Tax assessment on prepayments: lower court’s reliance on VAT record-keeping rather than exigibility rules under Fiscal Code Articles 1341-1342 constitutes foreign reasoning warranting cassation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the Court of Appeal’s decision that had dismissed the taxpayer’s claims, and remanded the case to the court of first instance for re-judgment, with the taxpayer prevailing on procedural grounds. The dispute involved a challenge to tax assessment decisions and a tax inspection report that imposed Value Added Tax (VAT) on prepayments received for future deliveries, which the taxpayer argued were partially refunded and thus excluded from the tax base, while also contesting the calculation period for fiscal accessory obligations. The Supreme Court found that the lower court failed its reasoning obligations by basing its decision on irrelevant grounds regarding VAT recording scripts rather than addressing the substantive legal issues of VAT exigibility and the effect of prepayment refunds. The decision relied on Article 488(1)(6) and 497 of the Code of Civil Procedure for the cassation remedy, interpreting Article 425(1)(b) of the same code to mandate proper reasoning, and referenced Articles 1341 and 1342(2)(b) of the Fiscal Code regarding the generation and exigibility of VAT on prepayments.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 497 C. proc. civ; Tax assessment on prepayments: lower court’s reliance on VAT record-keeping rather than exigibility rules under Fiscal Code Articles 1341-1342 constitutes foreign reasoning warranting cassation: Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ( C. proc. civ.), casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 4.09.2014, reclamanta A., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat anularea Deciziei nr. 50/25.02.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/5.09.2013 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/5.09.2013 pentru suma totală de 1.896.190 RON; anularea Deciziei de impunere nr. x/5.09.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/5.09.2013 pentru suma totală de 1.896.190 RON şi accesorii în sumă de 173.501 RON, precum şi obligarea organului de inspecţie fiscală de a emite decizie privind nemodificarea bazei de impunere şi restituirea TVA în sumă de 1.938.000 RON, respectiv 106.758 RON.
2. Prin sentinţa civilă nr. 362 din 9 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Motivele de casare invocate în cauză
3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A., prin administrator judiciar B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. ( C. proc. civ.), solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în principal cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea contestaţiei formulate.
4. În principal, recurenta susţine incidenţa primului motiv de casare (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) şi solicită trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece hotărârea primei instanţe este fundamentată pe motive străine de natura cauzei. Astfel, instanţa şi-a întemeiat motivarea pe împrejurarea că societatea reclamantă nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a evidenţia TVA aferentă avansurilor achitate în condiţiile în care este necontestat chiar de către autorităţile fiscale că evidenţierea a fost efectuată. În concluziile orale asupra fondului recursului recurenta a arătat că, potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, casarea poate fi cu reţinere spre rejudecare pe fond, caz în care solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
5. În subsidiar, solicită casarea sentinţei pentru încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs şi admiterea acţiunii.
În susţinerea acestui motiv de casare se arată că prima instanţă a încălcat prevederile art. 3 alin. (1) lit. d) Codul fiscal iar sentinţa este contrară materialului probator administrat în cauză.
Apărările intimatelor
6. Având în vedere prevederile Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3702/17.12.2015 precum şi împrejurarea că în prezent recurenta are calitatea de contribuabil mijlociu, în cursul judecăţii a fost introdusă în cauză intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, în administrarea căreia se află recurenta.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
7. Intimatele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca temeinică şi legală pentru considerente în esenţă identice cu cele arătate în cuprinsul actelor administrativ fiscale contestate.
Analiza motivelor de casare
8. Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivele de casare invocat în cauză, luând în considerare argumentele părţilor, actele şi lucrările dosarului precum şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
9. Cu privire la primul motiv de casare
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ( C. proc. civ.), casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătoreşti se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
10. Văzând cuprinsul acestor prevederi legale şi verificând considerentele sentinţei recurate prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată şi de pârâte prin întâmpinări, Înalta Curte constată că instanţa de fond a întemeiat soluţia de respingere a acţiunii numai pe motive străine de natura cauzei, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, după cum rezultă din paragrafele finale ale sentinţei, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în lipsa unor prevederi legale care să exonereze reclamanta de la obligaţia de evidenţiere a taxei pe valoare adăugată (denumită în continuare TVA sau taxa) în situaţia restituirii unor avansuri restituite ulterior încasării, contribuabilul avea obligaţia de a evidenţia TVA.
Or, aşa cum bine se arată în cererea de recurs, evidenţierea TVA în scriptele societăţii nu are nicio legătură cu situaţia litigioasă.
11. Actul de impunere a fost emis deoarece reclamanta recurentă a încasat în avans diverse sume de la S.C. C. S.A., în contul unor livrări ulterioare, fără să cuprindă în baza de impozitare a TVA aceste avansuri, încălcând astfel prevederile art. 1342 alin. (2) lit. b) Codul fiscal, referitoare la data exigibilităţii TVA, raportate la art. 1341 alin. (1) din acelaşi cod, referitoare la faptul generator de taxă.
Aspectele litigioase ale cauzei au inclus atât chestiuni legate de fondul raportului juridic (reclamanta a pretins că avansurile nu trebuie incluse în baza de impozitare în condiţiile în care au fost încasate în lunile ianuarie şi februarie 2013 şi au fost restituite în bună parte în luna martie 2013, astfel încât prevederile art. 1342 alin. (2) lit. b) Codul fiscal nu sunt incidente în cauză) cât şi chestiuni de procedură fiscală (reclamanta a pretins că autorităţile fiscale nu au luat în considerare restituirea avansurilor deşi dovada rezultă din înscrisul reprezentând anexa 11 la raportul de inspecţie fiscală).
De asemenea, reclamanta a criticat perioada pentru care au fost calculate obligaţiile fiscale accesorii, respectiv 26.03.2013 - 23.08.2013, în condiţiile restituirii avansurilor în luna martie 2013.
12. Niciuna din aceste apărări nu a fost discutată de instanţa de fond.
Chiar admiţând că prin expresia "obligaţia de a evidenţia TVA" Curtea de Apel Bucureşti a intenţionat să se refere la includerea avansurilor în baza de impozitare, motivarea rămâne extrem de imprecisă şi sumară, sub standardele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
13. Aşa fiind, instanţa de control judiciar nu este convinsă că prima instanţă a înţeles obiectul judecăţii iar într-o astfel de situaţie remediul procesual este casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanţa de fond să stabilească complet starea de fapt, respectiv data restituirii avansurilor şi relevanţa legală a restituirii atât pentru obligaţia principală cât şi pentru cele accesorii.
De asemenea, considerentele sentinţei ce se va pronunţa vor urmări respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
14. Având în vedere incidenţa în cauză a primului motiv de casare, analiza celui de-al doilea nu mai este necesară.
15. În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 497 C. proc. civ. (2010), recursul urmează să fie admis, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A., în insolvenţă, prin administrator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 362 din 9 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2018.