Appeal admitted; ANI integrity report annulled for lack of incompatibility due to suspended labour contract

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 martie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate, a solicitat, în principal, să se constate nulitatea absolută a raportului de evaluare nr. x/27.02.2015 întocmit de pârâtă, iar în subsidiar, să se dispună anularea lui, precum şi suspendarea efectelor raportului de evaluare contestat, cu consecinţa obligării pârâtei de a retrage de pe site-ul instituţiei comunicatul de presă privindu-l pe reclamant, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1980 din 02 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte cererea de suspendare, respingând cererea de suspendare ca lipsită de interes şi a respins acţiunea în anulare promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1980 din 02 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. În subsidiar, recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate.

În motivarea recursului, reclamantul susţine că, prin Informarea nr. x/30.09.2014, la data de 21.10.2014, i s-a adus la cunoştinţă că, din activitatea de evaluare efectuată de către inspectorul de integritate în lucrarea nr. X/11.11.2013, au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor, constând în aceea că a deţinut, concomitent cu funcţia de preşedinte al ANRE, funcţia de director general al B. S.R.L şi părţi sociale la C. S.R.L., încălcând prevederile art. 4 pct. 13 din Legea nr. 160/2012, fără a fi precizată perioada la care încălcarea se referă.

Anterior acestei date, au fost solicitate informaţii de la: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la data de 16.01.2014; Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, la data de 30.01.2014; Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş, la data de 04.02.2014; Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, la data de 11.02.2014; Agenţia pentru Agenda Digitală a României, la data de 10.10.2014; Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, la data de 14.10.2014.

Totodată, A.N.I. a solicitat şi a primit, anterior informării recurentului-reclamant, informaţii de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Depozitarul Central S.A., însă acestea nu au fost detaliate în Raportul de evaluare întocmit.

Din raportul de evaluare contestat se reţin următoarele elementele esenţiale în soluţionarea prezentei cauze:

A) competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a proceda la evaluare este atrasă de calitatea reclamantului de preşedinte al ANRE, cu rang de secretar de stat, numit pe Primul Ministru la data de 06.06.2012;

Astfel, ANI invocă art. 1 pct. 5 din Legea nr. 176/2010, iar nu art. 1 alin. (2) din lege, care ar fi condus la concluzia că a fost vizată calitatea reclamantului de membru al Comitetului de Reglementare, numit de Parlamentul României la data de 23.10.2012; data intervenirii stării de incompatibilitate este indicată a fi 06.06.2012; este invocată încălcarea şi interdicţia prevăzute de art. 84 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003 (care se referă la statutul secretarilor de stat şi asimilaţilor acestora); înţelegerea dată de A.N.I. propriului raport, prin prisma sesizării Primului-ministru cu raportul emis, în vederea demarării procedurii legale, iar nu a Parlamentului României.

B) data stabilită a intervenirii stării de incompatibilitate este 06.06.2012, iar nu 23.10.2012.

Cu privire la funcţia de preşedinte al A.N.R.E., arată că situaţia se prezintă rationae temporae astfel:

- la data de 06.06.2012 a fost numit de către Primul-ministru şi a devenit, ex lege, membru al Comitetului de Reglementare; nu există starea de incompatibilitate prevăzută de art. 4 pct. 13 din Legea nr. 160/2012 raportat la principiul neretroactivităţii legii civile, punându-se în discuţie numai starea de incompatibilitate prevăzută de art. 84 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (2) din Legea nr. 161/2003;

- la data de 23.10.2012, a avut loc numirea sa de către Parlamentul României atât ca Preşedinte al ANRE, cât şi ca membru al Comitetului de Reglementare, situaţie în care nu sunt întrunite elementele incompatibilităţii prevăzute de art. 84 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (2) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la calitatea persoanei, ci exclusiv starea de incompatibilitate prevăzută de legea specială (art. 4 pct. 13 din O.U.G. nr. 33/2007 aprobată prin Legea nr. 160/2012).

Recurentul-reclamant arată că, din Raportul de evaluare, rezultă că a fost avută în vedere şi a fost informat doar cu privire la starea de incompatibilitate generată de cumulul calităţilor de preşedinte al ANRE, cu rang de secretar de stat şi membru al Comitetului de Reglementare numit de Primul-ministru, cu calitatea de director general la B. S.R.L.

În final, prin Raportul de evaluare s-a stabilit existenţa unei singure stări de incompatibilitate, generată de deţinerea comcomitentă a funcţiei de Preşedinte al A.N.R.E., cu rang de secretar de stat şi de membru al Comitetului de reglementare numit de Primul-ministru, cu aceea de director general al B. S.R.L.

Starea de incompatibilitate a fost stabilită pe baza informaţiilor obţinute de la I.T.M. şi de la administraţiile fiscale, cu caracter confidenţial, fără a fi luate în considerare informaţiile cu caracter public de la celelalte instituţii, inclusiv de la Registrul Comerţului, unde extrasul de certificat constatator privea calitatea sa de administrator, care diferă de aceea de director general.

Mai arată că nu i-a fost adusă la cunoştinţă norma legală încălcată, decât prin Raportul de evaluare, respectiv art. 84 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Instanţa de fond, prin hotărârea recurată, nu a observat distincţia pe care reclamantul a făcut-o cu privire la calităţile deţinute. Cât priveşte intervenirea stării de incompatibilitate, a apreciat că aceasta s-a produs începând cu 23.10.2012, ceea ce înseamnă că, implicit, a reţinut incompatibilitatea raportat la alte funcţii publice decât cele avute în vedere de Agenţia Naţională de Integritate, prin Raport, adică a reţinut cumulul funcţiilor de Preşedinte al ANRE şi membru al Comitetului de Reglementare numit de Parlament cu cea de director general al B. S.R.L., schimbând, astfel, şi norma aplicabilă, care conferea competenţă Agenţiei Naţionale de Integritate pentru evaluare (din art. 1 pct. 5 al Legii nr. 176/2010 în art. 1 alin. (2) din aceeaşi lege).

Instanţa de fond nu a stabilit exact care informaţii au stat, efectiv, la baza reţinerii stării de incompatibilitate şi a conchis că informaţiile solicitate de la toate instituţiile anterior menţionate sunt de interes public, fără a argumenta, în condiţiile în care, cel puţin în cazul celor de la administraţiile fiscale şi ITM, legislaţia edictează contrariul. De asemenea, a apreciat a fi fără relevanţă lipsa înştiinţării reclamantului în cadrul cercetării administrative asupra aplicabilităţii şi a art. 84 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (2) din Legea nr. 161/2003, reţinând că art. 4 pct. 13 din O.U.G. nr. 33/2007, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 160/2012, este normă specială, care reglementează aceeaşi situaţie de incompatibilitate.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât prin aprecierile făcute şi argumentele aduse în sprijinul respingerii criticilor reclamantului, a modificat şi a acoperit deficienţele Raportului de evaluare.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond nu a argumentat asupra distincţiei pe care reclamantul a făcut-o, prin cererea introductivă, cu privire la calităţile pe care le-a deţinut şi asupra modului de investire în funcţie, cu consecinţe asupra temeiurilor constatării stării de incompatibilitate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că în mod greşit nu s-a reţinut nulitatea absolută a Raportului contestat pentru nerespectarea art. 20 alin. (5) raportat la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010. Acest cadrul legal impune ca, până la informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate să desfăşoare proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice. Numai după informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul poate solicita persoanelor fizice sau juridice date ori informaţii care nu sunt publice.

Potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana evaluată să fie invitată şi informată, sunt lovite de nulitate absolută.

De asemenea, recurentul-reclamant consideră că, în mod greşit, nu s-a reţinut nulitatea absolută a Raportului contestat pentru încălcarea principiilor prevăzute de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, respectiv principiile legalităţii şi respectării dreptului la apărare. Încălcările menţionate sunt invocate în legătură cu lipsa unor distincţii necesare cu privire la funcţiile publice deţinute de reclamant şi data stabilită a intervenirii stării de incompatibilitate, precum şi pentru neaducerea la cunoştinţa reclamantului, în procedura administrativă, a temeiului de incompatibilitate prevăzut în art. 84 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Referitor la nelegalitatea şi netemeinicia Raportului de evaluare nr. x, recurentul-reclamant susţine că, la data de 06.06.2012 nu era reglementată situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 4 pct. 13 din Legea nr. 160/2012, aceasta intrând în vigoare la data de 06.10.2012, astfel că s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile.

Oricum starea de incompatibilitate reţinută nu a existat, nici începând cu data de 06.06.2012 şi nici începând cu octombrie 2012.

Reclamantul a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei, cu rang de secretar de stat, prin Decizia Primului Ministru nr. 348 din data de 06.06.2012, publicată în Monitorul oficial nr. 381 din 7 iunie 2012, iar în ziua următoare emiterii deciziei de numire în funcţie, a solicitat, în scris, societăţii B. S.R.L., prin cererea înregistrată sub nr. x, să constate că a intervenit cauza de suspendare de drept a contractului individual de muncă prevăzută de art. 50 lit. d) din Codul muncii. La aceeaşi dată, prin decizia administratorului B. S.R.L. nr. 245/07.06.2012 s-a dispus suspendarea de drept a contractului individual de muncă, în temeiul art. 50 lit. d) din Codul muncii, începând cu data de 07.06.2012, pe toată durata mandatului în funcţia publică. Suspendarea de drept operează indiferent de existenţa unei manifestări de voinţă a părţilor, decizia administratorului având, exclusiv, un rol constatator.

Ulterior, la data de 02.10.2012, a intrat în vigoare Legea nr. 160/2012 de aprobare a O.U.G. nr. 33/2007, care, prin art. 4 stabileşte organizarea şi atribuţiile Comitetului de reglementare al ANRE, iar potrivit art. 1, pentru aprobarea reglementărilor în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale, prevede constituirea Comitetului de reglementare, format din 7 membri, inclusiv preşedintele ANRE şi cei doi vicepreşedinţi prevăzuţi la art. 3 alin. (1), numirea şi revocarea membrilor Comitetului de reglementare făcându-se de către Parlament, în şedinţă comună.

Totodată, alin. (13) al aceluiaşi articol stabileşte incompatibilităţile membrilor Comitetului de Reglementare al ANRE, incompatibilitate reţinută de către pârâtă în sarcina recurentului, prin Raportul de evaluare, însă la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 160/2012, în data de 2 octombrie 2012, contractul individual de muncă al reclamantului era suspendat de drept, din data de 07.06.2012, pe toată durata mandatului, iar potrivit art. 49 alin. (6) din Codul muncii, în cazul suspendării contractului individual de muncă, se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepţia situaţiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept.

Recurentul-reclamant mai arată că, din coroborarea dispoziţiilor legale incidente, reiese că scopul urmărit de legiuitor se referă la interdicţia de a exercita două funcţii incompatibile în acelaşi timp, iar interpretarea gramaticală a noţiunilor de "a exercita o funcţie" şi "a deţine calitatea de", conduce, în opinia sa, la concluzia că distincţia făcută de A.N.I. între aceste noţiuni, este nejustificată, solicitând să se constate că nu s-a aflat şi nu se află în stare de incompatibilitate, faţă de dispoziţiile art. 4 pct. 13 din Legea nr. 160/2012.

În altă ordine de idei, recurentul invocă lipsa elementelor de incompatibilitate raportat la introducerea B. S.R.L. în categoria societăţilor al căror "obiect de activitate se desfăşoară în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE". Inspectorul de integritate afirmă că dovada faptului că această societate activează în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale, o reprezintă autorizaţiile emise de ANRE pentru desfăşurarea de către societate a activităţilor de proiectare instalaţii, etc., deşi Legea nr. 123/2012 defineşte, în concret, operatorul economic care activează în sectorul energiei electrice, gazelor naturale, etc., la art. 3 pct. 67, art. 100 pct. 79 şi art. 100 pct. 67 din acest act normativ, fără a include în această categorie şi operatorii care desfăşoară activitate de proiectare, cum este cazul societăţii în speţă.

În raport de aceste aspecte, recurentul-reclamant invocă încălcarea dreptului său la viaţă privată lato sensu, astfel cum este prevăzut de Constituţia României, art. 8 CADOLF, art. 7 CDFUE, raportat la art. 51 din Cartă, art. 35 din Directiva 2009/72/CE şi art. 39 din Directiva 2009/73/CE. Astfel, unele restricţii impuse în viaţa profesională pot intra în conflict cu art. 8, atunci când acestea se repercutează în modul în care individul îşi creează identitatea socială prin dezvoltarea relaţiilor cu semenii săi. Ingerinţa intervenită în dreptul fundamental sus arătat, prin întocmirea raportului de evaluare contestat, nu este prevăzută de lege, câtă vreme legea, şi mai ales modul ei de aplicare, nu sunt suficient de previzibile. Recurentul are în vedere modul de redactare al art. 50 lit. d) din Codul muncii, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 161/2003, ce instituie incompatibilităţile.

În subsidiar, invocă şi că ingerinţa nu respectă cerinţa proporţionalităţii.

Astfel, consideră că trebuie avute în vedere următoarele aspecte: independenta Comitetului de Reglementare nu este afectată prin aceea că unul dintre membri săi are un contract de muncă suspendat în cadrul unei societăţi comerciale de pe piaţă; preşedintele ANRE are un singur vot în cadrul Comitetului de Reglementare, insuficient pentru a influenţa o decizie a acestuia; art. 4 pct. 13 din Legea nr. 160/2012 stabileşte o stare de incompatibilitate reală în situaţia în care unul dintre membrii Comitetului acceptă instrucţiuni directe din partea unei entităţi private, ceea ce nu s-a dovedit în speţă; existenţa unui raport juridic al membrilor Comitetului de Reglementare cu societăţi care activează în domeniu este chiar recunoscut de legiuitor, cât timp impune pentru numire o experienţă de 5 ani în cadrul unei astfel de entităţi în domeniu, pe o funcţie de conducere.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat. A arătat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 4 pct. 13 din Legea nr. 160/2012, pentru aprobarea O.U.G. nr. 33/2007 deoarece, concomitent cu funcţia de preşedinte al ANRE, a deţinut, începând cu 06.06.2012 şi până în prezent, funcţia de director general al B. S.R.L., societate cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE.

Criticile recurentului întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 4 sunt nefondate. Acest caz de nelegalitate a hotărârii are în vedere săvârşirea de către instanţă a unui act pe care numai puterea executivă sau cea legislativă îl poate îndeplini. Or, în speţă, instanţa a analizat situaţia de fapt şi de drept a cauzei, iar interpretarea dată textelor legale incidente, chiar dacă nemulţumeşte o parte, nu poate fi socotită o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Cât priveşte criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că inspectorul de integritate a reţinut starea de incompatibilitate a recurentului atât prin prisma art. 84 din Legea nr. 161/2003 cât şi prin prisma art. 4 pct. 13 din Legea nr. 160/2012, texte de lege deopotrivă aplicabile situaţiei recurentului.

Împrejurarea că data numirii recurentului ca membru al Comitetului de reglementare al ANRE este 23.10.2012, ulterior numirii în funcţia de preşedinte al ANRE, cu rang de secretar de stat nu prezintă relevanţă atât timp cât situaţia de incompatibilitate a fost reţinută începând cu 06.06.2012 şi până în prezent, în raport de prevederile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Pentru reţinerea stării de incompatibilitate, relevantă este îndeplinirea concomitentă a două funcţii dintre cele prevăzute de art. 84 alin. (1) lit. c).

Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a motivat pe o linie argumentativă clară hotărârea luată.

Răspunzând criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata -pârâtă arată că este nefondată susţinerea referitoare la nulitatea absolută a raportului de evaluare. Informarea recurentului asupra declanşării activităţii de evaluare a fost transmisă prin scrisoare recomandată, primită de destinatar la 15.11.2013, iar nu la 21.10.2014 cum pretinde recurentul. După informarea persoanei evaluate, s-a procedat la solicitarea de date, documente şi informaţii care nu sunt publice.

Art. 13 din Legea nr. 176/2010 se referă la obligaţia inspectorului de integritate de a informa persoana evaluată cu privire la declanşarea activităţi de evaluare. În acest stadiu, nu poate fi pus la dispoziţia persoanei evaluate nici un document cu privire la care aceasta să-şi exprime un punct de vedere.

După analizarea datelor şi informaţiilor care nu sunt publice, inspectorul de integritate parcurge activitatea de evaluare propriu-zisă şi, dacă identifică o situaţie de încălcare a regimului incompatibilităţilor, este obligat să solicite punctul de vedere al persoanei evaluate.

În speţă, prin adresa nr. x, persoanei evaluate i s-a adus la cunoştinţă că au fost identificate elemente în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităţilor, în baza art. 4 pct. 13 din Legea nr. 160/2012 şi că poate expune un punct de vedere cu privire la situaţia prezentată.

Interpretând sistematic prevederile art. 20 alin. (1) şi (5), art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 176/2010, rezultă că Agenţia Naţională de Integritate era îndreptăţită să solicite informaţii relevante autorităţilor publice după ce i-a comunicat reclamantului că a fost declanşată procedura de evaluare, prin adresa nr. x.

În plus, instanţa de fond a reţinut corect că funcţia de preşedinte al ANRE implică, prin chiar natura şi modalitatea sa de exercitare, un aspect public, informaţiile solicitate ANRE având caracter de informaţii publice.

Interpretarea oferită de recurent cu privire la art. 20 raportat la art. 13 din Legea nr. 176/2010, potrivit căreia, până la informarea persoanei verificate şi invitarea acesteia spre a prezenta un punct de vedere, nu ar putea fi solicitată nicio categorie de informaţii unor autorităţi publice, contravine raţiunii pentru care a fost edictată legea, într-o astfel de ipoteză Agenţia Naţională de Integritate nemaiavând posibilitatea concretă de a efectua minime verificări premergătoare înştiinţării persoanei vizate, pentru a putea observa dacă există elemente de fapt suficiente pentru a se proceda ulterior la o verificare amănunţită, ce poate presupune şi solicitarea de informaţi ce nu au caracter public. Această interpretare conduce la lipsirea de efect a întregii proceduri de verificare instituită de Legea nr. 176/2010.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la nulitatea absolută a raportului de evaluare pentru presupusa încălcare a dreptului la apărare. O astfel de încălcare în mod corect nu a fost reţinută întrucât recurentului i-a fost solicitată prezentarea unui punct de vedere în condiţiile art. 20 alin. (2) şi (3) şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Recurentul a expus, în etapa administrativă, argumentele, în fapt şi în drept, pentru care consideră că nu a încălcat regimul incompatibilităţilor.

Cât priveşte suspendarea raportului de serviciu la B. S.R.L., în baza art. 50 lit. b) din Codul muncii, intimata arată că dispoziţiile legale menţionate prevăd că suspendarea de drept a contractului individual de muncă este permisă pentru exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, dacă legea nu prevede altfel, legiuitorul condiţionând, astfel, această suspendare de drept de inexistenţa altor prevederi legale care conţin o altă soluţie legislativă. Or, prevederile art. 4 pct. 13 din Legea nr. 160/2012 sunt tocmai excepţia avută în vedere de către legiuitor, textul de lege citat prevăzând că membri Comitetului de reglementare nu pot avea calitatea de membri în organele de conducere ale societăţilor cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE.

De asemenea, o excepţie o constituie şi prevederile art. 84 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Din analiza tuturor textelor de lege enumerate rezultă că persoana evaluată, al cărei raport de muncă a fost suspendat, nu îşi pierde funcţia de director general, ci doar întrerupe exercitarea funcţiei. Suspendarea raportului de serviciu înseamnă suspendarea prestării muncii şi a plăţii salariului, însă restul drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din contract continuă să se aplice.

În ultimul rând, intimata arată că instanţa de fond a reţinut corect că activitatea de proiectare desfăşurată de B. S.R.L. vizează instalaţii de utilizare a gazelor naturale, sisteme de distribuţie a gazelor naturale, sisteme de alimentare cu gaze naturale, etc., activitate supusă autorizării de către ANRE, de unde rezultă, în mod indubitabil, că obiectul său de activitate se circumscrie noţiunii de "orice alte domenii care se află în competenţa ANRE" prevăzută de art. 4 pct. 13 din Legea nr. 160/2012.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

6. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

La termenul de judecată din 23 mai 2018, recurentul-reclamant A. a depus o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară:

"Să se stabilească dacă articolele 10, 1 şi 13 din Directiva 95/46 trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naţionale precum cele în discuţie în litigiul principal, care permit unei autorităţi a administraţiei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorităţi a administraţiei publice (în speţă Agenţiei Naţionale de Integritate) şi prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere şi despre această prelucrare."

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Cât priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:

Întrebarea care se cere a fi adresată CJUE priveşte interpretarea unor articole din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24.10.1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, în condiţiile în care recurentul-reclamant a invocat, atât la fond cât şi în recurs, un motiv de nulitate a raportului de evaluare întemeiat pe prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 potrivit căruia actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza unor date sau informaţii care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată (…) sunt lovite de nulitate absolută.

Se constată că motivul de nelegalitate a raportului invocat a fost întemeiat exclusiv pe legea naţională care reglementează procedura de evaluare, iar nu pe dispoziţiile Directivei nr. 95/468/CE sau a actelor normative care transpun această directivă în dreptul intern.

Prin urmare, întrebarea propusă de recurentul-reclamant excede cadrului procesual obiectiv al cauzei, respectiv motivelor de nelegalitate invocate în fond şi în recurs.

Prezentul litigiu nu se referă la chestiuni litigioase care implică interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge cererea recurentului-reclamant privind sesizarea CJUE.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat în limitele şi pentru considerentele care vor fi arătate în continuare:

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este nefondat. Cazul de nelegalitate a hotărârii anterior menţionat se referă la nerespectarea competenţelor jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea de către instanţa de judecată a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative.

Recurentul invocă, în cadrul acestui motiv de recurs, o aşa-zisă modificare de către instanţa de fond, a raportului de evaluare, respectiv acoperirea de către instanţă a deficienţelor acestui act administrativ, supus controlului său.

Din conţinutul hotărârii recurate nu rezultă depăşirea atribuţiilor jurisdicţionale, ci analizarea legalităţii şi temeiniciei actului administrativ, din perspectiva cadrului normativ incident şi prin prisma motivelor de nelegalitate invocate prin cererea introductivă.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat. Ceea ce susţine recurentul-reclamant este că instanţa de fond nu a operat cu distincţiile invocate prin cererea introductivă, referitoare la modalitatea de învestire a sa în funcţie. Or, instanţa nu are obligaţia de a aborda chestiunile litigioase ale cauzei în maniera pretinsă de reclamant, ci are obligaţia de a analiza, sistematizat dacă este cazul, cererile şi susţinerile părţilor.

O astfel de analiză a fost făcută de către instanţa de fond, în mod consistent, plecând de la o identificare corectă a împrejurărilor de fapt care au constituit situaţia premisă a declanşării mecanismului judiciar. Inclusiv motivul de nelegalitate referitor la neinformarea reclamantului despre incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de Legea nr. 161/2003 a fost tratat de instanţa de fond.

În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor şi apărărilor invocate de către părţi, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu implică obligaţia instanţei de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligaţiei instanţei de motivare a soluţiei fiind variabilă, în funcţie de natura hotărârii şi de circumstanţele fiecărei cauze, cu luarea în considerare a pertinenţei, clarităţii, relevanţei în economia litigiului şi fundamentării respectivelor motive sau apărări (e.g. Cauzele Ruiz Torija c Spaniei, Buzescu c României).

În cadrul motivului de recurs privitor la greşita aplicare a normelor de drept substanţial incidente, vor fi arătate argumentele pentru care distincţiile făcute de recurentul-reclamant nu sunt relevante, în raport de natura litigiului şi de circumstanţele concrete ale cauzei.

Trecând la analiza motivelor de nelegalitate subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că primul dintre aceste motive este cel prin care se reiterează nulitatea raportului de evaluare în temeiul art. 20 alin. (5) raportat la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010 şi, respectiv, pentru încălcarea principiilor legalităţii şi respectării dreptului la apărare, prevăzute de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Cât priveşte incidenţa cazului de nulitate prevăzut de art. 20 alin. (5) raportat la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte constată că datele şi informaţiile pe care inspectorul de integritate le-a solicitat, după declanşarea activităţii de evaluare, dar înainte de a informa persoana evaluată asupra identificării elementelor situaţiei de incompatibilitate şi care au stat la baza raportului de evaluare, au avut caracter public. Este cazul declaraţiilor de avere şi interese date de reclamantul-recurent. Cât priveşte informaţiile obţinute de la ITM Târgu Mureş, referitoare la contractul individual de muncă, în baza căruia reclamantul a deţinut/exercitat funcţia de director general la B. S.R.L., instanţa de fond a reţinut corect că propriile declaraţii ale recurentului menţionau calitatea deţinută la B. S.R.L., informaţiile furnizate de ITM confirmând informaţiile publice care rezultau din declaraţiile de avere şi interese.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut corect că interpretarea pe care reclamantul o dă prevederilor Legii nr. 176/2010 anterior evocate, potrivit căreia, până la informarea persoanei verificate asupra identificării elementelor unei incompatibilităţi şi invitarea acesteia spre a prezenta un punct de vedere, nu ar putea fi solicitată nicio categorie de informaţii unor autorităţi publice, contravine raţiunii pentru care a fost edictată legea şi conduce la lipsirea de efect a întregii proceduri de verificare instituită de Legea nr. 176/2010, întrucât, într-o astfel de ipoteză, ANI nu ar avea posibilitatea concretă de a efectua minimele verificări, pe baza cărora poate observa dacă există elemente de fapt suficiente în sensul existenţei incompatibilităţii.

Cât priveşte nulitatea raportului pentru încălcarea, în procedura administrativă, a dreptului la apărare, recurentul-reclamant a arătat că unele dintre motivele de nelegalitate pe care le-a invocat prin cererea introductivă s-au bazat pe neoperarea de către autoritatea pârâtă a unor distincţii, pe care le apreciază esenţiale. Astfel, prin raportul de evaluare, nu s-a făcut distincţia necesară în privinţa funcţiilor pe care recurentul-reclamant le-a deţinut în cadrul ANRE începând cu data de 06.06.2012 şi, apoi, începând cu data de 23.10.2012, raportat la modalitatea de numire în funcţie, precum şi la cadrul normativ incident.

Recurentul arată că instanţa de fond a preluat considerentele de fapt şi de drept ale raportului de evaluare, lipsite de distinctivitatea pretinsă prin cererea introductivă şi, în acest fel, nu a răspuns unora dintre argumentele de nelegalitate invocate prin acţiune.

Recurentul, la data de 06.06.2012, a fost numit Preşedinte al ANRE, cu rang de secretar de stat, dobândind, ex lege, şi calitatea de membru al Comitetului de reglementare al ANRE, numire dispusă de Primul Ministru. La data de 23.10.2012 a fost numit în calitate de Preşedinte al ANRE precum şi ca membru al Comitetului de reglementare al ANRE, de către Parlamentul României.

În raport cu funcţiile deţinute în baza primei învestiri se pune problema cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 84 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (2) din Legea nr. 161/2003, iar în raport cu funcţiile deţinute în baza celei de a doua învestiri se pune problema cazului de incompatibilitate prevăzut de legea specială respectiv art. 4 pct. 13 din O.U.G. nr. 33/2007, aşa cum a fost aprobată cu modificări, prin Legea nr. 160/2012, intrată în vigoare la data de 6 octombrie 2012.

Prin raportul de evaluare s-a stabilit existenţa stării de incompatibilitate prin deţinerea de către reclamant, concomitent, atât a funcţiei de preşedinte al ANRE, cu rang de secretar de stat şi membru al Comitetului de reglementare, cât şi a funcţiei de director general al B. S.R.L., începând cu data de 06.06.2012 şi până la data emiterii raportului de evaluare, incompatibilitate prevăzută de art. 84 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi de art. 4 pct. 13 din O.U.G. nr. 33/2007, aşa cum a fost aprobată cu modificări, prin Legea nr. 160/2012.

Deşi susţinerile recurentului privitoare la modalitatea de investire şi la sfera de activitate ratione personae şi ratione temporis a normelor care reglementează cazurile de incompatibilitate sunt corecte, acestea nu sunt de natură a atrage anularea raportului de evaluare.

Într-adevăr, pentru perioada 06.06.2012 - 23.10.2012 nu putea fi reţinută starea de incompatibilitate prevăzută de art. 4 pct. 13 din O.U.G. nr. 33/2007 aprobată prin Legea nr. 160/2012, întrucât interdicţia din legea specială a intrat în vigoare în 6 octombrie 2012, iar numirea recurentului în funcţia publică conform noului cadru normativ a intervenit la 23.10.2012, însă aceasta nu înlătură constatarea stării de incompatibilitate în temeiul art. 84 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Recurentul a invocat nelegalitatea raportului de evaluare şi pe motiv că temeiul de incompatibilitate cuprins în art. 84 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (2) din Legea nr. 161/2003 nu i-a fost adus la cunoştinţă în procedura administrativă.

Instanţa de fond a apreciat că reclamantul a fost în măsură să formuleze apărări, în raport de elementele de incompatibilitate prezentate de pârâtă, dreptul la apărare nefiind afectat.

Înalta Curte, în acord cu aprecierea instanţei de fond, constată că neindicarea, în cuprinsul informării, şi a temeiului de incompatibilitate prevăzut de Legea nr. 161/2003 nu a fost de natură a produce reclamantului o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea raportului de evaluare, câtă vreme incompatibilitatea reţinută în sarcina sa este reglementată similar în cele două acte normative, condiţii suplimentare (care reclamau apărări suplimentare) fiind impuse de legea specială, iar nu de Legea nr. 161/2003. Or, reclamantul a expus punctul său de vedere atât raportat la elementele de fapt, cât şi la cele de drept referitoare la incompatibilitate, prin care a susţinut că nu a încălcat regimul incompatibilităţilor.

Cât priveşte distincţia între calităţile publice deţinute, în funcţie de modalitatea de învestire (decizie a Primului Ministru sau învestire de către Parlament) şi datele învestirii, nici aceasta nu poate conduce la anularea raportului de evaluare întrucât relevantă pentru analiza situaţiei de incompatibilitate este funcţia deţinută, iar nu modalitatea de învestire în funcţie sau perioada de timp pentru care a fost identificată starea de incompatibilitate.

Este fondat, însă, motivul de recurs întemeiat pe intervenirea suspendării contractului individual de muncă în baza căruia recurentul-reclamant deţinea funcţia de director general la B. S.R.L.

Astfel, după prima sa numire în funcţia de preşedinte al ANRE, cu rang de secretar de stat şi membru al Comitetului de reglementare, prin Decizia primului ministru nr. 348/6.06.2012, recurentul a solicitat B. S.R.L., la data de 07.06.2012, să constate intervenirea cauzei de suspendare de drept a contractului individual de muncă prevăzută de art. 50 lit. d) din Codul muncii. La aceeaşi dată, prin decizie, societatea menţionată a constatat suspendarea de drept a contractului individual de muncă, pe toată durata mandatului recurentului, în funcţia publică.

Autoritatea pârâtă susţine că suspendarea raportului de muncă este nerelevantă în analiza situaţiei de incompatibilitate întrucât raportul de muncă continuă să existe şi în perioada de suspendare, generând, în continuare, deţinerea concomitentă a celor două funcţii incompatibile. Această opinie a fost împărtăşită de instanţa de fond.

Înalta Curte constată că reţinerea stării de incompatibilitate în speţă, în condiţiile intervenirii suspendării contractului individual de muncă al recurentului-reclamant la Societatea B. S.R.L., este greşită.

Raţiunea instituirii regimului incompatibilităţilor este aceea de a preveni apariţia unor situaţii în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcţii publice şi în domeniul privat ar putea influenţa decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea atribuţiilor sale legale.

Şi în expunerea de motive pentru adoptarea Legii nr. 160/2012, pentru aprobarea O.U.G. nr. 33/2007, care a introdus cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 4 pct. 13, cu referire la reglementarea incompatibilităţii, s-a arătat că este incompatibilă calitatea de membru al Comitetului de reglementare cu exercitarea anumitor activităţi prevăzute expres în ordonanţă, cu excepţia celei didactice din învăţământul superior.

Întrucât, ca efect al suspendării contractului individual de muncă, recurentului-reclamant i-a încetat calitatea de director general al societăţii, în sensul că a fost exclusă posibilitatea de a exercita această funcţie, nu sunt întrunite elementele stării de incompatibilitate.

Potrivit art. 50 lit. d) din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept în situaţia exercitării unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel.

ANI apreciază greşit că legile care reglementează situaţiile de incompatibilitate în care a fost încadrat recurentul-reclamant reprezintă excepţia la care se referă sintagma dacă legea nu prevede altfel din textul art. 50 lit. d) Codul muncii.

Reglementarea cazului de suspendare de drept a contractului individual de muncă este menită să protejeze persoana angajată cu contract de muncă şi care urmează să exercite un mandat în cadrul uneia dintre autorităţile publice la care se referă art. 50. Eventualele excepţii, care trebuie să fie expres prevăzute de lege, s-ar referi la situaţii în care nu operează această măsură de protecţie.

Cât priveşte cadrul legal care reglementează incompatibilităţile, acesta nu poate fi considerat excepţie de la cazul de suspendare a contractului individual de muncă, anterior enunţat.

Din perspectiva regimului incompatibilităţilor, art. 50 lit. d) din Codul muncii are relevanţă sub aspectul efectului pe care îl produce suspendarea contractului individual de muncă, şi anume excluderea posibilităţii exercitării funcţiei deţinute în baza acestui contract.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată, anulând Raportul de evaluare nr. x din 27.02.2015, emis de ANI.

În raport de primirea acestui motiv de recurs, constată că nu mai este necesară tratarea motivului de recurs referitor la apartenenţa B. S.R.L. la categoria societăţilor la care se referă art. 4 alin. (13) şi nici cel referitor la încălcarea dreptului recurentului-reclamant la viaţă privată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea recurentului-reclamant A., privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1980 din 2 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Anulează Raportul de evaluare nr. x din 27.02.2015, emis de pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2018.