie cu privire la constatările reprezentanţilor ASF este de natură a crea o puternică îndoială asupra legalităţii actului contestat.

La dosar a fost depus extras din Monitorul Oficial nr. 3261/06.08.2015 ce cuprinde Hotărârea nr. 10/26.05.2015 prin care cu un număr de voturi reprezentând 100% din capitalul social cu drept de vot prezent şi reprezentat, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Depozitarului Central a aprobat descărcarea de gestiune a membrilor Consiliului de Administraţie pentru exerciţiul financiar încheiat la 31.12.2014, în condiţiile în care ASF prin actul administrativ atacat pretinde nu încălcarea unor norme emise de ASF ci încălcarea unor clauze din Actul Constitutiv al societăţii cu privire la obligaţiile de supraveghere ale membrilor Consiliului de Administraţie.

Acest document întăreşte caracterul contradictoriu al actului administrativ emis de ASF care este de natură a crea o puternică îndoială asupra legalităţii actului contestat.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii pagubei iminente, recurentul consideră că instanţa de fond a reţinut neîntemeiat că prin începerea executării actului administrativ nu ar rezulta un prejudiciu, înţelegând prin aceasta prejudiciul material viitor şi previzibil, prin diminuarea patrimoniului cu suma de 4.000 ron.

La termenul din data de 22.03.2016 a fost depusă la dosar adresa autorităţilor locale prin care a fost înştiinţat de începerea executării silite a amenzii de 4.000 de RON dispusă de ASF.

Executarea sumei de 4.000 de RON prin poprirea instituită asupra conturilor personale sau altor venituri este de natură a provoca în mod cert un prejudiciu material viitor şi previzibil fiind de notorietate faptul că în situaţia sumelor executate de autorităţile locale recuperarea acestora este deosebit de dificilă în ipoteza în care actul administrativ atacat va fi anulat de către instanţa de contencios administrativ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 19 aprilie 2018, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin acţiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat anularea Deciziilor ASF nr. 550/26.03.2015 şi nr. 1271/15.06.2015 şi suspendarea executării Deciziei ASF nr. 550/26.03.2015 până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora:

"în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurentul-reclamant nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea ordinului.

Instanţa constată că nu este suficient ca reclamantul să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată. Indiciile de nelegalitate trebuie să fie evidente, să poată fi identificate cu uşurinţă, la nivelul aparenţelor.

La o examinare sumară a legalităţii deciziei contestate, pe care o permite soluţionarea cererii de suspendare a executării, nu se identifică indicii de nelegalitate vădită, de natură să justifice suspendarea executării deciziei.

Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce recurentei-reclamante în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

Mai mult, paguba iminentă la care se referă art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege trebuie să constea într-o consecinţă a executării şi nu în însăşi executarea actului administrativ, astfel că împrejurarea că au fost începute demersurile pentru executarea amenzii contravenţionale ce i-a fost aplicată nu poate fi reţinută ca argument în sensul iminenţei producerii unei pagube.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins cererea de suspendare reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2018.