Nullity of administrative appeal for lack of signature on electronically filed petition

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 martie 2018, reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se dispună măsura declarării ca indezirabil, pe o perioadă de 10 ani, pentru raţiuni de securitate naţională, a pârâtului A., beneficiar al dreptului de şedere pe termen lung.

Prin încheierea din 28 martie 2018, prima instanţă a admis cererea reclamantului şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Inspectoratului General pentru Imigrări.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1668 din data de 04 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis sesizarea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Inspectoratul General pentru Imigrări şi a declarat ca indezirabil, pe o perioadă de 10 ani, pe pârâtul A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1668/04.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., prin mandatar B., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea sesizării formulate de reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că, prin sentinţa de fond, i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Astfel, recurentul-pârât nu a avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, documentele fiind clasificate secret de stat de nivel Strict Secret, respectiv Secret de Serviciu, iar asigurarea unui translator în timpul procesului nu echivalează cu respectarea dreptului la apărare.

În măsura în care, pentru asigurarea apărării, se impunea prezenţa unui avocat care să deţină certificat ORNISS, acesta trebuia să fie numit, din oficiu, de către instanţa de judecată, întrucât pârâtul, în calitate de cetăţean străin, nu putea cunoaşte şi angaja un astfel de avocat.

Totodată, recurentul-pârât învederează că, dacă ar fi reprezentat un pericol pentru siguranţa României, atunci s-ar fi luat împotriva sa măsuri specifice, precum arestarea şi trimiterea în judecată în faţa unei instanţe de drept penal, şi nu în faţa unei instanţe de contencios administrativ.

Recurentul-pârât susţine că modalitatea în care a înţeles să îşi practice propriile convingeri religioase nu poate fi asociată cu practicile grupurilor teroriste, iar Constituţia României garantează libertatea de exprimare şi practicarea liberă a religiei.

De asemenea, recurentul-pârât arată că, fiind surprins şi speriat de gravitatea acuzaţiilor aduse prin sesizarea adresată instanţei de judecată, a luat hotărârea de a părăsi teritoriul României, în mod benevol şi pe cheltuiala sa, pentru a nu crea probleme familiei sale din România, aceasta nefiind o împrejurare de natură a confirma informaţiile şi datele furnizate de reclamant.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18.06.2018, intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:…semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă…, precum şi semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia.(...)."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a depus cererea de recurs prin poşta electronică, la data de 25.05.2018, fiind înregistrată la instanţa de fond la data de 29.05.2018 . Recursul este declarat de pârât, prin reprezentant convenţional B. şi nu cuprinde nici semnătura recurentului, nici semnătura mandatarului său.

Prin Rezoluţia din data de 08.06.2018, Înalta Curte a fixat termenul de judecată a recursului la data de 20.06.2018 şi a dispus citarea recurentului-pârât, prin reprezentant convenţional, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, în original, a unui exemplar semnat al cererii de recurs sau să se prezinte în vederea semnării cererii de recurs înregistrate.

Citaţia a fost comunicată recurentului-pârât la data de 12.06.2018, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanţei de recurs.

Înalta Curte reţine că, până la termenul stabilit pentru judecarea recursului, pârâtul nu a comunicat instanţei de control judiciar un exemplar semnat al recursului şi nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

Având în vedere aceste împrejurări, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului, prevăzute de dispoziţiile coroborate ale art. 486 alin. (1) lit. e), ale art. 148 şi ale art. 196 din C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părţii (sau a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată, fiind incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia:

"(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâtul A., prin mandatar B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul A., prin mandatar B., împotriva sentinţei civile nr. 1668 din 4 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2018.