Judicial review of CSM denial of prosecutor-to-judge transfer based on personnel vacancy and workload criteria

Deliberând asupra prezentei contestaţii, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Hotărârea supusă controlului judecătoresc

Prin Hotărârea nr. 345 din data de 30 mai 2017 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de eliberare din funcţia de procuror şi numire în funcţia de judecător la Judecătoria Baia Mare, formulată de A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

În motivarea acestei hotărâri Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că prin Hotărârea nr. 282/23.02.2017, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător şi a dispus sesizarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu propunerea de admitere a cererii de numire în funcţia de judecător.

Conform evidenţelor direcţiei de resort a rezultat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, unitatea de parchet la care este încadrată contestatoarea, din cele 14 posturi de procuror prevăzute în schemă (2 posturi de conducere şi 12 posturi de execuţie), sunt ocupate 1 post de conducere şi 11 posturi de execuţie, fiind vacante 2 posturi (1 post de conducere şi 1 post de execuţie) .

În ceea ce priveşte volumul de activitate, în anul 2016 la unitatea de parchet sus-menţionată s-a înregistrat o încărcătură de 1049 dosare pe procuror, faţa de media naţională de 1480 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 974 dosare, spre deosebire la media naţională de 1218 dosare.

Din evidenţele direcţiei de resort s-a constatat că la Judecătoria Baia Mare, instanţa la care s-a solicitat numirea în funcţia de judecător, din cele 25 de posturi prevăzute în schema de personal, sunt ocupate 21 de posturi, din care 1 post se va ocupa la 14.04.2017, fiind vacante 4 posturi, din care 1 post este aferent funcţiei de conducere de vicepreşedinte al instanţei, ceea ce înseamnă că doar 3 posturi de judecător-funcţie de execuţie sunt efectiv vacante şi utile pentru numirea procurorilor în funcţia de judecător.

La această instanţă, în anul 2016, încărcătura pe judecător a fost de 1222 dosare, faţă de media naţională de 1083 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 801 dosare, spre deosebire de media naţională de 874 dosare.

Soluţia de respingere a cererii a fost fundamentată pe situaţia existentă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, unitatea de parchet la care este încadrată doamna procuror A., unde sunt vacante sau temporar vacante 4 posturi de procuror-funcţie de execuţie, respectiv 1/3 din numărul total al posturilor prevăzute în schema de personal, dar şi pe faptul că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare au comunicat puncte de vedere nefavorabile cererii de numire în funcţia de judecător .

2. Contestaţia formulată

În temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, doamna A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 345 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând numirea sa în funcţia de judecător la Judecătoria Baia Mare.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că situaţia posturilor vacante la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare este diferită de cea reţinută în hotărârea atacată, în sensul că 2 dintre procurorii cu funcţie de execuţie au fost delegaţi la alte unităţi de parchet, delegarea a fost posibilă tocmai datorită schemei de personal complete. În acelaşi timp, situaţia procurorilor delegaţi este una termporară şi ea nu ar fi trebuit să fie luată în considerare la soluţionarea cererii.

De asemenea, emitentul hotărârii a reţinut eronat şi numărul de posturi vacante la Judecătoria Baia Mare, în mod real existând 4 posturi vacante şi nu 3, ca urmare a revocării uneia dintre cererile de transfer admise în şedinţa secţiei de judecători din data de 23.03.2017.

În privinţa volumului de activitate şi a încărcăturii de dosare/magistrat, care, la nivelul Judecătoriei Baia Mare, sunt peste media naţională, contestatoarea a apreciat că acestea sunt considerente importante care ar fi trebuit să fie luate în considerare la analizarea cererii sale.

În opinia contestatoarei punctele de vedere nefavorabile formulate de unităţile de parchet implicate nu sunt esenţiale pentru admiterea cererii, aspect dovedit şi prin faptul că din cele 6 cereri de numire în funcţia de judecător din şedinţa Plenului din 30.03.2017, doar una a avut avize favorabile din partea parchetului la care funcţionează şi a celor ierarhic superioare.

Reiterând motivele de ordin profesional invocate în susţinerea cererii de numire în funcţia de judecător (vechimea în funcţia de procuror de 7 ani şi 10 luni, în integralitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, experienţa profesională ş.a.) contestatoarea a apreciat că, în lipsa unor criterii obiective în analizarea cererii sale, se află în imposibilitatea de a cunoaşte condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească pentru admiterea unei cereri viitoare, lipsa de personal la parchetul la care activează, în condiţiile existenţei unor posturi vacante, nefiind un criteriu obiectiv şi pertinent.

3. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că hotărârea atacată a fost adoptată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 22 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, care fac trimitere la criteriile prevăzute în art. 23 alin. (1)1 din acelaşi Regulament, texte care nu creează automat un drept de numire în funcţia de judecător şi nu conduce la admiterea automată a cererii, conferind autorităţii emitente un drept de apreciere.

După o expunere detaliată a împrejurărilor de fapt supuse analizei în soluţionarea cererii contestatoarei, intimatul a arătat că hotărârea nu are caracter arbitrar şi nu a fost emisă cu exces de putere, astfel cum este acesta definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 - " exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

A mai apreciat intimatul că în speţă nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului atacat, motivarea acestuia fiind decisivă pentru a face demarcaţia dintre actul adoptat în cadrul marjei de apreciere conferite de lege .

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Actul administrativ supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 345/30 martie 2017, prin care contestatoarei, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, i-a fost respinsă cererea de numire în funcţia de judecător.

Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut în mod corect faptul că solicitarea contestatoarei este supusă prevederilor generale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, conform cărora "la cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege", dar şi normelor administrative adoptate pentru aplicarea acestora.

Conform art. 22 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cererile de numire din funcţia de judecător în funcţia de procuror şi din funcţia de procuror în funcţia de judecător se soluţionează pe baza criteriilor prevăzute în art. 23 alin. (1)1 şi anume: - volumul de activitate al instanţelor şi parchetelor implicate, numărul de posturi vacante şi dificultăţile de ocupare a acestora; - vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror; - vechimea la instanţa sau parchetul de unde provine solicitantul; - vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită numirea.

În speţă, intimatul a analizat aceste criterii şi a adoptat soluţia de respingere a cererii, având în vedere necesitatea asigurării bunei funcţionări a unităţii de parchet la care funcţionează magistratul în cauză.

În examinarea criticilor privind oportunitatea soluţiei administrative, Înalta Curte porneşte de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între măsurile individuale dispuse de autorităţile publice şi interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

În cuprinsul Legii nr. 554/2004, o concretizare a acestui principiu poate fi regăsită în art. 2 alin. (1) lit. n) care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţenilor.

Ţinând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât şi o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuţii ce constituie competenţa legală a autorităţii publice.

Textul legal aplicabil, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu consacră un drept ci, în mod evident doar o vocaţie la numirea din funcţia de procuror în cea de judecător şi, respectiv, din funcţia de judecător în cea de procuror. Din interpretarea acestuia nu rezultă existenta unui drept de care beneficiază automat persoanele vizate de ipoteza normei legale şi nici obligaţia corelativă a autorităţii publice de a dispune admiterea cererilor de numire în funcţiile de procuror/judecător.

Drept urmare, în exercitarea acestei competenţe legale, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu se limitează la punerea în aplicare, în mod mecanic, a dispoziţiei legale, ci are o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane ale instanţelor şi parchetelor, respectiv în a dispune măsurile pe care le apreciază adecvate din punct de vedere administrativ, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul general, acela a bunei funcţionări a instanţelor şi parchetelor, şi interesele personale ale magistraţilor care formulează cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 61 alin. (1) din actul normativ menţionat.

Înalta Curte reţine netemeinicia criticilor formulate de contestatoarea A., întrucât examinarea cererii acesteia de eliberare din funcţia de procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare şi numire în funcţia de judecător, s-a realizat prin prisma criteriilor obiective prevăzute la art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1)1 din Regulament, care au vizat existenţa posturilor vacante la instanţa la care s-a solicitat numirea, volumul de activitate şi schema de personal ale unităţii de parchet, vechimea deţinută de contestatoare la unitatea de parchet şi vechimea în funcţie, motivele de ordin personal invocate de către acesta şi avizele comunicate de parchetele şi instanţele implicate în procedura de ocupare a funcţiei.

În speţă, s-a reţinut că la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare erau vacante sau vacante temporar 1/3 din numărul total al posturilor prevăzute în schema de personal, iar numirea contestatoarei în funcţia de judecător ar fi condus la creşterea volumului de activitate al acestei unităţi de parchet atât pe procuror, cât şi pe schemă.

Hotărârea contestată a avut în vedere, aşadar, situaţia concretă la data soluţionării cererii de numire în funcţia de judecător. Plenul C.S.M. a procedat la o analiză de oportunitate a măsurii, pe care este îndrituit să o facă în raport de dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborate cu prevederile art. 22 şi 23 din Regulamentul aprobat prin H.P.C.S.M. nr. 193/2006.

În privinţa punctelor de vedere favorabile exprimate de Curtea de Apel Cluj şi Judecătoria Baia Mare, dar şi a celor negative transmise de unităţile de parchet implicate, Înalta Curte constată că acestea au rol consultativ, decizia fiind atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii, care, conform legii, îşi asumă rolul de a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar.

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu se poate reţine existenţa unor elemente de exces de putere, de natură a afecta legalitatea hotărârii contestate, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia formulată de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 345 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2017.