Proportionality of sanctioning injurious language and biased trial commentary under ECHR Article 10 limits

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată, la data de 24.02.2014, pe rolul Curţii de Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 118/06.02.2014 şi exonerarea sa de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 70.000 RON.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment sau reducererea cuantumului sancţiunii proporţional cu gradul de pericol social, la minimul acesteia de 5.000 RON.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 432 din 17 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantei, fiind anulată parţial Decizia nr. 118/06.02.2014, în ceea ce priveşte sancţionarea reclamantei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (3) (emisiunea din 12.12.2013), respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (3) şi 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 (emisiunea din 25.12.2013).

A fost redusă amenda aplicată la 40.000 RON şi a fost respinsă, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs atât reclamanta, cât şi pârâtul.

3.1 Recursul declarat de S.C. A. SRL

În motivarea căii de atac, s-au arătat următoarele:

În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., judecătorul fondului pronunţând o hotărâre dată cu încălcarea normelor de drept material.

Sentinţa atacată este pronunţată cu interpretarea greşită şi încălcarea normelor de drept material a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, în raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului (obligatorii ca şi textele Convenţiei) texte care, aşa cum rezulta din art. 11 şi respectiv, art. 20 din Legea Fundamentală, fac parte din dreptul intern (iar în cazul în care legile interne ale României sau chiar Constituţia României ar fi contrare Convenţiei sau deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare), precum şi art. 6 alin. (2) coroborat cu art. 3 din Legea nr. 504/2002 legea audiovizualului.

I. încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material a dispoziţiilor art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare cu privire la emisiunea B. din data de 12 decembrie 2013.

Spre deosebire de înlăturarea totală în speţă a art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, instanţa de fond a procedat doar parţial legal şi doar cu privire la emisiunea B. din data de 25 decembrie 2013 când a interpretat corect şi înlăturat incidenţa art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, or la fel trebuia să procedeze şi cu privire la emisiunea B. din data de 12 decembrie 2013.

Prin cadrul art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, legiuitorul - acelaşi intimat din prezenta cauză Consiliul Naţional al Audiovizualului - a prevăzut că (1) In programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;".

În schimb, instanţa de fond a apreciat că "în speţă, moderatorul şi cei trei invitaţi au susţinut, în esenţă, acelaşi punct de vedere, fără ca punctul de vedere aflat în opoziţie să fie prezentat".

Instanţa de fond a cenzurat şi limitat textul de lege precitat, suprimând prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie doar la emisiunea "B." din data de 12 decembrie 2013 şi nu la întreaga perioadă în care problemele sunt în dezbatere publică.

Emisiunea "B." din data de 12 decembrie 2013 a avut ca obiect dezbaterea publică privind adoptarea în Camera Deputaţilor a noilor modificări ale C. pen., în timp ce primul-ministru era plecat din ţară.

Or, instanţa de fond a aplicat textul de lege şi a cercetat prezentarea acestei probleme complexe doar în perioada emisiunii şi nu în perioada în care problemele erau în dezbatere. În motivarea sa instanţa de fond a îmbrăţişat doar opinia autorităţii emitente a deciziei contestate potrivit căreia "Membrii Consiliului au constatat că singura opinie, exprimată de invitaţi şi susţinută de moderator, a fost că adoptarea de către Camera Deputaţilor a modificărilor la C. pen. constituie "o lovitură ... aplicată statului de drept din România", făcută cu încălcarea prevederilor Constituţiei. ".

Însă, în vederea interpretării şi aplicării normei de drept material judecătorul fondului trebuia să se raporteze la toată perioada de timp în care problemele ce au format obiectul emisiunii B. din data de 12 decembrie 2013 erau în dezbatere publică şi nu doar în timpul emisiunii, instanţa, în mod nelegal, mărginindu-se să aplice textul de lege la fel de greşit ca şi autoritatea emitentă.

Recurenta învederează că aspectele privind modificarea unor dispoziţii ale C. pen. au făcut obiectul mai multor emisiuni de ştiri şi dezbateri difuzate de A.. Prin conţinutul acestor emisiuni, precum şi prin punctele de vedere exprimate de invitaţi (membrii marcanţi ai Parlamentului României şi ai partidelor politice din C., alianţa politica majoritara in legislativul şi Guvernul României), S.C. A. S.R.L., a respectat cerinţele articolului 66 alin. (1) lit. a) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, asigurând prezentarea - in legătura cu Legea amnistiei şi modificarea C. pen. - a punctelor de vedere aflate in opoziţie, in perioada in care subiectul s-a aflat in dezbatere publica.

Aşadar, constatarea instanţei de judecată (preluată de la Consiliul Naţional al Audiovizualului) şi interpretarea limitativă a textului de lege în sensul că în speţă, moderatorul şi cei trei invitaţi au susţinut, în esenţă, acelaşi punct de vedere, fără ca punctul de vedere aflat în opoziţie să fie prezentat" şi nu pe întreaga perioadă de timp cât subiectul s-a aflat în dezbatere publică se circumscriu neechivoc dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., judecătorul fondului pronunţând o hotărâre dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

II. încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, în raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului (obligatorii ca şi textele Convenţiei) texte care, aşa cum rezulta din art. 11 şi respectiv, art. 20 din Legea Fundamentală, fac parte din dreptul intern(iar în cazul în care legile interne ale României sau chiar Constituţia României ar fi contrare Convenţiei sau deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare), precum şi art. 6 alin. (2) coroborat cu art. 3 din Legea nr. 504/2002 Legea audiovizualului, aspecte incidente cu privire la emisiunea D. din data de 13 şi 20 octombrie 2013.

Decizia jurisprudenţială este emisa de instanţele comunitare europene în interpretarea dreptului comunitar european, aceasta decizie este obligatorie chiar şi în cazul în care ar contrazice o lege internă a statului sub jurisdicţia căruia s-ar fi născut sau desfăşurat conflictul judiciar.

La fel, deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) fac parte din aşa-numitul "bloc de constituţionalitate", ele fiind obligatorii ca şi textele Convenţiei, texte care, aşa cum rezulta din art. 11 şi respectiv, art. 20 din legea fundamentală - Constituţia României, fac parte din dreptul intern, iar in cazul in care legile interne ale României sau chiar Constituţia României ar fi contrare Convenţiei sau deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare.

În raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 484 din 8 iunie 2005), recurenta apreciază că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, prin încălcarea dispoziţiilor de drept material - norme europene ce au prevalentă asupra dreptului .intern.

Instanţa de fond, în schimb, prin succinta sa motivare cu privire la emisiunea D. din data de 13 şi 20 octombrie 2013 a încălcat dreptul comunitar european, în special prin deciziile sale jurisprudenţiale emise de instanţele comunitare europene în interpretarea dreptului comunitar european, decizii obligatorii chiar şi în cazul în care ar contrazice o lege internă a statului sub jurisdicţia căruia s-ar fi născut sau desfăşurat conflictul judiciar.

în cauză, opiniile exprimate de jurnaliştii care au participat la dezbaterile din cadrul celor doua ediţii ale emisiunii "D." nu au formulat nici un fel de critici sau acuze la adresa magistraţilor care au instrumentat cauza şi, cu atât mai puţin, la felul in care ar trebui sa judece cauza Instanţa Suprema.

Mai mult decât atât, in dezbaterile ce au avut loc, jurnalistul E. a făcut următorul apel:

"

(...) as vrea sa rog F., pe fratele, pe mama G., chiar doamna avocat H. daca vor sa intervină sa ne sune şi să-şi exprime punctul de vedere (...)".

Prin menţinerea ca valabilă de către judecătorul fondului a părţii din Decizia de sancţionare nr. 118 din 06.02.2014, în mod abuziv şi nelegal s-a sancţionat libertatea de exprimare şi dreptul la propria opinie, libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fara amestecul autorităţilor publice, aşa cum acest drept este consacrat de articolul 10 alin. (1) din Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, astfel cum a fost pusă în valoare şi prin deciziile obligatorii precitate.

De altfel, sub raportul dispoziţiilor constituţionale prevăzute de articolul 30 şi 31, corelativ cu cele ale articolului 53, soluţia este ilegala, şi pentru ca nici unul dintre celelalte drepturi fundamentale consacrate de Constituţie şi de Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cat şi de practica jurisdicţională a Curţii Europene privind drepturile omului, nu a fost încălcat.

Încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material a dispoziţiilor art. 144 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de fond, deşi învestită, prin cadrul cererii completatoare, să analizeze şi incidenţa dispoziţiilor art. 144 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările ulterioare, expres invocate în faţa instanţei de fond:

"În individualizarea sancţiunii, Consiliul va ţine cont, după caz, de următoarele aspecte: gravitatea faptei şi efectele acesteia; sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, şi modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea; ziua din săptămână şi intervalul de difuzare a emisiunii în cauză; durata emisiunii; audienţa înregistrată." a încălcat aceste dispoziţii legale, mărginindu-se la fel ca şi autoritatea emitentă să se cerceteze doar prin prisma cadrului general al articolului 90 din Legea nr. 504/2002, pe care 1-a redat şi in extenso şi înlăturând astfel norma specială. Astfel, instanţa de fond a aplicat Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual în mod arbitrar, cu privire la individualizarea sancţiunii apreciind însă inaplicabilitatea acestei norme de drept material. Astfel, judecătorul fondului a înlăturat în individualizarea sancţiunii următoarele criterii ce trebuia avute în vedere în mod cumulativ şi limitativ, respectiv: efectele faptei (teza a II-a lit. a), modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea c), durata emisiunii (lit. d, audienţa înregistrată (lit. e.

Soluţia, astfel pronunţată, este greşită, deoarece a fost încălcat principiul de drept potrivit căruia legea specială primează în raport cu legea generală (specialia generalibus derogant), legea specială fiind art. 144 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual care inserează şi specifică toate criteriile cumulative la care atât autoritatea intimată, cât şi ulterior judecătorul fondului, pe baza învestirii sale de către recurenta-reclamantă, trebuiau să le cerceteze, trebuiau să analizeze şi trebuiau să le respecte.

Prin această încălcare, chiar cenzurând substanţial decizia contestată nr. 118/06.02.2014, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile precitate, pronunţând o hotărâre prin care a menţinut o măsura disproporţionată, care nu corespunde nici unei nevoi sociale imperioase, întrucât trebuie sa primeze, interesul general de a avea, la nivelul societăţii, informaţii şi abordări critice in legătura cu activitatea autorităţilor şi persoanelor publice.

În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea, în parte, a sentinţei recurate.

În drept, art. 483 şi urm. C. proc. civ., în speţă fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, în raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului (obligatorii ca şi textele Convenţiei) texte care, aşa cum rezulta din art. 11 şi respectiv, art. 20 din Legea Fundamentală, fac parte din dreptul intern (iar în cazul în care legile interne ale României sau chiar Constituţia României ar fi contrare Convenţiei sau deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare), precuni şi Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi Legea nr. 504/2002.

3.2 Recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului

În motivarea căii de atac, s-a arătat că reducerea cuantumului amenzii la 40.000 RON nu este justificată legal în condiţiile în care instanţa de fond apreciază că în ce priveşte:

- emisiunea din 12.12.2013, în care au fost reţinute, cu titlu exemplificativ, expresii precum: "mardeiaşi", "scuipă de sus" şi "face pipi pe popor", "ţară de demenţi" "va avea vreodată cohones" nu sunt de natură să contravină dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului potrivit cărora, moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

În motivarea anulării Deciziei contestate în ce priveşte dispoziţiile citate anterior, instanţa de fond pleacă de la premisa că aspectele privind încălcarea dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din Codul audiovizualului, "prezintă relevanţă pentru determinarea împrejurărilor în care fapta a fost comisă, necesare pentru justa evaluare a speţei", justificând astfel, printr-o circumstanţă atenuantă dată de subiectul discuţiilor şi de faptul că "respectivul eveniment a dat naştere la critici numeroase, reflectate în comunicate ale autorităţilor, sesizări de neconstituţionalitate, puncte de vedere prezentate în presă", impunitatea utilizării unui limbaj injurios în cadrul unui program audiovizual.

Or, instanţa face o aplicare greşită a legii, apreciind că în contextul în care "dezbaterea privea subiecte de interes general deosebit de importante" "astfel de afirmaţii nu sunt de o gravitate care să justifice aplicarea unei sancţiuni contravenţionale", întrucât "discuţiile au continuat în termeni decenţi", iar "celelalte afirmaţii, opinii exprimate de moderator şi invitaţi cuprind exagerări care nu se pot înscrie în sfera ilicitului contravenţional".

Concluzionând instanţa, de fond consideră că "sancţionarea cu amendă contravenţională a radiodifuzorului pentru faptul că moderatorul a folosit sau a permis invitaţilor să folosească un limbaj injurios nu este proporţională cu scopul legitim urmărit prin reglementarea restricţiilor libertăţii de exprimare, în condiţiile în care constată totuşi că cea de a doua faptă, încălcarea în cadrul respectivei emisiuni a dispoziţiilor art. 66. alin. (1) lit. a), este corect reţinută.

Or, în condiţiile în care Legea audiovizualului stabileşte şi sancţionează ca şi contravenţii încălcarea dispoziţiilor legale în domeniul audiovizualului, printre care şi norma prevăzută la art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, Consiliul, în calitatea sa de garant al interesului public în domeniul audiovizualului, autoritate de reglementare şi control, nu şi-a depăşit dreptul de apreciere, iar un asemenea considerent nelegal nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere şi nici motiv de nelegalitate a actului contestat, de natură să atragă soluţia recurată, respectiv "anularea Deciziei contestate, în ce priveşte sancţionarea reclamantei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (3), la data de 12.12.2013".

Contextul, subiectul abordat sau critica virulentă într-o emisiune de televiziune nu pot justifica sau legitima utilizarea unui limbaj de natură să contravină dispoziţiilor legale aşa cum jurisprudenţa ICCJ în domeniul audiovizualului a stabilit.

În speţă, raportat la considerentul menţionat anterior, insţanţa de fond nu poate invoca, în ce priveşte un astfel de limbaj, protecţia art. 10 din CEDO în condiţiile în care paragraful 2 al acestuia prevede că exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru apărarea moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altor persoane.

Prin urmare C.E.D.O. a statuat că trebuie găsită măsura echilibrului care trebuie să existe între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de-o parte şi protecţia intereselor sociale şi ale drepturilor individuale ce aparţin altor persoane, pe de altă parte.

Aşa fiind, fără putinţă de tăgadă, cu referire specială la presă, libertatea de informare care este un alt element al libertăţii de exprimare, presupune responsabilitate, întrucât C.E.D.O. statuează că în viaţa socială nu există libertate dincolo de orice limită.

în ce priveşte emisiunea "B." ediţia din 25 decembrie 2013, pe care, de asemenea, instanţa de fond o analizează prin prisma jurisprudenţei CEDO cu privire la libertatea de exprimare, se învederează aplicarea greşită a acestor principii în condiţiile în care afirmaţii precum "stat mafiot condus de securişti nenorociţi", "mafie" "piraţi" care fură "la nivel de sistem", chiar dacă nu se pretind a fi informaţii, date obiective, verificate, conform calificării instanţei, nu pot fi considerate simple "judecăţi de valoare", aşa cum în mod greşit apreciază instanţa de fond, întrucât, pe de o parte, acestea sunt imputaţii factuale, susceptibile a fi demonstrate, iar, pe de altă parte, astfel de calificări au un caracter jignitor, injurios.

De asemenea, instanţa de fond porneşte în mod greşit în analiza sa de la faptul că emisiunea a avut ca subiect "diferite teme de interes general", considerând că aprecierile care au dat conţinut faptei contravenţiei reţinute de Consiliu la stabilirea sancţiunii "nu au fost fundamentate pe fapte şi date concrete", "nefiind formulate imputaţii factuale precise", ci "opinii exprimate la un nivel general", iar "faţă de cadrul discuţiei, în care au fost prezentate opiniile unui invitat pe teme de interes public şi în termeni generali, nu poate fi reţinută încălcarea acestor obligaţii de către moderator".

Or, faţă de acest aspect, se învederează că niciunde în cadrul legislaţiei primare ori secundare nu s-a prevăzut că, în ce priveşte dezbaterea temelor de interes general, acestea ar fi exceptate de la respectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (3) şi 66 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

În aceeaşi ordine de idei, se precizează că Legea audiovizualului defineşte la art. 1 furnizorul de servicii media ca fiind persoana fizică sau juridică având responsabilitate editorială pentru alegerea conţinutului audiovizual al serviciului media audiovizual şi care stabileşte modul de organizare a acestuia.

Având această calitate, ea răspunde pentru conţinutul programelor difuzate (indiferent că acestea sunt ştiri, dezbateri, divertisment, filme sau publicitate), în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, conform cărora răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condiţiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale.

Articolul de lege invocat stabileşte o răspundere exclusivă în sarcina radiodifuzorului în privinţa conţinutului emisiunilor difuzate, fără să distingă după cum acestea sunt înregistrate sau se transmit în timp real, concomitent cu desfăşurarea lor, ori dacă au un singur invitat sau mai mulţi, dacă se dezbat subiecte de interes general sau care se adresează unui palier restrâns de telespectatori.

Raportat la aceste aspecte, concluzia instanţei conform căreia "faţă de cadrul discuţiei, în care au fost prezentate opiniile unui invitat pe teme de interes public şi în termeni generali, nu poate fi reţinută încălcarea acestor obligaţii de către moderator" apare ca nelegală.

Dincolo de aceste aspecte, recurentul arată că în sentinţa recurată nu este precizat de către instanţa de fond modul sau criteriile de individualizare a cuantumului de 30.000 de RON pe care a înţeles să îl reducă din amendă atunci când a anulat parţial Decizia contestată prin anularea încălcărilor dispoziţiilor art. 40 alin. (3) şi 66 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.

Procedând la reindividualizarea, sancţiunii contravenţionale, instanţa se substituie Consiliului şi apreciază, având în vedere aceleaşi dispoziţii legale avute în vedere de acesta la emiterea actului contestat, respectiv dispoziţiile art. 91 şi 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, că o amendă de 40.000 RON ar fi una temeinică şi legală, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Reindividualizarea sancţiunii la un cuantum mai redus nu corespunde unei corecte aplicări a normelor de drept material din domeniul audiovizualului.

Astfel, în condiţiile în care instanţa de fond a anulat încălcarea a trei norme de reglementare, apreciind că amenda "nu este proporţională cu scopul legitim urmărit ori că "sancţionarea contravenţională (...) depăşeşte ceea ce este necesar, într-o societate democratică (...)", aceasta nu a avut în vedere limita minimă a sancţiunii aplicabile stabilită la art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului, respectiv 5.000 RON, ci a stabilit în mod arbitrar că amenda se va reduce cu 30.000 de RON.

De asemenea, nu se înţelege care a fost raţionamentul judecătorului fondului la stabilirea amenzii în cuantum redus de 40.000 de RON în condiţiile în care, aşa cum reţine aceasta în motivarea soluţiei, a ţinut cont de faptul că intimata-reclamantă mai fusese sancţionată anterior cu două somaţii şi trei amenzi pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale.

Or, în cadrul apărărilor depuse la dosarul cauzei în data de 03.07.2014, cu privire la cererea completatoare/modificatoare a acţiunii formulate de intimata-reclamantă, la pagina 3, ultimul paragraf recurentul pârât arătase că""În ce priveşte aprecierea reclamantei referitoare la "existenţa unei vădite disproporţii între toate faptele sancţionate pe parcursul unui an calendaristic - 50.000 RON şi prezenta sancţiune de 70.000 RON" - reclamanta se află în eroare, întrucât reglementarea legală stabileşte "o perioadă de cel mult un an", iar în actul contestat dar şi în întâmpinare s-a arătat că numărul de sancţiuni aplicate anterior reclamantei în respectiva perioadă este mult mai mare, iar prin aplicarea sancţiunii contestate Consiliul nu şi-a depăşit dreptul de apreciate în condiţiile în care limita maximă a amenzii prevăzută de dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului pentru încălcarea din nou a dispoziţiilor deciziilor de reglementare emise de Consiliu este de 100.000 de RON.

Astfel, pentru încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizualului, pe o perioadă "de cel mult un an" anterior aplicării deciziei contestate reclamanta a fost sancţionată astfel:

- prin Deciziile nr. 115/07.03.2013, nr. 182/25.04.2013, nr. 225/16.05.2013, nr. 239/23.05.2013, nr. 336/27.06.2013, nr. 342/27.06.2013, nr. 375/04.07.2013, nr. 379/04.09.2013, nr. 669/10.12.2013 cu somaţii publice;

- prin Decizia nr. 131/26.03.2013 cu amendă în cuantum de 10.000 RON, prin Decizia nr. 152/09.04.2013 cu amendă în cuantum de 5.000 RON, prin Decizia nr. 162/16.04.2013 cu amendă în cuantum de 10.000 RON, prin Decizia nr. 320/20.06.2013 cu amendă în cuantum de 30.000 RON, prin Decizia nr. 544/10.12.2013 cu amendă în cuantum de 10.000 RON, prin Decizia nr. 33/13.01.2014 cu amendă în cuantum de 10.000 RON". Doar amenzile au fost contestate în instanţă de către intimata-reclamantă, acestea făcând obiectul dosarelor nr. x/2013, nr. x/2013, nr. x/2013, nr. x/2013, nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti sau Înalta Curte, după caz, respingând fără excepţie acţiunile sau recursurile formulate de intimată.

Faţă de o astfel de circumstanţă, se constată că repetarea abaterii săvârşite reprezintă un criteriu avut în vedere la aplicarea unei amenzi într-un cuantum mai mare, (dovadă că sancţiunile aplicate anterior nu şi-au produs efectul scontat, de prevenţie), şi contribuie la aprecierea gravităţii şi efectelor faptei, însă nu există un temei legal în baza căruia aplicarea acestui criteriu poate acţiona şi invers, în sensul diminuării unei amenzi, chiar cu dublul minimului prevăzut pentru săvârşirea unei contravenţii, aşa cum este speţa de faţă.

Aşadar, numărul mare de sancţiuni anterioare aplicate unui radiodifuzor nu poate constitui un criteriu favorabil, de natură să atragă o reducere de 30.000 de RON a amenzii, în condiţiile în care limita minimă a sancţiunii prevăzute de lege este de 5.000 de RON.

Astfel, dat fiind faptul că intimata-reclamantă mai fusese sancţionată anterior pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale, în mod greşit, pe considerentele că amenda "nu este proporţională cu scopul legitim urmărit' ori că "sancţionarea contravenţională (...) depăşeşte ceea ce este necesar, într-o societate democratică (...)", instanţa de fond a anulat încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (3) şi 66 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi a redus amenda aplicată prin actul contestat cu 30.000 de RON.

Pentru motivele şi argumentele arătate anterior, recurentul a solicitat admiterea recursului formulat, iar în urma rejudecării cauzei, să respingă acţiunea intimatei-reclamante şi să menţină sancţiunea cu amenda de 70.000 RON aplicată prin actul contestat, Decizia CNA nr. 118/2014, ca fiind temeinică şi legală.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din noul C. proc. civ.

4. Apărările formulate

Prin întâmpinările depuse, fiecare dintre părţi a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea potrivnică

II. Procedura de soluţionare a recursurilor

1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01.03.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 08.05.2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

2. Cu privire la fondul recursurilor.

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 118/06.02.2014 emise de acesta şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 70.000 RON. În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment sau reducererea cuantumului sancţiunii proporţional cu gradul de pericol social, la minimul acesteia de 5.000 RON.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea reclamantei, fiind anulată parţial Decizia nr. 118/06.02.2014, în ceea ce priveşte sancţionarea reclamantei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (3) (emisiunea din 12.12.2013), respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (3) şi 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 (emisiunea din 25.12.2013), iar amenda aplicată a fost redusă la 40.000 RON. În rest, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 118 din 06.02.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost sancţionată cu amenda de 70.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (3), art. 43 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual în cadrul emisiunii "B." din datele de 12 şi 25 decembrie 2013, respectiv în cadrul emisiunii "D." din datele de 13 şi 20 octombrie 2013.

1. Emisiunea "B." realizată de I. în data de 12.12.2013, ora 21:30.

Invitaţii în emisiune au fost: J.- jurnalist A., K.- preşedinte L., M.- jurnalist, N.- preşedinte Noua Republică.

Subiectul emisiunii cu titlul "O." a fost adoptarea în Camera Deputaţilor a noilor modificări ale C. pen., în timp ce prim- ministrul era plecat din ţară.

S-a reţinut prin decizia contestată că atât moderatorul, cât şi invitaţii prezenţi în studio, au dezbătut această temă cu încălcarea principiului imparţialităţii şi echilibrului, ceea ce nu a permis libera formare a opiniilor, fiind încălcate dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011:

"În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".

Sub acest aspect, Consiliul a constatat că singura opinie exprimată de invitaţi şi susţinută de moderator a fost aceea că adoptarea de către Camera Deputaţilor a modificărilor la C. pen. constituie "o lovitură ... aplicată statului de drept din România", făcută cu încălcarea prevederilor Constituţiei. Respectarea principiului imparţialităţii în cadrul serviciilor de programe presupune ca radiodifuzorii să informeze telespectatorii fără a se aduce atingere dreptului la informare al telespectatorilor, în cadrul unei pluralităţi de opinii, pluralitate care, în această ediţie a emisiunii, nu a fost asigurată.

Pe de altă parte, Consiliul a constatat că discuţiile s-au purtat în termeni defăimători, injurioşi şi vulgari, atitudine ce contravine prevederilor art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului:

"Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".

CNA a reţinut că libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului, însă nu este absolut, apreciind că emisiunea "B." din data de 12.12.2013 a fost difuzată cu încălcarea prevederilor din legislaţia audiovizuală care reglementează obligaţia radiodifuzorilor de a respecta principiul imparţialităţii şi echilibrului, precum şi obligaţia moderatorilor de a manifesta o atitudine echilibrată, decentă, inclusiv prin folosirea unui limbaj civilizat în timpul dezbaterilor din studio, astfel încât emisiunea să se desfăşoare cu respectarea cadrului legal.

Instanţa de fond a constatat că discuţiile din cadrul emisiunii "B." din 12.12.2013, ora 21:30, se referă la faptul votării în Parlament, la 10 decembrie 2013, a proiectelor de lege privind modificarea C. pen.

Astfel cum rezultă din consultarea ştirilor publicate în acea perioadă, acest subiect a generat critici virulente din partea jurnaliştilor, a unor instituţii ale statului, a unor politicieni, din partea reprezentanţilor societăţii civile. Aceste critici făceau referire la crearea unei "superimunităţi" a senatorilor şi deputaţilor prin modificările legislative votate.

Prin Decizia nr. 2/2014, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile vizate prin modificările legislative respective se constituie în "veritabile cauze de impunitate a Preşedintelui României, a deputaţilor şi senatorilor, în ceea ce priveşte anumite infracţiuni" din C. pen.

Curtea de apel a apreciat că aspectele reţinute în considerentele deciziei Curţii Constituţionale prezintă relevanţă pentru determinarea împrejurărilor în care fapta a fost comisă, necesare pentru justa evaluare a speţei.

Autoritatea pârâtă a reţinut prin decizie faptul că în cadrul discuţiilor au fost folosiţi termeni defăimători, injurioşi şi vulgari, ceea ce contravine prevederilor art. 40 alin. (3).

În ce priveşte interpretarea dispoziţiilor legale, Curtea reţine că în noţiunea de "limbaj injurios" se includ mijloace de exprimare (comunicare verbală, gesturi, atitudine) care denotă o atitudine ofensatoare, prin care se aduce o jignire gravă unei alte persoane. Şi folosirea unor cuvinte sau expresii triviale raportate la activitatea unei alte persoane poate conduce la un astfel de rezultat, ca de exemplu, în speţă, afirmaţia "scuipă pe popor şi fac pipi de sus de tot", referitoare la activitatea parlamentarilor.

Însă această afirmaţie, precum şi cele referitoare la faptul că prim- ministrul este sluga unei alte persoane, că acesta nu va avea, în optica jurnalistului, "cohones" să ia o anumită decizie, că un politician "abia a învăţat să semneze", respectiv întrebarea retorică "Păi ce facem, ajungem să trăim într-o ţară în care nişte demenţi dau foc la ţară şi trebuie să vină pompierul de serviciu de la Ambasada Statelor Unite" nu sunt, în aprecierea instanţei de fond, de o gravitate care să justifice aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, având în vedere următoarele aspecte:

Prima afirmaţie, referitoare la desconsiderarea poporului de către parlamentari, a fost făcută în cadrul emisiunii de către un politician. Aceasta a avut un caracter singular. Este adevărat că moderatorul nu a sancţionat-o în momentul în care a fost făcută, dar nu se poate reţine concluzia că acesta a permis astfel de exprimări, discuţia continuând în termeni decenţi.

Celelalte afirmaţii, opinii, exprimate de moderator şi invitaţi cuprind exagerări care nu se pot înscrie în sfera ilicitului contravenţional, în condiţiile în care acestea nu au depăşit limitele unei exagerări permise în cadrul exercitării dreptului la libertate jurnalistică. Trebuie avut în vedere faptul că dezbaterea privea subiecte de interes general deosebit de importante, respectivul eveniment dând naştere la critici numeroase, reflectate în comunicate ale autorităţilor, sesizări de neconstituţionalitate, puncte de vedere prezentate în presă.

Având în vedere aceste elemente, prima instanţă a apreciat că sancţionarea cu amendă contravenţională a radiodifuzorului pentru faptul că moderatorul a folosit sau a permis invitaţilor să folosească un limbaj injurios nu este proporţională cu scopul legitim urmărit prin reglementarea restricţiilor libertăţii de exprimare.

Conform art. 10 alin. (1) teza I din C.E.D.O., "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere".

Conform alin. (2), "Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti."

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat principiul că "articolul 10 nu protejează doar substanţa ideilor şi a informaţiilor exprimate, ci şi forma în care acestea sunt exprimate".

Curtea EDO a considerat în cauza Oberschlick c. Austriei, 1997, că afirmaţia ziaristului reprezenta un răspuns la un discurs provocator al unui politician şi, deşi excesivă, este totuşi protejată de Convenţie. Curtea a acordat o importantă deosebită faptului că intenţia ziaristului nu fusese de a afecta "în mod gratuit" reputaţia liderului partidului politic, iar afirmaţia sa era proporţională cu "indignarea intenţionat cauzată de domnul H.".

Aceeaşi instanţă a reţinut în cauza Prager şi Oberschlick c. Austriei (1995) că "libertatea presei acoperă de asemenea recurgerea la o anumită doză de exagerare sau chiar de provocare".

Curtea de apel a constatat că cea de-a doua faptă este corect reţinută.

Conform art. 66 alin. (1) lit. a), în) programele de "ştiri şi dezbateri" informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte principiile "asigurării imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".

În speţă, moderatorul şi cei trei invitaţi au susţinut, în esenţă, acelaşi punct de vedere, fără ca punctul de vedere aflat în opoziţie să fie prezentat.

Este adevărat că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie, dar nu despre o astfel de constrângere este vorba în speţă.

Reclamanta nu a arătat care a fost în concret modalitatea în care au fost respectate principiile menţionate de art. 66 alin. (1) lit. a) şi nu) a făcut dovada faptului că a asigurat respectarea acestor principii prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele au fost în dezbatere publică.

2. Prin Decizia nr. 118 din 06.02.2014, s-a reţinut că ediţia din 25 decembrie 2013 a emisiunii "B." realizată de I. s-a desfăşurat cu încălcarea prevederilor art. 40 alin. (3) şi art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.

În această ediţie, invitat al emisiunii a fost actorul P..

Analizând înregistrarea emisiunii depusă la dosar, se constată că dezbaterea respectivă a avut ca subiect diferite teme de interes general.

Printre acestea s-au numărat: exploatarea resurselor naturale, situaţia agriculturii, a locuitorilor din mediul rural, cu referire la măsurile luate de-a lungul timpului pe plan politic, administrativ. S-a menţionat incapacitatea Primarului localităţii Pungeşti (unde avuseseră loc proteste împotriva efectuării lucrărilor de construcţie a sondelor de explorare a gazelor de şist) de a atrage fonduri europene, invitatul a menţionat, fără a da amănunte, o situaţie de încălcare a legii privind cumpărarea şi revânzarea unei cantităţi de grâu, a făcut vorbire de criminalitatea economică şi de cea autohtonă "maximă", după care a arătat:

"Eu am spus că România nu este un stat, este un stat mafiot condus de nişte securişti nenorociţi şi îmi asum această afirmaţie".

Termenii "securişti nenorociţi" fac trimitere la persoanele responsabile cu instaurarea şi menţinerea unui regim de teroare.

Moderatorul a făcut referire la declaraţia unui amic în sensul că "suntem conduşi de un grup infracţional dezorganizat, nu organizat-":

"Asta e şi mai grav", a arătat moderatorul, "adică ăştia nu au ordine în ceea ce fac în momentul de faţă", idee continuată de invitat. Acesta din urmă s-a referit la "majoritatea care sabotează", la mafie şi la "piraţii" care fură "la nivel de sistem".

Curtea de apel a constatat că aprecierile sus menţionate nu au fost fundamentate pe fapte şi date concrete, nefiind formulate imputaţii factuale precise.

În jurisprudenţa CEDO, s-a reţinut că în evaluarea proportionalitatii unei ingerinte in exercitarea libertatii de exprimare trebuie sa se distinga cu grija intre "fapte" şi "judecati de valoare". Daca materialitatea primelor poate fi dovedita, ultimele nu se preteaza la o demonstratie a exactitatii lor (De Haes et Gijsels c. Belgiei). Pentru judecatile de valoare, obligatia de a le dovedi este deci imposibil de indeplinit şi aduce atingere libertatii de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Frantei).

Atunci cand o declaratie echivaleaza cu o judecata de valoare, proportionalitatea ingerintei depinde de existenta sau inexistenta unei baze factuale pentru declaratia incriminata deoarece chiar şi o judecata de valoare se poate dovedi excesiva atunci cand este total lipsita de orice baza factuala (Brasilier c. Frantei, Paturel c. Frantei).

În jurisprudenţa CEDO s-a decis adeseori că limitele criticii admisibile în cadrul exerciţiului libertăţii de expresie sunt mai largi când ele poartă asupra unor acţiuni ale Guvernului. Curtea europeană a apreciat că politicienii se expun în mod inevitabil şi conştient, unui control atent al faptelor şi gesturilor lor, din partea ziaristilor, a organizatiilor neguvernamentale, ca şi a masei de cetateni, şi trebuie sa arate o mai mare toleranta in aceasta privinta. El are, desigur, dreptul la protejarea reputatiei sale, chiar in afara cadrului vietii sale private, dar imperativele acestei protectii trebuie sa fie puse in balanta cu interesele liberei discutari a chestiunilor politice, exceptiile la libertatea de exprimare impunand o interpretare restrictiva (Oberschlick c. Austriei).

Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că sancţionarea contravenţională a reclamantei pentru motivul că moderatorul a permis invitatului "să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă", în condiţiile în care acesta a emis judecăţi de valoare la adresa clasei politice- "stat mafiot condus de nişte securişti nenorociţi", "majoritatea care sabotează", "mafie", "piraţi" care fură "la nivel de sistem", "sunt ca microbii, se aşează singuri", "ne învaţă copiii, îi derbedeiază, îi alienează, le-au rupt reperele", "este o majoritate zăpăcită, distrusă, schilodită", fără să fi pretins că oferă informaţii, date obiective, verificate, ci opinia sa asupra acestor probleme, exprimată la un nivel general, depăşeşte ceea ce este necesar, "într-o societate democratică, pentru (…) protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora (…)" (art. 10 alin. (2) din C.E.D.O.).

Împrejurarea că moderatorul a făcut referire la declaraţia unui amic în sensul că "suntem conduşi de un grup infracţional dezorganizat, nu organizat-", arătând că "asta e şi mai grav", "adică ăştia nu au ordine în ceea ce fac în momentul de faţă", nu poate fundamenta necesitatea ingerinţei, în aprecierea instanţei, având în vedere elementele mai sus reţinute, cu privire la doza de exagerare care poate fi tolerată în asigurarea echilibrului între libertatea de exprimare şi necesitatea protejării reputaţiei şi drepturilor altor persoane.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a- informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte principiile "asigurării imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică", Curtea de apel a apreciat că, faţă de cadrul discuţiei, în care au fost prezentate opiniile unui invitat pe teme de interes public şi în termeni generali, nu poate fi reţinută încălcarea acestor obligaţii de către moderator.

3. Prin Decizia nr. 118 din 06.02.2014, s-a reţinut că ediţiile din 13 şi 20 octombrie 2013 a emisiunii "D." s-au desfăşurat cu încălcarea prevederilor art. 43 alin. (1) din Codul audiovizualului:

"Radiodifuzorii trebuie să evite să aducă atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile unor cauze aflate pe rol în justiţie sau în curs de cercetare, prin comentariile şi luările de poziţie proprii sau ale invitaţilor, inclusiv ale avocaţilor părţilor."

În Decizia contestată s-a reţinut faptul că membrii Consiliului au analizat ediţiile din 13 şi 20 octombrie 2013 ale emisiunii "D." difuzate de postul de televiziune A. .

Reclamaţia înregistrată la CNA sub nr. x/2013 a privit emisiunea D. din 26-27 octombrie 2013, însă, astfel cum s-a consemnat în Raportul de monitorizare la capitolul "Concluzii", în data de 26.10.2013 nu a fost difuzată emisiunea "D.", iar subiectele dezbătute în emisiunea din 27.10.2013 au fost altele decât cele care au făcut obiectul reclamaţiei formulate de Q. şi I..

Ca urmare, au fost monitorizate emisiunile din intervalul 01-31.10.2013, constatându-se că subiectul avut în vedere de respectiva reclamaţie a fost tema emisiunilor "D." din datele de 13 şi 20.10.2013.

Faptul că în cadrul ordinii de zi a şedinţei au fost consemnate datele de difuzare a emisiunilor 26 şi 27 octombrie 2013, pe baza reclamaţiei, nu poate sta la baza anulării deciziei, în condiţiile în care rezultă din actul administrativ contestat şi actele care au stat la baza acestuia că au făcut obiectul analizei Consiliului conţinutul emisiunilor din 13 şi 20 octombrie 2013.

Consiliul a constatat că modalitatea în care a fost reflectat subiectul referitor la procesul în care d-nul R. a fost acuzat de uciderea soţiei sale, G., a fost de natură să aducă atingere intereselor legitime ale F., parte implicată în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.

Ediţia din 13.10.2013, a emisiunii a purtat titlul:

"Detalii uluitoare din ancheta dispariţiei G., R. a scris ziarului "D." de după gratii", a fost moderată de dl. S. şi i-a avut ca invitaţi pe domnii T.-jurnalist "D." şi U.-jurnalist "V.".

Ediţia din 20 octombrie 2013 a emisiunii s-a desfăşurat sub titlul: "Noi dezvăluiri din ancheta dispariţiei G.; Probe zdrobitoare în sprijinul lui R.; Fotografii incendiare cu G. şi amantul ei, mâine în ziarul "D.".

Membrii Consiliului au constatat că în aceste ediţii ale emisiunii "D." au fost făcute ample comentarii cu privire la probele administrate în cauză, comentarii care convergeau spre aceeaşi opinie, potrivit căreia probele ar fi neconcludente şi nu dovedesc acuzaţia de omor.

Având în vedere că dosarul se află încă pe rolul instanţei de judecată, iar cazul în sine a suscitat interes în rândul opiniei publice, fiind extrem de mediatizat, Consiliul a considerat că radiodifuzorul avea obligaţia să prezinte în mod echidistant punctele de vedere ale tuturor părţile implicate în cauză, astfel încât dreptul la un proces echitabil să nu fie afectat. Or, aşa cum rezultă din raportul de monitorizare, jurnaliştii au dezbătut la televizor aspecte referitoare la deciziile dispuse în cauză de procurori şi magistraţi, comentariile vizând presupuse greşeli în instrumentarea cauzei şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

În acest context, modul în care a fost abordat subiectul a fost de natură să prejudicieze interesele legitime ale F., parte vătămată în procesul în care R. este acuzat că şi-ar fi ucis soţia, G..

Prima instanţă a constatat că nu sunt fondate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă.

Aspectele reţinute prin decizie nu au avut în vedere analiza vinovăţiei persoanei în respectivul caz penal, ci îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de a evita să aducă atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile unor cauze aflate pe rol în justiţie, prin comentariile şi luările de poziţie proprii sau ale invitaţilor.

Astfel, menţiunea din decizie cu privire la opinia dedusă din comentariile făcute în respectivele ediţii ale emisiunii "D." nu s-a realizat în scopul de a sublinia concluzia greşită a comentatorilor. Concluzia reclamantei că membrii consiliului au apreciat că probele au fost concludente şi dovedesc acuzaţia de omor nu se deduce din decizia contestată.

Consiliul a reţinut în mod corect că în condiţiile în care dosarul se află încă pe rolul instanţei de judecată, iar cazul respectiv era extrem de mediatizat, radiodifuzorul avea obligaţia să prezinte în mod echidistant punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate în cauză, astfel încât dreptul la un proces echitabil să nu fie afectat.

Împrejurarea că nicio persoană din F. sau avocatul acesteia nu a dorit să intervină în emisiune pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra aspectelor puse în dezbatere nu constituie un argument care să fundamenteze admiterea acţiunii.

De asemenea, prima instanţă a apreciat că primul motiv invocat prin cererea completatoare nu este fondat.

Conform art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, "Exprimarea fiecărui vot deschis este însoţită de motivarea acestuia". Legiuitorul nu a reglementat sancţiunea nulităţii exprese pentru nemotivarea verbală a votului în momentul exprimării acestuia, iar curtea de apel a constatat că nu pot fi reţinute împrejurări care să conducă la reţinerea unei vătămări grave a drepturilor reclamantei prin această lipsă, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, în condiţiile în care din decizie rezultă motivele care au fost avute în vedere la adoptarea ei.

Conform art. 91 din Legea nr. 504/2002, "(1) Constituie contravenţie nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispoziţiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 261alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) şi (5), art. 391şi art. 48, precum şi ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somaţie conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate.(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională de la 5.000 RON la 100.000 RON."

Conform dispoziţiilor art. 90 alin. (4), "individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an".

În Decizia contestată s-a reţinut că reclamanta a fost sancţionată anterior cu două somaţii publice de intrare în legalitate şi trei amenzi, în sumă totală de 50.000 RON, pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale.

Având în vedere gravitatea faptelor, evaluată în funcţie de elementele de fapt reţinute mai sus, pe baza raportului de monitorizare, şi a împrejurărilor concrete ale cazurilor respective:

- dezbaterile din emisiunea din 12.12.2013 fără prezentarea punctului de vedere aflat în opoziţie, în vederea asigurării imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor,

- prezentarea şi interpretarea anumitor elemente probatorii vizând un dosar penal aflat pe rolul instanţei, cu menţiunea că în cazul în care inculpatul va fi condamnat definitiv şi irevocabil la Curtea Supremă, acesta "va câştiga din mers la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că i s-au încălcat foarte multe drepturi, iar această anchetă este o ruşine, cel puţin până acum", comentariile asupra unor probe administrate în cauza penală în cadrul emisiunii cu titlul "Probe zdrobitoare în sprijinul lui R.; Fotografii incendiare cu G. şi amantul ei, mâine în ziarul "D.", Curtea de apel a dispus reducerea amenzii aplicate la suma de 40.000 RON.

Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este legală şi îşi însuşeşte considerentele acesteia, niciuna dintre criticile formulate de recurenţi nefiind întemeiată.

a) Recursul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA)

Nu pot fi reţinute criticile recurentului CNA potrivit cărora instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii atunci când a apreciat că nu se impune amendarea contravenţională a radiodifuzorului pentru folosirea unui limbaj injurios în cadrul emisiunii "B." din data de 12.12.2013.

Înalta Curte are în vedere că instanţa de fond şi-a fundamentat această apreciere pe dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg care a statuat în sensul că acest articol nu protejează doar substanţa ideilor şi a informaţiilor exprimate, ci şi forma în care acestea sunt exprimate" chiar şi afirmaţiile excesive, ce au caracter exagerat şi provocator sunt protejate de Convenţia EDO, cu atât mai mult cu cât nu a existat o intenţie de afectare gratuită a reputaţiei unor persoane.

Cât priveşte emisiunea "B." din data de 25.12.2013. Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut că aprecierile sus menţionate nu au fost fundamentate pe fapte şi date concrete, nefiind formulate imputaţii factuale precise şi că sancţionarea contravenţională a reclamantei pentru motivul că moderatorul a permis invitatului "să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă", în condiţiile în care acesta a emis judecăţi de valoare la adresa clasei politice- fără să fi pretins că oferă informaţii, date obiective, verificate, ci opinia sa asupra acestor probleme, exprimată (chiar dacă într-un limbaj excesiv) la un nivel general, depăşeşte ceea ce este necesar, "într-o societate democratică, pentru (…) protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora (…)" (art. 10 alin. (2) din C.E.D.O.). Instanţa de fond a reiterat teza conform căreia în asigurarea echilibrului între libertatea de exprimare şi necesitatea protejării reputaţiei şi drepturilor altor persoane poate fi tolerată o doză de exagerare.

Înalta Curte constată că recurentul CNA nu a criticat în mod explicit argumentele instanţei de fond bazate pe aplicarea în speţă a unei jurisprudenţe relevante a CEDO, fiind evident că, în raport cu o asemenea argumentaţie, nu se poate reţine că ar fi fost încălcate dispoziţii ale legislaţiei naţionale atâta timp cât nu este criticat modul de interpretare a prevederilor art. 10 din Convenţia EDO.

Contrar susţinerilor recurentului CNA, nu orice exces de limbaj din cadrul unui program difuzat de un post radio sau de televiziune intră sub incidenţa prevederilor art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului (forma în vigoare la data emiterii hotărârii atacate), întrucât o interpretare extensivă a acestui text legal este de natură a aduce atingere dreptului fundamental la liberă exprimare. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în opinia Înaltei Curţi, sintagma "limbaj injurios" cuprinsă în textul legal menţionat trebuie interpretată în raport cu situarea acestui text în titlul III al Codului audiovizualului referitor la protecţia demnitaţii umane şi a dreptului la propria imagine, ceea ce înseamnă că existenţa unui limbaj injurios se apreciază prin raportare la atingerea adusă acestor valori. Este deci evident că nu se poate susţine că subiectul abordat (în speţă, unul de interes public), exprimarea în termeni generali şi contextul nu au relevanţă atunci când se apreciază caracterul injurios al limbajului.

Nu este întemeiată nici critica recurentului CNA prin care se susţine că instanţa de fond nu a precizat criteriile de reindivindualizare a sancţiunii contravenţionale aplicate şi că această reindividualizare nu corespunde unei corecte aplicări a normelor de drept material, dat fiind că în finalul considerentelor sentinţei atacate (pagina 17), judecătorul fondului a arătat în mod expres modalitatea de reindividualizare a sancţiunii, fiind indicate faptele contravenţionale reţinute, criteriile de individualizare şi dispoziţiile legale incidente.

De asemenea, Înalta Curte constată că amenda de 40.000 RON a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale, aceasta încadrându-se în limitele prevăzute de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 (de la 5.000 RON la 100.000 RON). În mod evident, individualizarea amenzii contravenţionale între aceste limite este un aspect care, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ., se sustrage controlului instanţei de recurs, întrucât priveşte dreptul de apreciere al judecătorului şi nu conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

b) Recursul S.C. A. SRL

Înalta Curte nu poate primi critica acestei recurente prin care se susţine că din prevederile art. 66 din Codul audiovizualului rezultă că punctele de vedere aflate în opoziţie asupra unei probleme de interes public, nu trebuie prezentate obligatoriu în aceeaşi emisiune. Înalta Curte are în vedere că acest motiv a fost invocat direct în recurs şi că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 478 alin. (3) şi 494 noul C. proc. civ. rezultă că în recurs nu poate fi schimbată cauza cererii de chemare în judecată. Oricum, din actele dosarului nu rezultă că în cadrul altor emisiuni difuzate în perioada respectivă, ar fi fost prezentat un punct de vedere diferit.

Nu este întemeiată nici critica prin care se susţine că instanţa de fond ar fi aplicat în mod greşit prevederile art. 43 alin. (1) din Codul audiovizualului în privinţa ediţiilor emisiunii D. difuzate în datele de 13 şi 20 octombrie 2013, în condiţiile în care, contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de judecată sesizată cu speţa dezbătută în emisiune a fost criticată implicit pentru soluţia pronunţată (a se vedea, spre exemplu, afirmaţiile prin care ancheta este calificată drept "o ruşine" şi cele prin care se susţine victoria neîndoielnică a inculpatului la Curtea EDO a în cazul unei condamnări definitive, afirmaţii ce sunt de natură a sugera implicit şi modul "corect" de judecare a cauzei).

În opinia Înaltei Curţi, nu poate fi reţinută o încălcare a dispoziţiilor art. 10 din Convenţia EDO, în condiţiile în care paragraful 2 al acestui articol permite aplicarea unor sancţiuni pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare, în vederea garantării autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti, iar recurenta nu a fost sancţionată pentru comunicarea unor informaţii şi a unui punct de vedere cu privire la un proces în curs, ci pentru neîndeplinirea obligaţiei de prezentare în mod echidistant a punctelor de vedere ale tuturor părţilor implicate în cauză, punct de vedere care, în mod evident, putea fi prezentat, prin intermediul moderatorului sau al unui invitat, fără participarea la emisiune a unui reprezentant al părţii vătămate.

Nu poate fi reţinută critica recurentei referitoare la neluarea în considerare de către instanţa de fond a criteriilor de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului. Înalta Curte are în vedere că în această situaţie nu se pune problema omisiunii aplicării legii speciale, dat fiind că instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, act normativ cu forţă juridică superioară Codului audiovizualulului, act normativ aprobat prin Decizia CNA nr. 220/2011. Totodată, Înalta Curte reiterează că modul de individualizare a amenzii contravenţionale este un aspect care priveşte dreptul de apreciere al judecătorului şi nu conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 432 din 17 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2018.