Asset confiscation: evidentiary standards for vehicle sale prices and deduction of minimum consumption costs in wealth verification

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

La data de 27.03.2014, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a fost sesizată de către Agenţia Naţională de Integritate, prin Raportul de evaluare nr. x/26.03.2014, cu privire la averea dobândită de soţii A., funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş şi B., fost agent şef adjunct de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, în vederea începerii acţiunii de control şi constatării unei diferenţe semnificative de 1.552.103,37 RON, echivalentul a 417.477,45 euro, potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Prin Ordonanţa nr. 3 din 26 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. x, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a admis, în parte, sesizarea formulată de Agenţia Naţională de Integritate, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea soţilor A. şi B., şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, constatând că suma de 58.329,84 euro are caracter nejustificat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 10.07.2015, sub nr. x/2014*.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 165/F-Cont din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins sesizarea formulată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, privind pe reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi pârâţii A. şi B..

3. Cererile de recurs declarate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 165 din 12 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în numele Statului Român şi Agenţia Naţională de Integritate.

3.1 Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, confiscarea sumei de 244.985,35 RON, dobândită în mod nejustificat de către persoanele cercetate, în esenţă, pentru următoarele motive:

Deşi la pronunţarea sentinţei recurate a fost avut în vedere acelaşi material probator ca şi în faţa Comisiei de cercetare a averilor (respectiv, raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, declaraţii de martori, relaţii de la Institutul Naţional de Statistică, înscrisuri depuse de Agenţia Naţională de Integritate şi de către persoanele cercetate, precum şi declaraţii ale acestora din urmă), instanţa de fond a dat o interpretare greşită acestuia, însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză sub aspectul considerării în categoria veniturilor a sumelor corect înlăturate de către Comisie din suma totală a veniturilor dobândite de persoanele cercetate în perioada de referinţă.

Astfel, ca urmare a probatoriului administrat, prima instanţă ar fi trebuit să constate faptul că dobândirea mai multor bunuri aparţinând persoanelor cercetate nu este justificată, şi să dispună confiscarea acestora până la concurenţa sumei de 244.985,35 RON.

3.2. Recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în numele Statului Român, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, urmând să se constate că persoanele evaluate nu justifică suma de 58.329,84 euro, cu consecinţa confiscării acestei sume.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurenta a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Pentru anul 2004, instanţa de fond a reţinut în categoria veniturilor şi preţul autoturismului X în sumă de 30.000 RON, numai pe baza declaraţiilor părţilor interesate. În lipsa unui înscris cu privire la tranzacţie, care să dovedească preţul autoturismului, nu se poate reţine această sumă în categoria veniturilor.

Pentru anul 2006, prima instanţă a reţinut în categoria veniturilor şi preţul autoturismului C. în sumă de 5.000 euro, contrar declaraţiei cumpărătorului D., fiind luate în considerare numai declaraţiile persoanelor evaluate, care au interesul de a declara şi susţine sume mai mari decât cele primite în realitate.

Pentru perioada 2007-2008, referitor la o tranzacţie asemănătoare celei prezentate anterior, instanţa de fond a aplicat un procedeu de evaluare contrar, luând în considerare declaraţia cumpărătorului E., fără a ţine cont de înscrisurile existente.

Şi în cazul autoturismului F., prima instanţă a reţinut, referitor la preţul de vânzare, pe baza declaraţiilor persoanelor evaluate, suma de 5.000 euro faţă de suma de 3.000 euro, plătită efectiv de cumpărătorul G., apreciindu-se că declaraţia martorului este incertă.

Pentru anul 2010, referitor la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010, în mod greşit prima instanţă a reţinut că sunt întemeiate concluziile raportului de expertiză, sub aspectul considerării în categoria veniturilor pentru anul 2010 a sumei de 45.000 euro, întrucât nu există niciun fel de dovezi privind încasarea de către persoanele cercetate, în cursul anului 2010, a acestei sume de la H.. Astfel, la capitolul venituri, trebuia reţinută numai suma de 20.000 euro primită cu titlu de avans (şi nu suma de 45.000 euro), ceea ce înseamnă o micşorare a veniturilor în această perioadă cu 25.000 euro, respectiv, 105.000 RON.

În ceea ce priveşte coşul zilnic de consum, valoarea acestuia trebuie calculată şi raportată la datele statistice comunicate de Institutul Naţional de Statistică.

3.3. Recurenta Agenţia Naţională de Integritate şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, în principal, admiterea sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, urmând să se constate că suma de 58.329,84 euro are caracter nejustificat, cu consecinţa confiscării acestei sume, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti pentru administrarea de noi probe.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta a formulat, în esenţă, următoarele critici:

În mod greşit instanţa de fond nu şi-a însuşit cenzurarea sumei reprezentând venitul anului 2004, efectuată de Comisie, în ceea ce priveşte autoturismul X, având în vedere că suma de 30.000 RON reiese doar din declaraţiile persoanelor evaluate, deşi atât Agenţia Naţională de Integritate, cât şi Comisia de cercetare a averilor au apreciat că, în lipsa unui înscris cu privire la tranzacţie, această sumă nu se poate reţine în categoria veniturilor din anul 2004.

În ceea ce priveşte vânzarea autoturismului C., în mod greşit a reţinut prima instanţă că preţul de vânzare al autoturismului este de 5.000 euro, deşi între punctul de vedere al vânzătorului (persoanele evaluate) şi cel al cumpărătorului D., se relevă o deosebire de susţineri şi niciun alt document nu confirmă cele precizate de persoanele evaluate.

În ceea ce priveşte vânzarea autoturismului I., instanţa de fond a luat în considerare declaraţia martorului E., aflându-se într-o evidentă contradicţie de interpretare, spre deosebire de anul precedent şi de interpretarea dată în ceea ce priveşte vânzarea autoturismului C..

Referitor la vânzarea autoturismului F., în mod greşit prima instanţă a reţinut că declaraţia martorului G. este incertă, neînsuşindu-şi astfel punctul de vedere exprimat de către Comisia de cercetare a averilor.

Pentru anul 2010, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că sunt întemeiate concluziile raportului de expertiză sub aspectul considerării în categoria veniturilor pentru anul 2010 a sumei de 45.000 euro (compusă din 20.000 euro avans şi 25.000 euro primiţi în cursul anului 2010), provenind din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010.

În mod întemeiat Comisia de cercetare a averilor nu a reţinut susţinerea persoanei evaluate în sensul că ar fi primit, în cursul anului 2010, suma de 25.000 euro, deoarece nu există niciun fel de dovezi privind încasarea de către persoanele cercetate a acestei sume de la H..

Referitor la valoarea coşului zilnic de consum, prima instanţă a reţinut în mod greşit că în ordonanţa de sesizare a fost determinată o valoare totală a coşului zilnic de 133.936,06 RON, care a fost calculată distinct, independent de sumele derulate prin conturile bancare şi că sumele retrase din conturi au putut fi folosite pentru complinirea coşului zilnic.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii-pârâţi A. şi B. au invocat, în principal, excepţia nulităţii recursurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în numele Statului Român şi de Agenţia Naţională de Integritate, susţinând că motivele invocate de către recurenţi nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., republicat, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2018, completul de filtru a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimaţii-pârâţi, a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu preliminar, se constată că, deşi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, recurentele Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în numele Statului Român, au expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Totodată, deşi la dosar au fost înregistrate trei cereri de recurs distincte, având în vedere criticile identice care se circumscriu motivului de nelegalitate invocat de către recurenţi, instanţa de control judiciar le va trata unitar.

Potrivit celor expuse în prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, prin Raportul de evaluare nr. x/26.03.2014, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, act declanşator al acţiunii de control al averii intimaţilor-pârâţi, s-a constatat că în perioada evaluată (2000 - 2010), persoanele cercetate A. şi B., nu justifică dobândirea unei părţi din avere, cheltuielile efectuate fiind mai mari decât veniturile realizate cu 1.552.103,37 RON, echivalentul a 417.477,45 euro.

Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, după parcurgerea procedurii reglementate de art. 102 - 103 din Legea nr. 115/1996, a dispus prin Ordonanţa nr. 3/26.06.2015, admiterea în parte a sesizării formulate de Agenţia Naţională de Integritate şi trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Piteşti, constatând că suma de 58.329,84 euro are caracter nejustificat.

În dosarul constituit pe rolul Comisiei de cercetare a averilor au fost audiate persoanele evaluate, au fost administrate probele cu înscrisuri, declaraţii de martori şi expertiză contabilă şi de asemenea, au fost obţinute de la Institutul Naţional de Statistică datele statistice privind cheltuielile totale de consum ale gospodăriei în perioada 2001 - 2010.

Prin sentinţa atacată cu prezentul recurs, curtea de apel a dispus respingerea sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

În cauza înregistrată pe rolul curţii de apel, pârâţii au învederat că înţeleg să se folosească în apărare numai de înscrisurile existente la dosar şi nu au fost administrate alte probe.

Un prim aspect criticat în recurs vizează modul în care se procedează la evaluarea averii unei persoane, reţinându-se că prin actul de sesizare s-a realizat diferenţa între venituri şi avere pentru fiecare an în parte, fără a se menţiona dacă diferenţa pozitivă din anul anterior a fost avută în vedere şi în anul următor.

Analizând criticile recurenţilor sub acest aspect, se constată că în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, în funcţie de toate veniturile şi cheltuielile defalcate pe ani, expertul a întocmit o primă variantă, în care a calculat pentru fiecare an veniturile şi respectiv cheltuielile, fără ca diferenţa rezultată să o evidenţieze în anul următor şi o a doua variantă, în care a reportat fiecare diferenţă în plus sau în minus de la sfârşitul anului, în anul următor.

Instanţa de control judiciar îşi însuşeşte opinia exprimată de către prima instanţă, ca de altfel şi de către Comisia de cercetare a averilor, care au considerat ca fiind corectă a doua metodă de calcul, ce are în vedere sumele în plus sau în minus din anul anterior, la începutul fiecărui an următor.

Această metodă de calcul răspunde specificului litigiilor referitoare la controlul averilor, obiectivul urmărit prin administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate fiind contabilizarea veniturilor şi a cheltuielilor persoanelor cercetate, ceea ce presupune în mod necesar ca soldurile anului anterior să fie luate în calcul la începutul anului următor, indiferent de cuantumul sumelor identificate în acest sens, această metodă de calcul reflectând cel mai bine situaţia veniturilor şi a cheltuielilor dovedite iar nu prezumtive.

Procedând în continuare la examinarea, corespunzător fiecărui an, a sumelor luate în calcul de către instanţa de fond în capitolul veniturilor, şi criticate în recurs, se reţine că în mod greşit a fost inclusă în această categorie suma de 30.000 RON, reprezentând preţul de vânzare al autoturismului X în anul 2004.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, se constată că pe numele B. a figurat în evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor un autoturism X înmatriculat la data de 10.04.2003, sub nr. x, care a fost radiat la 20.08.2004 (adresa nr. x/2011, depusă la fila 30 vol. II).

Persoanele cercetate nu au depus la dosar actul de înstrăinare al acestui autoturism sau orice alt document în dovedirea faptului că vânzarea autoturismului s-a realizat cu suma de 30.000 RON şi la solicitarea Comisiei de cercetare a averilor, au exprimat un punct de vedere în sensul că potrivit informaţiilor comunicate de Serviciul Înmatriculări, termenul de păstrare al actelor în ceea ce priveşte vânzarea autovehiculelor este de 10 ani, motiv pentru care, nu pot procura un astfel de înscris.

Expertul contabil a reţinut suma de 30.000 RON în categoria veniturilor, indicând faptul că din adresa nr. x, emisă de Primăria municipiului Piteşti, rezultă că valoarea autoturismului în cauză este cea menţionată însă din lecturarea acestei adrese, nu se confirmă cele reţinute de către expert.

În condiţiile arătate, în dezacord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar apreciază că simplele declaraţii ale persoanelor cercetate, în sensul că preţul de vânzare al autoturismului a fost în sumă de 30.000 RON, necoroborate cu alte probe care să ateste aceste susţineri (înscrisuri, declaraţii de martor), nu sunt de natură a justifica includerea în capitolul venituri în anul 2004, a sumei în discuţie.

Este necontestat că fiind vorba despre înstrăinarea unui autoturism, contractul nu este supus, potrivit legii, unor condiţii de formă şi cu atât mai puţin ad validitatem, dar în lipsa oricăror altor dovezi care să demonstreze preţul tranzacţiei, nu se poate reţine caracterul cert al sumei de 30.000 RON, în sensul pretins de persoanele cercetate.

Criticile recurenţilor vizând greşita includere de către instanţa de fond în categoria veniturilor realizate în anul 2006 a preţului de înstrăinare al autoturismului C., în sumă de 5.000 euro, nu pot fi primite.

Din parcurgerea considerentelor sentinţei atacate, se reţine că în mod greşit recurenţii au susţinut că prima instanţă ar fi luat în calcul suma indicată mai-sus, observându-se că judecătorul fondului a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care nu a luat în considerare suma de 5.000 euro, menţionată în contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului, încheiat la data de 24.07.2006, ci suma de 3.200 euro, achitată efectiv de către cumpărătorul D., astfel cum aceasta a declarat în faţa Comisiei de cercetare a averilor .

În ceea ce priveşte vânzarea în anul 2007 a autoturismului I., se constată că prima instanţă a urmat acelaşi raţionament logico-juridic, luând în calcul preţul efectiv primit de către persoanele evaluate, respectiv suma de 30 milioane RON vechi, declarată de cumpărătorul E., audiat în calitate de martor în faţa Comisiei de cercetare a averilor .

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor, nu se evidenţiază nicio contradicţie de interpretare în motivarea primei instanţe în privinţa vânzării autoturismelor C. şi I. în perioada 2006 - 2007, judecătorul fondului analizând în mod adecvat probele dosarului şi expunând argumentele pe baza cărora a reţinut la capitolul venituri sumele în cauză.

Referitor la autoturismul F., vândut de intimaţii-pârâţi în anul 2008, recurenţii au criticat faptul că prima instanţă a acordat prevalenţă înscrisurilor în dauna declaraţiei de martor.

Acest punct de vedere nu poate fi primit, reţinându-se că instanţa de fond nu a ierarhizat probele administrate în sensul sugerat de recurenţi, ci cu o motivare pertinentă, a înţeles să dea eficienţă contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului, în care se menţionează un preţ de 5.000 euro, şi a înlăturat declaraţiile de martor neconvingătoare.

Aceasta deoarece, spre deosebire de relatările celorlalţi cumpărători, declaraţia martorului G. este incertă, acesta susţinând că nu îşi aminteşte exact preţul autoturismului şi nici anul în care l-a cumpărat, situaţie în care, nu se poate reţine caracterul cert al sumei de 3.000 euro, declarată ca fiind achitată de către martor.

În ceea ce priveşte antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010, prin care persoanele cercetate s-au obligat la vânzarea către cumpărătorii J. şi K., a unui teren situat în comuna Bascov, satul Glâmboc, şi a casei construite pe acest teren, în mod greşit prima instanţă a omologat concluziile raportului de expertiză contabilă, sub aspectul considerării în categoria veniturilor pentru anul 2010, a sumei de 45.000 euro provenind din antecontractul menţionat.

Astfel, potrivit antecontractului depus la dosarul Comisiei, părţile au convenit înstrăinarea imobilului pentru un preţ total de 55.000 euro, din care s-a plătit un avans de 20.000 euro înainte de semnarea antecontractului, urmând ca diferenţa de 35.000 euro să fie achitată până la 31.01.2011, dată la care urma să fie perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentic.

Persoana cercetată A. a declarat în faţa Comisei de cercetare a averilor că în anul 2010, înainte de încheierea antecontractului, a fost încasată suma de 20.000 euro, iar din diferenţa de 35.000 euro, a fost primită suma de 25.000 euro până la sfârşitul anului 2010, restul de 10.000 euro fiind achitaţi până la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de control judiciar reţine că în mod greşit judecătorul fondului a luat în calcul în categoria veniturilor suma totală de 45.000 euro, compusă din suma de 20.000 euro primită cu titlu de avans şi suma de 25.000 euro primită în cursul anului 2010, în condiţiile în care, la dosarul cauzei nu există dovezi privind încasarea de către persoanele cercetate, în cursul anului 2010, a sumei de 25.000 euro.

La formularea acestei constatări se reţine că declaraţia martorului J. nu este concludentă în privinţa datei la care a fost achitată către persoanele evaluate suma de 25.000 euro, martorul relatând că a plătit preţul total de 55.000 euro, prin transfer bancar din conturile pe care le deţine în Spania în conturile persoanelor cercetate, până în momentul încheierii tranzacţiei în formă autentică.

În ceea ce priveşte aspectul în discuţie, expertul tehnic a arătat că suma de 25.000 euro a fost achitată persoanelor evaluate până la sfârşitul anului 2010 şi că a identificat în cadrul extraselor de cont în euro, emise de L., suma totală de 24.500 euro, dar nu a indicat, în concret, aceste extrase de cont şi nu a prezentat date care să ateste alimentarea contului cu suma respectivă în cursul anului 2010, situaţie în care, în lipsa de la dosar a unor înscrisuri justificative, nu se poate reţine că ulterior datei de 27.04.2010, când a fost primită suma de 20.000 euro cu titlu de avans, în contul persoanelor evaluate a intrat suma de 25.000 euro, provenind de la H..

Înalta Curte apreciază întemeiate şi criticile recurenţilor vizând modul de calcul al valorii coşului zilnic de consum, reţinut de către instanţa de fond.

Astfel, dată fiind perioada mare de timp în care s-a desfăşurat activitatea de evaluare a averii, este important de stabilit care au fost cheltuielile efectuate de către persoanele cercetate pentru satisfacerea traiului zilnic, luând ca reper în determinarea cheltuielilor cu întreţinerea familiei normele referitoare la coşul minim de consum lunar, conform O.U.G. nr. 217/2000, cu actualizările ulterioare, în raport cu sumele pe care intimaţii-pârâţi le-au avut la dispoziţie lunar pentru efectuarea cheltuielilor în discuţie.

În raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a arătat pentru fiecare an în parte, din ce sunt compuse veniturile soţilor şi care sunt cheltuielile efectuate de aceştia prin conturi bancare, reţinându-se că în unele cazuri sumele retrase din conturi au putut fi folosite pentru complinirea coşului zilnic, care nu poate fi calculat distinct şi total, în raport de datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică.

Instanţa de fond a preluat în considerentele sentinţei concluziile raportului de expertiză, deficitare în privinţa aspectului analizat, deoarece nu evidenţiază cheltuielile certe şi concrete realizate de persoanele cercetate în intervalul 2000-2010, prin luarea în calcul şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 217/2000, în raport cu numărul de persoane care compuneau familia.

Totodată, în cuprinsul raportului de expertiză nu au fost identificate, alături de cheltuielile pentru întreţinerea familiei, şi cheltuielile pentru conservarea imobilelor şi cele aferente autoturismelor, deţinute în proprietate de intimaţii-pârâţi (taxe plătite cu titlu de impozit sau poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă, curent electric, gaze, telefonie, etc.), precum şi cheltuielile pentru deplasări sau concedii, efectuate în intervalul de referinţă.

Instanţa de control judiciar apreciază necesar a fi stabilite toate aceste cheltuieli, deoarece din totalul veniturilor se impune a fi scăzută o valoare medie totală a cheltuielilor curente ale persoanelor evaluate şi familiei acestora (în funcţie de numărul de membrii), ca operaţiune firească în analiza caracterului justificat/nejustificat al averii dobândite.

Dat fiind specificul cauzei, întrucât nu se poate realiza un calcul exact al cheltuielilor efectuate de intimaţii-pârâţi şi de familia acestora, se are în vedere standardul de viaţă al părţilor implicate în procedură, pornind de la faptul că aceste cheltuieli trebuie să reflecte o evaluare cât mai apropiată de nivelul de trai zilnic al persoanelor cercetate.

În raport cu dezlegarea dată tuturor acestor aspecte, care în mod evident influenţează balanţa de venituri şi cheltuieli întocmită în cauză, pentru determinarea cu exactitate a resurselor de venituri ale intimaţilor-pârâţi, a valorii bunurilor dobândite, a cheltuielilor de întreţinere şi realizarea unei balanţe de venituri şi cheltuieli care să permită o concluzie corectă în legătură cu caracterul licit sau ilicit al dobândirii averii, se impune completarea materialului probator administrat în primă instanţă, în scopul dovedirii realităţii operaţiunilor efectuate de persoanele cercetate, conform celor reţinute în cuprinsul prezentei decizii.

Totodată, la rejudecarea cauzei, urmează ca instanţa de fond să dispună completarea raportului de expertiză sau administrarea unei noi expertize contabile, în vederea identificării şi cuantificării veniturilor certe şi concrete realizate de persoanele evaluate în perioada 2000 - 2010, precum şi a cheltuielilor efectuate de către acestea anual, în acelaşi interval, cu stabilirea unor sub-perioade în raport de achiziţionarea şi înstrăinarea bunurilor mobile şi imobile, pentru a se concluziona asupra disponibilităţilor de investire în bunurile ce constituie averea părţilor, prin raportare la sursele prezente aferente fiecărei sub-perioade.

Cum potrivit dispoziţiilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., republicat, o atare probă nu poate fi administrată în această etapă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., republicat, va admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Integritate, de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în numele Statului Român, şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, dispunând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în numele Statului Român şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, împotriva sentinţei civile nr. 165 din 12 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2018.