Jurisdictional conflict resolved: Direct award public procurement disputes assigned to administrative tribunal under special procurement remedies law

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

La data de 15.11.2017 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin care a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.R.L., pentru ca instanţa prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 39.494,2 RON şi a dobânzii legale reprezentând prejudiciul creat ca urmare a nerespectării contractului de servicii 90105/30.01.2017, încheiat în temeiul Legii nr. 98/2016.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1653/19 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi pârâta S.C. A. S.R.L., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că procedura de atribuire directă nu este vizată de prevederile art. 68 din Legea nr. 98/2016, iar din expunerea de motive pentru adoptarea Legii nr. 101/2016 reiese că procedura de atribuire directă şi achiziţiile efectuate de oricare alte entităţi decât autorităţile contractante/entităţile contractante sunt excluse din domeniul de aplicare al legii privind achiziţiile publice, astfel că pentru aceste tipuri de achiziţii, nu este disponibil sistemul de remedii/căi de atac prevăzut de această lege, fiind incidente regulile de drept comun.

S-a mai reţinut că tribunalele judecă în primă instanţă, ca instanţe de apel şi ca instanţe de recurs, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa lor, fiind instanţă de drept comun pentru aceste din urmă cereri, iar reţinând dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a constatat că reclamanta a emis o serie de pretenţii în contextul încheierii unui act emis de o autoritate centrală - contractul de servicii nr. 90105/30.01.2017 -, act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât competenţa materială revine curţii de apel, în funcţie de rangul autorităţii publice.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 2271 din data de 14.05.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Constatând ivit conflictul de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, domeniul de aplicare al acestei legi include cererile având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi a celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor menţionate la alin. (1), respectiv contractelor de achiziţie publică, contractelor sectoriale şi contractelor de concesiune.

Conform art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în procedura de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor, se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.

S-a apreciat că trimiterea făcută de tribunal în sentinţa de declinare la prevederile art. 68 din Legea nr. 98/2016, care enumeră procedurile de atribuire, nu sunt relevante pentru stabilirea competenţei şi a domeniului de aplicare al Legii nr. 101/2016, faţă de formularea generală a domeniului de aplicare din art. 1 al acestei legi. În plus, domeniul Legii nr. 98/2016 este mai larg decât cel enunţat de art. 68 din acest act normativ, fiind menţionat în art. 1 din lege, care prevede că reglementează modul de realizare a achiziţiilor publice, procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi de organizare a concursurilor de soluţii, instrumentele şi tehnicile specifice care pot fi utilizate pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, precum şi anumite aspecte specifice în legătură cu executarea contractelor de achiziţie publică. Reglementarea mai detaliată a unor proceduri de achiziţie nu exclude aplicarea Legii nr. 98/2016 şi procedurii de achiziţie directă, astfel cum reiese şi din H.G. nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016, care detaliază procedura legală a achiziţiei publice directe.

II. Decizia ICCJ pronunţată în regulator de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 39.494,2 RON şi a dobânzii legale reprezentând prejudiciul creat ca urmare a nerespectării contractului de servicii x/30.01.2017, încheiat în temeiul Legii nr. 98/2016.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă materială priveşte norma de drept aplicabilă cererilor privind despăgubirile pentru repararea prejudiciilor cauzate ca urmare a nerespectării contractelor de achiziţie încheiate în urma unei proceduri de atribuire directă.

Înalta Curte observă că Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice nu reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti de soluţionare a litigiilor având ca obiect executarea contractelor de achiziţie publică, această competenţă fiind consacrată legislativ prin Legea nr. 101/2016 din 19 mai 2016.

Astfel, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor:

"Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin complete specializate în achiziţii publice."

Cum autoritatea contractantă, respectiv Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are sediul în Municipiul Bucureşti, rezultă că prezenta cauză este în primă instanţă de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, competenţă pentru care această autoritate a şi optat.

Înalta Curte apreciază că nu pot fi reţinute susţinerile Tribunalului Bucureşti în sensul aplicării normelor de competenţă statuate prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece acestea reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în speţă dreptul special fiind reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 101/2016, care se aplică cu prioritate în virtutea principiului de drept conform căruia specialul derogă de la general, astfel încât ori de câte ori există prevederi derogatorii prevăzute în legi speciale incidente în cauză, acestea din urmă au întâietate.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 33/2008, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat:

"Concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială."

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2018.