Suspension of tax contest resolution based on pending criminal investigation: requirement for specific motivation of "decisive influence" under Art. 214(1)(a) of the Fiscal Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the regional tax administration as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that annulled two administrative decisions suspending the resolution of tax disputes and ordered the tax authority to adjudicate the taxpayer’s objections on the merits; the taxpayer also recovered 5,000 RON in litigation costs. The dispute centered on whether the tax authority could suspend the resolution of administrative contests against tax assessment orders based on a pending criminal investigation for tax evasion, challenging Decisions 1851/2015 and 2211/2015 which had halted the administrative procedure. The court held that under Article 214(1)(a) of Government Ordinance No. 92/2003, suspension is only permissible if the criminal outcome would have a decisive influence on the administrative solution, a requirement that demands concrete reasoning rather than theoretical references; since the challenged decisions failed to adequately motivate this specific legal condition, they were deemed illegal, and the principle that criminal proceedings stay civil ones does not justify an indefinite suspension of administrative rights without demonstrating a direct and decisive impact on the tax liability.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004; Suspension of tax contest resolution based on pending criminal investigation: requirement for specific motivation of "decisive influence" under Art. 214(1)(a) of the Fiscal Procedure Code: The dispute centered on whether the tax authority could suspend the resolution of administrative contests against tax assessment orders based on a pending criminal investigation for tax evasion, challenging Decisions 1851/2015 and 2211/2015 which had halted the administrative procedure. The court held that under Article 214(1)(a) of Government Ordinance No. 92/2003, suspension is only permissible if the criminal outcome would have a decisive influence on the administrative solution, a requirement that demands concrete reasoning rather than theoretical references; since the challenged decisions failed to adequately motivate this specific legal condition, they were deemed illegal, and the principle that criminal proceedings stay civil ones does not justify an indefinite suspension of administrative rights without demonstrating a direct and decisive impact on the tax liability.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive to impose the payment of litigation costs on the appellants.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.10.2014, sub nr. x/2014, astfel cum a fost completată în şedinţa publică din 17.03.2015, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală, anularea Deciziei nr. 1851/03.03.2015 emise de pârâtă şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014 până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Prin Nota de şedinţă depusă la 21.05.2015, reclamanta a modificat acţiunea solicitând şi anularea Deciziei nr. 2211/08.05.2015 emise de pârâtă şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei, precum şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/21.08.2014 până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În Dosarul nr. x, înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.08.2014 şi Decizia de impunere nr. x/21.08.2014 şi suspendarea executării acestor acte.
Prin încheierea de şedinţă din 12 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia de conexitate şi a conexat Dosarul nr. x la Dosarul nr. x.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 61 din 12 iunie 2015, Curtea de Apel Braşov a admis cererea reclamantei Societatea A. S.R.L. formulată şi modificată în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Braşov, a anulat Deciziile nr. 1851/03.03.2015 şi nr. 2211/08.05.2015 emise de pârâtă şi a obligat pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiilor formulate de reclamantă şi înregistrate sub nr. x/2014 şi nr. 496/08.01.2015.
A respins autoritatea de lucru judecat invocată cu privire la cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale.
A respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală privind suspendarea executării Deciziilor de impunere nr. X/30.05.2014 şi nr. X/21.08.2014.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, să se dispună respingerea cererii de anulare a Deciziilor nr. 1851/03.03.2015 şi nr. 2211/08.05.2015 emise de D.G.R.F.P. Braşov şi a cererii de obligare a D.G.R.F.P. Braşov de a soluţiona pe fond contestaţiile reclamantei înregistrate sub nr. x/2014 şi nr. 496/08.01.2015, şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
În argumentarea recursului, se susţine că prin hotărârea atacată, au fost încălcate normele de drept material aplicabile, dispunându-se restrângerea nejustificată a aplicării unor dispoziţii legale.
Organele de inspecţie fiscala au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov cu privire la aspectele constatate şi au întocmit sesizarea penală nr. 7943/23.10.2014 în baza Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014 în suma totala de 2.000.153 RON din care TVA stabilit suplimentar în suma de 1.097.867 RON, majorări/dobânzi de întârziere în sumă de 737.606 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 164.680lei, şi în baza Deciziei de impunere nr. x/21.08.2014 în sumă totală de 1.793572 RON din care impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 918.231 RON, majorări/dobânzi de întârziere aferente impozit pe profit în suma de 479.384 RON şi penalităţi de întârziere aferent impozit pe profit in suma de 137.735 RON.
Prin adresele nr. x şi nr. X/26.01.2015 D.G.R.F.P. Braşov a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov informaţii privind stadiul soluţionării sesizării nr. 7943/23.10.2014. Prin adresa înregistrata la D.G.R.F.P. Braşov sub nr. x/2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov precizează ca Sesizarea penală nr. 7943/23.10.2014 prin care A.J.F.P. Braşov a înaintat Procesul-verbal nr. x face obiectul dosarului penal nr. x/2014, în care s-a dispus începerea urmăririi penale, dosarul fiind transmis la I.J.P. Braşov Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzuta de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda prin decizie motivata soluţionarea cauzei atunci când, în speţă, exista indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Astfel, între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Decizia de impunere nr. x/21.08.2014 care a avut la baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.08.2014, şi Decizia de impunere nr. x/30.05.2014 care a avut la baza Raportul de inspecţie fiscala nr. x/30.05.2014 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.
Aceasta interdependenţă constă în faptul că potrivit constatărilor consemnate de organele de inspecţie fiscala din cadrul A.J.F.P. Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală Persoane Juridice în Decizia de impunere nr. x/21.08.2014, în perioada 2008 - 2012, Societatea A. S.R.L. a dedus cheltuieli în suma totală de 3.611.537 RON în baza unor facturi având la rubrica furnizori: Societatea B. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea K. S.R.L., Societatea D. S.R.L., Societatea E. S.R.L., Societatea A. S.R.L. şi Societatea F. S.R.L., şi care vizează operaţiuni a căror realitate nu a putut fi dovedită, prin urmare înregistrarea acestora în evidenţele contabile ale contribuabilului verificat a condus implicit la diminuarea bazei impozabile aferente impozitului pe profit prin nerespectarea prevederilor legale de ordin fiscal şi contabil.
Iar în cazul Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014, interdependenta constă în faptul că potrivit constatărilor consemnate de organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. Braşov în Decizia de impunere nr. x/30.05.2014, în perioada ianuarie 2008 - februarie 2013, Societatea A. S.R.L. a dedus taxa pe valoarea adăugata în suma de 1.097.867 RON în baza unor facturi emise de aceeiaşi furnizori şi care vizează operaţiuni a căror realitate nu a putut fi dovedită, influenţa fiscală a acestor constatări ridica suspiciuni cu privire la obţinerea fără drept a unor sume cu titlu de TVA de rambursat de la bugetul consolidat al statului.
Prin sesizarea penala nr. 7943/23.10.2014 transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, organele de inspecţie fiscală susţin că exista suspiciuni majore cu privire la conţinutul economic şi realitatea tranzacţiilor înregistrate în contabilitate.
Aceste societăţi au contribuit la organizarea unui circuit susceptibil de fraudare, translatarea tranzacţiilor prin aceste societăţi având ca scop prejudicierea bugetului de stat.
S-au identificat şi alte operaţiuni economice, înregistrate în evidenţele financiar contabile ale reclamantei, care au condus la deducerea TVA sau diminuarea bazelor de impunere privind impozitul pe profit, din care se exemplifică:
- societatea şi-a exercitat dublu dreptul de deducere TVA pentru operaţiuni de achiziţii materiale de la Societatea G. S.A. A dedus TVA din facturi de avansuri şi din facturile de livrări bunuri (betoane, agregate, etc.), fără regularizarea TVA dedusa la avansuri;
- societatea a dedus TVA din facturi de avansuri care nu au fost materializate în achiziţii de bunuri sau servicii care să participe la realizarea de operaţiuni impozabile sau scutite cu drept de deducere, provenite de la Societatea F. S.R.L., Societatea A. S.R.L., Societatea H. S.R.L., Societatea I. S.R.L., Societatea J. S.R.L.
Faptul ca prioritatea de soluţionare o au organele de urmărire penală, care se vor pronunţa asupra caracterului infracţional al faptelor, potrivit principiului de drept "penalul ţine în loc civilul", până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, D.G.R.F.P. Braşov prin Serviciul Soluţionare Contestaţii susţine că nu se poate învesti cu soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative.
1.4. Aparările formulate în cauză.
Prin întâmpinare relamanta intimată Societatea A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală.
În motivarea opţiunii sale procesuale reclamanta susţine următoarele:
Utilizând principiul conform căruia "penalul tine în loc civilul", recurentele critica soluţia instanţei de fond şi deşi organul fiscal este în posesia tuturor elementelor care sa îi permită să soluţioneze contestaţiile formulate de reclamantă, nu se indica temeiurile care ar împiedica în mod efectiv soluţionarea acestor contestaţii şi fără însa a indica de ce este indispensabilă constatarea săvârşirii infracţiunii, în sensul conturării, prin motivare a conţinutului sintagmei impuse de lege "înrâurire hotărâtoare".
În mod fără echivoc nu exista motivarea legăturii şi care este aceasta. Motivarea deciziilor de suspendare este inexactă şi insuficientă. Pentru ca actele administrative să fie legale trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului fiscal, cum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile contribuabilului, în măsura în care acesta a fost audiat, motivarea constituind pentru contribuabil o garanţie puternică împotriva arbitrariului organului fiscal.
Deciziile contestate nu conţin criteriile în a determina legătura dintre cele doua cauze şi în ce anume constă imposibilitatea organului fiscal de a stabili realitatea obligaţiilor stabilite în sarcina reclamantei.
Faţă de această situaţie, în cauză sunt incidente considerentele reţinute în practică, respectiv, nu pot fi identificate considerente rezonabile pentru care să fie menţinută decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de impunere, dar în acelaşi timp să se dispună soluţionarea pe fond a contestaţiei împotriva deciziei de înregistrare din oficiu în scopuri de TVA, cu riscul perpetuării unor soluţii contradictorii şi a prelungirii nejustificate a stării de incertitudine fiscală a contribuabilului.
Mai mult decât atât, Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei, atunci când organul ce a efectuat activitatea de control a sesizat organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
În speţa de faţă, este de necontestat că autoritatea fiscală competentă a sesizat organele de urmărire penală şi, pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a comunicat, că dosarul de urmărire penală format în luna octombrie 2014 a fost preluat de IJP Braşov.
Însă, în speţă situaţia de fapt reţinută în actele de control nu este contestată, în discuţie fiind doar încadrarea fiscală a respectivei situaţii de fapt, anume dacă operaţiunile efectuate de reclamantă se încadrează sau nu în sfera deductibilităţii TVA.
Astfel, nu există nicio justificare pentru a considera că aspectele penale ar prevala celor fiscale.
Mai mult decât atât, de la data sesizării organelor de cercetare penală, până în prezent, au trecut 17 luni fără ca în dosar să se fi dispus vreo măsură, ceea ce este de natură a încălca şi exigenţele privind respectarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la termenul rezonabil.
Doar în măsura admiterii cererii şi obligării pârâtei la soluţionarea contestaţiilor se oferă în concret ocazia reclamantei de a-şi valorifica atât dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil, aşa cum este acesta consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi dreptul de a-şi face apărările pe care le apreciază necesare în raport de obligaţiile fiscale ce i-au fost stabilite prin decizia de impunere emisă.
Ţinând cont de faptul că faţă de reclamantă, până în prezent nu s-au dispus măsuri de natură a constata caracterul penal al faptelor sesizate de organul fiscal (ceea ce ar fi putut justifica măsura de suspendare dispusă de organul administrativ pentru a acorda prioritate organului de cercetare penală), precum şi faptul că între stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite şi stabilirea obligaţiilor bugetare suplimentare nu există o legătură ce ar putea influenţa soluţionarea contestaţiei administrative, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003.
1.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2018, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi
2.1. Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor invocate de recurentele - pârâte şi a apărărilor formulate de intimata - reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:
2.1.1. Referitor la recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală, în nume propriu:
Se constată că această pârâtă are calitate procesuală pasivă numai în ceea ce priveşte cererile reclamantei de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014 şi Deciziei nr. F-BV 775/21.08.2014, legitimare procesuală decurgând din calitatea sa de emitent al acestor acte administrativ - fiscale.
Prin sentinţa nr. 61/2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, care face obiectul prezentului recurs, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei de suspendare a executării acestor acte administrativ - fiscale.
Prin urmare, în ceea ce o priveşte pe recurenta pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală, hotărârea atacată conţine dispoziţii favorabile, aşa încât reformarea acesteia în dispoziţiile care se referă la actele administrativ - fiscale pe care le-a emis, nu prezintă vreun interes practic, material ori moral, motiv pentru care recursul exercitat de această pârâtă va fi respins în consecinţă.
2. Referitor la recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov:
Prin calea de atac exercitată se critică soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus anularea Deciziilor nr. 1851/03.03.2015 şi nr. 2211/08.05.2015 emise de pârâta D.G.R.F.P. Braşov şi a fost obligată pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiilor formulate de reclamantă şi înregistrate sub nr. x/2014 şi nr. 496/08.01.2015.
Prin aceste acte administrativ - fiscale s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiilor administrative exercitate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014 şi Deciziei nr. F-BV 775/21.08.2014 în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, motivat în concret de înrâuirea hotărâtoare pe care dezlegările instanţei penale, urmare a sesizării penale nr. 7943/23.10.2014, le are asupra soluţiei ce urmează a se da în procedura administrativă.
Pentru a dispune de asemenea manieră, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, deciziile atacate nu sunt motivate suficient pentru a se justifica existenţa unei înrâuriri hotărâtoare a constatării săvârşirii unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să se dea în procedura administrativă, apreciind că simplele referiri la existenţa unei sesizări penale şi la conţinutul acesteia nefiind de natură a constitui un just temei pentru măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative.
Soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor administrative contestate, este legală, fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept aplicabile.
Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 214 din O.G. nr. 92/2003 organul de soluţionare a contestaţiei administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".
Dispoziţia legală relevată constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ţine în loc civilul", fiind firesc, aşa cum se susţine şi în jurisprudenţa constituţională (Deciziile nr. 1.237/2008, nr. 56/2013 ale Curţii Constituţionale), ca soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.
Din cele ce preced, rezultă că pentru intervenţia acestei măsuri procesuale se impun a fi îndeplinite cumulativ, două condiţii:
- organele penale să fie sesizate, în condiţiile art. 108 din vechiul Cod de procedură fiscală, de către organul care a efectuat activitatea de control, în situaţia în care în cursul inspecţiei fiscale s-au descoperit indicii privind săvârşirea unei infracţiuni;
- constatarea infracţiunii cu privire la care există indicii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Pentru îndeplinirea primei condiţii, este necesar ca declanşarea cercetărilor penale să se facă la sesizarea organului fiscal, care în timpul inspecţiei fiscale a descoperit indiciile săvârşirii unei infracţiuni, concretizată într-o plângere penală însoţită de precesul verbal întocmit conform art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Această condiţie este îndeplinită în cauză, organele de inspecţie fiscală formulând sesizarea penală nr. 7943/23.10.2014 către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, ataşat fiind acesteia procesul-verbal nr. x, în scopul efectuării de cerecetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu privire la sumele stabilite cu titlu de creanţă prin deciziile de impunere emise.
Referitor la cea de-a doua condiţie legală, constant în jurisprudenţa Î.C.C.J. s-a reţinut că, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.
În acest sens este necesară o examinare în concret a existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluţia penală în cauză.
Sub acest aspect, în acord cu judecătorul fondului, se reţine că, deciziile contestate nu conţin nici un argument care să fie de natură a justifica, în concret, înrâurirea hotărâtoare pe care soluţia în procesul penal ar avea-o în procedura de soluţionare a contestaţiei administrativă, organul fiscal instrumentator rezumându-se în exclusivitate numai la un expozeu de considerente teoretice şi principii de drept, însoţit de exemple de jurisprudenţă a Curţii Constituţionale sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.
Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente teroretice ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. În acest sens, nemotivarea înrâuririi hotărâtoare pe care soluţia din penal o are asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate, constituind o garanţie împotriva arbitrariului administraţiei publice şi numai aceasta face posibilă exercitarea efectivă a dreptului la apărare.
Prioritatea de soluţionare a cercetărilor penale în raport de procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei administrative nu poate constitui un motiv suficient pentru intervenţia unei astfel de măsuri cu implicaţii atât de importante în viaţa economică a unui contribuabil. Aceasta pentru că nu întotdeauna efectuarea cercetărilor şi stabilirea răspunderii penale impietează sau afectează cercetările administrative, fiind necesară stabilirea în concret şi fără dubiu a legăturii şi influenţelor pe care le-ar avea constatarea săvârşirii unei infracţiuni asupra antrenării răspunderii fiscale.
Această legătură nu poate fi dedusă din conţinutul deciziilor de impunere sau din conţinutul sesizării penale ori a procesului-verbal întocmit conform art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cum se acreditează de pârâtă prin recurs, ci trebuie să fie evidenţiată expres în cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei pentru dovedirea îndeplinirii celei de a doua condiţii pentru suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative.
Pe de altă parte, suspendarea nemotivată a procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative, care implică amânarea pe o perioadă consistentă de timp accesul la justiţie al reclamantei, în speţă aproximativ 4 ani, în condiţiile în care nu există date sau informaţii că s-a pronunţat vreo soluţie în dosarul penal care a constituit cauza luării acestei măsuri administrative, afectează în mod grav drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziilor atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţiile administrative cu care a fost învestit de reclamantă.
În concluzie, se confirmă concluzia instanţei de fond în sensul că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 214 din O.G. nr. 92/2003, care să justifice măsura suspendării contestaţiilor administrative, Deciziile nr. 1851/03.03.2015 şi nr. 2211/08.05.2015 emise de pârâta D.G.R.F.P. Braşov care consacră o stare de drept contrară fiind nelegale, iar hotărârea instanţei de fond care le invalidează fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept aplicabile.
2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge recursul formulat împotriva sentinţei nr. 61 din 12 iunie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală în nume propriu, ca lipsit de interes, şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, ca nefondat.
Având în vedere că prin soluţia preconizată a se da recursului se face dovada culpei procesuale a pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ. vor fi obligate să plătească reclamantei suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciate ca necesare, dovedite şi rezonabile în raport cu compexitatea cauzei şi prestaţia apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat împotriva sentinţei nr. 61 din 12 iunie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală în nume propriu, ca lipsit de interes, şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, ca nefondat.
Obligă recurentele la plata sumei de 5.000 RON către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. Braşov, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2018.