Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2785/2018 AI generated

Failure to substantively analyze statutory compensation obligations and prior judicial clarification as grounds for inadequate motivation

Case Number Decizia nr. 2785/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, set aside the lower court’s judgment, and remanded the case for re-adjudication, resulting in a procedural victory for the claimant. The dispute involved an administrative challenge where a claimant sought to compel national restitution and compensation authorities to execute a municipal decree regarding property compensation, specifically demanding the issuance of a compensation title based on a prior civil court judgment and the payment of late execution penalties. The decisive legal basis for the remand was the finding that the first-instance court committed procedural errors under Article 488 of the Civil Procedure Code by failing to substantively analyze the application of Article 41 of Law No. 165/2013 (regarding compensation established by final judicial decisions) and the procedural implications of a pending request to clarify a prior civil judgment, thereby violating the requirement for adequate judicial reasoning and the right to a fair trial.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 din Legea nr. 554/2004, art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013; Failure to substantively analyze statutory compensation obligations and prior judicial clarification as grounds for inadequate motivation: The dispute involved an administrative challenge where a claimant sought to compel national restitution and compensation authorities to execute a municipal decree regarding property compensation, specifically demanding the issuance of a compensation title based on a prior civil court judgment and the payment of late execution penalties. The decisive legal basis for the remand was the finding that the first-instance court committed procedural errors under Article 488 of the Civil Procedure Code by failing to substantively analyze the application of Article 41 of Law No. 165/2013 (regarding compensation established by final judicial decisions) and the procedural implications of a pending request to clarify a prior civil judgment, thereby violating the requirement for adequate judicial reasoning and the right to a fair trial.

Keywords

AI generated
compensation for judicial errors Civil Procedure Code issuance of compensation title restitution of property statutory grounds procedural requirement

Cited Legislation

AI generated
art. 24 din Legea nr. 554/2004
Pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
1293/PI/2009 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă şi irevocabilă, trebuie pusă în aplicare conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi acest lucru poate fi făcut de către Comisia Naţională, care a preluat atribuţiile vechii comisii, având în vedere că potrivit art.
art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013
165/2013 şi acest lucru poate fi făcut de către Comisia Naţională, care a preluat atribuţiile vechii comisii, având în vedere că potrivit art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin.
art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013
165/2013, prin emiterea titlului de despăgubire sau potrivit procedurii prevăzute de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, prin emiterea unei decizii de compensare, astfel că nu a refuzat să soluţioneze dosarul reclamantei, în condiţiile în care excepţia prevăzută la art.
art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013
În plus, deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin.
art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013
165/2013, aceste operaţiuni se raportează la actul în vigoare la momentul în care au loc, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 50 lit.
art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013
b) şi a art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013 privind emiterea deciziei de compensare prin puncte.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497 noul C. proc. civ.

Legal basis cited in the operative section for admitting the appeal and ordering the cassation of the lower court's decision.

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Procedural rule cited in the operative section governing the remand of the case to the lower instance for re-adjudication.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând instanţei să fie obligate pârâtele să pună în aplicare Dispoziţia nr. 3165/2013 emisă de Primăria Municipiului Craiova, sens în care: Comisia Naţională să fie obligată să emită titlu de despăgubire privind aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlu de plată în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013; să fie obligate pârâtele la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere pentru refuzul de a pune în aplicare un titlu executoriu.

Pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale cu privire la aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi excepţia prematurităţii acţiunii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

La termenul din 03.06.2015, instanţa a luat act de precizarea reclamantei privind obiectul acţiunii, respectiv refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 361 din 16 septembrie 2015 a respins excepţiile prematuritatii şi ale lipsei calităţilor procesual pasive invocate de către pârâte; a respins acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea şi modificarea hotărârii recurate, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, deoarece instanţa de fond nu a clarificat situaţia de fapt şi a făcut o greşită aplicare a reglementărilor legale incidente în cauză.

Astfel, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată fără a indica considerentele de fapt şi de drept ce au stat la baza soluţiei date, respectiv s-a reţinut că dosarul este incomplet raportat la modificările legislative intervenite, fără a se arăta în concret lipsurile acestuia.

Mai arată că Hotărârea Comisiei Naţionale de a nu soluţiona dosarul său, aferent dispoziţiei nr. 3165/09.05.2015 din motive legate de lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1293/PI/04.05.2009 a Tribunalului Timiş, nu este prevăzută în Legea nr. 165/2013 şi nici în Normele metodologe de aplicare a acestei legi, motiv pentru care prima instanţă trebuia să constate că refuzul Comisiei Naţionale de a soluţiona respectivul dosar echivalează cu o dezînvestire în condiţiile art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 şi art. 22 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2013.

Recurenta-reclamantă consideră că procedând în acest mod, intimata-pârâtă a încălcat dispoziţiile art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, întrucât prin sentinţa indicată, instanţa a stabilit irevocabil valoarea despăgubirilor la suma de 400.000 RON şi a arătat că reprezintă valoarea de circulaţie a imobilului teren şi construcţie din momentul pronunţării sentinţei. Instanţa a mai stabilit prin aceeaşi hotărâre ca valoarea efectivă a despăgubirilor cuvenite contestatorilor pentru întregul imobil să fie stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Consideră că sentinţa civilă nr. 1293/PI/2009 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă şi irevocabilă, trebuie pusă în aplicare conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi acest lucru poate fi făcut de către Comisia Naţională, care a preluat atribuţiile vechii comisii, având în vedere că potrivit art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Astfel, aceste dispoziţii imperative obligau Comisia Naţională să aplice toate procedurile specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru stabilirea valorii elective a despăgubirilor în dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 3165/2013 a Primarului Municipiului Craiova, dosar ce includea sentinţa civilă nr. 1293/PI/2009 a Tribunalului Timiş, prin care s-a stabilit ca valoarea efectivă a despăgubirilor cuvenite contestatorilor pentru întregul imobil să fie stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta-pârâtă consideră că întrucât Comisia Naţională a preluat atribuţiile vechii comisii, aceasta poate stabili valoarea efectivă a despăgubirilor prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (Titlul VII din Legea nr. 247/2005).

De asemenea, consideră că potrivit legii, analiza cererii solicitantului de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 165/2013 şi Legii nr. 247/2005 se face în primul rând de către deţinătorul imobilului şi ulterior, de către instituţia prefectului, cu ocazia acordării avizului de legalitate a hotărârii emise în procedura Legii nr. 247/2005 art. 16 alin. (2) din Titlul VII al legii, astfel că, după epuizarea acestei etape procedurale, îndreptăţirea persoanei de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi Legii nr. 165/2013 nu mai poate fi repusă în discuţie, C.N.C.I. trebuind să pună în aplicare dispoziţiile legii în sensul de a emite titluri de despăgubiri sau de a refuza emiterea acestui titlu prin decizie motivată.

În acest context, reclamanta-recurentă consideră că lămurirea sentinţei civile nr. 1293/PI/0105.2009 a Tribunalului Timiş este inutilă.

Referitor la lipsa motivării sentinţei recurate, arată că pe fondul dreptului reclamantei la despăgubiri pentru teren şi construcţii, instanţa a invocat faptul că nu are cădere să se pronunţe direct asupra acestor aspecte, deoarece Legea nr. 10/2001 prevede o procedură specială în competenţa instanţei de drept civil, astfel că întrucât soluţia adoptată de instanţă nu priveşte fondul cauzei cu care a fost sesizată, considerentele hotărârii sunt străine de natura pricinii.

Mai arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea C.N.C.I. să emită titlu de despăgubire în temeiul art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 şi cum dreptul recurentei-reclamante la despăgubiri pentru teren şi construcţii, inclusiv cuantumul acestora, a fost stabilit de Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 1293/PI/2009, intimata-pârâtă avea obligaţia, conform art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 să-i emită titlu de despăgubiri.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

Intimata-pârâtă susţine că lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1293/PI/04.05.2009 a Tribunalului Timiş va determina soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantei potrivit procedurii prevăzute la art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, prin emiterea titlului de despăgubire sau potrivit procedurii prevăzute de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, prin emiterea unei decizii de compensare, astfel că nu a refuzat să soluţioneze dosarul reclamantei, în condiţiile în care excepţia prevăzută la art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, potrivit căreia Comisia Naţională emite titluri de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, vizează exclusiv dosarele aprobate de C. civ..S.D. înainte de intrarea în vigoare a legii, ori când printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a acestei legi, instanţa a stabilit cuantumul despăgubirilor.

În cauză, dosarul administrativ nr. x nu face parte din categoria dosarelor cărora li se aplică procedura specifică Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prevăzută la art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, nefiind introdus în niciuna din şedinţele Comisiei Centrale în vederea aprobării şi nici din categoria dosarelor în care a rămas definitivă şi irevocabilă o hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu CNCI prin care să fi fost stabilită valoarea despăgubirilor.

Noţiunea de "dosar aprobat" a fost definită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 182/2015, stabilindu-se că aceasta semnifică acele dosare care au parcurs toate operaţiunile prealabile emiterii propriu-zise a deciziei cuprinzând titlul de despăgubire, fără a fi emis titlul de despăgubire, în sensul că nu a fost redactată decizia reprezentând titlul de despăgubire, ca act administrativ semnat de preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar dosarul trebuie să fi fost aprobat în sensul supunerii la vot, în cadrul unei şedinţe de lucru a Comisiei Centrale, inclusiv prin raportul de evaluare să se fi stabilit suma de bani cuvenită cu titlu de despăgubiri.

În ceea ce priveşte procedura la care fac trimitere dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, precizează că potrivit acestora, obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a acestei legi, se vor executa potrivit art. 21 din lege, care impune exercitarea controlului de legalitate asupra actului emis de entitatea învestită cu soluţionarea notificărilor, prin verificarea existentei şi întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, evaluarea imobilelor conform grilei notariale, emiterea deciziei de compensare prin puncte, sau emiterea deciziei de invalidare, acesta fiind singurul mod permis de lege Comisiei Naţionale pentru soluţionarea dosarelor de despăgubire.

De asemenea, arată că numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat, iar ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, aceasta validează/invalidează decizia şi, după caz, aprobă punctajul, situaţie în care C.N.C.I. emite decizia de compensare prin puncte a imobilului.

Se mai arată că acest mod de soluţionare a fost consfinţit de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269/2014, prin care s-a reţinut faptul că C.N.C.I. are obligaţia de a verifica existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia şi de a evalua despăgubirile cuvenite, precum şi de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a României a constatat că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, câtă vreme până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.

În plus, deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, existând o singură excepţie de la regula controlului exercitat de C.N.C.I., şi anume situaţia în care chiar instanţa de judecată a exercitat controlul de legalitate a măsurilor dispuse şi a stabilit întinderea despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 715/09.12.2014, Curtea Constituţională a României a statuat că este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, ca expresie concretă a principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi, iar pe de altă parte, s-a statuat că situaţia prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, este diferită de cea potrivit căreia prin aceeaşi sentinţă judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005.

Intimata-pârâtă concluzionează că dacă nu a fost stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, aceste operaţiuni se raportează la actul în vigoare la momentul în care au loc, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, se abrogă.

Referitor la susţinerile recurentei-reclamante, arată că într-adevăr, prin Decizia nr. 686/2014, Curtea Constituţională a stabilit că în cazul în care o instanţă s-a pronunţat asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate, C.N.C.I. nu mai are posibilitatea de a invalida dispoziţia primarului, ci doar de a emite o decizie de compensare, astfel că nu poate fi emis un titlu de despăgubire potrivit art. 41 alin. (1) din lege, în lipsa unui dosar aprobat sau a unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi stabilit valoarea despăgubirilor.

În acest sens, prin aceeaşi Decizie nr. 686/2014 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică în cazurile în care instanţa s-a pronunţat irevocabil asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

Prin urmare, intimata-pârâtă susţine că cele trei norme juridice asupra cărora s-a pronunţat Curtea Constituţională, stabilesc în competenţa C.N.C.I. posibilitatea de a invalida deciziile/dispoziţiile entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, astfel că instanţa de fond a reţinut în mod corect că deşi C.N.C.I. nu mai are posibilitatea de a invalida Dispoziţia nr. 3165/2013 a Primarului Municipiului Craiova, acest lucru nu exclude aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. b) şi a art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013 privind emiterea deciziei de compensare prin puncte.

4.2. Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

Prin această întâmpinare se susţine temeinicia şi legalitatea celor stabilite de către prima instanţă prin hotărârea recurată, fiind reluate integral apărările formulate de către intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor prin întâmpinarea depusă de către această parte.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, Înalta Curte apreciază recursul drept întemeiat, în lumina argumentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să pună în aplicare Dispoziţia nr. 3165/2013 emisă de Primăria Municipiului Craiova, sens în care: Comisia Naţională să fie obligată să emită titlu de despăgubire privind aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlu de plată în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013; să fie obligate pârâtele la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere pentru refuzul de a pune în aplicare un titlu executoriu. Ulterior, reclamanta a precizat obiectul acţiunii, respectiv refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.

Prin sentinţa nr. 361 din 16 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile prematuritatii şi ale lipsei calităţilor procesual pasive invocate de către pârâte; a respins acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut pe fondul cauzei că reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. x, nr. 10.

Prin dispoziţia nr. 3165/09.05.2013, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile hotărârilor judecătoreşti şi a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. xN/2001 imposibil de restituit în natură, situat în str. x, nr. 10.

Dosarul reclamantei a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Mun. Craiova fiind înregistrat sub nr. xCC/07.08.2013 . Ulterior, CNCI a stabilit ca este necesara lămurirea sent. civ. nr. 1293/PI/4.05.2009 a Tribunalului Timiş. Paratele in cauza nu au fost parte in litigiul finalizat prin sentinţa mai sus arătata şi deci nu puteau cerere ele insele lămurirea hotărârii judecătoreşti.

Din actele depuse la dosar, rezulta ca paratele nu au soluţionat dosarul reclamantei aferent dispoziţiei nr. 3165/09.05.2013 din motive legate de caracterul incomplet al dosarului raportat la modificările legislative intervenite. De asemenea, instanţa de fond a avut in vedere cadrul legislativ in vigoare in prezent, care a suferit in ultima perioada numeroase modificări şi suspendări şi prin care prevede alte modalitati de acordare a despăgubirilor.

Având in vedere ca in atribuţiile legale, privind verificarea întinderii şi evaluării despăgubirilor, parata CNCI a dispus măsura completării dosarului, nu se poate retine refuzul nejustificat al paratelor de a soluţiona cererea reclamantei in condiţiile art. 2 lit. i) din LCA şi nici nesoluţionarea de către aceste parate a cererii intr-un termen rezonabil, in condiţiile in care dosarul a fost înregistrat la aceste autoritati in anul 2013.

Referitor la fondul dreptului reclamantei la despăgubiri pentru teren şi construcţie, instanţa de contencios administrativ nu are căderea sa se pronunţe direct asupra acestor aspecte, deoarece legea nr. 10/2001 prevede o procedura speciala in competenta instanţei de drept civil.

Aşadar, din activităţile paratelor nu rezulta atitudinea abuziva şi nejustificata de tergiversare a drepturilor reclamantei, fiind motivata de complexitatea regimului juridic al proprietatii imobiliare restituite după 1990.

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod explicit asupra unor împrejurări determinante şi argumente esenţiale invocate de recurenta-reclamantă în motivarea acţiunii, ceea ce atrage incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 din noul C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a apreciat drept justificat refuzul autorităţilor pârâte de a soluţiona cererea recurentei-reclamante privind punerea în aplicare a Dispoziţiei nr. 3165/2013 emisă de Primăria Municipiului Craiova, pentru argumentul exclusiv conform căruia dosarul administrativ nr. x a fost considerat de acestea drept incomplet.

În opinia Înaltei Curţi, aceste considerente pun în lumină faptul că prima instanţă a procedat doar în mod formal la examinarea caracterului refuzului de soluţionare a cererii, dat fiind că aceasta nu a analizat dacă solicitarea de completare a dosarului administrativ sus menţionat cu încheierea de lămurire a sentinţei civile nr. 1293/PI din 04.05.2009 a Tribunalului Timiş era necesară pentru soluţionarea cererii de punere în aplicare a Dispoziţiei nr. 3165/2013 emisă de Primăria Municipiului Craiova. De asemenea, instanţa de fond nu a analizat dacă în speţă sunt aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013 referitoare la plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a legii, ori cele ale art. 21-25 din acelaşi act normative care reglementează procedura de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Rolul principiului motivării hotărârilor judecătoreşti, consacrat prin acest text legal, este acela de a asigura o bună administrare a justiţiei şi de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.

De asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt analizate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor probatorii (hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina contra României).

În acest context, Înalta Curte apreciază că, deşi prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, în fapt aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, aceasta nu a analizat argumente esenţiale expuse de reclamantă în motivarea acţiunii. Or, în raport cu principii fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare), soluţionarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate prin acţiune. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele şi împrejurările ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de considerentele mai sus expuse şi văzând prevederile art. 497 noul C. proc. civ., precum şi cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 361/2015 din 16 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2018.