ELIGIBILITY OF IT EQUIPMENT WITH ALTERED SPECIFICATIONS UNDER EU FUNDING CONTRACTS: NECESSITY OF FORMAL ADDENDUM TO VALIDATE DEVIATIONS FROM APPROVED TECHNICAL CHARACTERISTICS

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat:

- anularea actelor administrative individuale constând în Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8, emisă de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P., înregistrată sub nr. x/2014, referitor la proiectul cod SMIS 11206, şi a adresei nr. x/2014, emisă de aceeaşi autoritate pârâtă, prin care s-a respins contestaţia depusă de reclamantă;

- anularea actelor de asigurare efectuate de către pârât în ceea ce priveşte măsura de excludere de la rambursare a cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiar, în temeiul Informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 184 din 30 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele: a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei procedurii prealabile în ceea ce priveşte cererea de anulare a măsurii de constatare ca fiind neeligibilă a sumei de 250.000 RON şi TVA aferentă capitolului 4/4.3, invocată de pârât prin întâmpinare; a respins, ca neîntemeiată, excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate, invocată de pârât prin întâmpinare; a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a adresei nr. x/2014, invocată de reclamantă în cererea principală; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 184 din 30 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării actelor administrative contestate.

În esenţă, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici:

a) Referitor la excepţia de tardivitate a adresei nr. x/2014, conţinând răspunsul la plângerea prealabilă, în mod eronat instanţa de fond a apreciat că Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8, nu reprezintă titlu de creanţă, şi că nu se poate reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, iar pe de altă parte, că a fost promovată şi soluţionată contestaţia reclamantei în acord cu dispoziţiile art. 7 raportat la art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanţa de fond a omis a constata că ziua de 14.11.2014 nu intră în calcul termenului de 30 de zile, iar ziua când se împlineşte acest termen este în data de 14.12.2014, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte luând cunoştinţă de decizia de respingere a contestaţiei la data înregistrării sub nr. x/2014, a adresei nr. x/2014.

Rezultă că pârâtul, prin nerespectarea dreptului reclamantei vătămate la bună administraţie, a încălcat cerinţa securităţii juridice prin nesoluţionarea în termenul legal a plângerii prealabile, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

b) În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate a adresei nr. x/2014, în mod eronat prima instanţă a reţinut că pârâtul a respectat întocmai prevederile Regulamentului şi ale manualului intern de soluţionare a contestaţiilor, concluzionând că excepţia este lipsită de temei.

Astfel, instanţa de fond a ignorat susţinerile reclamantei, conform cărora singura structură organizatorică din cadrul ministerului pârât care emite decizii de soluţionare a contestaţiilor este Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene, potrivit H.G. nr. 1/2013 şi a actelor cu caracter intern privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

De asemenea, potrivit art. 154 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al ministerului, aprobat prin Ordinul M.D.R.A.P. nr. 3258/23.10.2013, Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene are în atribuţii soluţionarea contestaţiilor şi era singura structură organizatorică a pârâtului care avea competenţa de a soluţiona contestaţia administrativă depusă de reclamantă.

A fost ignorată de către instanţa de fond şi jurisprudenţa în materie în litigii similare, soluţii care se opun cu autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte structura responsabilă în soluţionarea contestaţiilor.

Prin urmare, este evidentă încălcarea autorităţii de lucru judecat prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat.

c) În ceea ce priveşte fondul cauzei, întreaga motivare a primei instanţe se întemeiază exclusiv pe susţinerile nejustificate şi neîntemeiate ale pârâtului, argumentele reclamantei fiind ignorate deliberat.

Astfel au fost invocate în mod neîntemeiat prevederile art. 18 alin. (1) din contractul de finanţare nr. x, întrucât aceste clauze contractuale prevăd dreptul şi nu obligativitatea părţilor de a conveni modificarea clauzelor şi/sau anexelor, prin act adiţional. Instanţa de fond a omis să reţină prevederile art. 18 alin. (14) din contractul de finanţare care precizează excepţiile de la prevederile alin. (1), iar prin raportare la acestea, reclamanta a adus la cunoştinţa AMPOR achiziţionarea de echipamente IT mai performante, pentru care s-a primit acordul prin adresa nr. x/2012.

Totodată, hotărârea atacată este lipsită de motivare în ceea ce priveşte pretinsa nerespectare de către reclamantă în procesul de verificare a cheltuielilor, a regulilor de eligibilitate stabilite la nivel naţional şi comunitar ori nerespectarea condiţiilor de legalitate, regularitate şi conformitate stabilite prin normele naţionale şi comunitare în vigoare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a invocat excepţia nulităţii recursului (pentru nemotivare), iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. În cuprinsul raportului s-a apreciat că este neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, reţinându-se că argumentele recurentei-reclamante se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu preliminar, se constată că, deşi a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă a expus critici care se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., republicat, drept pentru care, hotărârea atacată va fi analizată numai din perspectiva acestor din urmă motive de nelegalitate.

Examinând sentinţa recurată, prin raportare la criticile formulate de recurenta-reclamantă care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate actele administrative individuale constând în Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8, emisă de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, înregistrată la acest minister sub nr. x/2014 şi adresa nr. x/2014, prin care aceeaşi autoritate publică pârâtă a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva actului administrativ mai sus-menţionat.

Prin Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8, depusă în cadrul implementării proiectului având ca obiect reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale la un liceu din municipiul Târgovişte, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost autorizată cererea de rambursare nr. 8, în valoare totală autorizată de 76.049,00 RON, la care se adaugă TVA aferentă în valoare de 18.251,76 RON.

Prin acelaşi act administrativ, s-a comunicat reclamantei că, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, au fost constatate ca fiind neeligibile următoarele sume: 250 RON şi TVA aferentă de 60 RON, corespunzătoare facturii nr. x/10.02.2014, emisă de A. S.R.L., reprezentând contravaloare dotări neeligibile conform cererii de finanţare (mingi de baschet, handbal, fotbal, palete de tenis de masă şi mingi, set palete tenis de câmp şi mingi); 124.125,73 RON şi TVA aferentă de 29.790,19 RON, corespunzătoare facturii nr. x/15.11.2013, emisă de B. S.R.L., reprezentând cheltuială neeligibilă conform adresei nr. x/2014 privind achiziţionarea de echipamente IT cu specificaţii tehnice diferite faţă de cele existente în cererea de finanţare, fără a se întocmi un act adiţional/alt document între beneficiar şi AMPOR în vederea aprobării noilor specificaţii.

Parcurgând considerentele sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că hotărârea explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că este neîntemeiată acţiunea cu care a fost învestit.

Împrejurarea că în cuprinsul considerentelor s-a preluat din susţinerile pârâtului, redate în actele administrative contestate şi în întâmpinare, nu reprezintă o necercetare în fond a cauzei în sensul celor afirmate de recurentă, în condiţiile în care, argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea sentinţei, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat.

În contextul arătat, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu conduce la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa atacată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Criticile recurentei-reclamante vizând modul de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei de tardivitate invocată cu privire la adresa nr. x/2014, emisă de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, sunt neîntemeiate.

În mod corect judecătorul fondului a înlăturat susţinerile reclamantei privind aplicabilitatea în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, constatând că, în raport de temeiul de drept reţinut de pârât pentru excluderea de la rambursare a cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiar, pentru care s-a constatat nerespectarea regulilor de eligibilitate, în privinţa acestor cheltuieli se poate formula plângere prealabilă, în temeiul dispoziţiilor art. 7 raportat la art. 2 din Legea nr. 554/2004.

În speţă, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8, a fost înregistrată la autoritatea publică emitentă sub nr. x/2014, fiind soluţionată la data de 16.12.2014, prin întocmirea adresei nr. x/2014.

Procedând la calculul termenului de 30 de zile în care autoritatea pârâtă avea obligaţia de a soluţiona plângerea prealabilă depusă de reclamantă, se reţine că în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, plângerea prealabilă a fost soluţionată cu depăşirea termenului indicat anterior, care, în cauză, se împlinea la data de 14.12.2014, astfel încât, ultima zi în care autoritatea emitentă putea să răspundă plângerii era 15.12.2014.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se constată că în cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu sunt prevăzute sancţiuni exprese pentru depăşirea termenului de soluţionare a plângerii prealabile, dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din legea menţionată stabilind dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanţei de judecată pentru anularea actului administrativ individual într-un termen de 6 luni de data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile.

Prin urmare, nerespectarea în speţă a termenului de 30 zile în care intimatul-pârât trebuia să soluţioneze plângerea prealabilă, nu constituie o cauză de nulitate absolută a adresei nr. x/2014, conţinând răspunsul la plângerea prealabilă, întocmirea acestei adrese cu depăşirea termenului mai sus-indicat atrăgând nulitatea actului administrativ numai condiţionat de producerea unei vătămări, care în cauză, nu a fost dovedită de către reclamantă, aceasta având posibilitatea să conteste răspunsul emis în soluţionarea plângerii prealabile în condiţiile Legii nr. 554/2004, măsură la care a recurs, de altfel, prin cererea dedusă judecăţii.

Instanţa de control judiciar apreciază neîntemeiate şi criticile recurentei-reclamante vizând soluţia dată de către prima instanţă excepţiei de nelegalitate a adresei nr. x/2014.

În acord cu judecătorul fondului de reţine că, la emiterea adresei a cărei nelegalitate se invocă, intimatul-pârât a respectat prevederile art. 211 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi ale pct. 10.2.2 din Manualul de soluţionare a contestaţiilor/litigiilor privind autorizarea cererilor de prefinanţare/rambursare, emis la nivel intern de către minister, care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiei în cazul în care Direcţia AMPOR constată că anumite cheltuieli efectuate în cadrul proiectului şi incluse în cererea de rambursare, sunt neeligibile.

Prevederile regulamentare citate anterior stabilesc competenţa Direcţiei Generale Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva informării emise de către Direcţia AMPOR, prin care s-a constatat neeligibilitatea anumitor cheltuieli, din moment ce această direcţie face parte din structura organizatorică a autorităţii publice emitente a actului administrativ atacat.

Înalta Curte apreciază că jurisprudenţa la care face trimitere recurenta, nu este incidentă şi nu are relevanţă în prezenta cauză, în condiţiile în care nu se contestă niciunul dintre actele enumerate de art. 154 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a ministerului pârât, motiv pentru care, nu se poate reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat, în raport cu hotărârile judecătoreşti invocate de către recurentă şi pe cale de consecinţă, nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., republicat.

Pe fondul cauzei, criticile recurentei-reclamante privind suma de 124.125,73 RON şi TVA aferentă în cuantum de 29.790,19 RON, incluse la capitolul bugetar 4/4.4. echipamente IT, sunt neîntemeiate.

În mod judicios prima instanţă a înlăturat susţinerile reclamantei potrivit cărora cheltuielile în discuţie sunt legale, întrucât ar exista acordul pârâtului pentru achiziţionarea unor echipamente IT mai performante decât cele asumate prin caracteristicile tehnice menţionate în cererea de finanţare.

În condiţiile în care echipamentele achiziţionate de către recurenta-reclamantă sunt caracterizate de specificaţii tehnice diferite faţă de cele indicate în cererea de finanţare, fapt necontestat de către niciuna dintre părţile în litigiu, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (1) din contractul de finanţare nr. x, care instituie în sarcina reclamantei obligaţia ca ulterior stabilirii noilor specificaţii tehnice, să solicite modificarea clauzelor contractului de finanţare privitoare la aceste specificaţii, urmând să se încheie un act adiţional la contract, prin care să se stabilească noile criterii.

Aceasta deoarece condiţiile în care s-a semnat contractul de finanţare trebuie respectate de către reclamantă, întrucât neregulile constatate privesc raporturile dintre beneficiar şi ministerul pârât, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, iar art. 18 alin. (1) din contract prevede condiţiile în care se pot modifica clauzele şi/sau anexele acestuia, respectiv prin act adiţional, încheiat în aceleaşi condiţii ca şi contractul.

Acordul exprimat de către pârât prin adresa nr. x/2012, pentru achiziţionarea unor echipamente superioare tehnic, este un acord de principiu, dat cu condiţia respectării indicatorilor prevăzuţi în cererea de finanţare, şi un asemenea acord nu echivalează cu un act adiţional la contractul de finanţare, astfel încât, nu se poate reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 18 alin. (14) din contractul de finanţare.

Pe de altă parte, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta-reclamantă avea cunoştinţă de procedura încheierii actelor adiţionale la contractul de finanţare, în condiţiile în care, între părţi au fost încheiate un număr de 7 acte adiţionale la contractul nr. x/28.04.2011.

În contextul arătat, trimiterea recurentei-reclamante la caietul de sarcini, în care se specifică că se admit caracteristici tehnice superioare celor prezentate, nu prezintă relevanţă în speţă, deoarece priveşte raporturile dintre reclamantă şi ofertant, născute în procedura de atribuire a contractului încheiat cu acest operator economic, dar nu înlătură obligaţia reclamantei de a respecta prevederile art. 18 alin. (1) din contractul de finanţare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei civile nr. 184 din 30 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2018.