Fiscal Debt Offset Refusal: Prevalence of Value Threshold Over Issuing Authority Rank for Court Competence

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 12 ianuarie 2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar - consorţiu format din CII B. şi CII C., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a solicitat:

- anularea actului administrativ fiscal nr. x/22.11.2017, prin care a fost respinsă contestaţia înregistrată sub nr. x/2017, formulată împotriva actului administrativ fiscal nr. x/06.11.2017, emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov Compartimentul Procedură Insolvenţe şi Lichidări;

- obligarea pârâtelor la aplicarea dispoziţiilor art. 167 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, în sensul compensării sumei datorate bugetului consolidat al statutului în cuantum de 1.316.784 RON, din suma de 3.603.991,05 RON fără TVA, reprezentând suma datorată de către UAT Comuna Prejmer, în baza sentinţei civile nr. 1402/CA/30.12.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 55 din 22 martie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În argumentarea soluţiei astfel dispuse, Curtea a reţinut că obiectul dedus judecăţii îl reprezintă refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona o cerere referitoare la un drept al reclamantei. Actul contestat, respectiv răspunsul la solicitarea reclamantei, formulată prin adresa nr. x/2017, nu este un titlu de creanţă, prin acesta nefiind stabilite obligaţii fiscale.

În concluzie, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în funcţie de rangul autorităţii emitente a actului, care este o autoritate publică locală, competenţa revenind tribunalului şi nu curţii de apel.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 756/CA din 21 mai 2018, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că obiectul contestaţiei reclamantei vizează refuzul organului fiscal de a compensa suma datorată bugetului consolidat al statutului, în cuantum de 1.316.784 RON, din suma de 3.603.991,05 RON fără TVA, reprezentând suma pe care UAT Comuna Prejmer trebuie să o plătească reclamantei în baza unei hotărâri judecătoreşti.

În raport de dispoziţiile art. 268 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, Tribunalul Braşov a calificat litigiul dedus judecăţii ca fiind de natura contenciosului administrativ şi fiscal şi a concluzionat că, aplicând criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine curţii de apel.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a contestat refuzul nejustificat al organului fiscal, exprimat în cuprinsul adresei nr. x/2017, menţinută prin adresa de soluţionare a contestaţiei emise sub nr. x/2017, de a compensa suma datorată de reclamantă bugetului consolidat al statutului, în cuantum de 1.316.784 RON, din suma de 3.603.991,05 RON fără TVA, pe care UAT Comuna Prejmer a fost obligată să o achite reclamantei în temeiul sentinţei civile nr. 1402/CA din 30 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Problema care a generat conflictul de competenţa între cele două instanţe priveşte prevalenţa unuia dintre cele două criterii, pornind de la analiza conţinutului actului contestat. Astfel, Curtea de Apel Braşov a apreciat că actul contestat, respectiv refuzul nejustificat al pârâtei, nu are caracter fiscal, criteriul de stabilire a competenţei fiind cel al rangului autorităţii emitente.

Pe de altă parte, Tribunalul Braşov a apreciat că obiectul litigiului se circumscrie raporturilor juridice de drept fiscal, competenţa instanţei de judecată fiind stabilită în raport de criteriul valorii creanţei fiscale.

Înalta Curte apreciază că această din urmă instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la obiectul pretenţiilor reclamantei.

Prin cererea înregistrată la Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat aplicarea compensării fiscale reglementată de dispoziţiile art. 167 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora:

"Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică, inclusiv unităţile subordonate acesteia."

Această cerere a fost respinsă de organul fiscal, prin adresa nr. x/2017. Împotriva refuzului de compensare, reclamanta a formulat contestaţie, în temeiul art. 268 Codul de procedură fiscală, înregistrată la organul fiscal sub nr. x/2017.

Prin adresa emisă sub nr. x/2017, organul fiscal competent să soluţioneze contestaţia a comunicat că, în opinia sa, adresa nr. x/2017 nu întruneşte cerinţele unui act administrativ fiscal, nefiind incidente prevederile art. 46 alin. (2) şi art. 268 Codul de procedură fiscală şi că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin adresa nr. x/2017. Acest punct de vedere a fost reiterat în faţa instanţei de fond, pârâtele susţinând, prin întâmpinare, caracterul pur administrativ al acestor adrese, care nu stabilesc obligaţii fiscale şi nu privesc taxe şi impozite sau contribuţii, opinie la care a achiesat Curtea de Apel Braşov.

Înalta Curte reţine că, deşi în cauză a fost relevat un diferend privitor la caracterul de acte administrativ-fiscale al adreselor de răspuns emise de organul fiscal, acest aspect nu are relevanţă în stabilirea instanţei competente să judece litigiul.

Într-adevăr, potrivit art. 167 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, organul fiscal emite decizii privitoare la cererea de compensare solicitată de debitor, care pot fi contestate în condiţiile art. 268 Codul de procedură fiscală:

"Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit prezentului titlu. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal."

Împrejurarea că, în litigiul de faţă, organul fiscal şi-a exprimat refuzul compensării prin intermediul unor adrese de răspuns şi nu a unor decizii de admitere/respingere a compensării, urmează a fi avută în vedere şi analizată de instanţa de fond, însă nu poate schimba natura litigiului, de contencios administrativ şi fiscal şi nici fundamentul raporturilor juridice fiscale dintre părţi. Reclamanta a solicitat compensarea unor creanţe fiscale, cerere faţă de care organul fiscal şi-a manifestat refuzul expres de compensare, astfel încât, din punct de vedere procedural, analizarea legalităţii acestui refuz se circumscrie contestării actelor administrative "care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora", în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, întrucât litigiul priveşte modalitatea de stingere a unor creanţe fiscale, în cauza de faţă este aplicabil criteriul valoric de stabilire a competenţei instanţei de judecată, prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, având în vedere că refuzul organului fiscal priveşte compensarea sumei de 1.316.784 RON, superioară pragului de 1.000.000 RON, competenţa revine curţii de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în condiţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar - consorţiu format din CII B. şi CII C. şi pe pârâtele Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2018.