Challenge to medical disability administrative acts inadmissible for failure to file preliminary complaint against subsequent commission decision; appeal dismissed.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the claim as inadmissible due to the failure to comply with the mandatory preliminary complaint procedure. The dispute involved a challenge to two individual administrative acts: a medical work disability decision issued by a specialized commission and a related report issued by the public health authority, where the plaintiff argued that the preliminary complaint requirement was satisfied by challenging the initial report before the authority deemed itself incompetent and referred the matter to the commission. The court held that because the plaintiff did not file a separate preliminary complaint against the commission's subsequent decision within the statutory 30-day period, the action was inadmissible, applying Article 7 of Law No. 554/2004 regarding the obligation to exhaust administrative remedies before accessing the judicial system and Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code concerning errors of law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 109 alin. (2) din C. proc. civ; Challenge to medical disability administrative acts inadmissible for failure to file preliminary complaint against subsequent commission decision; appeal dismissed: The dispute involved a challenge to two individual administrative acts: a medical work disability decision issued by a specialized commission and a related report issued by the public health authority, where the plaintiff argued that the preliminary complaint requirement was satisfied by challenging the initial report before the authority deemed itself incompetent and referred the matter to the commission. The court held that because the plaintiff did not file a separate preliminary complaint against the commission's subsequent decision within the statutory 30-day period, the action was inadmissible, applying Article 7 of Law No. 554/2004 regarding the obligation to exhaust administrative remedies before accessing the judicial system and Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code concerning errors of law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the primary legal basis for dismissing the appeal as unfounded in the administrative litigation context.
Procedural rule governing the dismissal of the appeal as unfounded under the Code of Civil Procedure.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea adresată Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia de Experţi în Medicina Muncii, organizată de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, şi Direcţia de Sănătate Publică Argeş solicitând instanţei să dispună anularea Hotărârii nr. H 981/02.09.2015, emisă de prima pârâtă, şi a Procesului-verbal nr. x, emis de cea de-a doua pârâtă, precum şi obligarea primei pârâte să emită o nouă hotărâre care să confirme caracterul profesional al afecţiunilor de care suferă reclamantul, cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 20 din 27.01.2016 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei plângerii prealabile, invocată de pârâta Direcţia pentru Sănătate Publică Argeş şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi Direcţia pentru Sănătate Publică Argeş.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că în mod greşit a interpretat şi aplicat instanţa normele de drept material cu privire la procedura plângerii prealabile în cazul actelor administrative.
Recurentul precizează că actul administrativ contestat este Procesul-verbal nr. x emis de DSP Argeş, împotriva căruia a formulat plângere prealabilă în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, aceasta fiind reprezentată de adresa înregistrată la DSP Argeş sub nr. x/2015. Întrucât DSP Argeş a considerat că soluţionarea acestei plângeri prealabile nu este în competenţa sa, ci a Comisiei de Experţi în Medicina Muncii, i-a adus la cunoştinţă această situaţie prin adresa nr. x/2015.
Recurentul mai arată că a considerat că legea permite DSP Argeş să soluţioneze cererea, însă aceasta şi-a menţinut poziţia exprimată prin adresa anterioară. Astfel, solicitarea (plângerea prealabila) a fost transmisă autorităţii ierarhic superioare spre soluţionare. Comisia de Experţi în Medicina Muncii a soluţionat această plângere prealabilă respingând-o în mod greşit ca tardiv introdusă prin hotărârea nr. H 981/02.09.2015.
În opinia recurentului, a fost îndeplinită procedura plângerii prealabile anterior investirii instanţei competente, iar hotărârea nr. H. 981/02.09.2015 reprezintă răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva Procesului-verbal nr. x.
Faţă de aceste aspecte, recurentul consideră că în mod greşit a admis prima instanţă excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din L. 554/2004 R întrucât, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 R:
"persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă (...) poate sesiza instanţa de contencios administrativ (...)", iar această procedură a fost îndeplinită în prezenta cauză.
Hotărârea nr. H 981/02.09.2015 reprezintă răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva Procesului-verbal nr. x emis de DSP Argeş, astfel că, în privinţa acestuia, nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile aşa cum în mod greşit a reţinut prima instanţă şi a respins acţiunea promovată.
Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a sancţionat în mod greşit tocmai atitudinea activă şi a respins demersul judiciar, fără a avea însă în vedere pasivitatea intimatei DSP Argeş.
Aceasta, în calitate de emitentă a unuia dintre actele contestate, a răspuns plângerii prealabile formulate arătând că nu este competentă, însă nu a trimis-o autorităţii competente Comisia de Experţi de Medicina Muncii. DSP Argeş s-a mulţumit să trimită răspunsuri la adrese prin care a arătat numai că soluţionarea plângerii nu este în competenţa sa.
Recurentul consideră că a fost împiedicat în promovarea acestui demers judiciar pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, căci a formulat trei plângeri prealabile, iar tergiversarea acestei proceduri a fost determinată de atitudinea pasivă a DSP Argeş.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatele Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi Direcţia pentru Sănătate Publică Argeş au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Procedura prealabilă este reglementată de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune şi trebuie îndeplinită obligatoriu în termenul prevăzut de dispoziţiile legale invocate, în caz contrar sancţiunea fiind respingerea acţiunii ca inadmisibilă în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din C. proc. civ.
În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa fondului faptul că Hotărârea nr. H 981/02.09.2015 emisă de Comisia de Experţi în Medicina Muncii şi Procesul-verbal nr. x al DSP Argeş sunt acte administrative individuale, având toate caracteristicile acestuia, astfel cum sunt acestea prezentate de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Din actele depuse de recurentul-reclamant rezultă că acesta nu a contestat în faţa pârâtei Comisia de Experţi în Medicina Muncii Hotărârea nr. H 981/02.09.2015 emisă de aceasta, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Înscrisurile depuse de recurentul-reclamant vizează demersurile pe care acesta le-a realizat pentru a contesta Procesul-verbal nr. x al DSP Argeş, fiind fără relevanţă în soluţionarea excepţiei lipsei plângerii prealabile, care are în vedere un act ulterior respectivelor demersuri, anume hotărârea Comisiei de Experţi în Medicina Muncii.
Înalta Curte constată că legislaţia incidentă litigiului de faţă nu conţine dispoziţii care să excludă procedura plângerii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. x, faţă de caracterul de act administrativ al hotărârii emise de pârâta Comisia de Experţi în Medicina Muncii, astfel că respectiva procedură este obligatorie, iar neparcurgerea acesteia anterior demersului judiciar duce la respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 20/F-CONT din 27.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2018.