Unlawful financial sanction for failure to transmit documents during insolvency: scope of contravention liability and mandatory factual motivation of administrative acts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.05.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară: anularea Deciziei nr. 2447/08.10.2015 de sancţionare contravenţională a sa cu amendă în cuantum de 10.000 RON, în calitate de administrator special al S.C. B. S.A. Iaşi, şi de obligare la transmiterea documentelor necesare întocmirii raportului de evaluare; anularea Deciziei nr. 345/10.02.2016 de respingere a plângerii prealabile formulate împotriva Deciziei nr. 2477/08.10.2015 şi a anexei aferente; în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului, în condiţiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3846 din data de 05 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; a anulat decizia nr. 345/10.02.2016 şi, rejudecând plângerea prealabilă, a anulat şi decizia nr. 2447/08.10.2015.

De asemenea, a exonerat reclamantul de obligaţia de plată a amenzii în cuantum de 10.000 RON, precum şi de obligaţia de a transmite expertului autorizat independent toate documentele necesare întocmirii raportului de evaluare, conform dispoziţiilor Legii nr. 151/2014, în termen de 3 zile lucrătoare de la emiterea deciziei nr. 2447/08.10.2015, dispuse prin acest act în sarcina sa şi a luat act că reclamantul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3846 din data de 05 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea litigiului în fond.

În motivarea cererii de recurs a prezentat situaţia de fapt precizând că decizia de sancţionare cu amendă a reclamantului a fost emisă de A.S.F. în conformitate cu dispoziţiile legale speciale în vigoare şi în baza prerogativelor cu care această autoritate a fost învestită prin lege.

Decizia conţine descrierea faptelor şi motivele de fapt şi de drept care au condus la emiterea acesteia, a fost emisă ca urmare a unei activităţi de analiză şi investigare a faptelor constatate, în conformitate cu prerogativele acestei autorităţi, confirmate prin O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările şi completările ulterioare, O.U.G. nr. 25/2012 privind aprobarea Statutului C.N.V.M, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.

Această decizie întruneşte toate condiţiile pentru încheierea sa valabilă (ad validitatem), respectiv: este emisă de o autoritate publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 554/2004; este emisă în vederea executării legii ori a organizării legii, în speţă în temeiul Legii nr. 297/2004 şi a O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările şi completările ulterioare; este emisă în temeiul competenţelor de supraveghere şi investigare cu care A.S.F. este învestită; este motivată atât în fapt - în cuprinsul acesteia sunt menţionate faptele care au fost reţinute de A.S.F., cât şi în drept - cuprinde textele legale în baza cărora a fost emisă; a fost comunicată persoanei destinatare.

Recurenta pârâtă a prezentat temeiurile de fapt ale deciziei de sancţionare şi a susţinut că în cuprinsul sentinţei recurate instanţa de fond nu a analizat deloc obligaţiile legale imperative ce îi incumbau reclamantului, în calitate de administrator special al S.C.B. S.A. IAŞI, precum şi termenele impuse de lege, a căror nerespectare i-a fost imputată prin decizia de sancţionare, ci s-a rezumat la a analiza doar prevederile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Mentionează că la individualizarea sancţiunii s-au avut în vedere circumstanţele reale şi personale ale faptei şi ale făptuitorului, aplicându-se sancţiunea cu amendă reprezentând minimul prevăzut de lege pentru contravenţia săvârşită.

Hotărârea nu cuprinde o analiză temeinică a tuturor împrejurărilor expuse în cadrul dosarului şi a documentelor ataşate acestuia, legalitatea şi temeinicia Deciziei A.S.F. nr. 2447/08.10.2015 fiind demonstrate în preambulul actului administrativ de sancţionare.

În ceea ce priveşte considerentul instanţei că această decizie nu este motivată, consideră că instanţa de fond a apreciat asupra acestui aspect fără a proceda la analizarea speţei ţinând cont de situaţia juridică reală a intimatului reclamant, situatie care reieşea indubitabil din înscrisurile depuse la dosar, precum şi de faptul că intimatul reclamant a fost sancţionat în baza Legii nr. 297/2004 şi nu în baza O.G.2/2011, fiind incidente disp. art. 488 alin. (1) pct. 6) şi pct. 8) noul C. proc. civ.

Deşi a precizat la fila 3 din întâmpinarea depusă la fondul cauzei faptul că: actul administrativ de sancţionare a fost emis de A.S.F. ca urmare a unei activităţi de analiză şi investigare a faptelor constatate, în conformitate cu prerogativele acestei autorităţi, confirmate prin O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 297/2004; potrivit disp. art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prevederile acestei legi derogă de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor în ceea ce priveşte procedura de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor, precum şi de aplicare a sancţiunilor; reclamantul a fost sancţionat pentru nerespectarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 6 din Regulamentul nr. 17/2014, fapta fiind încadrată la art. 271 coroborat cu art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i) din Legea nr. 297/2004; sancţiunea aplicată reprezintă o sancţiune contravenţională, calificată ca atare de Legea nr. 297/2004, instanţa de fond a procedat la analizarea speţei din perspectiva disp. art. 16 din O.G. nr. 2/2001 concluzionând că nu se poate reţine vreo culpă pentru nedefinitivarea raportului de evaluare, în sarcina intimatului reclamant.

Consideră că instanţa de fond a apreciat eronat întrucât, astfel cum reiese şi din conţinutul actului administrativ de sancţionare, acesta este motivat, fiind dezvoltate motivele pentru care intimatul reclamant a fost sancţionat, după cum urmează:

- A.S.F, prin adresa nr. x, a solicitat societăţii B. S.A. IAŞI respectarea prevederilor Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014 şi a solicitat întocmirea şi transmiterea, în regim de urgenţă, la B.V.B. şi A.S.F. a raportului curent referitor la preţ;

- Societatea B. S.A. a comunicat în data de 03.09.2015 că, din motive obiective, raportul de evaluare cu privire la preţul pe acţiune nu a fost finalizat.

Următoarele 2 paragrafe din conţinutul Deciziei nr. 2447/08.10.2015 vizau adresa expertului autorizat independent, adresa nr. x, prin care acesta preciza că raportul nu poate fi definitivat întrucât societatea nu a transmis toate documentele necesare.

În acest context, instanţa de fond nu poate aprecia că: "nici în decizia contestată şi nici în actele care au stat la baza emiterii (...) nu se specifică clar ce documente nu au fost comunicate expertului autorizat independent". Chiar societatea precizează prin adresa din data de 03.09.2015 faptul că: "din motive obiective, raportul de evaluare cu privire la preţul pe acţiune nu a fost finalizat".

Intimatul reclamant, în calitate de reprezentant al societăţii, a înţeles ce acte trebuiau comunicate atât expertului, cât şi A.S.F., dovada în acest sens fiind adresa de răspuns din data de 03.09.2015, înregistrată la A.S.F. sub nr. X/03.09.2015.

De asemenea, susţine că instanţa de fond nu avea temei legal să aprecieze că actul administrativ de sancţionare este nemotivat din perspectiva dispoziţiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, întrucât reclamantul a fost sancţionat pentru nerespectarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 6 din Regulamentul nr. 17/2014, fapta fiind încadrată la art. 271, coroborat cu art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Sancţiunea aplicată de A.S.F. prin actul administrativ atacat reprezintă o sancţiune contravenţională, calificată ca atare de Legea nr. 297/2004.

Consideră că instanţa de fond trebuia să analizeze speţa având în vedere conţinutul Deciziei A.S.F. nr. 2447/08.10.2015 şi ţinând cont de dovezile aduse de recurenta pârâtă în scopul demonstrării acelor susţineri.

Motivarea actului administrativ atacat nu trebuie să se transforme într-o analiză exhaustivă, care să reia toate elementele analizate în faza premergătoare emiterii acestuia, ci trebuie să cuprindă acele elemente care să permită destinatarului să îşi exercite dreptul la apărare, condiţie pe deplin îndeplinită în speţă.

În caz contrar, nu s-ar mai justifica solicitarea adresată autorităţii emitente de a depune toate actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat şi nici posibilitatea pe care instanţa o are în sensul de a anula acte premergătoare emiterii actului administrativ contestat.

În acest context, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că decizia A.S.F. nu este suficient motivată în fapt în legătură cu culpa ce poate fi reţinută în sarcina intimatului reclamant.

Recurenta pârâtă susţine că poate aplica sancţiuni având ca temei juridic prevederile Legii nr. 297/2004 şi reglementările emise în aplicarea acesteia, dacă se constată că fapta reţinută este calificată drept contravenţie potrivit dispozitiilor acestei legi sau a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, în vigoare la data sancţionării faptei.

În speţă, fapta reţinută constituie contravenţie potrivit prevederilor legii specifice pieţei de capital.

Referitor la punctul 3 - fila 8 din sentinţă, potrivit căruia instanţa de fond concluzionează că,,nu se poate reţine prin urmare, în sarcina reclamantului, administrator special, nerespectarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 şi art. 6 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, precizează că în sarcina reclamantului s-a reţinut faptul că, în calitate de administrator special al S.C. B. S.A. Iaşi, societate ale cărei valori mobiliare au fost admise la tranzacţionare şi căreia îi erau incidente dispoziţiile legislaţiei speciale din domeniul pieţei de capital, şi deci şi dispoziţiile Legii nr. 151/2014 şi ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014 nu a finalizat, cu respectarea termenelor imperative prevăzute de lege, procedura prevăzută de Legea nr. 151/2014 şi de Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, această conduită fiind de natură a prejudicia drepturile acţionarilor societăţii.

Societatea emitentă, prin conduita organelor de conducere, în speţă a administratorului special, a întârziat nejustificat derularea procedurii prevăzute de Legea nr. 151/2014 şi Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, existând riscul ca respectiva procedură să nu fie finalizată până la retragerea acţiunilor emitentului de la tranzacţionare, fapt care aduce prejudicii acţionarilor care au depus cereri de retragere.

Prin conduita administratorului special s-a tergiversat în mod nejustificat întocmirea raportului de evaluare al societăţii în vederea stabilirii preţului per acţiune, drepturile acţionarilor care au depus cereri de retragere din societate fiind lezate prin nefinalizarea rocedurii sus menţionate, fiind încălcate disp. art. 210 din Legea nr. 297/2004, fapt pentru care reclamantul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 10.000 RON.

Mai arată că reclamantul a fost sancţionat în virtutea funcţiei deţinute la S.C.B. S.A. Iaşi, respectiv de administrator special, sens în care a invocat disp. art. 3 pct. 26, art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Potrivit acestei legi, activitatea administratorului special se desfăşoară sub controlul administratorului judiciar şi al judecătorului sindic. Prin urmare, mandatul administratorului special are un conţinut legal şi nu doar convenţional, incluzând atribuţiile enumerate la art. 18 alin. (2) din legea insolvenţei, reprezentarea intereselor adunării generale a acţionarilor societăţii în procedură şi, atunci când debitorului i se permite să îşi administreze activitatea, efectuarea, în numele şi pe contul acestuia, a actelor de administrare necesare.

Astfel, în temeiul acestor atribuţii speciale recunoscute de lege, administratorul special, în calitate de participant la procedură, are obligaţia de a aduce la îndeplinire toate măsurile necesare în vederea respectării de către societatea pe care o administrează a prevederilor Legii nr. 151/2014 şi ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014, precum şi a prevederilor legii insolvenţei.

Se mai sustine în cererea de recurs că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii, respectiv: instanţa de fond a analizat conţinutul art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi a constatat că acest articol prevede anumite condiţii care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a se putea reţine incidenţa în speţă a normei juridice.

Astfel, recurenta pârâtă a menţionat definiţiile termenilor: abuziv, neloial şi fraudulos şi a arătat că textul legal cuprins la art. 210 alin. (1) se referă la conduita/atitudinea unei persoane care, în virtutea funcţiei deţinute în cadrul societăţii, folosindu-se de puterea sa, prin faptele sale, care pot fi acţiuni sau inacţiuni (neîndeplinirea obligaţiilor legale), determină lezarea drepturilor altor persoane şi/sau prejudicierea acestor persoane.

Afirmaţiile instanţei de fond potrivit cărora "pârâta nu a analizat existenţa faptei de folosire în mod abuziv a poziţiei deţinute de administratorul special, care au fost în mod concret faptele neloiale sau frauduloase săvârşite, dacă acestea au avut ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora, modalitatea în care aceste consecinţe s-au produs efectiv, dacă norma legală este incidentă şi administratorului special sau nu având în vedere rolul şi competenţele acestuia potrivit prevederilor art. 18 din Legea nr. 85/2006 sunt în contradicţie cu argumentele invocate. Astfel, instanţa de fond este de acord că A.S.F. trebuie să demonstreze existenţa tuturor condiţiilor impuse de text, dar consideră că "decizia trebuie să cuprindă şi o analiză factuală a contravenţiei reţinute în sarcina reclamantului".

Faţă de aceste afirmaţii invocă următoarele prevederi legale: art. 2 alin. (5) lit. h), art. 272 alin. (1), art. 273 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, din interpretarea cărora rezultă că A.S.F., în scopul exercitării atribuţiilor sale de supraveghere, investigare şi control, poate să dispună măsurile necesare astfel încât entităţile ce desfăşoară activităţi sau care efectuează operaţiuni în legătură cu piaţa de capital să se încadreze/să respecte prevederile ce reglementează piaţa de capital.

În caz contrar, încălcarea de către membrii consiliului de administraţie, de către persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcţii de conducere, (...) etc, a obligaţiilor de respectare a conduitei şi condiţiilor prevăzute la art. (...) 210 (...) se sancţionează cu amendă de la 10.000 RON la 100.000 RON, pentru persoanele fizice.

În concluzie, în raport cu procedura şi termenele stabilite în cuprinsul Legii nr. 151/2014 şi Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014, A.S.F. a reţinut faptul că societatea emitentă, prin administratorul special, nu şi-a îndeplinit obligaţiile dispuse, scopul şi finalitatea dispoziţiilor legale nefiind în fapt atinse în speţă.

Fapta reţinută în sarcina reclamantului a fost stabilită şi sancţionată în mod temeinic, avându-se în vedere prevederile art. 6 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/20145, precum şi dispoziţiile Legii nr. 297/2004 în cuprinsul cărora legiuitorul face referire la existenţa unei răspunderi în sarcina societăţii/membrilor Consiliului de Administraţie, persoanelor fizice care exercită de jure sau de facto funcţii de conducere, în ceea ce priveşte îndeplinirea cu bună-credinţă şi cu respectarea tuturor etapelor şi termenelor stabilite de legislaţia aplicabilă incidentă a obligaţiilor care le incumbă.

Un mijloc de ocrotire a acţionarilor unei societăţi în care s-a hotărât să nu se facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, ce izvorăşte din principiul protecţiei investitorilor, îl reprezintă reglementarea drepturilor acestora, expres prevăzute de Legea nr. 151/2014, de a se retrage din societate. Aceste drepturi trebuiau exercitate în termenele imperative prevăzute de lege şi nu puteau fi afectate de voinţa societară, cu atât mai puţin de reclamant, în calitate de administrator special.

Din perspectiva finalităţii Legii nr. 151/2014, rezultă în mod evident că aceasta nu prevede excepţii exprese de la aplicarea sa, în cazul societăţilor pentru care instanţa a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

În cadrul considerentelor sentinţei, instanţa nu a analizat împrejurările de fapt arătate şi nu a observat că A.S.F a solicitat prin numeroase adrese respectarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 151/2014 şi de Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, însă societatea emitentă nu a depus diligenţele în acest sens în termenul legal şi până la emiterea deciziei de sancţionare, tocmai acesta fiind în fapt motivul sancţionării contravenţionale.

Mai mult, reclamantul cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că, potrivit Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014, evaluatorul avea obligaţia de a finaliza raportul în termen de 30 de zile lucrătoare de la desemnare, sens în care trebuia să pună la dispoziţia acestuia toate informaţiile şi documentele necesare întocmirii raportului. Prin această faptă omisivă, alături de celelalte fapte reţinute (anterior amintite) s-a produs o tergiversare în stabilirea preţului ce urma a fi plătit de către societate pentru acţiunile deţinute de acţionarii care şi-au exercitat dreptul de retragere din societate, având ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora.

Precizează că monitorizează operaţiunile desfăşurate de emitenţii ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ/Piaţa valorilor mobiliare necotate, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 151/2014 şi ca urmare a unor sesizări sau în exercitarea rolului său activ, dispunând măsuri în vederea protejării acţionarilor care sunt lezaţi prin deciziile adoptate de administratori.

A.S.F. are competenţa de a dispune măsurile necesare astfel încât entităţile ce desfăşoară activităţi sau care efectuează operaţiuni în legătură cu piaţa de capital şi cu instrumentele financiare să se încadreze în prevederile reglementărilor A.S.F şi ale celorlalte acte normative privind piaţa de capital, în speţă, ale prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 şi, implicit, ale art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014.

A.S.F. a constatat că finalitatea textelor normative respective nu a fost atinsă, având în vedere că necesitatea existenţei unui raport de evaluare întocmit de un expert autorizat independent şi în fapt a contractării de către societate a unor astfel de servicii, reprezintă o condiţie sine qua non a îndeplinirii obligaţiei de plată a contravalorii acţiunilor deţinute de acţionarii care îşi exercită în virtutea legii, dreptul de retragere, întrucât nici Legea nr. 151/2014, nici Regulamentul nr. 17/2014 nu pot surprinde în mod exhaustiv multitudinea de situaţii care se pot ivi în legătură cu demersurile concrete pe care aceste acte normative le impun, aceasta nu înseamnă că societatea este absolvită de obligaţia de a da curs cererilor de retragere din societate, incluzând prin aceasta toate demersurile în vederea stabilirii unui preţ echitabil şi corect pe acţiune, preţ care nu ar putea fi evaluat altfel, decât prin intermediul unei persoane autorizate în acest sens (expert autorizat independent).

Astfel cum rezultă din art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014, chiar dacă întocmirea/remedierea raportului de evaluare trebuie realizată de o terţă persoană, respectiv de un expert autorizat independent, obligaţiile privind solicitarea adresată oficiului registrului comerţului pentru numirea acestei persoane în vederea stabilirii preţului ce urmează a fi plătit de către societate - în calitatea sa de societate ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ - pentru acţiunile deţinute de acţionarii care şi-au exercitat dreptul de retragere din societate în situaţiile prevăzute de Legea nr. 151/2014, precum şi privind transmiterea documentelor necesare încheierii contractului de evaluare şi finalizării raportului de evaluare constituie obligaţii care revin de drept consiliului de administraţie/directoratului acesteia.

4. Apărările intimatului

Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând că nu se numără printre persoanele care pot săvârşi fapta reglementată de art. 210 din Legea nr. 297/2004, care se referă numai la 3 categorii de persoane: acţionari, administratori ori angajaţi ai societăţii.

Nu deţine niciuna dintre aceste calităţi, administratorul special fiind o persoană desemnată conform Legii nr. 85/2006, care nu se confundă cu niciuna dintre categoriile enumerate de textul art. 210.

Cum contravenţiile sunt reglementate prin texte de strictă interpretare, art. 210 nu se i poate aplica întrucât nu poate avea calitatea de subiect activ al acestei contravenţii.

În al doilea rând, textul de lege condiţionează existenţa contravenţiei de producerea unui rezultat în contextul în care, conform art. 210 din Legea nr. 279/2004, faptele neloiale sau frauduloase urmăresc ("au ca obiect") producerea unui rezultat - "lezarea drepturilor(...) prejudicierea deţinătorilor" (de valori mobiliare/instrumente financiare).

De asemenea, şi în situaţia faptelor neloiale sau frauduloase (noţiunile de neloial şi fraudulos impunând cu precădere forma de vinovăţie a intenţiei, fie ea directă sau indirectă) ce au ca efect lezarea drepturilor şi prejudicierea deţinătorilor valorilor mobiliare/instrumentelor financiare, textul legal cu atât mai mult impune producerea unui rezultat - prejudiciul.

Neîntocmirea raportului de evaluare până la momentul octombrie 2015 nu a adus niciun prejudiciu niciunei persoane urmare a stării de insolvenţă a S.C. B. S.A. Iaşi.

În cazul S.C. B. S.A. Iaşi acţiunile au fost suspendate de la tranzacţionare de la finalul anului 2012, momentul deschiderii procedurii insolventei, şi până la data confirmării planului de reorganizare, 25.10.2016, deci din acest punct de vedere se poate afirma şi inaplicabilitatea Legii nr. 297/2004 în cazul S.C. B. S.A. Iaşi.

Aplicarea Legii nr. 151/2014 de maniera indicată de recurentă ar presupune tratarea privilegiată a acţionarilor care doresc retragerea din societate de sub incidenţa Legii nr. 85/2006, cu încălcarea drepturilor creditorilor înscrişi la masa credală, situaţie inadmisibilă şi contrară scopului avut în vedere de legiuitor.

Scopul legiuitorului prin Legea nr. 151/2014 a fost de a proteja interesele acţionarilor pentru societăţile aflate în funcţionare normală şi nu de a crea cadrul legal pentru eludarea normelor aplicabile procedurii speciale a insolvenţei.

Intimatul reclamant invocă disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, art. 6 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. 17/2014 apreciind că în mod corect a reţinut prima instanţă că din disp. art. 6 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 reiese cu evidenţă faptul că "în discuţie sunt acţiunile efectiv tranzacţionate, iar nu cele admise la tranzacţionare dar fără a fi efectiv tranzacţionate. Or, S.C. B. S.A. Iaşi are acţiunile suspendate de la tranzacţionare începând cu anul 2012".

A mai susţinut că pentru a se putea contura elementul material al laturii obiective a contravenţiei era necesar ca organul constatator să procedeze la identificarea actelor/faptelor/acţiunilor, să precizeze în ce constau faptele neloiale sau frauduloase care ar fi fost săvârşite de către reclamant în calitate de petent.

Totodată, descrierea completă a faptei ar fost necesară şi pentru conturarea laturii subiective a presupusei fapte, mai ales în condiţiile în care maniera de redactare a textului de lege relevă necesitatea existenţei unei rezoluţii contravenţionale, existenţa aşadar a unei forme de vinovăţie reprezentată de intenţie: "fapte neloiale", "frauduloase", "care au ca obiect", "care au ca efect lezare unor drepturi sau prejudicierea".

Este adevărat că disp. art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 derogă de la disp. O.G. nr. 2/2001 în ceea ce priveşte procedura de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor, precum şi de aplicare a sancţiunilor, însă acest text de lege invocat de pârâtă nu este de natură a abroga sau de a înlătura integral aplicabilitatea instituţiilor juridice cuprinse în norma generală O.G. nr. 2/2001 şi care nu îşi găsesc reglementarea în legea specială nr. 279/2004.

Legiuitorul a înţeles doar să deroge de la O.G. nr. 2/2001 prin inserarea normelor speciale în Legea nr. 297/2004 cu privire la instituţiile juridice strict şi limitativ reglementate prin legea specială, nu să constate inaplicabilitatea dispoziţiilor cuprinse în O.G. nr. 2/2001, ceea ce presupune că acolo unde legea specială nu prevede, se vor aplica normele inserate în dreptul comun.

Or, dreptul comun în materie contravenţională este reprezentat de O.G. nr. 2/2001, astfel încât, în absenţa unor norme speciale care să deroge de la art. 16 din O.G. nr. 2/2001, acestea sunt pe deplin aplicabile.

Chiar dacă s-ar considera că în cauză nu se aplică art. 16 din O.G. nr. 2/2001, în orice situaţie în care o instanţă este chemată să analizeze legalitatea unui act administrativ, pentru a putea în fapt să exercite controlul legalităţii actelor administrative în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004, trebuie să cunoască raţiunile pentru care autoritatea publică, în îndeplinirea puterii sale discreţionare, a ales soluţia adoptată prin actele administrative atacate, astfel încât motivarea trebuie să fie intrinsecă actului administrativ.

Actul administrativ contestat nu îndeplineşte condiţia esenţială a motivării, sancţiunea fiind nulitatea absolută.

Mai arată intimatul reclamant că recurenta invocă în cuprinsul cererii de recurs aceleaşi apărări ca şi în faţa instanţei de fond, apărări pe care prima instanţă, în mod temeinic şi legal, le-a demontat.

Astfel, a reţinut că întocmirea raportului de evaluare de către expertul autorizat independent depinde de rezolvarea unui aspect ce ţine de cadrul procedural al dosarului de insolvenţă şi anume realizarea evaluării patrimoniului societăţii, evaluare care s-a efectuat abia în anul 2016.

Această evaluare a patrimoniului societăţii în insolvenţă nu se poate realiza decât în cadrul acestei proceduri concursuale, conform prevederilor Legii nr. 85/2006 şi nu ţine de voinţa administratorului special.

Evaluarea patrimoniului, ca de altfel şi identificarea deplină a bunurilor imobile ale acesteia prin angajarea unui specialist topometrist a fost aprobată abia prin hotărârea Comitetului Creditorilor din 19.10.2015.

Drept urmare, devine evident faptul că nu există nicio culpă a reclamantului în nefinalizarea în termenul legal a raportului de stabilire a valorii acţiunilor întrucât, fiind în prezenţa unei societăţi aflate în insolvenţă, întocmirea raportului de evaluare nu a fost cauzată de necomunicarea vreunui document de către acesta, în calitate de administrator special, ci ca urmare a existenţei unor impedimente obiective în calea realizării în termen a raportului de evaluare.

În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate invocată de recurentă susţine că nu există, în sensul art. 488 punctul 6 C. proc. civ.

Critica recurentei, în mod evident, nu se circumscrie acestui motiv de recurs, ci se referă la faptul că prima instanţă a considerat, în mod legal, pe de o parte, că A.S.F. trebuie să demonstreze existenţa tuturor condiţiilor impuse de text, iar pe de altă parte, consideră că decizia trebuie să cuprindă şi o analiză factuală a contravenţiei reţinute, în contradicţie cu propriile sale argumente.

În legătură cu faptul că instanţa a reţinut în mod temeinic şi legal că decizia contestată trebuia să conţină şi o analiză factuală a presupusei contravenţii consideră că şi această apreciere este motivată.

În concluzie, prima instanţă a motivat temeinic soluţia pronunţată, considerentele sentinţei fiind în deplină concordanţă cu dispozitivul acesteia.

Se mai arată în întâmpinare că din analiza art. 210 din Legea nr. 297/2004 rezultă faptul că suntem în prezenta unei contravenţii ce nu poate fi săvârşită decât cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.

Astfel, contravenţia reţinută în sarcina sa, sub aspectul formei de vinovăţie, presupune săvârşirea faptei în mod alternativ: fie cu intenţie directă, atunci când faptele neloiale sau frauduloase au ca obiect, urmăresc lezarea drepturilor sau prejudicierea deţinătorilor de instrumente financiare; fie cu intenţie indirectă, atunci când faptele neloiale sau frauduloase au ca efect, nu urmăresc producerea acestui rezultat însă îl acceptă, ştiind că acesta se va produce.

În orice caz, folosirea de către legiuitor a unor noţiuni ca "fapte neloiale" sau "fapte frauduloase" conturează în mod obligatoriu necesitatea formei de vinovăţie a intenţiei. Astfel, pentru a putea fi reţinută existenţa acestei contravenţii (art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004) era necesară dovedirea vinovăţiei contravenientului, care în speţă nu se conturează în niciun fel din modalitatea de întocmire a deciziei A.S.F. nr. 2447/08.10.2015.

Totodată, dat fiind faptul că întocmirea raportului de evaluare de către expertul autorizat independent este împiedicată de existenţa unei situaţii obiective - realizarea evaluării patrimoniului societăţii de către administratorul judiciar - nu se poate reţine în sarcina sa forma de vinovăţie cerută de lege.

Dincolo de faptul că intenţia directă trebuie dovedită şi nu se prezumă, precizează că a pus la dispoziţia expertului evaluator acte ori de câte ori i s-a solicitat şi a deţinut actele solicitate.

În mod greşit a reţinut agentul constatator că necomunicarea documentelor necesare întocmirii raportului de evaluare către expertul autorizat independent reprezintă o faptă imputabilă reclamantului, în calitate de administrator special, evaluarea patrimoniului societăţii în insolvenţă nepuntându-se realiza decât în cadrul acestei proceduri concursuale, conform prevederilor Legii nr. 85/2006 şi nu ţine de voinţa administratorului special.

Fiind în prezenţa unei societăţi aflate în insolvenţă, întocmirea raportului de evaluare nu a fost cauzată de necomunicarea vreunui document de către reclamant, în calitate de administrator special, ci ca urmare a existenţei unor impedimente obiective în calea realizării în termen a raportului de evaluare.

A fost în imposibilitate obiectivă de a se conforma şi măsurii dispuse la art. 2 din Decizia A.S.F. nr. 2447/08.10.2015 şi anume ca administratorul special al S.C. B. S.A. Iaşi "în termen de 3 zile de la emiterea deciziei, să transmită expertului autorizat independent toate documentele necesare întocmirii de către acesta a raportului de evaluare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 151/2014".

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 1 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:

Prin Decizia A.S.F. nr. 2447/08.10.2015, intimatul reclamant a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 10.000 RON, în calitate de administrator special al S.C. B. S.A. Iaşi, fiindu-i trasată şi obligaţia ca, în termen de 3 zile lucrătoare de la emiterea deciziei, să transmită expertului autorizat independent toate documentele necesare întocmirii de către acesta a raportului de evaluare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 151/2014.

Temeiul de drept al aplicării sancţiunii este reprezentat de disp. art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. d), art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 6 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 şi art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (i) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.

Plângerea prealabilă formulată de reclamant a fost respinsă prin Decizia nr. 345/10.02.2016.

Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că nu este fondat acest motiv de recurs, întrucât prima instanţă a prezentat în considerentele sentinţei argumentele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei de admitere a cererii de chemare în judecată.

În susţinerea acestui motiv de casare recurenta pârâtă îşi exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluţia instanţei de fond, rezultând că nu poate împărtăşi modul în care aceasta a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta pârâtă nu este de acord cu soluţia pronunţată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta (...) expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Sentinţa recurată satisface exigenţele instituite de acest text de lege, iar nemulţumirea exprimată de recurentă cu privire la soluţia dată litigiului se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Nu poate fi reţinută susţinerea că instanţa de fond nu a analizat deloc obligaţiile legale imperative ce îi incumbau reclamantului, în calitate de administrator special al S.C.B. S.A. Iaşi, precum şi termenele impuse de lege, a căror nerespectare i-a fost imputată prin decizia de sancţionare, ci s-a rezumat la a analiza doar prevederile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Aşa cum se va arăta în considerentele deciziei vizând cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prima instanţă a procedat la efectuarea unei asemenea analize.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, în mod corect prima instanţă apreciind că actele administrative contestate sunt nelegale.

Cu privire la considerentul primei instanţe vizând nemotivarea deciziei de sancţionare, se reţine că este întemeiat prin prisma obligaţiei de motivare a actului administrativ, obligaţie ce revine oricărei autorităţi publice.

Potrivit art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în ceea ce priveşte procedura de stabilire şi constatare a contravenţiilor, precum şi de aplicare a sancţiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (…).

În consecinţă, cerinţa motivării deciziei contestate va fi analizată din perspectiva obligaţiei sus menţionate, îndeplinirea acestei obligaţii fiind de natură să asigure exercitarea de către instanţa de contencios administrativ a controlului de legalitate asupra actului administrativ a cărui anulare se solicită.

În mod corect prima instanţă a reţinut că fapta pentru care a fost sancţionat intimatul reclamant nu a fost suficient descrisă nici în decizia contestată şi nici în actele care au stat la baza emiterii acesteia, întrucât nu se menţionează clar documentele necomunicate expertului autorizat independent.

Într-adevăr, motivarea actului administrativ nu trebuie să se transforme într-o analiză exhaustivă, care să reia toate elementele analizate în faza premergătoare emiterii acestuia, dar trebuie să conţină aspectele esenţiale pe baza cărora s-a procedat la emiterea actului.

Or, în cauză, era necesară precizarea referitoare la documentele care nu au fost comunicate expertului autorizat independent, pentru a se putea aprecia asupra îndeplinirii conţinutului constitutiv al contravenţiei reţinute în sarcina administratorului special, respectiv dacă se poate reţine sau nu vreo culpă pentru nedefinitivarea raportului de evaluare, după cum se arată în considerentele sentinţei recurate.

Sub aspectul contravenţiei pentru care a fost sancţionat intimatul reclamant se constată că Legea nr. 151/2014 prevede că activitatea pieţei RASDAQ şi a pieţei valorilor mobiliare necotate încetează de drept în termen de 12 luni de la data intrării sale în vigoare, ceea ce înseamnă că cele două pieţe se vor desfiinţa de drept la 27 octombrie 2015. În acest context, societăţile listate pe piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate sunt supuse obligaţiei de a efectua demersuri necesare în vederea listării pe o piaţă reglementată sau, după caz, pe un sistem alternativ de tranzacţionare. În situaţia în care nu sunt întreprinse demersuri în vederea listării pe o piaţă reglementată sau pe un sistem alternativ de tranzacţionare, societăţile emitente în cauză se transformă în societăţi de tip închis.

În aplicarea prevederilor Legii nr. 151/2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Regulamentul nr. 17/2014 care stabileşte normele şi cerinţele pe care societăţile emitente trebuie să le îndeplinească în vederea clarificării statutului juridic.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate:

"Consiliile de administraţie/directoratele societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa acţiunilor necotate au obligaţia să convoace şi să efectueze demersurile necesare pentru desfăşurarea adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condiţiile stabilite de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acţionari a situaţiei create de lipsa cadrului legal de funcţionare a Pieţei RASDAQ, precum şi pentru ca aceştia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, în baza prevederilor Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.)".

Conform art. 6 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 privind statutul juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate:

"În vederea stabilirii preţului ce urmează a fi plătit de către societatea ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ pentru acţiunile deţinute de acţionarii care şi-au exercitat dreptul de retragere din societate în situaţiile prevăzute de Legea nr. 151/2014, consiliul de administraţie/directoratul acesteia are obligaţia să solicite oficiului registrului comerţului numirea unui expert autorizat independent în termen de cel mult 5 zile lucrătoare ulterioare primirii de către societate a primei cereri de retragere din societate".

Aceste prevederi se referă la acţiunile efectiv tranzacţionate şi nu la cele admise la tranzacţionare dar fără a fi efectiv tranzacţionate. Or, S.C. B. S.A. Iaşi avea acţiunile suspendate de la tranzacţionare începând cu anul 2012.

Societatea B. S.A. Iaşi, prin intimatul reclamant -administrator special, a convocat în data de 29.01.2015, în baza Legii nr. 151/2014, adunarea generală extraordinară. Acţionarii societăţii au hotărât neefectuarea demersurilor în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, în situaţia în care adunarea generală a acţionarilor hotărăşte ca societatea să nu facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, acţionarii au dreptul de a se retrage din societate în condiţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, societatea emitentă, prin administratorul special, avea obligaţia respectării dispoziţiilor imperative prevăzute la art. 3 din Legea nr. 151/2014, art. 6 coroborat cu art. 8 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

Faţă de dispoziţiile art. 8 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, prin adresa A.S.F. nr. X/21.08.2015, s-a solicitat societăţii emitente să transmită la A.S.F. raportul curent privind preţul acţiunilor ce urmează a fi plătit acţionarilor care au solicitat retragerea (art. 8 lit. d) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 având în vedere data desemnării expertului, raport care atesta respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Regulament).

Recurenta pârâtă a reţinut că Societatea B. S.A. Iaşi, prin administratorul special, nu a furnizat expertului autorizat independent toate documentele necesare întocmirii raportului de evaluare, astfel că a aplicat intimatului reclamant sancţiunea amenzii în cuantum de 10 000 RON, în raport cu prevederile legale enumerate în preambulul deciziei de sancţionare.

Instanţa de fond a analizat prevederile din Legea nr. 151/2014 şi din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, anterior amintite, reţinând, cu privire la termenul de 120 de zile, că nu se poate susţine că nerespectarea acestuia ar fi imputabilă administratorului special al societăţii debitoare, aflată în procedura insolvenţei, în contextul în care administratorul special îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi a judecătorului sindic, având atribuţii anume prevăzute de lege.

Contrar susţinerii recurentei pârâte, prima instanţă a avut în vedere obligaţiile care reveneau administratorului special, respectiv atribuţiile acestuia constând în: a) exprimă intenţia debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2); b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acţiunilor prevăzute la art. 79 şi 80; c) formulează contestaţii în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege; d) propune un plan de reorganizare; e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului; f) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primeşte raportul final şi bilanţul de închidere şi participă la şedinţa convocată pentru soluţionarea obiecţiunilor şi aprobarea raportului; g) primeşte notificarea închiderii procedurii, din care rezultă poziţia subordonată a acestuia în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006.

În plus, a apreciat că demersurile pe care administratorul special le poate întreprinde depind în mare măsură de competenţele celorlalţi factori de decizie implicaţi în procedură, relevant fiind faptul că abia la data de 19.10.2015 este desemnat evaluator (în vederea evaluării patrimoniului) de către administratorul judiciar cu aprobarea Comitetului Creditorilor.

Instanţa de fond nu a reţinut în sarcina intimatului reclamant, administrator special, nerespectarea prevederilor legale invocate de emitentul deciziei contestate, respectiv art. 210 din Legea nr. 297/2004 şi art. 6 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 297/2004, "(1) Sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziţiei deţinute de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al societăţii, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora.

(2) Deţinătorii valorilor mobiliare trebuie să îşi exercite drepturile conferite de acestea cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi a interesului prioritar al societăţii comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate".

Încălcarea prevederilor art. 210 constituie contravenţie, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 şi se sancţionează, conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i), cu amendă între 10.000 RON la 100.000 RON pentru persoane fizice.

Curtea a apreciat că administratorul special, care nu depune în mod adecvat demersurile necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor Legii nr. 151/2014, nu poate săvârşi contravenţia prevăzută de art. 210 din Legea nr. 297/2004, ci o eventuală contravenţie prevăzută de actul normativ special (art. 8 din Legea nr. 151/2014), tot acest act fiind incident şi în ceea ce priveşte măsurile sancţionatorii dispuse.

Însă, pârâta nu a reţinut în sarcina reclamantului săvârşirea unei fapte prevăzute de Legea nr. 151/2014 şi nici nu a dispus sancţionarea reclamantului conform acestui act normativ.

Indicarea, deopotrivă, a prevederilor art. 6 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 nu oferă, în aprecierea instanţei de fond, o justificare legală a faptei contravenţionale reţinute, din moment ce sancţiunea aplicată este tot cea prevăzută de Legea nr. 297/2004, respectiv prevederile art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 şi art. 273 alin. (1) lit. b) pct. 1.

În măsura în care pârâta apreciază a se regăsi în speţă situaţia prev. de art. 210, decizia trebuia să cuprindă şi o analiză factuală a contravenţiei reţinute în sarcina reclamantului.

În mod corect prima instanţă a constatat că pârâta nu a analizat existenţa faptei de folosire în mod abuziv a poziţiei deţinute de administratorul special, care au fost în mod concret faptele neloiale sau frauduloase săvârşite, dacă acestea au avut ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora, modalitatea în care aceste consecinţe s-au produs efectiv, dacă norma legală este incidentă şi administratorului special sau nu având în vedere rolul şi competenţele acestuia potrivit prevederilor art. 18 din Legea nr. 85/2006.

Nu poate fi reţinută critica din cererea de recurs potrivit căreia sentinţa nu cuprinde o analiză temeinică a tuturor împrejurărilor expuse în cadrul dosarului şi a documentelor depuse, întrucât se reţine că prima instanţă a analizat înscrisurile depuse în probaţiune examinând atât situatia de fapt, cât şi prevederile legale avute în vedere la emiterea deciziei de sancţionare, apreciind în mod corect că nu se poate reţine în sarcina intimatului reclamant încălcarea dispoziţiilor legale invocate în această decizie.

Cu privire la situaţia de fapt a reţinut că în luna august 2016 se întocmeşte raportul de evaluare a patrimoniului societăţii S.C. B. S.A. Iaşi; la data de 04.10.2016 Tribunalul Iaşi consemnează în încheiere de şedinţă faptul că administratorul judiciar a depus în cadrul procedurii raportul de evaluare a patrimoniului societăţii; la data de 31.10.2016 se încheie procesul-verbal de predare primire nr. x prin care se atestă data predării raportului de evaluare a patrimoniului societăţii.

La data de 08.10.2015, intimatul reclamant a fost sancţionat pentru necomunicarea către expertul autorizat independent a raportul de evaluare a patrimoniului societăţii în vederea efectuării raportului curent referitor la preţ (raportul de evaluare cu privire la preţul pe acţiune), în condiţiile art. 8 lit. d) din Regulamentul ASF nr. 17/2014, raportul de evaluare a patrimoniului fiind efectuat de către un evaluator desemnat de administratorul judiciar cu aprobarea Comitetului Creditorilor şi depus în dosarul nr. x al Tribunalul Iaşi la data de 04.10.2016.

Referitor la prevederile legale avute în vedere la emiterea deciziei de sancţionare a argumentat de ce consideră că intimatul reclamant nu poate săvârşi contravenţia prevăzută de art. 210 din Legea nr. 297/2004, ci o eventuală contravenţie prevăzută de actul normativ special (art. 8 din Legea nr. 151/2014).

Înalta Curte apreciază că, în condiţiile în care 210 din Legea nr. 297/2004 se referă la folosirea în mod abuziv a poziţiei deţinute de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al societăţii, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, se impunea, în scopul stabilirii savârşirii contravenţiei în discuţie, analizarea acestor fapte, a obiectului, a consecinţelor acestora, dacă acestea au constat în lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora.

Se susţine în cererea de recurs că prin conduita administratorului special s-a tergiversat în mod nejustificat întocmirea raportului de evaluare al societăţii în vederea stabilirii preţului per acţiune, drepturile acţionarilor care au depus cereri de retragere din societate fiind lezate prin nefinalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 151/2014 şi de Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că nu s-a probat împrejurarea că nefinalizarea procedurii menţionate este rezultatul unor fapte de natura celor avute în vedere de textul legal care reglementează contravenţia, respectiv al unor fapte neloiale sau frauduloase.

Nu se contestă în cauză împrejurarea invocată în cererea de recurs, aceea că prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 administratorul special are obligaţia de a aduce la îndeplinire toate măsurile necesare în vederea respectării de către societatea pe care o administrează a prevederilor Legii nr. 151/2014 şi ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014.

De asemenea, nu este negat faptul că recurenta pârâtă a solicitat prin mai multe adrese respectarea prevederilor legale sus mentionate.

Ceea ce a reţinut însă instanţa de fond este, aşa cum s-a arătat, faptul că pârâta nu a procedat la o analiză factuală a contravenţiei reţinute în sarcina reclamantului, în sensul că nu a analizat existenţa faptei de folosire în mod abuziv a poziţiei deţinute de administratorul special, care au fost în mod concret faptele neloiale sau frauduloase săvârşite, dacă acestea au avut ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora, modalitatea în care aceste consecinţe s-au produs efectiv, dacă norma legală este incidentă şi administratorului special sau nu având în vedere rolul şi competenţele acestuia potrivit prevederilor art. 18 din Legea nr. 85/2006.

În consecinţă, susţinerea că fapta reţinută în sarcina reclamantului a fost stabilită şi sancţionată în mod temeinic avându-se în vedere disp. art. 6 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, precum şi dispoziţiile Legii nr. 297/2004 în cuprinsul cărora legiuitorul face referire la existenţa unei răspunderi în sarcina societăţii/membrilor Consiliului de administraţie, persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcţii de conducere, în ceea ce priveşte îndeplinirea cu bună credinţă şi cu respectarea tuturor etapelor şi termenelor stabilite de legislaţia aplicabilă incidentă a obligaţiilor care le incumbă nu poate fi reţinută.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa este legală, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta pârâtă, astfel că în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 3846 din data de 05 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2018.