Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2784/2018 AI generated

Vice-mayor’s PFA and commercial society roles: statutory incompatibility despite lack of effective administration and unregistered resignation

Case Number Decizia nr. 2784/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment which partially annulled the National Integrity Agency’s (ANI) evaluation report and maintained the remainder of the report. The case involved an administrative challenge by a local vice-mayor against ANI, which had found him in a state of incompatibility for concurrently holding the position of vice-mayor with that of administrator of a commercial society and as an Authorized Natural Person (PFA). Regarding the PFA incompatibility, the court ruled that under Article 87(1)(g) of Law No. 161/2003, the mere status of a registered PFA constitutes the quality of a natural person merchant, triggering incompatibility regardless of the specific nature of the authorized economic activity or whether commercial activities were effectively conducted. Regarding the commercial society incompatibility under Article 87(1)(d), the court affirmed that the mayor’s resignation from the administrator role became effective upon the unilateral expression of will (recorded resignation and certificate), even though the change was not formally registered in the Trade Register; the court clarified that registration ensures opposability to third parties but is not a condition for the effectiveness of the demission for personal liability purposes, citing established case law principles on legal certainty.

Legislator headnote

AI generated

art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 1 din Legea nr. 26/1990, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 3 din C. civ, art. 8 din Legea nr. 71/2011; Vice-mayor’s PFA and commercial society roles: statutory incompatibility despite lack of effective administration and unregistered resignation: The case involved an administrative challenge by a local vice-mayor against ANI, which had found him in a state of incompatibility for concurrently holding the position of vice-mayor with that of administrator of a commercial society and as an Authorized Natural Person (PFA). Regarding the PFA incompatibility, the court ruled that under Article 87(1)(g) of Law No. 161/2003, the mere status of a registered PFA constitutes the quality of a natural person merchant, triggering incompatibility regardless of the specific nature of the authorized economic activity or whether commercial activities were effectively conducted. Regarding the commercial society incompatibility under Article 87(1)(d), the court affirmed that the mayor’s resignation from the administrator role became effective upon the unilateral expression of will (recorded resignation and certificate), even though the change was not formally registered in the Trade Register; the court clarified that registration ensures opposability to third parties but is not a condition for the effectiveness of the demission for personal liability purposes, citing established case law principles on legal certainty.

Keywords

AI generated
commercial register challenge of administrative decisions legal status liability of the administration economic law natural persons

Cited Legislation

AI generated
art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003
- a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant în prezenta cauză, cu privire la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la dispoziţiile art.
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011
Recurentul a apreciat că în cauză nu sunt de interes prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
art. 1 din Legea nr. 26/1990
civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990.
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011
În opinia recurentului, pentru determinarea stării de incompatibilitate, de interes sunt dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, text ignorat de emitentul raportului de evaluare, unde sfera noţiunii de profesionist prevăzută de art.
art. 3 din C. civ
S-a arătat în motivele de recurs că, în raport de prevederile art. 3 din C. civ., coroborat cu art.
art. 8 din Legea nr. 71/2011
civ., coroborat cu art. 8 din Legea nr. 71/2011, PFA D.
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011
în vederea comercializării produselor agricole, astfel că în cauză nu se face dovada că PFA a desfăşurat "activităţi de comerţ", în accepţiunea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeals as unfounded, resulting in the maintenance of the lower court's judgment.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Substantive procedural rule governing the specificities of appeals in administrative and fiscal litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013, întocmit de inspectorul de integritate B. şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentinţa civilă nr. 4153 din 4 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Ulterior, prin cerere completatoare, reclamantul a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii absolute a Raportului de evaluare pentru nerespectarea de către pârâtă a principiului legalităţii în activitatea de evaluare a reclamantului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 147 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond ca urmare a declinării de competenţă, a dispus următoarele:

- a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant în prezenta cauză, cu privire la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la dispoziţiile art. 16, 37, 45 şi 53 din Constituţia României;

- a dispus înaintarea prezentei hotărâri, a excepţiei de neconstituţionalitate invocată şi a punctului de vedere exprimat de pârâtă sub acest aspect către Curtea Constituţională a României;

- a admis în parte acţiunea completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate;

- a anulat în parte Raportul de evaluare nr. x/14.02.2013, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate generată de deţinerea concomitentă a funcţiilor de "viceprimar" şi de "administrator al S.C. C. S.R.L." şi a înlăturat această constatare din raportul de evaluare atacat;

- a respins în rest acţiunea completată şi a menţinut raportul de evaluare sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate a reclamantului generată de deţinerea concomitentă a funcţiei de "viceprimar" şi de "PFA".

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3.1. Prin recursul declarat, reclamantul A. a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin reţinerea stării de incompatibilitate în legătură cu "calitatea de comerciant persoană fizică", deoarece, în opinia recurentului, această incompatibilitate nu este generică, nu vizează ansamblul/totalitatea persoanelor fizice autorizate, ci le are în vedere, expresis verbis, doar pe cele ce întrunesc calitatea de comerciant.

A apreciat recurentul-reclamant că simpla autorizare ca persoană fizică nu atrage incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, motiv pentru care consideră greşită susţinerea intimatei-pârâte din raport, precum şi soluţia instanţei de fond.

A susţinut recurentul că instanţa era obligată să analizeze dacă PFA D., înregistrată la ONRC sub nr. x/27.06.2011, conform Certificatului de înregistrare Seria x nr. x, are ca obiect activităţi specifice calităţii de comerciant, dacă activitatea specifică pentru care a fost autorizată PFA, potrivit legislaţiei în materie la momentul înfiinţării acesteia, atrage automat calitatea sa de comerciant.

În opinia recurentului, în raport de menţiunea din Certificatul de înregistrare Seria x nr. x din 2011, eliberat de ONRC Argeş, potrivit căreia activitatea principală a PFA D. este reprezentată de "Cultivarea fructelor seminţoase şi sâmburoase", autorizarea PFA s-a făcut pentru desfăşurarea unei activităţi agricole, o activitate distinctă faţă de activitatea comercială.

Recurentul a apreciat că în cauză nu sunt de interes prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prin care s-a stabilit că în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990.

În opinia recurentului, textul legal are în vedere situaţia actelor normative în care este întâlnită numai sintagma "comercianţi" şi în care nu se face referire şi la împrejurarea dacă aceşti comercianţi sunt, după caz, persoane fizice sau persoane juridice.

A arătat recurentul că, în speţă, textul legal de interes, adică art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, stipulează în mod clar cu privire la "..comerciant(ul) persoană fizică", astfel că apar ca irelevante, în analiza incompatibilităţii, prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În opinia recurentului, pentru determinarea stării de incompatibilitate, de interes sunt dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, text ignorat de emitentul raportului de evaluare, unde sfera noţiunii de profesionist prevăzută de art. 3 din noul C. civ. include mai multe categorii: comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului.

Recurentul a opinat în sensul că din interpretarea textului legal rezultă că, diferit de cazul comerciantului, în categoria profesioniştilor intră şi persoana fizică autorizată (în baza O.U.G. nr. 44/2008), cum este cazul din speţă al PFA D..

Recurentul a precizat că PFA a fost autorizată la 27.06.2011, deci înainte de intrarea în vigoare a Noul C. civ. la data de 1 octombrie 2011, astfel că ne regăsim în totalitate în ipotezele reglementate de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

S-a arătat în motivele de recurs că, în raport de prevederile art. 3 din C. civ., coroborat cu art. 8 din Legea nr. 71/2011, PFA D. este un profesionist ce exercită organizat- şi autorizat activitate de producţie în domeniul agricol, activitate ce constă în cultivarea de fructe seminţoase şi sâmburoase, ceea ce reprezintă o activitate distinctă faţă de cea comercială.

A apreciat recurentul că în speţă nu poate fi reţinută calitatea de comerciant a PFA, deoarece prin apariţia Noului C. civ. şi a legii de aplicare a acestuia nu au fost aduse modificări în ceea ce priveşte statutul activităţii pentru care a fost autorizat ca PFA, care, deşi este în domeniul agricol, rămâne tot o activitate productivă, deosebită faţă de activitatea de comerţ.

S-a mai susţinut în motivele de recurs că din Adeverinţa nr. x/2014, depusă la dosar, rezultă că, în urma verificării registrului de evidenţă întocmit potrivit H.G. nr. 661/2001, în perioada anilor 2011 - 2014 nu au fost eliberate certificate PFA D. în vederea comercializării produselor agricole, astfel că în cauză nu se face dovada că PFA a desfăşurat "activităţi de comerţ", în accepţiunea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

A subliniat recurentul că PFA a fost înfiinţată pentru îndeplinirea uneia dintre condiţiile de eligibilitate în vederea accesării unei finanţări prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a României, că aceasta a fost înregistrată la ONRC sub nr. x/27.06.2011, conform Certificatului de înregistrare Seria x nr. x, că finanţarea a fost aprobată prin Decizia nr. x/14.07.2011, iar radierea PFA prin Rezoluţia nr. 1858/12.02.2014 a ONRC Argeş s-a făcut întrucât a expirat contractul de finanţare şi acesta nu constituie un argument în dovedirea stării de incompatibilitate, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

A solicitat recurentul admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi, procedând la rejudecarea cauzei, admiterea în totalitate a acţiunii cu consecinţa anulării raportului de evaluare.

În drept, a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2. Prin recursul declarat, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a aratat că hotărârea recurată, de anulare în parte a raportului de evaluare contestat, este nelegală, deoarece instanţa de fond a pronunţat această soluţie cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv a Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, cu modificările şi completările ulterioare.

A susţinut recurenta că raţionamentul instanţei de fond în baza căruia şi-a fundamentat soluţia de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013 emis de Inspecţia de Integritate este nelegal, în vădită contradicţie cu materialul probator administrat în cauză de instituţia pârâtă şi respectiv cu dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a arătat în motivele de recurs că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv ale art. 5 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin faptul că la momentul pronunţării acestei soluţii s-a limitat strict la a avea în vedere exclusiv înscrisurile depuse reclamant, respectiv cererea acestuia nr. 72/05.07.2012 privind renunţarea la funcţia de administrator la S.C. C. S.R.L. şi atestată sub nr. x/2012 de avocat, adeverinţa nr. 73/07.08.2012 emisă de această societate comercială privind retragerea sa din funcţia de administrator al societăţii, ignorând cu desăvârşire şi fără just temei înscrisurile depuse în probaţiune de Agenţia Naţională de Integritate, cu referire la această stare de incompatibilitate.

A învederat recurenta-pârâtă că, în speţă, instanţa de fond a ignorat aplicabilitatea dispoziţiilor legale menţionate anterior, pronunţând astfel o soluţie nelegală.

A precizat că, în speţă, documentele obligatorii pentru înscrierea în registru a menţiunilor privind retragerea din funcţie a administratorului şi respectiv numirea noului administrator, prevăzute de textele legale menţionate anterior, nu au fost depuse la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, susţinere confirmată de informaţiile comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Adresa nr. x/2012, cu privire la calităţile şi funcţiile cu care dl. A. figurează în evidenţele sale.

A subliniat recurenta că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără echivoc faptul că, începând cu data de 07.05.2012, dl. A. deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator la S.C. C. S.R.L., iar răspunderea pentru starea de incompatibilitate în care se află acesta nu poate fi transferată altor persoane din cadrul societăţii, deoarece doar acesta, ca persoană evaluată, răspunde pentru starea sa de incompatibilitate. A apreciat că circumstanţele reţinute de instanţa de fond privitor la acest aspect nu pot reprezenta motive de anulare în parte a raportului de evaluare întocmit de către instituţia pârâtă.

În opinia recurentei, în condiţiile în care dl. A. deţinea, potrivit evidenţelor O.N.R.C, începând cu data de 07.05.2012, calitatea de asociat şi funcţia de administrator la S.C. C. S.R.L., neexistând nicio menţiune înregistrată la Registrul Comerţului privind renunţarea sa la calitatea de administrator al acestei societăţi, rezultă că soluţia instanţei de fond, de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013, este nelegală.

Recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinţei civile nr. 147 din data de 26.01.2015, în ceea ce priveşte soluţia de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013 şi menţinerea ca temeinic şi legal a acestui raport de evaluare şi în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate a dl. A. generată de deţinerea simultană a funcţiilor de viceprimar şi de administrator al S.C. C. S.R.L., prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

În drept, a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Soluţia dată recursurilor.

La termenul din 02.03.2017, având în vedere că în raport s-a considerat că ambele recursuri sunt admisibile în principiu, iar problema de drept care se pune în aceste recursuri nu este controversată, s-a considerat, de către toţi membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât ambele părţi au solicitat judecarea recursurilor în lipsă.

Prin decizia nr. 814 din 02.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

S-a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva aceleiaşi sentinţe.

S-a casat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, s-a respins în tot acţiunea reclamantului A., astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

5. Soluţia dată în contestaţia în anulare.

Împotriva acestei decizii a fost formulată contestaţie în anulare de către A..

Prin decizia nr. 869 din 02.03.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă contestaţia în anulare formulată, a fost anulată decizia nr. 814 din 2 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x şi a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor formulate.

6. Soluţionarea recursurilor după pronunţarea deciziei nr. 869 din 02.03.2018 a Înaltei Curţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

6.1. În fapt, prin raportul de evaluare nr. x/14.02.2013 întocmit de recurenta-pârâtă A.N.I. s-a reţinut că reclamantul a exercitat, începând cu data de 20.06.2008, mandatul 2008-2012 de consilier local în cadrul Consiliului Local Morăreşti, iar începând cu data de 27.06.2012 exercită funcţia de viceprimar al comunei Morăreşti, judeţul Argeş.

Acesta a deţinut în perioada 04.08.1995-24.06.2004 şi deţine începând cu data de 07.05.2012, calitatea de asociat şi funcţia de administrator al S.C. C. S.R.L., iar începând cu data de 28.06.2011 deţine calitatea de comerciant persoană fizică-PFA, conform relaţiilor comunicate de O.R.C.

Prin urmare recurenta-pârâtă a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 91 alin. (1) teza 1 din acelaşi act normativ, reclamantul aflându-se în stare de incompatibilitate începând cu data deţinerii funcţiei de viceprimar-27.06.2012.

6.2. Recurentul-reclamant A. a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la soluţia de respingere în parte a acţiunii şi de menţinere a raportului de evaluare sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate a reclamantului generată de deţinerea concomitentă a funcţiei de "viceprimar" şi de "PFA".

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material astfel că nu se impune reformarea acesteia pentru motivul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Apreciază recurentul-reclamant că simpla autorizare ca persoană fizică nu atrage incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 iar cazul de incompatibilitate este statuat numai pentru situaţia în care persoana fizică autorizată are calitatea de comerciant.

Această susţinere nu va fi primită întrucât textul art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 se interpretează în sensul că incompatibilitatea prevăzută de aceste dispoziţii se referă la deţinerea acestei calităţi, de comerciant persoană fizică şi nu doar la desfăşurarea de activităţi în cadrul PFA.

O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale, în forma în vigoare în perioada în care a fost reţinută starea de incompatibilitate defineşte la art. 2 lit. i) persoana fizică autorizată ca fiind " persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă".

De asemenea, noţiunea de "activitate economică" este definită la art. 2 lit. a) din acelaşi act normativ ca fiind:

"activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit".

Textul legal menţionat are în vedere inclusiv desfăşurarea unei activităţi agricole, nefiind făcută o distincţie între formele de activitate economică desfăşurate.

Invocă recurentul-reclamant prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 conform căruia:" Noţiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ..", respectiv prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol conform căruia: "În toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerţ", respectiv "fapte de comerţ" se înlocuiesc cu expresia "activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii".

În consecinţă, în cadrul noţiunii de profesionist este inclusă orice altă persoană autorizată să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, cum este şi cazul persoanei fizice autorizate.

În speţă prezintă relevanţă prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008 potrivit căruia: " Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Dat fiind necesitatea îndeplinirii formalităţilor legale în vederea înregistrării şi autorizării persoanelor fizice astfel cum sunt definite la art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008, nu poate fi negată incidenţa în cauza dedusă judecăţii a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., impunându-se realizarea unei interpretări sistematice şi teleologice a actelor normative.

Astfel, textul legal sus-menţionat prevede că:" "(1) În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege".

Norma legală face astfel trimitere la prevederile art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului care dispun ca:

"Înainte de începerea activităţii economice, au obligaţia să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerţului următoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile europene, societăţile cooperative europene şi grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum şi alte persoane fizice şi juridice prevăzute de lege".

Textul art. 1 se coroborează cu cel al art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ potrivit căruia: "comercianţii cer înmatricularea la oficiul registrului comerţului din judeţul sau din municipiul Bucureşti, unde îşi au sediul".

Este evident că persoanele fizice autorizate au calitatea de comercianţi, în accepţiunea Legii nr. 26/1990, indiferent de activitatea economică pentru care au fost autorizate, îndeplinirea formalităţii de înregistrare ca persoană fizică autorizată conferind această calitate.

Un alt argument adus de recurentul-reclamant constă în susţinerea că nu s-a făcut dovada că PFA a desfăşurat "activităţi de comerţ" şi în aceste condiţii, nu putea fi reţinută starea de incompatibilitate.

Înalta Curte reţine că prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 s-a instituit starea de incompatibilitate între funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică, textul legal nefăcând referire la activitatea de comerciant persoană fizică astfel că nu prezintă relevanţă faptul că PFA nu a desfăşurat în mod efectiv activitatea pentru care a fost autorizată.

Sancţiunea administrativă constând în starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a deţinerii simultane de către recurentul-reclamant a două calităţi: aceea de viceprimar şi aceea de comerciant persoană fizică autorizată, fiind suficientă simpla deţinere a celor două calităţi, în accepţiunea textului art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, nefiind necesară din partea intimatei dovedirea desfăşurării efective de activităţi de comerţ de către PFA.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a aplicat şi interpretat în mod corect normele legale cu incidenţă în cauza pendinte, stabilind în mod just legalitatea raportului de evaluare nr. x emis de A.N.I. sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate a recurentului-reclamant generată de deţinerea concomitentă a funcţiei de "viceprimar" şi de "PFA", potrivit prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

6.3. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la soluţia de anulare în parte a raportului de evaluare nr. x sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate generată de deţinerea concomitentă de către reclamant a funcţiilor de "viceprimar" şi de "administrator al S.C. C. SRL" şi înlăturarea acestei constatări din raportul de evaluare atacat.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material astfel că nu se impune reformarea acesteia pentru motivul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: d)funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice".

Într-adevăr, este necontestat faptul că intimatul-reclamant a deţinut calitatea de administrator al S.C. C. S.R.L. însă un aspect important constă în renunţarea de către reclamant la funcţia de administrator al acestei societăţi la data de 05.07.2012, aspect dovedit prin înregistrarea cererii sub nr. x/2012, atestată sub nr. x/2012 de către avocat.

Această situaţie de fapt a fost confirmată şi prin adeverinţa nr. 73/07.08.2012 emisă de această societate comercială în sensul că, începând cu data de 05.07.2012, intimatul-reclamant s-a retras din funcţia de administrator al societăţii comerciale datorită situaţiei de incompatibilitate generată de alegerea sa în funcţia de viceprimar al Comunei Morăreşti.

Nu va reţinută critica recurentei-pârâte în sensul că nu au fost efectuate la Regsitrul comerţului formalităţile prevăzute de Legea nr. 26/1990 cu privire la înscrierea menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este cerută prin dispoziţiile legale.

Prin efectuarea înregistrărilor în Registrul comerţului se asigură opozabilitatea actelor înregistrate faţă de terţi, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 26/1990 însă ceea ce prezintă relevanţă în cauza dedusă judecăţii, din perspectiva reţinerii unei stări de incompatibilitate prin prisma interpretării Legii nr. 161/2003 este intenţia persoanei aflată într-un astfel de caz, deci elementele cu caracter volitiv, dincolo de efectuarea formelor de publicitate.

Această intenţie trebuie, în mod evident, exteriorizată prin efectuarea de operaţiuni din care să se poată deduce voinţa persoanei vizate şi aducerea la cunoştinţa organelor decizionale din conducerea societăţii, indiferent de actul concret prin care se efectuează opozabilitatea, ceea ce în speţă, intimatul-reclamant a şi efectuat prin înregistrarea cererii de notificare nr. 72/05.07.2012, atestată de avocat din care rezultă renunţarea şi retragerea sa din funcţia de administrator, în termen de 15 zile de la alegerea în funcţia de viceprimar, înscrisuri necontestate de către recurenta-pârâtă care nu a făcut probe în sensul că ar fi fost întocmite pro causa.

Înalta Curte interpretează în sensul că înregistrarea menţiunilor în Registrul Comerţului nu reprezintă o condiţie în vederea producerii efectelor demisiei în planul răspunderii personale a titularului ei sau în planul raporturilor comerciale ale societăţii comerciale, ci doar în ceea ce priveşte opozabilitatea acestui act unilateral de voinţă faţă de terţi, astfel că retragerea intimatului-reclamant din funcţia de administrator al S.C. C. S.R.L. a devenit efectivă de la data înregistrării cererii în evidenţele societăţii astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Potrivit prevederilor art. 91 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 161/2003: "Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie".

Interpretând literal textul de lege menţionat, singura obligaţie ce revenea persoanei aflate în stare de incompatibilitate era aceea de a renunţa la funcţia deţinută, iar reclamantul-intimat şi-a îndeplinit această obligaţie prin depunerea cererii de retragere, ceea ce reprezintă actul său de voinţă unilateral.

În acest sens a fost adoptată şi soluţia de principiu din şedinţa secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 7 noiembrie 2013, fiind obligatoriu a se da prevalenţă respectării principiului securităţii juridice prin coerenţa unei practice unitare, în vederea asigurării unui efect deplin al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi înlăturarea, pe această cale, a divergenţelor de interpretare şi aplicare a legii.

De asemenea, trebuie avută în vedere şi împrejurarea că în şedinţa de unificare a practicii s-a adoptat o soluţie de principiu, la data de 22 mai 2017, în sensul că există stare de incompatibilitate între funcţia publică şi calitatea de administrator la o societate comercială în situaţia exercitării efective a funcţiei de administrator.

Or, în cauza de faţă, intimatul-reclamant nu se află într-o astfel de situaţie, de a fi exercitat în mod efectiv funcţia de administrator al S.C. C. S.R.L. tocmai pentru faptul că a renunţat la această funcţie, fiind astfel lipsit de relevanţă juridică aspectul învederat de recurenta-pârâtă în sensul că starea firmei este încă "în funcţiune".

În consecinţă, Înalta Curte reţine că prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a aplicat şi interpretat în mod corect normele legale cu incidenţă în cauza de faţă, în ceea ce priveşte anularea în parte a raportului de evaluare nr. x sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate generată de deţinerea concomitentă de către reclamant a funcţiilor de "viceprimar" şi de "administrator al S.C. C. SRL" şi înlăturarea acestei constatări din raportul de evaluare atacat, nefiind întrunite condiţiile răspunderii administrative a intimatului-reclamant, prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că în raport de criticile invocate de recurenţi nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ..şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile declarate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. şi Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2018.