Hemophilia patient's access-to-treatment action quashed and remanded for retrial over contradictory standing rulings.

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea acetelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.10.2016, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii următoarele:

- obligarea pârâţilor să asigure măsurile necesare pentru tratamentul ambulatoriu profilactic la domiciliul pacientului conform vârstei, cu medicamentul IMMUNATE fl. 1000, în concentraţii sigure şi eficiente de 24000 UI, lunar, prin farmacii cu circuit închis;

- asigurarea profilaxiei pacientului, şi după împlinirea vârstei de 18 ani, la domiciliul său, în ambulatoriu, pentru a putea merge la şcoală şi a face o carieră, conform art. 5 din Ordinul nr. 185/2015 emis de Preşedintele CNAS;

- obligarea pârâţilor să asigure reclamantului, medicamentul pe bază de prescripţie medicală în regim de compensare 100% fară vreo contribuţie financiară personală a pacientului, având în vedere minoratul pacientului, dar şi greutatea corporală, pe întreaga perioadă cât este necesar tratamentul.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1743 din 12 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, ca neîntemeiate; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1743 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., prin reprezentant legal B., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., criticile formulate în recurs fiind circumscrise dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Într-o primă critică, s-a arătat că instanţa nu a analizat toate cererile formulate de reclamant şi a soluţionat cauza fără a se pronunţa asupra cererii privind acordarea despăgubirilor pentru întârzierea acordării tratamentului de profilaxie care îi asigură reclamantului un nivel acceptabil de subzistenţă raportat la afecţiunea gravă cu care a fost diagnosticat. Se urmăreşte astfel, protejarea dreptului la viaţă şi la sănătate al reclamantului, care prin acţiunea formulată a urmărit să-şi realizeze acest drept prin obligarea autorităţilor pârâte la acordarea tratamentului corespunzător.

O a doua critică priveşte nelegalitatea sentinţei recurate, întrucât acţiunea a fost respinsă cu motivarea inexistenţei unui raport juridic direct între asigurat şi pârâtele chemate în judecată, precum şi lipsa unor obligaţii concrete ale acestora,deşi instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii.

Această motivare este, în primul rând, contradictorie şi în al doilea rând este greşită, deoarece pârâţii au atribuţii în asigurarea bunei desfăşurări a activităţii legate de primirea tratamentului de profilaxie, atât de necesar afecţiunii de care suferă.

Astfel, deşi se reţine că cei trei pârâţi nu sunt responsabili de efectiva administrare a medicamentului către reclamant, acest atribut aparţinând medicului curant şi unităţii sanitare, respectiv farmaciei cu circuit închis, totuşi instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, apreciind că acţiunea este neîntemeiată.

Este eronat argumentul că pârâţilor nu le revine nicio obligaţie în asigurarea tratamentului, întrucât acest tratament revine în sarcina unităţilor sanitare, iar nu în sarcina pârâţilor, de vreme ce în cuprinsul acţiunii s-a arătat că medicamentul nu i-a fost prescris de medici, deoarece cei implicaţi nu sunt în măsură din punct de vedere logistic, a-i pune la dispoziţie medicaţia solicitată.

Instanţa ar fi trebuit să arate în ce măsură cei trei pârâţi erau obligaţi de dispoziţiile legale în materia asigurării sănătăţii la a urmări, gestiona, implementa, sancţiona sau corecta, după caz desfăşurarea programului de sănătate curativ care îi asigură reclamantului tratamentul profilactic şi menţinerea sănătăţii.

O a treia critică se referă la faptul că abordarea cererii de chemare în judecată de către prima instanţă este greşită - astfel, pe de o parte Curtea de Apel a reţinut legitimarea procesual-pasivă a pârâtelor, admiţând că acestea au responsabilităţi cu privire la derularea programelor de sănătate curativă, indicând în mod expres în ce constau aceste responsabilităţi, iar pe de altă parte, nu admite că aceste responsabilităţi se circumscriu celor solicitate de reclamant prin raportare la obiectul acţiunii.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu al recursurilor la 09 decembrie 2017.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 08 mai 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, l-a admis în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond, în şedinţă publică, la data de 19 iunie 2018.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 16 august 2017, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.

În esenţă, pârâta a arătat că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de actele normative edictate în domeniul sanitar, aşa cum acestea rezultă din dispoziţiile art. 58, 241, 59 alin. (2) şi art. 53 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - instanţa constatând în mod corect că nu există un raport juridic direct între această pârâtă şi reclamant.

În ceea ce priveşte legislaţia terţiară s-a făcut referire la dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 185/2015, potrivit cărora:

"Medicamentele/materialele sanitare specifice se acordă bolnavilor cuprinşi în programele naţionale de sănătate curative în tratament ambulatoriu, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicii care sunt în relaţii contractuale cu Casele de Asigurări de Sănătate." De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (14) din acelaşi act normativ rezultă obligaţia unităţilor sanitare prin intermediul se realizează anumite programe naţionale de sănătate de a elibera medicamentele prescrise de medic.

În Capitolul VII al Ordinului menţionat sunt cuprinse unităţile sanitare de specialitate care derulează Programul Naţional de Tratament al Hemofiliei, ceea ce înseamnă că obligaţia asigurării tratamentului pentru bolnavi revine acestora din urmă, nu caselor de asigurări de sănătate.

Mai mult, medicamentul Factor VIII, solicitat de reclamant se află pe lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii în regim de compensare, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, tratamentul fiind asigurat prin compensare 100%.

La data de 17 august 2017, pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanţa de fond a motivat legal sentinţa pronunţată, arătând în considerente că nu există un raport juridic direct între reclamant şi pârâţii chemaţi în judecată.

S-a mai arătat că din acţiunea introductivă de instanţă nu rezultă care sunt obligaţiile concrete încălcate de pârât care au produs un prejudiciu reclamantului, astfel încât acţiunea este neîntemeiată.

La data de 29 august 2017 a formulat întâmpinare şi pârâta Casa Naţională de Sănătate, solicitând respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.

În esenţă, pârâta a arătat că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de actele normative edictate în domeniul sanitar, aşa cum acestea rezultă din dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, dar şi a legislaţiei secundare şi terţiare, respectiv Ordinele Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui CNAS nr. 1301/500/2008 şi nr. 1463/1036/2016, dar şi Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 185/2015.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Aspecte procesuale privind litigiul dedus judecăţii

Prin acţiunea formulată la data de 3 martie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii, pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunţată, să se dispună: obligarea pârâţilor să asigure măsurile necesare pentru tratamentul ambulatoriu profilactic la domiciliul pacientului conform vârstei; asigurarea profilaxiei pacientului şi după împlinirea vârstei de 18 ani, la domiciliul său, în ambulatoriu şi obligarea pârâţilor la a asigura reclamantului, medicamentul pe bază de prescripţie medicală în regim de compensare 100% fară vreo contribuţie financiară personală a pacientului, medicamentele necesare pentru afecţiunea de care suferă.

În motivarea cererii sale a arătat că a fost încadrat într-o categorie de persoane cu handicap grav, conform Certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie specială nr. 271/05.05.2015, emis de Comisia pentru protecţia copilului, sector 5 Bucureşti.

Din Certificatul medical nr. 19/14.03.2016 emis de Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională rezultă că reclamantul se află în evidenţa institutului menţionat cu diagnosticul de "hemofilie tip A formă severă" şi necesită tratament cu medicamentul "Factor VIII", acesta fiind prevăzut pe Lista C din H.G. nr. 720/2008. Conform Protocolului nr. 1301/20089 şi Ordinului nr. 185/2015 emis de Preşedintele CNAS, perioadele pentru care pot fi prescrise medicamentele pentru hemofilie la tratamentul de substituţie profilactică sunt de 30, 60 şi 90 de zile.

Trebuie subliniat că reclamantul a arătat în acţiune că medicii nu respectă dispoziţiile art. 13 lit. j) din Ordinul menţionat, în sensul prescrierii medicamentului pentru o perioadă de trei luni, astfel încât bolnavul este obligat să suporte condiţii umilitoare şi să vină în mod repetat, deşi este grav bolnav şi nu se poate deplasa. Astfel, medicii nu fac referate pentru aprovizionare continuă şi pun viaţa pacienţilor în pericol, deoarece în cazul reclamantului, fără tratamentul adecvat, sănătatea sa este grav afectată, nu poate merge la şcoală şi nu se poate îngriji, având nevoie, în mod constant de ajutorul altei persoane. S-a arătat în acţiune că înţelege să-şi protejeze dreptul la viaţă, dar şi la sănătate, educaţie şi bunăstare, conform dispoziţiilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

ii) Dispoziţiile legale care reglementează dreptul la ocrotirea sănătăţii

Înalta Curte constată că reclamantul prin acţiunea introductivă de instanţă a invocat protecţia dreptului la viaţă şi la ocrotirea sănătăţii, conform legislaţiei interne, atât din cea edictată în domeniul sănătăţii, cât şi din cea civilă privitoare la familie şi protecţia minorilor.

Relevante sub acest aspect sunt următoarele dispoziţii legale: art. 34 din Constituţia României, art. 61 alin. (1) din C. civ., art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004 şi art. 3 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 34 din Constituţie, articol situat în Capitolul II "Drepturile şi libertăţile fundamentale" se prevede că: " (1)Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoane se stabilesc potrivit legii."

Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.: "Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege."

Potrivit art. 3 din Legea nr. 95/2006: "Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice."

Potrivit art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004: "În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;"

Cu privire la dispoziţiile legale ce reglementează atribuţiile pârâţilor, Înalta Curte constată că acestea rezultă, în principal, din dispoziţiile Legii nr. 95/2006 şi Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 185/2015, dar şi a altor ordine şi instrucţiuni emise de pârâţi, invocate în cadrul apărărilor formulate în faţa instanţei.

iii) Cu privire la obiectul acţiunii

Prin acţiunea formulată în faţa primei instanţe, reclamantul a solicitat, în esenţă, obligarea pârâţilor la luarea măsurilor necesare pentru asigurarea tratamentului ambulatoriu profilactic pentru boala gravă ce îi afectează sănătatea.

Causa debendi (cauza acţiunii) priveşte dreptul la ocrotirea sănătăţii, conform dispoziţiilor legale de drept intern, drept care a fost încălcat de către instituţiile publice din domeniul sanitar, prin ignorarea posibilităţii prescrierii medicamentului indicat pentru afecţiunea medicală de care suferă reclamantul pentru o perioadă de trei luni. Reclamantul a arătat în mod expres în acţiunea formulată că: "medicii nu respectă dispoziţiile art. 13 lit. j) din Ordinul nr. 185/2015 emis de Ministrul Sănătăţii" şi că "medicii nu fac referate pentru aprovizionare continuă şi pun viaţa pacienţilor în pericol".

În acest context, prin raportare la dispoziţiile legale menţionate anterior, instanţa avea obligaţia, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 să pună în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a instituţiilor sanitare sau a altor persoane fizice şi juridice care au atribuţii legale cu privire la prescrierea medicamentelor solicitate de reclamant.

În speţă, acţiunea formulată de reclamant vizează încălcarea dreptului la ocrotirea sănătăţii în ceea ce-l priveşte pe minorul cu handicap, astfel încât instanţa trebuie să asigure remediul adecvat pentru ocrotirea unor drepturi fundamentale, aşa cum sunt acestea conturate în dispoziţiile constituţionale, dar şi prin legislaţia naţională în domeniul sănătăţii.

iv) Cu privire la motivarea contradictorie a instanţei de fond

Este întemeiată critica reclamantului că motivarea instanţei de fond este contradictorie, întrucât acţiunea a fost respinsă cu motivarea inexistenţei unui raport juridic direct între asigurat şi pârâţii chemaţi în judecată, precum şi lipsa unor obligaţii concrete ale acestora, dar a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "Casarea unei hotărâri se poate cere pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;"

În conformitate cu dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic, astfel cum acesta a fost dedus judecăţii.

În acest context, dacă instanţa afirmă că nu există obligaţii concrete în sarcina pârâţilor în scopul asigurării tratamentului profilactic al reclamantului - acest raţionament juridic echivalează cu aprecierea că pârâţii nu au calitate procesuală pasivă în raportul juridic litigios. Considerentele Curţii de Apel din care rezultă că nu există un raport juridic direct între asigurat şi pârâţii chemaţi în judecată şi totuşi respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestora vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., astfel încât motivele de recurs apar ca fiind întemeiate sub acest aspect.

Trebuie subliniat că pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii nu au declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1743 din 12.05.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, nici în privinţa soluţiei şi nici a considerentelor. Aceasta înseamnă că soluţia privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor se impune cu putere de lucru judecat, deoarece recursul reclamantului cuprinde critici numai în ceea ce priveşte respingerea pe fond a acţiunii.

Aşadar, în situaţia în care niciuna dintre părţi nu a recurat soluţia instanţei de fond privind modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, instanţa de control de judiciar nu poate modifica soluţia sub acest aspect, în primul rând, pentru că nu a fost învestită cu o astfel de critică în recurs şi, în al doilea rând, pentru că ar înrăutăţi situaţia recurentului în propria cale de atac.

Este adevărat că unul dintre motivele de recurs invocate de reclamant se referă la motivarea contradictorie a instanţei de fond, însă trebuie subliniat că acesta constituie un motiv de casare distinct de aspectul procesual al soluţionării unei excepţii ce priveşte fondul cauzei.

Cu alte cuvinte, instanţa de recurs este învestită cu judecarea unei critici ce se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - neavând a analiza soluţia privind respingerea excepţiei, aspect ce s-ar circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din acelaşi act normativ.

Motivarea contradictorie expusă de instanţa de fond echivalează cu necercetarea fondului cauzei, astfel încât se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare.

v) Temeiul juridic al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8, raportat la art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul, să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B., împotriva sentinţei civile nr. 1743 din 12.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2018.