Competence for police chief's disciplinary financial liability appeal under public service status vs. central authority administrative law
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Bistrița-Năsăud Court of First Instance, establishing that the tribunal is competent to adjudicate the dispute on the merits. The underlying litigation involved a police chief challenging a Ministry of Internal Affairs decision that imposed financial liability for training costs incurred by a subordinate who breached a post-training service agreement; the conflict arose because the initial tribunal declined jurisdiction in favor of the Court of Appeals based on the central status of the defendant authority, while the appellate court reversed this, arguing the claim concerned the public servant's service relationship without exhausting specific jurisdictional channels. The Supreme Court determined that Article 109 of Law No. 188/1999 grants exclusive material jurisdiction to first-instance tribunals for disputes concerning the service relationship of public servants, including those with special status, and that this specific provision overrides the general rules of Article 10 of Law No. 554/2004 which would otherwise vest jurisdiction in appellate courts for acts issued by central authorities.
Legislator headnote
AI generatedart. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 34 din OUG nr. 121/1998, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence for police chief's disciplinary financial liability appeal under public service status vs. central authority administrative law: The underlying litigation involved a police chief challenging a Ministry of Internal Affairs decision that imposed financial liability for training costs incurred by a subordinate who breached a post-training service agreement; the conflict arose because the initial tribunal declined jurisdiction in favor of the Court of Appeals based on the central status of the defendant authority, while the appellate court reversed this, arguing the claim concerned the public servant's service relationship without exhausting specific jurisdictional channels. The Supreme Court determined that Article 109 of Law No. 188/1999 grants exclusive material jurisdiction to first-instance tribunals for disputes concerning the service relationship of public servants, including those with special status, and that this specific provision overrides the general rules of Article 10 of Law No. 554/2004 which would otherwise vest jurisdiction in appellate courts for acts issued by central authorities.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the power to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent tribunal.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin cererea înregistrată, la data de 22.01.2018, pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, anularea, în parte, a Deciziei de imputare nr. x/18.12.2017 şi a actelor care au stat la baza acesteia şi suspendarea deciziei atacate până la soluţionarea cauzei pe fond.
Prin sentinţa civilă nr. 179 din 28 iunie 2018, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut instanţa, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi calitatea Ministerului Afacerilor Interne de autoritate publică centrală.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 179 din 28 iunie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
A reţinut instanţa că reclamantul a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. x/18.12.2017 emise de Corpul de Control al MAI, ca o structură operativă centrală în baza căreia s-a stabilit răspunderea materială a poliţistului.
Reclamantul a formulat contestaţie împotriva deciziei de imputare, conform art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, respinsă, ca neîntemeiată, prin Hotărârea nr. 126171/10.07.2017 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul IGPR.
A constatat Curtea de Apel Cluj că reclamantul nu a formulat plângere în temeiul O.G. nr. 121/1998 la Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, ci a înţeles să formuleze acţiune având ca obiect doar decizia de imputare, fără a urma calea prevăzută de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, nu se examinează legalitatea unui act jurisdicţional, deoarece reclamantul nu a atacat Hotărârea nr. 126171/10.07.2017, ci a înţeles să atace doar actul administrativ de imputare, fiind aplicabile prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, competenţa fiind în sarcina tribunalului indiferent dacă autoritatea emitentă a actului este la nivel local sau central.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte constată că obiectul acţiunii îl reprezintă anularea Deciziei de imputare nr. x/18.12.2017 emise de Ministerul Afacerilor Interne-Corpul de Control al Ministrului privind obligarea reclamantului la achitarea sumei de 3.406,02 RON cu titlu de cheltuieli de şcolarizare ce ar fi trebuit achitate de sergentul major B., care nu şi-a respectat angajamentul de a lucra 10 ani în cadrul MAI după şcolarizare.
S-a dispus imputarea sumei respective pentru că reclamantul A., comisar-şef de poliţie, având calitatea de preşedinte al comisiei de cercetare administrativă, nu a efectuat cercetarea administrativă necesară imputării sumelor respective în termenul legal, conform art. 34 din OUG nr. 121/1998.
Înalta Curte reţine că actul administrativ contestat a fost emis în considerarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, comisar şef de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, funcţionar public cu statut special.
În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât reclamantul este funcţionar public, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Dispoziţiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, aşadar, în favoarea tribunalelor, competenţa materială exclusivă în soluţionarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fără a face distincţie după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.
Prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispoziţiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competenţă materială a instanţei de judecată stabilită în raport de rangul autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.
Această interpretare este conformă Soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 18 februarie 2013, în sensul că "normele de competenţă prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcţionarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conţin dispoziţii prin care să fie stabilită expres competenţa unei alte instanţe".
Soluţia se impune şi prin prisma Soluţiei de principiu a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată în data de 11 aprilie 2016, potrivit căreia, revine tribunalului competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect contestaţia formulată împotriva hotărârii emise de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor constituită pe lângă MAI.
Prin urmare, reţinând incidenţa art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond este tribunalul.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2018.