Admission of adhesion intervention by former company administrator to challenge fiscal acts based on personal liability exposure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi C., în nume propriu şi în numele S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar E. individual de insolvenţă, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa la nivelul Regiunii Galaţi, anularea Deciziei nr. 61/24.02.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate de D. S.R.L., în insolvenţă, şi soluţionarea pe fond a raportului juridic fiscal dedus judecăţii.

În soluţionarea fondului cauzei, au solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/21.10.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.10.2106 în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina societăţii a sumei de 6.750.523 RON, din care 1.640.077 RON impozit pe profit, 4.158.065 RON TVA şi 952.381 RON impozit pe dividende.

Prin încheierea de şedinţă din data de 3 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor A. şi C. şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

2. Cererile de intervenţie accesorie în interesul reclamantei

La termenul de judecată din 29 mai 2018, A. şi C. au formulat cereri de intervenţie în interesul reclamantei.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de intervenţie, petenta A. a arătat, în esenţă, că a avut calitatea de administrator statutar al societăţii reclamante, fiind ţinută să răspundă, conform legii, de actele săvârşite în perioada în care a administrat societate, context în care justifică un interes în formularea cererii de intervenţie.

3. Soluţia Curţii de apel

Prin încheierea de şedinţă din 26 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibile, cererile de intervenţie accesorie.

Pentru a se pronunţa, astfel, instanţa de fond a apreciat că titularele cererii de intervenţie nu justifică un interes propriu, personal şi actual, argumentele invocate în susţinerea cererii precum şi invocarea unui interes eventual nefiind de natură a susţine admisibilitatea intervenţiei în favoarea societăţii reclamante.

4. Recursul declarat de A.

Împotriva încheierii din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, petenta A. a formulat recurs (intitulat apel), solicitând admiterea căii de atac, şi constatarea admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie formulate în interesul societăţii reclamante.

În susţinerea recursului, recurenta a arătat că, în calitatea sa de fost administrator al societăţii reclamante în perioada supusă controlului fiscal, finalizat prin actele fiscale contestate, prin care inspectorii ANAF au apreciat că societatea nu şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile fiscale în perioada respectivă, nu are deschisă nicio altă cale de a contesta conţinutul eronat al actelor fiscale ce fac obiectul acţiunii reclamantei aşa încât numai pe calea cererii de intervenţie în interesul reclamantei îşi poate aduce contribuţia în vederea lămuririi situaţiei fiscale a societăţii, şi implicit pentru a evita atragerea răspunderii sale personale.

Mai susţine recurenta că instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze condiţia interesului prin raportare şi la prevederile art. 33 C. proc. civ., conform cărora chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta A. în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantele A. şi C., în nume propriu şi în numele S.C. D. S.R.L. au solicitat anularea Deciziei nr. 61/24.02.2017 prin care ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, ca tardivă, contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/21.10.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.10.2016 în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina societăţii a sumei de 6.750.523 RON.

Prin încheierea de şedinţă din data de 3 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor A. şi C., context în care A. şi C. au formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul societăţii reclamante, respinse, ca inadmisibile, de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 26.06.2018, recurată doar de A.

Înalta Curte constată, în dezacord cu instanţa de fond, că recurenta A. justifică un interes propriu, personal şi actual în promovarea intervenţiei accesorii, care decurge din calitatea acesteia de administrator al societăţii reclamante în perioada supusă controlului finalizat prin emiterea Deciziei de impunere nr. x/21.10.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.10.2106.

Este lipsit de orice îndoială că recurenta este direct interesată în sprijinirea apărărilor societăţii în raport de contextul emiterii actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul acţiunii principale, în condiţiile în care nu doar formularea sau nu în termenul legal a contestaţiei respinse ca tardive prin Deciziei nr. 61/24.02.2017 dar şi antrenarea răspunderii societăţii reclamante pentru suma de 6.750.523 RON are legătură cu actele de administrare încheiate de recurentă în numele societăţii.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a analizat interesul recurentei doar prin prisma soluţiei ce urmează a fi pronunţată în cauză, trecând cu vederea faptul că interesul acesteia subzistă pe toată durata cercetării legalităţii actelor administrativ fiscale contestate, şi nu doar în contextul unei eventuale soluţii nefavorabile societăţii, urmată de atragerea răspunderii fostului administrator, prin prisma dispoziţiile art. 72 şi art. 73 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, cererea de intervenţie accesorie formulată de recurenta A., se circumscrie exigenţelor de admisibilitate, reglementate prin dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, încheierea recurată şi, rejudecând, va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, încheierea recurată şi, în rejudecare, admite cererea de intervenţie în interesul reclamantei formulată de recurenta A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2018.