Judicial assistants' salary claim: characterization as labor dispute rather than administrative litigation under special statutory exception

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată, la data de 16.06.2017, pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, reclamanţii A., B., C. şi D., asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Neamţ, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor cu titlu de drepturi salariale pentru perioada 01.08.2016-la zi şi pentru viitor, respectiv diferenţe salariale între salariul cuvenit conform art. 16 alin. (1) Anexa VI, Cap. VIII din Legea nr. 284/2010 şi salariul plătit, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei drepturilor şi până la achitarea integrală a debitului, şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale pretinse.

Prin sentinţa civilă nr. 764 din 6 octombrie 2017, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

~Opinia separată a asistenţilor judiciari a fost în sensul respingerii excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş.

A reţinut instanţa că reclamanţii, asistenţi judiciari la Tribunalul Neamţ, au invocat faptul că indemnizaţia de încadrare nu le-a fost corect calculată la nivelul indemnizaţiei de încadrare stabilite pentru judecătorul de judecătorie cu vechime în funcţie de la 3-5 ani, în raport de vechimea lor în funcţie de peste 9 ani, respectiv peste 17 ani, cu aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

Potrivit art. 16 alin. (3) din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei iar, conform art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, personalul salarizat nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestaţie la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea, iar contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. Împotriva hotărârilor acestora se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al ICCJ, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri, iar hotărârile sunt irevocabile.

Astfel, a constatat Tribunalul Mureş că, în cauză, competenţa de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1187 din 14 martie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

A constatat instanţa că reclamanţii nu au contestat un ordin emis de vreunul dintre pârâţi ori vreo hotărâre prin care să fi soluţionat o contestaţie împotriva modului de stabilire a salariului, ci faptul că salarizarea nu corespunde dispoziţiilor OMJ nr. 219/C/2017, ordin cu caracter general şi nu individual, solicitând obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe cu titlu de drepturi salariale prin aplicarea prevederilor ordinului.

Astfel, nu sunt incidente prevederile art. 7 din Cap. VII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, aceste dispoziţii de excepţie fiind de strictă interpretare şi neputând fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale. În cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, litigiul fiind este unul din categoria conflictelor de muncă.

Prin urmare, în raport cu art. 266 şi 269 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, instanţa a apreciat că secţia de litigii de muncă a Tribunalului Mureş este competentă material.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte reţine, în raport cu obiectul acţiunii expus la pct. 1 al prezentei decizii, că cererea formulată de reclamanţi nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât nu s-a solicitat anularea unor ordine prin care au fost stabilite drepturile salariale.

Conform art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)"

Acest articol reglementează competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamanţii nu formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.

Potrivit art. 266 din Codul muncii,

"Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Prin urmare, litigiul intrând în categoria conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că instanţa specializată în materia dreptului muncii are competenţă materială de soluţionare.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., C., D. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ în favoarea Tribunlului Mureş, secţia litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2018.