Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2692/2018 AI generated

Incompatibility of local council member with branch coordinator role denied; integrity report annulled

Case Number Decizia nr. 2692/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s decision, and ruled in favor of the appellant by annulling the Integrity Agency’s evaluation report and ordering the agency to pay 3,000 RON in legal costs. The dispute involved a local council member challenging an administrative report that declared him in a state of incompatibility under Article 88(1)(d) of Law no. 161/2003, alleging that his concurrent role as branch coordinator for a public utility company constituted a prohibited managerial position. The court determined that the role of branch coordinator was strictly executive and technical, lacking the decision-making authority, financial control, or legal representation powers that define a "manager," and thus did not trigger the statutory incompatibility. Relying on the principle that exceptions to legal texts are of strict interpretation, the court held that the lower court erred by extending the scope of the incompatibility to encompass mere technical coordination duties, establishing that the individual was hierarchically subordinated to a superior manager and lacked the statutory capacity to represent the company or engage in economic management.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 496 C. proc. civ; Incompatibility of local council member with branch coordinator role denied; integrity report annulled: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 1 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
administrative authority statutory power local authority management report legal capacity legal representation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 1 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) din C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003
În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate reţinută asupra recurentului-reclamant, acesta a susţinut că nu erau îndeplinite premisele încălcării prevederilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, soluţia primei instanţe fiind, în opinia sa, greşită sub acest aspect.
art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990
Sucursalele sunt definite de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, ca fiind dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.
art. 496 C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A.
art. 451 C. proc. civ
În temeiul dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., va fi obligată intimata-pârâtă ANI la plata către recurentul-reclamant A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 mai 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. x/08.05.2015 emis de autoritatea pârâtă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 241 din 17 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale invocate prin acţiune, în coroborare cu documentele depuse la dosarul cauzei.

Reluând argumentele expuse în cererea de chemare în judecată cu privire la inexistenţa stării de incompatibilitate, recurentul-reclamant arată că instanţa de fond le-a înlăturat în baza unor argumente care nu au legătură cu realitatea.

Instanţa fondului a arătat că unele dintre atribuţiile şi competenţele aferente funcţiei exercitată de reclamant sunt specifice celei de manager, împrejurare nereală, întrucât recurentul nu a încheiat un contract de management şi nu a exercitat această funcţie nici în fapt şi nici în drept. Postul ocupat de acesta era un post de execuţie şi nu implica exerciţiul autorităţii în cadrul sucursalei.

De asemenea, este eronată opinia instanţei conform căreia recurentul-reclamant a fost expres îndrituit a reprezenta societatea în relaţiile cu Primăria la nivel local, unde exercita funcţia de consilier local. Din actele dosarului rezultă că reclamantul nu are delegare privitor la competenţele de conducere şi nu reprezintă societatea în relaţiile cu terţii. Reprezentarea sucursalei, dezmembrământ fără personalitate juridică, se face de către directorul general sau Consiliul de Administraţie.

Recurentul-reclamant arată că motivarea instanţei de fond conform căreia reclamantul avea funcţie de coordonare şi antrenare a personalului subordonat, ceea ce asimilează funcţia deţinută cu aceea de manager, este greşită. Instanţa de fond a ignorat adresa emisă de B. S.A., prin care se detaliau atribuţiile reclamantului şi se indicau persoanele cu drept de reprezentare a societăţii, conform actului constitutiv, în hotărâre nefiind menţionată această probă depusă la dosar.

În mod neîntemeiat, instanţa de fond a înlăturat argumentaţia conform căreia trebuie făcut un paralelism între starea de incompatibilitate şi starea de conflict de interese. Prin analogie, pentru aprecierea unei situaţii de incompatibilitate trebuie avute în vedere atât situaţiile expres reglementate drept cazuri de incompatibilitate, cât şi potenţialul acestora de a atinge starea de pericol prezumată de legiuitor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în esenţă, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 1 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 28 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile recurentului-reclamant A. se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care sentinţa atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare, astfel cum s-a reţinut şi prin concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu exercitarea controlului de legalitate a Raportului de evaluare nr. x/8.05.2015, prin care autoritatea publică intimată a concluzionat că, în perioada 30.06.2012 - 08.05.2015 (data emiterii raportului de evaluare), s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin prisma faptului că a deţinut, concomitent cu funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al Oraşului Băicoi, şi pe cea de coordonator al Sucursalei Băicoi a Societăţii B. S.A.

Sentinţa primei instanţe a validat raportul de evaluare întocmit de intimata-pârâtă ANI pentru persoana verificată, recurentul-reclamant A., confirmând că acesta a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, prin faptul că, în exercitarea funcţiei de coordonator al Sucursalei Băicoi a Societăţii B. S.A., unele dintre atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile acestei funcţii erau specifice celei de manager, în fapt A. îndeplinind o astfel de funcţie, chiar dacă între acesta şi Sucursala Băicoi a Societăţii B. S.A. nu s-a încheiat un contract de management, raportul de muncă fiind stabilit în baza unui contract individual.

În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate reţinută asupra recurentului-reclamant, acesta a susţinut că nu erau îndeplinite premisele încălcării prevederilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, soluţia primei instanţe fiind, în opinia sa, greşită sub acest aspect.

În acest sens, recurentul-reclamant consideră că raţionamentul instanţei de fond este în contradicţie cu dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi probatoriul administrat în cauză, cu referire la adresa nr. x emisă de B. S.A., prin care se detaliau atribuţiile sale (funcţia de coordonator de sucursală fiind una de execuţie, iar nu de manager) şi se indicau persoanele cu drept de reprezentare a societăţii, conform actului constitutiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcţia de consilier local (...) este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local (...) respectiv (...).

În analizarea motivelor de nelegalitate expuse de reclamant, urmând a tranşa chestiunea de drept litigioasă în cauză, Înalta Curte reţine că scopul principal al instituirii prin lege a incompatibilităţilor este acela de a proteja mandatul şi de a garanta electoratului independenţa persoanei care îl reprezintă. Incompatibilitatea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, urmărindu-se garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice.

Stabilirea expresă a incompatibilităţilor are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, alesul local trebuie să fie nu numai independent, dar şi să se abţină de la exercitarea unor funcţii sau de la desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, ar fi în contradicţie cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigenţelor legale sau regulamentare. Or, prin cumularea mandatului public cu o funcţie privată stabilită prin legea specială, alesul local ar putea intra în conflict cu prerogativele şi obligaţiile ce-i revin în această calitate. Astfel, confuzia de competenţe şi de calităţi generată de un asemenea cumul este în dauna funcţiei publice îndeplinite, a imparţialităţii, obiectivităţii şi independenţei pe care exerciţiul lor corect îl presupune.

Starea de incompatibilitate reglementată de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 reclamă existenţa unui cumul între funcţia de consilier local şi cea de manager în cadrul unei societăţi comerciale de interes local, înfiinţată sau aflată sub autoritatea consiliului local din care face parte persoana verificată.

În cauză este necontestat de părţi şi probat cu înscrisurile aflate la dosarul de fond că reclamantul A. are calitatea de consilier local din 30.06.2012, conform Hotărârii Consiliului Local Băicoi nr. 2, prin care i s-a validat mandatul, iar din data de 05.04.2012 este angajat în funcţia de coordonator al Sucursalei Băicoi a societăţii B. S.A., conform contractului de muncă înregistrat sub nr. x

Cât priveşte exercitarea funcţiei de manager, sunt întemeiate susţinerile recurentului, formulate în faţa primei instanţe şi reluate prin cererea de recurs, în sensul că nu a exercitat o funcţie de conducere efectivă, întrucât postul ocupat este unul exclusiv de execuţie, ce nu implică exerciţiul autorităţii, neputând fi angajată în mod valabil societatea sau sucursala prin puterea sau semnătura sa.

Se impune precizarea că, deşi funcţia de coordonator sucursală nu este prevăzută în mod expres de textul de lege - art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 -, se constată că prima instanţă a făcut o analiză a acesteia prin prisma atribuţiilor efectiv îndeplinite de către reclamant, potrivit fişei postului, însă a concluzionat greşit că unele dintre atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile acestei funcţii erau specifice celei de manager, în fapt reclamantul neexercitând o astfel de funcţie.

Aşa cum reiese din fişa postului, reclamantul A. are calitatea de salariat în funcţia de coordonator sucursală şi se subordonează ierarhic inginerului şef sistem exploatare zonal central (cel care, de altfel, a semnat fişa de post a reclamantului), iar atribuţiile şi responsabilităţile specifice postului ocupat se limitează la coordonarea din punct de vedere tehnic a activităţii sucursalei sau la punerea în aplicare a unor măsuri stabilite de persoane cu funcţii superioare din punct de vedere ierarhic.

Atribuţii din fişa postului precum, "coordonează direct personalul din subordine pentru rezolvarea în termenele stabilite a problemelor de ordin tehnic survenite în activitatea sucursalei", "planifică lucrările de reparaţii şi întreţinere din cadrul construcţiilor speciale (...)", "efectuează instruirea periodică NNSM şi PSI a personalului din subordine", "participă la execuţia lucrărilor către terţi: (...)", nu implică în niciun fel acţiuni/atribuţii de conducere a sucursalei, ci demonstrează că reclamantul este responsabil de activitatea curentă a sucursalei, exclusiv din punct de vedere tehnic.

În termeni generali, postul de manager presupune o activitate decizională cu privire la definirea şi formularea politicii economico-sociale şi gestionarea eficientă a resurselor materiale, financiare, informaţionale şi umane în vederea realizării obiectivelor stabilite pentru ocupantul postului.

Or, în cauză, se constată că atribuţiile de serviciu ale reclamantului relevate în fişa postului nu sunt de natură a demonstra că sunt specifice funcţiei de manager în spiritul celor expuse anterior, funcţie care i-ar fi dat reclamantului o anumită putere decizională în privinţa activităţii economice şi politicii de personal a sucursalei, întrucât, în concret, reclamantul realizează coordonarea personalului din subordine doar din punct de vedere tehnic, fără vreo implicare în activitatea economică a sucursalei. Pe de altă parte, din contractul individual de muncă nu rezultă că reclamantul a primit indemnizaţie de conducere din salariul de bază lunar, conform atribuţiilor din fişa postului.

Aşa cum rezultă şi din adresa nr. x emisă de B. S.A., "domnul A. are calitatea de salariat în funcţia de coordonator de sucursală, fiind subordonat direct directorului de exploatare (care are funcţia de conducere)".

Astfel, în condiţiile în care reclamantul "informează inginerul şef de orice problemă apărută în sistemele de alimentare cu apă menite să producă disfuncţionalităţi în furnizarea serviciului", "raportează inginerului şef gradul de realizare şi eficienţă a programelor de investiţii", potrivit fişei postului, astfel de atribuţii exclud calitatea de manager a reclamantului, fiind evidentă subordonarea ierarhică a acestuia.

Din interpretarea teleologică (scopul urmărit de legiuitor) a art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, excepţiile prevăzute de acest text de lege sunt de strictă interpretare. Or, judecătorul fondului s-a abătut de la principiul potrivit căruia excepţiile sunt de strictă interpretare, extinzând în mod nelegal situaţiile de incompatibilitate prevăzute de textul de lege în discuţie, întrucât nu se poate interpreta că reclamantul a avut calitatea de manager doar pentru că a exercitat anumite atribuţii pe care le poate îndeplini un manager.

Mai mult, fişa postului de coordonator sucursală nu conferă titularului acestui post competenţa de conducere a societăţii în ansamblul său şi de reprezentare a acesteia în relaţiile cu terţii.

Sucursalele sunt definite de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, ca fiind dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.

Sucursala Băicoi a societăţii B. S.A., al cărei coordonator este reclamantul, nu are personalitate juridică, motiv pentru care ea nu poate participa în nume propriu la circuitul juridic, ci dispune de o anumită autonomie, în limitele stabilite de societate. Actele juridice pe care le reclamă desfăşurarea activităţii sucursalei se încheie de reprezentanţii (prepuşii) desemnaţi de societatea comercială.

Din conţinutul actului constitutiv actualizat al B. S.A., rezultă că potrivit art. 18.2 "Directorul general reprezintă societatea în relaţiile cu terţii şi poate delega puterea de reprezentare, prin procură specială cu menţionarea atribuţiilor delegate şi a duratei mandatului, cu condiţia ca Directorul general să informeze Consiliul de Administraţie. (...)".

În considerarea prevederilor legale mai sus-citate, aşa cum rezultă şi din cuprinsul adresei nr. x emisă de B. S.A., singurul reprezentant legal al societăţii B. S.A. este directorul general, având puteri depline în reprezentarea şi conducerea societăţii, iar delegarea atribuţiilor se poate face numai prin mandat special, cu informarea prealabilă a conducerii societăţii.

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că reclamantului i-au fost delegate atribuţii de reprezentare şi conducere a societăţii, în condiţiile anterior arătate, astfel încât contrar susţinerilor instanţei de primă jurisdicţie, nu se poate reţine că recurentul-reclamant a fost expres împuternicit să reprezinte societatea în relaţiile cu Primăria la nivel local, unde acesta exercita funcţia de consilier local.

Concluzionând, în dezacord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reţine că, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu s-a făcut dovada deţinerii de către recurentul-reclamant a funcţiei de manager al Sucursalei Băicoi a societăţii B. S.A., în perioada de referinţă, context în care, nu sunt întrunite elementele necesare stabilirii stării de incompatibilitate prevăzută de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 241 din 17 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. şi va anula raportul de evaluare nr. x/08.05.2015 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., va fi obligată intimata-pârâtă ANI la plata către recurentul-reclamant A. a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în calea recursului, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, cuantumul acestora fiind rezonabil faţă de circumstanţele litigiului şi munca prestată în dosar de apărătorul ales al titularului cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 241 din 17 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Anulează raportul de evaluare nr. x/08.05.2015 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Obligă intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata către recurentul-reclamant A. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2018.