Continuing-education credits ruling upheld; ministry protocol requirement struck down as unlawful.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, iniţial, la data de 22.12.2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, în principal, obligarea pârâtului la comunicarea unui răspuns la cererea formulată în luna septembrie 2014 pentru acordarea de credite pentru work-shopul de formare continuă cu tema Asistarea psihologică a militarilor participanţi la misiuni în teatrele de război. în subsidiar, a solicitat, anularea în parte a proceselor-verbale ale comisiilor de specialitate şi a răspunsului nr. xC/19.12.2014 şi acordarea de 8 credite profesionale din partea Comisiei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie şi 8 credite din partea Comisiei de Psihologie pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

Prin sentinţa nr. 4671 din 18 iunie 2015, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a în considerarea rangului autorităţii pârâte.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3362 din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în parte, acţiunea reclamantei, a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamantei de acordare a creditelor pentru work-shopul de formare continuă cu tema "Asistarea psihologică a militarilor participanţi la misiuni în teatrele de război" prin act scris al Comitetului director, în conformitate cu considerentele sentinţei, şi a respins, în rest, acţiunea, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul Comitetul Psihologilor din România, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.

În ceea ce priveşte depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de judecată (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), recurentul susţine că instanţa de fond s-a substituit practic Comitetului Director al Colegiului Psihologilor din România, indicând modalitatea de aducere la îndeplinire a acestei obligaţii prin efectuarea unei analize calitative de conţinut pentru o solicitare de ordin profesional. Cu alte cuvinte, prin sintagma "în conformitate cu considerentele prezentei hotărâri", aflate în dispozitivul sentinţei recurate, instanţa obligă Colegiul Psihologilor din România atât la remiterea unui răspuns la cererea formulată, cât şi la respectarea analizei realizate de către însăşi instanţa de judecată, în considerentele hotărârii judecătoreşti.

Recurentul susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, a dispoziţiilor art. 45 şi 52 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, aprobate prin H.G. nr. 788/2005, a prevederilor art. 20 din Regulamentul de organizare şi funcţionare internă a Colegiului Medicilor din România nr. 1/2003 (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Judecătorul fondului a constatat în mod eronat că "refuzul de acordare a creditelor s-a întemeiat pe aspecte de natură legală (necesitatea existenţei unui act juridic încheiat cu o structură din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, nu pe aspecte ce ţin de specializarea comisiilor.

Însă, furnizorul de formare profesională a psihologilor, A., nu numai că nu poate cunoaşte conţinutul procedurilor de gestionare a asistenţei psihologice în cazul militarilor, dar nici nu poate asigura formarea profesională a unor specialişti în acest domeniu, fără un protocol de colaborare cu instituţiile militare specializate în gestionarea informaţiilor clasificate, fapt confirmat prin răspunsul MApN înregistrat sub nr. x/14.01.2015.

4. Apărările intimatei Asociaţia A.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11.03.2016, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, răspunzând punctual criticilor invocate.

Arată intimata că este o asociaţie civilă profesională independentă, care nu se află în relaţii de subordonare, coordonare sau colaborare cu MApN şi, drept urmare, nu se supune reglementărilor interne ale acestei autorităţi pentru a fi obligată să încheie contracte de colaborare în vederea organizării cursurilor de formare continuă.

5. Procedura derulată în recurs

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul declarat de pârâtul Colegiul Psihologilor din România este admisibil în principiu, fiind comunicat părţilor potrivit încheierii de şedinţă din data de 14.02.2018.

Părţile nu au depus punct de vedere, iar prin încheierea din data de 28.03.2018 a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se ca soluţionarea cauzei să se realizeze în condiţiile art. 493 alin. (79 C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a înregistrat la data de 16.09.2014 cerere pentru acordarea de credite pentru work-shopul de formare profesională cu tema "Asistare psihologică a militarilor participanţi la misiuni în teatrele de război", primind iniţial un număr de 8 credite, conform punctul de vedere al Comisiei de Psihologie Clinică.

Întrucât Comisia de Psihologie pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a condiţionat acordarea creditelor de existenţa unui protocol încheiat de reclamantă cu MApN, Comisia de Psihologie Clinică a revenit asupra deciziei iniţiale adoptând punctul de vedere anterior menţionat.

Reclamanta a formulat contestaţie, iar prin adresa nr. x i s-a adus la cunoştinţă faptul că avizele negative sunt întemeiate, conform dispoziţiilor Ordinelor nr. 105/2014 şi nr. 9/2013.

Instanţa de fond a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamantei, prin act scris al Comitetului Director, în conformitate cu considerentele sentinţei. A respins în rest acţiunea ca inadmisibilă.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru următoarele considerente.

Judecătorul fondului a reţinut în mod judicios că soluţionarea cererii reclamantei se impunea a fi făcută printr-un act oficial care să emane de la Colegiul Director, act care să îmbrace forma scrisă şi să cuprindă motivarea soluţiei, astfel încât petiţionarul să fie în măsură să cunoască temeiurile avute în vedere de autoritatea publică pârâtă.

Pe de altă parte, a reţinut instanţa de fond că atâta timp cât militarul poate să opteze pentru asigurarea asistenţei psihologice în mediul privat este firesc să fie permisă perfecţionarea psihologilor pe această tematică fără ca MApN să poată interveni în programele de perfecţionare a psihologilor din mediul privat,întrucât dispoziţiile legale aplicabile în materie nu limitează opţiunea militarului în ceea ce priveşte nevoia de consilier psihologică.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) Hotărârea Comitetului Director al Colegiului Psihologilor din România nr. 3/2010 "creditarea se realizează de către Comitetul Director pe baza propunerilor comisiilor aplicative sau de către Comisia de formare profesională continuă interdisciplinară".

Este adevărat că au existat puncte de vedere aparţinând unor astfel de comisii de specialitate, însă în cauză nu există, aşa cum cer dispoziţiile legale aplicabile, un act scris emis de Colegiul Director din care să rezulte soluţia emisă de autoritatea pârâtă cu privire la cererea formulată de reclamantă, precum şi motivarea în fapt şi în drept a acesteia.

Prin motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. recurentul pârât susţine că prin obligaţia sa la emiterea unui act scris, în conformitate cu considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond s-a substituit autorităţii administrative depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti.

Critica este lipsită de fundament, pentru că refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate forma obiectul controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ conform art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar instanţa soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Legea organică reglementează un contencios de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa poate să dispună măsuri pentru recunoaşterea şi restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, şi, în acest scop, atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condiţiile legii, poate obliga autoritatea publică să emită un act cu conţinutul solicitat, iar nu doar să reevalueze cererea adresată.

O atare măsură se încadrează în soluţiile pe care este îndrituită să le pronunţe instanţa, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, şi nu poate fi calificată drept o ingerinţă în atribuţiile administraţiei publice, interpretarea contrară propusă de recurentul-pârât fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

Însă, în cauza de faţă, judecătorul fondului a reţinut în motivarea soluţiei pronunţate, faptul că refuzul autorităţii pârâte de acordare a creditelor s-a întemeiat pe aspecte de natură legală (necesitatea existenţei unui act juridic încheiat cu o structură din cadrul MApN) şi nicidecum pe aspecte care ţin de specializarea comisiilor şi care ar putea eventual conduce la concluzia că instanţa s-a substituit competenţei de specialitate a acestora.

De altfel, prin considerentele sentinţei recurate, judecătorul fondului reţine că singurul aspect care se poate tranşa în acest stadiu al procedurii se referă la posibilitatea acordării de credite pentru un work-shop cu tematica abordată de cel în discuţie, fără existenţa unui protocol încheiat cu MApN, ceea ce contrazice teza recurentului în sensul că instanţa de fond a efectuat o analiză de conţinut, calitativă ce încalcă prevederile legale cu privire la atribuţiile Comitetului Director.

Nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog şi ale art. 45 şi art. 52 din H.G. nr. 788/2005, nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar.

În mod evident, Colegiul Psihologilor din România este asimilat unei autorităţi publice centrale şi se bucură de autonomie decizională în îndeplinirea atribuţiilor sale, printre care se numără şi aceea privind avizarea tuturor tipurilor de formare profesională a psihologilor cu drept de liberă practică, în baza propunerilor comisiilor de specialitate din care acesta este format.

De asemenea, este real că în ceea ce priveşte analiza profesională specializată, comisiile de specialitate ale Colegiului Psihologilor din România sunt suverane, aspect subliniat de judecătorul fondului, care a arătat că nu se poate substitui organului administrativ în ceea ce priveşte creditele efectiv cuvenite pentru proiectul derulat de reclamantă.

Singurul aspect cenzurat de prima instanţă est cel legat de necesitatea existenţei unui protocol încheiat de reclamantă cu MApN, pentru a-i fi acordate credite în vederea participării la work-shopul de formare continuă cu tema "Asistarea psihologică a militarilor participanţi la misiuni în teatrele de război".

Aşadar, în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile legale menţionate de recurentul-pârât, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Colegiul Psihologilor din România împotriva sentinţei nr. 3362 din 15 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2018.