Deductibility of depreciation and input VAT for assets acquired through fraudulent transactions confirmed by criminal conviction

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 02.09.2014 reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 339 din 08.05.2014 - emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x/03.06.2013; Deciziei de impunere nr. x privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală; Deciziei nr. 2/03.06.2013 privind nemodificarea bazei de impunere; Fisei nr. x/03.06.2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală; Dispoziţiei nr. 215/03.06.2013 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală; Procesului-verbal nr. x emise de A.N.A.F - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj - Activitatea de Inspecţie Fiscală, solicitând admiterea contestaţiei, anularea actelor administrative anterior menţionate în privinţa sumei de 1.684.000 RON, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, majorări de întârziere, dobânzi, penalităţi, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 412 din data de 13 octombrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea deciziei nr. 2/03.06.2013 de nemodificare a bazei de impunere şi a procesului-verbal 3901/03.06.2013 şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, privind anularea celorlalte acte administrativ fiscale contestate: decizia 339/08.05.2014, decizia de impunere 1/03.06.2013, raportul de inspecţie fiscală x/03.06.2013, fisa nr. x/03.06.2013, dispoziţia 215/03.06.2013.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că este eronată susţinerea reclamantului în sensul că în cazul cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe nu trebuie îndeplinită condiţia existenţei unui document justificativ care să facă dovada intrării în gestiune, întrucât potrivit art. 24 Codul fiscal "Cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol". Ori în situaţia de faţă dovada achiziţionării utilajelor înregistrate de reclamantă în evidenţa contabilă o reprezintă facturile fiscale emise de către S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.

S-a mai arătat că, nici celelalte facturi indicate în decizia de impunere: x/10.04.2008, y/17.04.2008, z/20.05.2008, w/28.05.2008 emise de S.C. B. S.R.L. precum şi factura x/15.04.2008 emisă de S.C. C. S.R.L. nu întrunesc cerinţa de document justificativ. În privinţa bunurilor menţionate în facturile fiscale x şi y - excavator D. şi încărcător frontal D., serie x, în considerentele deciziei penale a Curţii de Apel Craiova este reţinut modul fraudulos în care au fost achiziţionate aceste bunuri de către reclamantă, al cărei administrator, E., cunoştea provenienţa ilicită a bunurilor achiziţionate.

A mai arătat instanţa de fond că, în condiţiile în care un număr de 6 facturi din cele prezentate au fost anulate, însă instanţa penală a reţinut caracterul fictiv al operaţiunilor efectuate între cele trei societăţi comerciale, S.C. B. S.R.L., S.C. A. S.A. şi S.C. C. S.R.L., inclusiv al actelor încheiate în dovedirea acestora, nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei în sensul că facturile fiscale întocmite de vânzători ar angaja numai răspunderea acestora, fiind evident că cele trei societăţi prin administratori sau organele de conducere, au fost implicate în săvârşirea unor infracţiuni, potrivit celor anterior menţionate. Contrar susţinerilor reclamantei, în aplicarea dispoziţiilor privind taxa pe valoare adăugată nu poate fi considerată livrare de bunuri o faptă de natură penală în care este implicată chiar societatea reclamantă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi rejudecarea acţiunii în sensul anulării actelor administrative în privinţa sumei de 1.684.000 RON. În subsidiar, a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:

*În mod nelegal instanţa de fond a respins acţiunea menţinând soluţia organelor fiscale cum că ar fi nedeductibile din punct de vedere fiscal cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe (utilajelor) în sumă de 1.476.325 RON, fiind aplicate greşit normele de drept material prevăzute de art. 14, 19 şi 24 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal vizând deductibilitatea acestor cheltuieli la calculul impozitului pe profit, precum şi greşita aplicare a prevederilor de drept material cuprinse la art. 11 Codul fiscal.

Astfel, în opinia recurentei, nu au fost avute în vedere următoarele împrejurări:

- organele de cercetare penală nu au atras răspunderea penală a S.C. A. S.A. în dosarul penal la care instanţa de fond a făcut trimitere, astfel că, raportat şi la jurisprudenţa CJUE (Hotărârile Axel Kittel şi Recolta Recycling, precum şi Halifax şi alţii), în mod greşit s-a susţinut că răspunderea administratorului este identică cu răspunderea societăţii.

- în mod greşit instanţa de fond a aplicat prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) Codul fiscal, având în vedere că facturile sunt completate în conformitate cu prevederile art. 155 din Codul fiscal. Pe de altă parte acest articol face referire la două situaţii distincte: documentul trebuie să facă dovada efectuării operaţiunii sau documentul trebuie să facă dovada intrării în gestiune.

- în mod greşit instanţa de fond a aplicat prevederile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, reţinând în considerente că faţă de împrejurările reţinute în hotărârile penale ar rezulta "caracterul fictiv al operaţiunilor efectuate între cele trei societăţi comerciale".

- instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a art. 14 Codul de procedură fiscală şi art. 19 Codul fiscal. Legiuitorul recunoaşte veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale indiferent dacă acesta sunt obţinute sau nu din activităţi care îndeplinesc sau nu condiţiile legale, în cazul de faţă fiind vorba de utilaje care s-au aflat în patrimoniul S A. S.A., valori patrimoniale supuse legii fiscale.

- instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a prevederilor legale privind cheltuielile cu amortizarea (art. 19, 21 alin. (4) lit. f) Codul fiscal) reţinându-se greşit că anularea într-un proces penal a facturilor care este ulterioară înregistrării în contabilitate, proces penal în care nu se reţine vreo faptă a persoanei impozabile sau implicarea acesteia în activitatea faţă de care s-a dispus anularea, ar conduce la concluzia că înregistrarea s-ar fi făcut fără a avea la bază un document justificativ.

- instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a prevederilor legale privind cheltuielile cu amortizarea şi cu privire la facturile care nu au fost anulate de către instanţa penală, reţinând că nu ar avea calitatea de document justificativ.

* În mod nelegal instanţa de fond a respins acţiunea menţinând soluţia organelor fiscale că ar fi nedeductibilă din punct de vedere fiscal TVA aferentă mijloacelor fixe (utilajelor), fiind aplicate greşit normele de drept material vizând deductibilitatea TVA prevăzute de art. 145 alin. (8) lit. a) şi art. 155 Codul fiscal, art. 19 şi art. 24 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că:

- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi cu privire la faptul că a reţinut în mod corect, raportat la actele depuse în cadrul probatoriului administrat, că S.C. A. S.A. Târgu-Jiu a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli cu amortizarea în sumă totală de 326.604 RON, în baza facturilor fiscale de achiziţii utilaje, emise de S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., facturi fiscale care nu reflectă realitatea, în sensul că utilajele în cauză, deşi erau deţinute în sistem de leasing de alte societăţi, prin tranzacţii succesive acestea au fost achiziţionate de S.C. A. S.A. de la S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 23.03.2017, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 18.05.2017, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 din Codul de procedură fiscală, cu o acţiune împotriva Deciziei nr. 339 din 8 mai 2014 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/03.06.2013, a Deciziei de impunere nr. x privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, a Deciziei nr. 2/03.06.2013 privind nemodificarea bazei de impunere, a Fisei nr. x/03.06.2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, a Dispoziţiei nr. 215/03.06.2013 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi a Procesului-verbal nr. x emise de A.N.A.F - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj - Activitatea de Inspecţie Fiscală, solicitând anularea acestor acte administrative în privinţa sumei de 1.684.000 RON, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi.

Prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea deciziei nr. 2/03.06.2013 de nemodificare a bazei de impunere şi a procesului-verbal 3901/03.06.2013 şi ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. privind anularea celorlalte acte administrativ fiscale contestate: decizia 339/08.05.2014, decizia de impunere 1/03.06.2013, raportul de inspecţie fiscală x/03.06.2013, fisa nr. x/03.06.2013, dispoziţia 215/03.06.2013.

Reclamanta a formulat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, pentru perioada 01.07.2006 - 31.12.2011 a fost efectuat la recurenta-reclamantă un control fiscal, fiind încheiat raportul de inspecţie fiscală din data de 28.05.2013, stabilind în esenţă că nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe în sumă de 1.476.325 RON întrucât au fost înregistrate în evidenţa fiscală a reclamantei în baza unor facturi fiscale care nu reflectă realitatea şi legalitatea efectuării tranzacţiilor. În cuprinsul acestui raport se menţionează că reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă mijloace fixe, respectiv utilaje în valoare de 3.009.011 RON, ca urmare a unor facturi fiscale emise de S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. (10 facturi fiscale provenind de la prima societate, iar două facturi fiscale de la cea de-a doua societate). Însă, urmare a verificărilor efectuate de DGFP Dolj - Activitatea de Inspectie Fiscală a rezultat că S.C. B. S.R.L. nu a înregistrat în evidenţă aceste facturi, nu a declarat organului fiscal achiziţii şi livrări de bunuri care fac obiectul facturilor. Mai mult, s-a constatat că mijloacele fixe înscrise în evidenţa reclamantei, în baza facturilor emise de cele două societăţi, au fost ridicate de la reclamantă şi predate unor firme de leasing, rezultând că aceste mijloace nu au aparţinut celor două societăţi, ci unor firme de leasing, aspect confirmat şi de rechizitoriul din 27.01.2011 emis în dosarul x/2009 întocmit de DNA-Serviciul Teritorial Craiova-Biroul Teritorial Târgu Jiu.

Drept urmare, a fost stabilit un impozit pe profit suplimentar în suma de 174.787 RON, majorări şi dobânzi de întârziere de 119.807 RON, penalităţi de întârziere de 26.218 RON, precum şi o taxă pe valoare adăugată suplimentară de 572.850 RON, din care suma de 571.751 RON considerată TVA nedeductibilă fiscal, în baza facturilor fiscale emise de S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., pentru tranzacţii care nu reflectă operaţiuni reale. Suma de 1099 RON a fost considerată nedeductibilă întrucât persoana juridică emitentă a facturilor fiscale x/31.10.2006 şi y/02.11.2006-SC F. S.R.L., nu era înregistrată în scopuri de TVA. Pentru TVA stabilit suplimentar de plată au fost calculate majorări şi dobânzi de întârziere de 704.410 RON precum şi penalităţi de întârziere de 85.928 RON.

În baza acestor constatări a fost emisă decizia de impunere nr. x, dispoziţia nr. 215/3.06.2015 şi procesul-verbal nr. x, acte administrativ fiscale ce au fost contestate prin prezenta acţiune.

Prin decizia penală nr. 249/13.07.2012 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia nr. 1420/24.04.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost anulate 6 facturi emise de S.C. B. S.R.L., din cele menţionate în decizia de impunere, respectiv x/11.12.2007, y/11.01.2008, z/19.02.2008, w/04.03.2008, t/13.03.2008, s/12.05.2008, precum şi factura nr. x/10.12.2007 emisă de S.C. C. S.R.L. avută, de asemenea, în vedere la emiterea deciziei de impunere.

Tot prin aceeaşi hotărâre administratorul S.C. A. S.A., E. a fost condamnat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, uz de fals şi iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat- ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, la pedeapsa închisorii cu executare.

Răspunzând punctual criticilor recurentei, Înalta Curte constată că primul aspect invocat de S.C. A. S.A. se referă la faptul că în mod nelegal instanţa de fond a respins acţiunea considerând nedeductibile fiscal cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe (utilajelor) în sumă de 1.476.325 RON fiind aplicabile greşit normele de drept material vizând deductibilitatea acestor cheltuieli la calculul impozitului pe profit.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, forma în vigoare la momentul emiterii deciziei de impunere:

"(1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.

(2) Metodele contabile, stabilite prin reglementări legale în vigoare, privind ieşirea din gestiune a stocurilor sunt recunoscute la calculul profitului impozabil, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Metodele contabile de evaluare a stocurilor nu se modifică în cursul anului fiscal.

(3) Contribuabilii care au optat până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, conform prevederilor legale, pentru impunerea veniturilor aferente contractelor de vânzare cu plata în rate, pe măsură ce ratele devin scadente, beneficiază în continuare de această facilitate pe durata derulării contractelor respective; cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la aceleaşi termene scadente, proporţional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului.

(4) În cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi de servicii internaţionale, în baza convenţiilor la care România este parte, veniturile şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil, potrivit unor norme speciale stabilite în conformitate cu reglementările din aceste convenţii.

(5) Tranzacţiile între persoane afiliate se realizează conform principiului preţului pieţei libere, potrivit căruia tranzacţiile între persoanele afiliate se efectuează în condiţiile stabilite sau impuse care nu trebuie să difere de relaţiile comerciale sau financiare stabilite între întreprinderi independente. La stabilirea profiturilor persoanelor afiliate se au în vedere principiile privind preţurile de transfer.

(6) În scopul determinării profitului impozabil, contribuabilii sunt obligaţi să evidenţieze în registrul de evidenţă fiscală veniturile impozabile realizate din orice sursă, într-un an fiscal, potrivit alin. (1), precum şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, potrivit art. 21."

De asemenea, potrivit art. 21 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal:

"Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: (…)

f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;"

În interpretarea acestor dispoziţii legale şi ţinând seama de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. V/2007, în mod corect prima instanţă a reţinut că şi în cazul cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe trebuie îndeplinită condiţia existenţei unui document justificativ care să facă dovada intrării în gestiune.

Or, în cauza de faţă dovada achiziţionării utilajelor o reprezintă facturile fiscale emise de către S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., pe care, este adevărat că societatea reclamantă le-a evidenţiat în contabilitate, însă, totodată, se constată că aceste societăţi au participat la crearea unei aparenţe de legalitate a circuitului de provenienţă al utilajelor, mecanism sancţionat ulterior de către instanţele penale.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentei cum că organele de cercetare penală nu au atras răspunderea penală a S.C. A. S.A. şi drept urmare nu poate fi sancţionată societatea pentru faptele penale ale administratorului, invocându-se practica CJUE în cauzele Axel Kittel şi Recolta Recycling.

Astfel, în primul rând trebuie menţionat că în decizia penală nr. 249/13.07.2012 a Curţii de Apel Craiova s-a reţinut că administratorul S.C. A. S.A., E.; cunoştea provenienţa ilicită a bunurilor achiziţionate, încă de la începutul declanşării mecanismului ilegal, neputându-se reţine buna credinţă a acestuia.

Pe de altă parte, în afacerile Halifax (cauza C-255/02), Axel Kittel (cauza-439/04) şi Recolta Recycling (C-440/04) Curtea de Justitţie a Uniunii Europene a spus în mod expres că particularul trebuie să beneficieze de prezumţia de bună-credinţă, revenind organelor fiscale sarcina probei faptului că aceştia, cu intenţie directă, au luat parte la un mecanism fraudulos, pe baza administrării unor probe obiective.

Or, în cauză, după cum am menţionat deja, proba că s-a acţionat cu intenţie directă şi că s-a participat la un mecanism fraudulos a fost făcută de instanţa penală.

Este adevărat că răspunderea societăţii este diferită de răspunderea administratorului său, însă nu se poate da eficienţă şi efecte fiscale unor achiziţii frauduloase, chiar dacă utilajele vizate au intrat în fapt în folosinţa societăţii pentru o perioadă de timp.

O altă critică a recurentei se referă la faptul că în mod nelegal instanţa de fond a respins acţiunea menţinând soluţia organelor fiscale cum că ar fi nedeductibilă din punct de vedere fiscal TVA aferentă mijloacelor fixe (utilajelor), fiind aplicate greşit normele de drept material vizând deductibilitatea TVA prevăzute de art. 146 alin. (1) lit. a) şi art. 155 Codul fiscal, art. 19 şi art. 24 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal.

Potrivit dispoziţiilor art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a)pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile obligate la aplicarea sistemului TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare;"

Or, faţă de situaţia de fapt prezentată mai sus, facturile fiscale fiind anulate, achiziţia utilajelor fiind considerată frauduloasă şi sancţionată de instanţa penală, în mod corect s-a reţinut caracterul fictiv al operaţiunilor efectuate între cele trei societăţi şi s-a apreciat că societatea nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 412 din data de 13 octombrie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 412 din data de 13 octombrie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2017.