Public official conflict of interest in approving sports associations with familial ties

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (prin declinarea de la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal - Sentinţa civilă nr. 1359 din 25.02.2015), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/09.04.2014, emis de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3206 din 02 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Susţine recurentul că instanţa de fond nu a avut in vedere la pronunţarea sentinţei dispoziţiile legale invocate în raportul de evaluare nr. x/09.04.2014, invocând practic alte dispoziţii legale care ar fi fost incălcate.

Astfel, se arată că dispoziţiile invocate de către intimate-parata şi care ar fi trebuit sa fie analizate de instanţa de fond sunt dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, iar nu dispoziţiile art. 79 alin. (2)-(4) aşa cum s-a procedat la prima instanţă.

Practic instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 79 alin. (1) lit. c) aşa cum s-a solicitat.

A mai menţionat recurentul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, instanţa de fond neverificând acest aspect cu toate că a fost investita cu acest fapt şi care este esenţial pentru a se stabili dacă este sau nu un conflict de interese.

În mod nelegal fără a argumenta în niciun fel, instanţa de fond a considerat că în cauza este vorba de un interes patrimonial, ignorând dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000.

In realitate, recurentul consideră că în cauza de faţă nu este vorba de niciun interes patrimonial, ceea ce i se imputa de către ANI fiind aceea că a propus avizarea celor doua entităţi de către MTS. Prin avizare nu se obţinea niciun beneficiu patrimonial.

Pe de alta parte, se susţine că propunerea făcută nu ducea automat la eliberarea avizului, fapt dovedit chiar de împrejurarea ca avizul în cele doua cazuri nu a fost eliberat.

În atare condiţii, se apreciază că recurentul sau cele doua entităţi nu au obţinut niciun folos material, cu atât mai mult cu cât cele doua entităţi sunt asociaţii fără scop patrimonial, aşa cum prevede art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, care reglementează activităţile asociaţiilor şi fundaţiilor şi care specifică că aceasta face parte din categoria persoanelor juridice de drept privat "fără scop patrimonial", de unde rezultă foarte clar lipsa oricărui conflict de interese.

Se mai susţine că, împrejurarea potrivit căreia, părinţii săi au participat cu un capital de 500 RON la constituirea structurilor, nu poată sa duca la concluzia că ar fi avut un beneficiu material, cum în mod eronat arată instanţa de fond.

Important de menţionat este şi faptul ca recurentul a întocmit notele prin care se propune avizarea, autorizarea şi înregistrarea celor doua structuri dar care au fost verificate şi semnate de către domnul director B. Ca atare prin semnarea notei de către director s-a stabilit ca propunerile recurentului au fost legale 4. Apărările intimatei:

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.

Concret, se arată că, din cuprinsul sentinţei civile nr. 3206/02.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rezultă fără echivoc faptul că instanţa de fond nu a analizat dispoziţii legale străine de natura pricinii deduse judecăţii ci dimpotrivă, a analizat dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c), alin. (2)-(4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, raportat la care a reţinut că sunt aplicabile în speţa dedusă judecăţii.

Se precizează că instanţa de fond a analizat şi incidenţa dispoziţiilor art. 79 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, raportat la apărările formulate de instituţia intimată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, prin care s-a invocat aplicabilitatea în speţă şi a acestor dispoziţii legale.

Apreciază intimata că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, faţă de aceste dispoziţii legale reclamantul, în calitatea sa de funcţionar public, avea obligaţia de a se abţine de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii, şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct.

Prin prisma analizării materialului probator administrat în cauză, respectiv şi a Notelor întocmite şi semnate de reclamant, corect a reţinut instanţa de fond că, procedând astfel, A. a participat la luarea unor decizii, respectiv a propus, cu motivarea corespunzătoare, avizarea, autorizarea şi înregistrarea în Registrul Sportiv a Asociaţiei C. şi a Asociaţiei D. şi a completat formularele certificatelor de identitate sportivă, fiindu-i astfel aplicabile şi dispoziţiile art. 79 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Se arată că prin motivarea dată, instanţa de fond a reţinut că deciziile reclamantului, în ceea ce priveşte întocmirea şi semnarea Notelor prin care a propus avizarea, autorizarea şi înregistrarea în Registrul Sportiv a Asociaţiei C. şi a Asociaţiei D. şi completarea formularelor Certificatelor de Identitate Sportivă pentru aceste două asociaţii, au fost influenţate de calitatea pe care o au părinţii săi în cadrul asociaţiilor, şi care au participat cu un aport în numerar la constituirea patrimoniului acestora în sumă de 500 RON împreună, afectând imparţialitatea, respectiv atitudinea neutră la care acesta era obligat în virtutea calităţii de funcţionar public.

În concluzie, se apreciază că prin avizările date în maniera expusă, reclamantul A. a încălcat dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Argumentele invocate de recurentul-reclamant potrivit cărora " .notele întocmite de mine au fost verificate şi semnate de directorul B .astfel că propunerile au fost legale " nu sunt de natură să înlăture starea de conflict de interese în care se află A., şi nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei prevăzută de legiuitor pentru funcţionarul public la art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

În lipsa informării şefului său ierarhic superior, cu privire la faptul că se abţine de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii. în mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamantul A. nu a respectat dispoziţiile art. 79 alin. (2)-(4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, ce îi sunt aplicabile raportat la calitatea de funcţionar public pe care o deţine.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 05.03.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 14.05.2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

3. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

O primă critică adusă de recurent hotărârii instanţei de fond se grefează pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciindu-se că este nelegală sub aspectul (ne)motivării şi soluţionării contradictorii a acţiunii.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În literatura de specialitate s-a precizat că deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba de despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Revenind la recursul declarat, se constată că recurentul a susţinut acest motiv de casare din perspectiva faptului că instanţa de fond ar fi analizat alte dispoziţii legale decât cele aplicabile în speţă, respectiv art. 79 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată s-a susţinut că, urmare a acestui fapt, instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat şi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Din cuprinsul sentinţei civile nr. 3206/02.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rezultă fără echivoc faptul că instanţa de fond nu a analizat dispoziţii legale străine de natura pricinii deduse judecăţii ci dimpotrivă, a analizat dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c), precum şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, stabilind că au aplicabilitate în prezenta cauză.

Astfel, se observă că prima instanţă a statuat asupra situaţiei de conflict de interese reţinută în actul administrativ atacat, iar faptul că a amintit în motivare şi prevederile alin. (2)-(4) ale art. 79 din acelaşi act normativ, nu are consecinţa antamată de recurent, această analiză fiind făcută tocmai din perspectiva apărărilor invocate de acesta.

Ca atare, în mod corect s-a menţionat că în situaţia dată, reclamantului recurent i se aplica această dispoziţie, iar acesta avea obligaţia de a se abţine şi de a înştiinţa şeful ierarhic în vederea desemnării unei persoane care să efectueze operaţiunile date în competenţa recurentului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Un al doilea motiv de casare invocat de recurent este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", susţinând din această perspectivă că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la existenţa conflictului de interese în ce îl priveşte.

Cu titlu de principiu, un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcţiei publice pe care o ocupă, ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are şi un interes personal. Conflictul de interese apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care influenţează sau pare să influenţeze îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizaţii cu care funcţionarul are relaţii politice sau de afaceri.

Prin urmare, un conflict de interese implică în mod obligatoriu un conflict între datoria faţă de public şi interesele personale ale unui funcţionar public, în calitate de persoană privată, interese care ar putea influenţa în mod necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor oficiale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut într-o decizie de speţă că legiuitorul prin sancţionarea conflictului de interese "a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice. Aceasta presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin sancţionarea faptei s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau juridice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public."

În cauză, s-a reţinut în sarcina recurentului că, prin întocmirea şi semnarea, în calitate de funcţionar public în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a Notelor prin care a propus avizarea, autorizarea şi înregistrarea în Registrul Sportiv a Asociaţiei C. şi a Asociaţiei D. (în cadrul cărora are calitatea de reprezentant, conform statutelor acestora, iar părinţii săi sunt membrii fondatori), precum şi completarea certificatelor de identitate sportivă, s-a aflat în situaţia de conflict de interese prevăzută de dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Din perspectiva situaţiei de fapt reţinută de intimată şi confirmată de instanţa de fond, pe baza probelor administrate, nu pot fi primite apărările recurentului în sensul că notele şi avizele întocmite au fost înaintate directorului B., întrucât aceasta nu echivalează cu îndeplinirea obigaţiei de abţinere şi informare la care se referă textul de lege citat mai sus.

Pe de altă parte nici împrejurarea că asociaţiile pentru care s-au întocmit avizele nu aveau un scop patrimonial, nu are vreo relevanţă în stabilirea conflictului de interese, având în vedere că interesul patrimonial generat de modalitatea în care recurentul a acţionat, este unul prezumat.

Aşadar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, deşi nu există un folos material direct, există unul indirect, prin efectul funcţionării celor două asociaţii sportive, unde părinţii recurentului au adus un aport în numerar, fiind membrii fondatori.

De altfel, conflictul de interese conduce la afectarea relaţiilor de serviciu şi crearea unei stări de pericol pentru îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu în cadrul unei autorităţi publice, instituţii publice sau altă persoană juridică de interes public.

Or, starea de pericol sancţionată de legiuitor, se realizează prin îndeplinirea de către funcţionarul public a unor acte care facilitează obţinerea unui folos patrimonial pentru sine sau pentru o persoană cu care acesta se află într-o relaţie specială prevăzută în textul legal. Aşadar, fapta mai sus indicată nu este una de rezultat, ci de pericol, prin faptul că, urmare a unei atari atitudini, se instaurează neîncrederea în obiectivitatea şi imparţialitatea funcţionarului public, există suspiciunea de fraudă, se decredibilizează instituţia pentru incapacitatea de a selecta cu rigoare persoana funcţionarului public, în care cetăţeanul să aibă deplină încredere, iar actele şi deciziile acestuia trebuie să fie primite fără îndoială şi rezerve.

Prin urmare, este lipsit de relevanţă, din perspectiva existenţei conflictului de interese, faptul că din punct de vedere formal, nu recurentul a fost cel care a avizat funcţionarea, ci doar a întocmit notele de propuneri, precum şi faptul că nu a existat un folos material direct şi cunatificabil.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3206 din 02 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2018.