Severance and jurisdiction declination upheld; claimant's challenge dismissed as inadmissible.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19.08.2014, sub nr. x/20104, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Ministerul Educaţiei Naţionale şi B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 291 din 21.05.2014 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării comunicată reclamantului la 11.08.2014 şi să se constate că există discriminare în condiţiile art. 2 alin. (1), 3 şi 7 şi art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 republicată.

- anularea concursului pentru ocuparea postului de lector universitar, poziţia 22, în cadrul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai: Drept procesual civil, Dreptul european al proprietăţii intelectuale (în limba maghiară), Aspecte actuale de procedură civilă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3501/17.12.2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a disjuns primul capăt de cerere ce vizează anularea Hotărârii nr. 291/21.05.2014 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la data de 04.02.2015, cu citarea părţilor, a admis excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel în soluţionarea celui de-al doilea capăt de cerere ce vizează anularea concursului pentru ocuparea postului de lector universitar şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Bihor.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 466 alin. (4) cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat casarea încheierii de şedinţă din data de 17.12.2014 sub aspectul soluţiei de disjungere dispusă în cauză şi reunirea celor două cauze (dosar x/2014 şi dosar x/2014) în rejudecare în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Criticile recurentului-reclamant au vizat, în esenţă, încălcarea formelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în sensul că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus disjungerea celor două capete de cerere, în condiţiile în care între acestea exista o strânsă legătură, fapt confirmat şi de soluţia de suspendare a capătului doi de cerere dispusă de Tribunalul Bihor până la soluţionarea cererii de anulare a hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În opinia recurentului-reclamant, capătul de cerere vizând anularea concursului era accesoriu cererii de anulare a hotărârii CNCD, dar şi în situaţia în care s-ar aprecia că nu ar fi vorba de o cerere accesorie în condiţiile art. 123 C. proc. civ. instanţa de fond ar fi trebuit să ţină seama de dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Au fost invocate şi considerentele cu caracter obligatoriu statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul deciziei nr. 2/2017 pronunţată în recursul în interesul legii, în sensul că în interpretarea dispoziţiilor C. proc. civ., dispoziţia de disjungere poate fi în mod clar atacată cu calea de atac ce se exercită împotriva hotărârii finale, iar în condiţiile în care nu există o dispoziţie expresă care să prevadă că soluţia de disjungere poate fi atacată doar odată cu fondul, înseamnă, per a contrario, că recursul este admisibil cu privire la această soluţie a instanţei de fond.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în dosar x/2014, a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14.02.2018, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28.03.2018, completul de filtru a dispus citarea părţilor pentru a se pune în discuţia acestora chestiuni prealabile admisibilităţii în principiu a recursului declarat împotriva sentinţei 3501/17 decembrie 2014.

În şedinţa publică de la 26.04.2018, Înalta Curte, constatând că dosarul în care s-a pronunţat hotărârea recurată se află pe rolul Tribunalului Bihor, a dispus înregistrarea prezentului recurs în dosarul nr. x şi solicitarea dosarului de fond de la Tribunalul Bihor.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea hotărârii recurate în ceea ce priveşte măsura disjungerii celor două capete de cerere ale acţiunii cu care a fost investită Curtea de Apel Bucureşti, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant A. a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 291/21.05.2014 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi anularea concursului pentru ocuparea postului de lector universitar în cadrul Facultăţii de drept din cadrul Universităţii Babes Bolyai, intimată în prezenta cauză.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a apreciat că nu există strânsă legătură între cele două capete de cerere, de natură să facă necesară judecarea împreună a celor două capete de cerere, astfel că, în baza dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ. a dispus disjungerea cererii de anulare a hotărârii CNCD şi formarea unui nou dosar. De asemenea, a reţinut că, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autorităţi publice locale, în categoria cărora se încadrează şi intimata pârâtă Universitatea Babes Bolyai - structură teritorială a învăţământului public naţional - se soluţionează în fond de tribunalele administrativ fiscale, în temeiul art. 132 C. proc. civ., se impune declinarea competenţei de soluţionare acelui de-al doilea capăt de cerere vizând anularea concursului pentru ocuparea postului de lector universitar în favoarea Tribunalului Bihor, instanţa competentă teritorial de la domiciliul recurentului-reclamant.

Investită cu cenzurarea soluţiei de disjungere, urmată de declinarea competenţei, Înalta Curte reţine că, în contextul art. 99 alin. (1) C. proc. civ., disjungerea constituie o măsură de administrare judiciară, ce nu este supusă vreunei căi de atac, ci ţine de aprecierea instanţei în sensul bunei administrări a justiţiei.

C. proc. civ. nu defineşte sfera măsurilor de administrare judiciară, însă este unanim admis că acestea reprezintă acele măsuri de ordin organizatoric menite să asigure părţilor cadrul unei bune desfăşurări a actului de justiţie, astfel încât acesta să poată beneficia, conform legii, de activitatea de judecată ca serviciu public şi de accesul la instanţă atât din punct de vedere procedural, cât şi substanţial.

În speţă, măsura disjungerii a fost urmată de declinarea competenţei în contextul art. 99 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond constatând că cele două capete de cerere principale formulate printr-o singură cerere de chemare în judecată sunt de competenţa unor instanţe diferite, considerente în raport de care disjungerea constituie o măsură de administrare judiciară, exceptată în mod expres de la controlul judiciar, conform art. 465 C. proc. civ.

Totodată, chiar dacă s-ar aprecia că disjungerea nu se încadrează în noţiunea de măsură de administrare judiciară, aceasta constituie oricum o măsură premergătoare soluţionării fondului, caz în care devin incidente art. 496 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel."

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentului, în sensul că, în raport de considerentele deciziei nr. 2/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, recursul declarat împotriva soluţiei de disjungere este admisibil, întrucât, în cuprinsul deciziei nr. 2/2017, completul competent din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să judece recursul în interesul legii, a analizat voinţa legiuitorului de a reglementa o cale de atac împotriva încheierii prin care instanţa nu se dezinvesteşte de soluţionarea cauzei, dar procesul rămâne în nelucrare, statuând că întreruperea cursului judecăţii nu poate rămâne în afara controlului judecătoresc.

Or, în speţă, măsura disjungerii urmată de declinarea competenţei a fost luată în vederea soluţionării litigiului de către instanţa competentă potrivit legii.

În ceea ce priveşte declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei, instanţa de fapt s-a dezinvestit, însă hotărârea, sub acest aspect, nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., soluţia fiind legiferată tocmai în scopul de a asigura celeritatea soluţionării cauzelor.

Faţă de aceste considerente şi raportat la prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva măsurii de disjungere este inadmisibil, respectiva măsură putând fi cenzurată numai odată cu fondul cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x aflat pe rolul Tribunalului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3501 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2018.