Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2791/2018 AI generated

ANRE electricity distribution tariff order upheld after appellate annulment quashed for insufficient motivation of individual administrative act

Case Number Decizia nr. 2791/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision that had partially annulled the challenged administrative act, and reversed the outcome by rejecting the utility company's action as unfounded, thereby upholding the National Energy Regulatory Authority's order approving specific distribution tariffs. The dispute concerned the legality of an individual administrative act (Order No. 155/2014) which set specific electricity distribution tariffs and reactive energy prices for a regional distribution operator, with the operator arguing the act lacked sufficient legal motivation and violated principles of transparency and regulatory stability. The Supreme Court determined that the regulatory order was a valid individual administrative act that did not require public consultation under general legislative drafting rules, but rather a specific consultation procedure under Energy Law No. 123/2012, which was effectively followed through extensive correspondence and detailed feasibility studies; consequently, the court held that the authority provided adequate legal motivation through its approval report and annexes, satisfying the requirement for effective judicial control of administration acts.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 33/2007, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ; ANRE electricity distribution tariff order upheld after appellate annulment quashed for insufficient motivation of individual administrative act: Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă,motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
action for annulment public utility tariff dispute administrative authority judicial law prices controls

Cited Legislation

AI generated
art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007
în contradictoriu cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, a solicitat anularea în tot a Ordinului preşedintelui A.N.R.E.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentinţa este nelegală întrucât nu respectă cerinţa motivării prevăzută imperativ de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă,motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 33/2007
(5) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 33/2007.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 06.12.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din data de 15.03.2018 completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit, că recursul este admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a acestuia.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art.
art. 496 C. proc. civ
554/2004 şi ale art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea restrânsă formulată de reclamanta S.C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.01.2015, reclamanta S.C. Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Transilvania Nord" S.A. în contradictoriu cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, a solicitat anularea în tot a Ordinului preşedintelui A.N.R.E. nr. 155/2014 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrica reactivă, pentru S.C. Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Transilvania Nord" S.A.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3108 din data de 23 noiembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea restrânsă formulată de reclamanta S.C. Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Transilvania Nord" S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a anulat în parte Ordinul nr. 155/2014 emis de pârâta A.N.R.D.E. cu privire la aprobarea tarifelor specifice pentru serviciile de distribuţie a energiei electrice practicate de reclamantă, tarife cuprinse în Anexa la acest ordin, a respins în rest acţiunea în anulare restrânsă şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, admise în parte.

3. Recursul exercitat în cauză împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi, în principal, rejudecarea acţiunii, respingerea acesteia şi menţinerea în tot a Ordinului preşedintelui A.N.R.E. nr. 155/2014, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentinţa este nelegală întrucât nu respectă cerinţa motivării prevăzută imperativ de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Considerentele sentinţei nu reprezintă altceva decât o serie de afirmaţii, enunţări, concluzii nesusţinute de o detaliere a argumentelor care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate şi denotă superficialitatea acesteia în analiza apărărilor formulate prin întâmpinare.

Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă,motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta arată că a emis în mod legal şi temeinic Ordinul nr. 155/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă pentru Societatea Comercială "Filiala de Distribuţie Transilvania Nord" S.A., având în vedere prevederile art. 75 alin. (1) lit. b), art. 79 alin. (3) şi (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, ale Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 33/2014, ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 33/2007.

Din analiza argumentelor judecătorului fondului rezultă faptul că instanţa nu a reţinut că ANRE ar fi încălcat vreuna dintre dispoziţiile normative aplicabile în procedura de emitere a Ordinului nr. 155/2014, ci singura motivare adusă în sprijinul adoptării soluţiei de anulare în parte a Ordinului contestat este aceea a nemotivării acestuia.

Cu privire la necesitatea motivării ordinului atacat, se arată că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 30-32 din Legea nr. 24/27.03.2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, pentru că aşa cum reţine chiar judecătorul fondului, Ordinul reprezintă un act administrativ individual şi nu normativ.

Cu toate acestea, în vederea respectării principiului motivării actului administrativ a fost elaborat un Referat de aprobare a Ordinului nr. 155/2014, document care împreună cu cele 6 Anexe ale sale cuprinde nu mai puţin de 23 de pagini de motivare efectivă a actului administrativ.

4. Apărările intimatei Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Transilvania Nord" SA

Prin întâmpinarea depusă la 21.03.2016 intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, răspunzând punctual criticilor invocate.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 06.12.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15.03.2018 completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit, că recursul este admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a acestuia.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 155/2014 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă, pentru societatea comercială Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Transilvania Nord" S.A.

Motivele de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă au fost, în esenţă: încălcarea principiului transparenţei decizionale, a principiului reglementării nediscriminatorii, precum şi a principiilor stabilităţii şi predictibilităţii reglementărilor în sectorul energiei electrice. De asemenea, s-a arătat că valoarea de 7,7% a A. avută în vedere la calculul tarifului specific pentru serviciul de distribuţie, este rezultatul unei greşite aplicări a prevederilor Metodologiei care stabilesc modul de calcul al acesteia.

Ulterior, reclamanta şi-a restrâns acţiunea, renunţând la motivele de nelegalitate indicate în subsecţiunile 3.4 şi 3.5 ale acţiunii, anume:

(i) încălcarea principiilor stabilităţii şi predictibilităţii cadrului de reglementare;

(ii) nelegalitatea Ordinului nr. 155/2014 ca urmare a faptului că se bazează pe un calcul eronat al A..

Curtea de apel a admis în parte acţiunea restrânsă formulată de reclamanta S.C. Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Transilvania Nord" S.A., a anulat în parte Ordinul nr. 155/2014 emis de pârâta ANRE cu privire la aprobarea tarifelor specifice pentru serviciile de distribuţie a energiei electrice practicate de reclamantă, tarife cuprinse în Anexa la acest ordin. A fost respinsă în rest acţiunea.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că autoritatea publică pârâtă, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege în acest sens, a încălcat drepturile legitime ale reclamantei, exercitându-le cu exces de putere manifestat prin aprobarea acestor tarife fără a arăta în mod transparent argumentele care au determinat această concluzie, lipsind pe beneficiarul actului administrativ emis de garanţiile prevăzute de lege pentru a solicita o verificare reală a legalităţii acestui ordin.

Soluţia instanţei de fond nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar.

O primă critică invocată de recurentă vizează nemotivarea hotărârii atât sub aspectul dovedirii faptului că între părţi a fost derulată procedura de consultare în vederea analizării efective a documentelor înaintate de reclamantă în fundamentarea solicitării, cât şi sub aspectul analizării modalităţii în care s-a procedat la aprobarea propunerilor reclamantei privind modificarea programelor de investiţii. În realitate, argumentele expuse în susţinerea acestui motiv de recurs conduc la concluzia că recurenta este nemulţumită de modul în care a fost aplicată norma de drept material, critică ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte reţine că motivarea hotărârii reflectă analiza punctelor de vedere ale părţilor şi are o întindere considerabilă, astfel că nu se poate reţine "superficialitatea acesteia" în analizarea apărărilor formulate prin întâmpinare.

Esenţial este, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ca instanţa să realizeze un examen efectiv al susţinerilor părţilor, iar considerentele să cuprindă "atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au respins cererile părţilor", exigenţă satisfăcută de sentinţa atacată în prezenta cauză.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai întâi se impune a se preciza că în mod corect instanţa de fond a statuat că Ordinul nr. 155/2014 se referă în mod expres la Electrica Transilvania Nord, pentru că această entitate juridică este singurul operator de distribuţie pentru teritoriul expres delimitat, având astfel natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual, fiind destinat a pune efectiv în aplicare dispoziţiile legale care atribuie în competenţa funcţională a recurentei obligaţia de a aproba aceste tarife de distribuţie a energiei electrice.

Pornind de la această concluzie decurge o alta, anume că nefiind act administrativ cu caracter normativ nu era obligatorie parcurgerea de către recurenta-pârâtă a procedurilor reglementate de dispoziţiile Legii nr. 52/2003.

Tarifele aprobate prin Ordinul atacat vizează numai consumatorii care se află în raza teritorială de acţiune a reclamantei, fiind astfel determinabilă sfera acestor destinatari indirecţi ai actului contestat, considerente care conduc la concluzia că Ordinul nr. 155/2014 este un act administrativ individual, pentru care nu este obligatorie parcurgerea procedurii de consultare publică prevăzută de art. 1-3 lit. a) din Legea nr. 52/2003.

De asemenea, corectă este şi concluzia instanţei de fond în sensul că pârâta avea însă obligaţia parcurgerii procedurii speciale de consultare în vederea analizării efective a documentaţiei înaintată în acest scop de către reclamantă, procedură reglementată de dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 123/2012.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 123/2012:

"(1) Propunerile de preţuri şi tarife reglementate se elaborează de operatorii economici din sectorul energiei electrice, cu respectarea metodologiei emise de autoritatea competentă şi se comunică autorităţii împreună cu fundamentarea în formatul stabilit de acestea.

(2) Operatorii economici din sectorul energiei electrice transmit autorităţii competente toate datele necesare folosite în procesul de fundamentare a solicitării şi vor asigura accesul la aceste date ale reprezentanţilor desemnaţi de autoritatea competentă".

Totodată, se constată că potrivit art. 57-611 din Ordinul nr. 72/2013 privind Metodologia de a aprobare a tarifelor de distribuţie a energiei electrice:

"Art. 57- (1) Operatorul de distribuţie are obligaţia de a transmite spre aprobare autorităţii competente programul de investiţii pentru perioada de reglementare p+1, până la data de 1 aprilie a anului de referinţă al perioadei de reglementare p+1, conform anexei nr. 5, cu precizarea obiectivelor de investiţii planificate, conform anexei nr. 10.

(2) Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, operatorii de distribuţie transmit programele de investiţii aferente anului în curs şi următorului an, detaliate pe obiective/lucrări de investiţii/mijloace fixe şi niveluri de tensiune, cu încadrarea în valorile anuale aprobate de ANRE.

(3) În condiţiile în care operatorul de distribuţie a transmis programele de investiţii conform prevederilor prezentei metodologii, dacă autoritatea competentă nu înştiinţează operatorul de distribuţie, până la data de 15 februarie a aceluiaşi an, că respinge programele menţionate, acestea vor fi considerate ca fiind aprobate.

(4) Până la data de 1 octombrie a fiecărui an operatorii de distribuţie pot solicita modificarea programului de investiţii pentru anul în curs, cu respectarea valorii totale aprobate anterior pentru anul respectiv.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), investiţiile efectuate ca urmare a forţei majore, acceptate în urma analizei efectuate de către autoritatea competentă, precum şi cele prevăzute la art. 65 sunt recunoscute în realizările de investiţii ale unui an, cu posibilitatea depăşirii valorii anuale de plan, aprobate anterior.

(6) Valoarea programului de investiţii transmisă iniţial sau a detalierilor şi a modificărilor ulterioare este exprimată în unităţi monetare considerate în termeni nominali ai anului de referinţă al perioadei de reglementare.

(7) Programul de investiţii se stabileşte pe baza unei proceduri interne de planificare şi gestiune a investiţiilor a operatorilor de distribuţie şi trebuie să fie corelat cu planul de perspectivă, programul de reducere a CPT şi planul de calitate.

Art. 58- (1) Autoritatea competentă poate respinge programul de investiţii dacă investiţiile propuse nu sunt considerate prudente.

(2) Investiţiile prudente sunt cele în acord cu buna practică a societăţilor de distribuţie de energie electrică similare din Europa.

(3) Se consideră investiţii prudente acele investiţii care se demonstrează a fi necesare, oportune, eficiente şi care reflectă condiţiile pieţei, respectiv:

- necesare - determinate de garantarea siguranţei în funcţionare a sistemului de distribuţie;

- oportune - amânarea acestora produce prejudicii operatorului de distribuţie şi/sau utilizatorului;

- eficiente - aduc beneficii operatorului de distribuţie şi utilizatorului;

- condiţiile pieţei - costurile realizate reflectă cele mai bune condiţii ale pieţei, existente la data realizării.

(4) Programul de investiţii prognozat aferent întregii perioade de reglementare, transmis conform art. 57 alin. (1), odată aprobat, se include în întregime în BAR.

Art. 59- (1) Programul de investiţii în reţeaua de distribuţie este defalcat pe 3 tipuri de categorii, cu demonstrarea câştigului de eficienţă rezultat, astfel:

a) investiţii esenţiale;

b) investiţii necesare;

c) investiţii justificabile.

(2) Investiţiile esenţiale sunt acele investiţii care au ca scop asigurarea siguranţei în exploatare a reţelei de distribuţie şi a continuităţii în alimentarea cu energie electrică. Acestea includ, fără a fi limitative, următoarele:

a) retehnologizarea şi modernizarea liniilor/staţiilor şi posturilor de transformare existente care sunt supraîncărcate, considerate locuri de muncă cu condiţii deosebite din punctul de vedere al securităţii muncii, care au parametrii tehnici necorespunzători în conformitate cu normele în vigoare (de exemplu: întrerupătoare care au puteri de scurtcircuit depăşite datorită dezvoltării reţelei de distribuţie);

b) înlocuirea echipamentelor existente uzate fizic şi moral pentru care nu există piese de schimb şi pentru care nu mai pot fi executate lucrări de mentenanţă corespunzătoare, înlocuirea echipamentelor pentru a se respecta condiţiile de mediu;

c) achiziţia de echipament pentru asigurarea securităţii muncii;

d) instalaţii pentru compensarea factorului de putere.

(3) Investiţiile necesare sunt acele investiţii care au ca scop dezvoltarea, modernizarea şi creşterea eficienţei reţelei de distribuţie pentru asigurarea unui serviciu de distribuţie la indicatorii de calitate prevăzuţi în standardele de performanţă în vigoare. Acestea includ, fără a fi limitative, următoarele:

a) înlocuirea echipamentelor existente amortizate, ai căror parametri tehnici nu mai corespund cu normativele în vigoare şi care nu mai asigură respectarea parametrilor de performanţă şi calitate prevăzuţi în legislaţie;

b) înlocuirea de echipamente, lucrări de retehnologizare şi modernizare pentru reducerea CPT, înlocuirea grupurilor de măsurare;

c) îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie (de exemplu, lucrări pentru creşterea nivelului de tensiune);

d) realizarea de capacităţi noi, extinderea reţelei existente pentru alimentarea noilor utilizatori;

e) implementarea sistemelor de măsurare inteligentă;

f) noi racordări, inclusiv cele impuse de legislaţia primară, întărirea reţelei pentru noile racordări, precum şi cota-parte neacoperită de tariful de racordare.

(4) Investiţiile justificabile sunt acele investiţii pentru care cheltuielile aferente trebuie analizate în raport cu beneficiul pe care îl aduc utilizatorilor. Acestea includ, fără a fi limitative, următoarele:

a) achiziţia de echipamente de lucru (truse şi scule);

b) îmbunătăţirea condiţiilor de muncă (modernizarea clădirilor administrative, dotarea sediilor administrative, achiziţia de autoturisme etc.);

c) preluări de capacităţi energetice de distribuţie a energiei electrice de la terţi;

d) înlocuiri ale unor părţi componente ale mijloacelor fixe.

Art. 60

(1) Autoritatea competentă are dreptul de a analiza în orice moment orice investiţie realizată, anterior aprobată, din punctul de vedere al necesităţii şi oportunităţii investiţiei, documentaţiei aferente promovării investiţiei, eficienţei obţinute, respectării standardelor de performanţă, a reglementărilor şi legislaţiei specifice şi a costurilor asociate.

(2) Pe baza analizei de la alin. (1), ANRE poate să nu recunoască investiţiile care nu îndeplinesc condiţiile menţionate.

Art. 61- Valoarea de realizare a unei investiţii recunoscută de ANRE nu depăşeşte cu mai mult de 10% valoarea acesteia, prevăzută în programul aprobat conform art. 58 alin. (4).

Art. 61^1- (1) Operatorii de distribuţie au dreptul să încadreze în categoria investiţiilor cheltuielile aferente înlocuirii unor părţi componente ale mijloacelor fixe care au ca rezultat îmbunătăţirea parametrilor tehnici sau sunt indispensabile la intervale regulate, pentru a asigura continuarea exploatării mijloacelor fixe respective la parametrii normali.

(2) Investiţiile prevăzute la alin. (1) se includ în programul de investiţii anual şi reprezintă cel mult 10% din valoarea totală aprobată anterior a acestuia.

(3) Valoarea investiţiilor anuale de la alin. (1) reduce valoarea costurilor de operare şi mentenanţă controlabile recunoscute în venitul reglementat pentru anul respectiv.

(4) Pentru investiţiile prevăzute la alin. (1) se aplică o rată reglementată a rentabilităţii redusă cu 3 puncte procentuale faţă de rata reglementată a rentabilităţii precizată la art. 122."

Aşadar, în privinţa procedurii administrative de emitere a ordinului prin care au fost aprobate tarifele de distribuţie a energiei electrice practicate de reclamantă, legiuitorul a consacrat reguli speciale de consultare între emitentul actului contestat şi destinatarul direct al acestuia (conform dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 123/2012), instituind o procedură simplificată de consultare, numai în beneficiul destinatarului ordinului.

În dezacord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că procedura specială de consultare a fost parcursă în mod efectiv de către autoritatea pârâtă, iar ordinul emis este motivat, la baza acestuia aflându-se atât referatul de aprobare a tarifelor, cât şi Anexa nr. 6 la acesta .

Modul de recunoaştere a investiţiilor aprobate pentru perioada 2014-2018 a fost prezentat în detaliu în Anexa 6 la referatul de aprobare a Ordinului nr. 155/2014 .

Iniţial nivelul investiţiilor propuse de reclamantă şi aprobate pentru aceeaşi perioadă a fost stabilit prin Ordinul nr. 104/2013, astfel: pentru anul 2014-126.000.000; pentru anul 2015-135.000.000; pentru anul 2016-139.500.000; pentru anul 2017-144.000.000; pentru anul 2018-144.000.000.

Însă în prima parte a anului 2014 reclamanta a solicitat, ca urmare a privatizării S.C. Electrica S.A. revizuirea programului de investiţii 2014-2018 pentru cei trei operatori de distribuţie concesionari în sensul majorării acestora.

Recurenta-pârâtă ANRE, în răspunsul formulat cu adresa nr. x/2014 a precizat că o suplimentare a programelor de investiţii pe perioada respectivă se va aproba pe baza fundamentării riguroase în ceea ce priveşte eficienţa şi oportunitatea realizării obiectivelor propuse, raportat la nivelul programelor de investiţii anuale, realizate de operatori şi de gradul de realizare a programelor anuale în prima şi cea de a doua perioadă reglementată.

Ca urmare a discuţiilor purtate de părţi, ANRE a transmis adresa nr. x/2014 în care au fost stabilite condiţiile necesare pentru aprobarea suplimentării programelor de investiţii ale celor trei operatori de distribuţie concesionari.

A urmat o amplă corespondenţă între părţi, prin care S.C. Electrica a solicitat informaţii suplimentare referitoare la prudenţa, oportunitatea şi eficienţa investiţiilor propuse, conform Metodologiei de stabilire a tarifelor, aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 72/2013, după care S.C. Electrica a transmis studiile de fezabilitate pentru investiţiile propuse (adresa nr. x).

Întrucât studiile de fezabilitate nu erau semnate, ANRE a solicitat acestora cu adresa nr. x/2014 ca documentele să fie asumate de către cei trei operatori. De asemenea, a solicitat ca nivelul investiţiilor să fie justificat în raport cu investiţiile realizate în anii anteriori.

Toată această corespondenţă este menţionată în referatul de aprobare a Ordinului nr. 155/2014, astfel că nu se poate reţine că actul administrativ contestat nu este motivat.

Recurenta-pârâtă a explicat în detaliu motivele pentru care nu poate recunoaşte aceste costuri prin raportare la dispoziţiile art. 58 din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, care prevede că ANRE poate respinge nivelul de investiţii dacă investiţiile propuse nu sunt prudente (acele investiţii care se demonstrează a fi necesare, oportune, eficiente şi reflectă condiţiile pieţei necesare, determinate de garantarea siguranţei în funcţionare, costurile realizate reflectă cele mai bune condiţii ale pieţei). Mai mult decât atât, investiţiile privesc tehnologia informaţiei şi nicidecum starea reţelei, iar costurile depăşesc cu mult cele existente pe piaţă şi în plus nu sunt asumate.

Este adevărat că motivarea actului administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice, însă standardele privind amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului şi de circumstanţele cauzei, scopul obligaţiei de motivare fiind acela de a evita abuzurile administraţiei, prin indicarea transparentă a mecanismului emiterii sau adoptării deciziei administrative, de a permite destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei şi de a face posibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate.

Ordinul nr. 155/2014 emis de ANRE se întemeiază pe Referatul de aprobare a tarifelor aflat la filele 423-430, inclusiv Anexa 6 la acesta - fila 462, unde sunt detaliate toate justificările ANRE cu privire la costuri.

De asemenea, emiterea actului administrativ a fost precedată de o amplă corespondenţă purtată între părţi cu privire la recunoaşterea unor investiţii.

Împrejurarea că intimata-reclamantă este nemulţumită de motivarea actului administrativ atacat nu echivalează cu lipsa de motivare, de natură să atragă concluzia nelegalităţii Ordinului nr. 155/2014.

Aşadar, pornind de la dispoziţiile Ordinului NRE nr. 79/2013 care stabilesc abilitarea legală de a aprecia cu privire la nivelul investiţiilor propuse de reclamantă pentru perioada 2014-2018, având în vedere şi motivarea detaliată cuprinsă în Referatul de aprobare a tarifelor şi în Anexa nr. 6 la acesta, soluţia instanţei de fond de anulare a Ordinului nr. 155/2014 nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea restrânsă formulată de reclamanta S.C. Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Transilvania Nord" S.A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinţei nr. 3108 din data de 23 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea restrânsă formulată de reclamanta S.C. Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Transilvania Nord" S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2018.