Union's procedural standing and territorial jurisdiction for public employee wage claims under administrative dispute rules

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată la data de 14.12.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantele A. şi B., prin Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Lucrătorilor Contractuali din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, au solicitat obligarea pârâtei Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - UT 360 la calculul şi plata despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze prin aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 şi drepturile efectiv plătite de pârâtă, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi emiterea de ordine de încadrare salarială în sensul solicitat.

Prin sentinţa nr. 1657 din data de 19 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Argeş competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantele A. şi B., prin Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Lucrătorilor Contractuali din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - UT 360.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, dar şi art. 111 C. proc. civ., care instituie, în mod similar, o competenţă teritorială alternativă în privinţa cererilor îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale.

S-a apreciat că în cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special şi sunt aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii priveşte un caz de competenţă teritorială exclusivă, iar în materia contenciosului administrativ competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanţa de la sediul pârâtului.

De asemenea, potrivit dispozitivului deciziei nr. 1/2013 s-a stabilit că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În cauză, cererea nu este formulată de sindicat, ci de sindicat în calitate de reprezentant pentru reclamantele persoane fizice, acestea fiind titularele acţiunii, iar sindicatul acţionează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor de sindicat care nu au domiciliul în Bucureşti.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 612 din data de 8 iunie 2018 Tribunalul Argeş, secţia Civilă (complet specializat de contencios administrativ şi fiscal) a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Funcţionarilor Publici şi lucrătorilor contractuali din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, pentru membrii de sindicat A. şi B. şi pe pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - UT 360, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că în prezenta cauză calitatea de reclamant aparţine organizaţiei sindicale. Dată fiind calitatea de funcţionari publici a membrilor pentru care organizaţia sindicală a formulat cererea de chemare în judecată, competenţa materială se determină conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât dreptul de opţiune între instanţele deopotrivă competente teritorial aparţine numai reclamantului, iar în cauză sindicatul reclamant a optat pentru instanţa competentă material de la sediul său, s-a reţinut că instanţa sesizată de reclamant nu putea invoca, din oficiu, necompetenţa sa teritorială.

Complementar, instanţa a apreciat că Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este obligatorie şi în cazul litigiilor referitoare la funcţionarii publici, în sensul că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanţa competentă teritorial în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Reclamantul Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Lucrătorilor Contractuali din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, în numele şi pentru A. şi B., funcţionari publici membri de sindicat, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de obligare a pârâtei Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - UT 360 la acordarea unor majorări salariale şi despăgubiri aferente.

Cererea a fost formulată în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia organizaţiile sindicale au dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege având calitate procesuală activă.

Acest text de lege recunoaşte în mod expres organizaţiilor sindicale legitimarea procesuală activă, astfel încât, reclamant în prezenta cauză este sindicatul şi nu membrul în numele căruia a formulat acţiunea.

În privinţa competenţei de materiale şi teritoriale de soluţionare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcţionar public, sunt incidente normele speciale de competenţă reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999 - "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe", coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului."

Dat fiind cadrul procesual sus-enunţat, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) se stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat."

De asemenea, este avută în vedere şi soluţia de principiu adoptată la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din data de 22 mai 2017, potrivit căreia "în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opţiune al reclamantului."

Cum în cauză Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Lucrătorilor Contractuali din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat este reclamant, având calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din legea contenciosului administrativ, acesta a optat pentru instanţa de la sediul său, situat în Municipiul Bucureşti .

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Lucrătorilor Contractuali din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, pentru membrii săi A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - UT 360, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2018.