Audit measure for unapproved seconded staff salaries: annulment appeal inadmissible and suspension appeal annulled as perempted

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 36/01.09.2014 a Departamentului IV al Curţii de Conturi, solicitând anularea actului administrativ atacat în ceea ce priveşte măsura nr. II.2 din decizie, dispusă pentru remedierea abaterii nr. 10.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a solicitat şi suspendarea executării măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1945 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele: a respins cererea de conexare a dosarului nr. x/2014, formulată de reclamant, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a actului administrativ, ca neîntemeiată; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1945 din 30 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, sub două aspecte:

Sub un prim aspect, în mod greşit prima instanţă a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată.

Astfel, referitor la îndoiala asupra legalităţii deciziei, recurentul-reclamant arată că instituţia detaşării din Codul muncii (art. 45-47) nu face distincţie în privinţa detaşării angajaţilor din mediul privat la instituţiile publice, în ceea ce priveşte personalul contractual.

Detaşările au fost instrumentate pentru posturi existente şi bugetate, aşa cum demonstrează şi execuţia bugetară la capitolul cheltuieli de personal, la data de 31 decembrie 2013. Aceste posturi existau şi în vechea structură de personal, conform statului de funcţii din anul 2004, preluate pentru detaşări până la intrarea în vigoare a H.G. nr. 857/2013.

Prin detaşarea de personal în cadrul instituţiei reclamante, în condiţiile interdicţiei instituite pentru organizarea de concursuri pentru funcţiile vacante, nu s-a creat niciun fel de presiune asupra bugetului, întrucât a fost respectat numărul de posturi stabilit prin Legea nr. 8/2013, fiind preluat statul de funcţii nr. x/11.06.2004.

În ceea ce priveşte perturbarea produsă desfăşurării activităţii, se arată că prin măsura nr. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, s-au stabilit măsuri imposibil de pus în practică, care ar cauza prejudicii grave salariaţilor, prin reţinerile care ar trebui operate din salariile acestora, astfel încât, măsura suspendării se impune până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Sub un al doilea aspect, în mod greşit prima instanţă a respins cererea de anulare, ca inadmisibilă.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit legea atunci când a extrapolat dispoziţiile legii speciale (Regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii de Conturi), care reglementează căile de atac asupra deciziilor acesteia, puse la dispoziţia entităţii supuse controlului (Ministerul Afacerilor Externe, în cauza de faţă), extinzând-o asupra entităţilor care nu au fost supuse controlului (Institutul reclamant)

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2018, completul de filtru a admis excepţia nulităţii recursului declarat de reclamant, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a executării măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, emisă de Curtea de Conturi a României.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi sentinţe, referitor la soluţia pronunţată cu privire la capătul de cerere vizând anularea parţială a Deciziei nr. 36/01.09.2014, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Argumente de fapt şi de drept relevante

1. În ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a executării măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, prin încheierea din data de 14 februarie 2018, completul de filtru a admis excepţia nulităţii recursului declarat de reclamant, în raport de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care instituie un termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care se pronunţă suspendarea, pentru declararea căii de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii legale sunt aplicabile atât în cazul formulării unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât şi în cazul promovării unei cereri de suspendare, în condiţiile art. 15 din legea menţionată.

Cum în speţă, prin cererea în anulare dedusă judecăţii în primă instanţă, reclamantul a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării măsurii dispuse la pct. II 2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, până la soluţionarea definitivă a cauzei, se constată că termenul de recurs de 5 zile calculat în raport de data comunicării sentinţei atacate, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, s-a împlinit la data de 29.09.2015.

Pe cale de consecinţă, întrucât recursul a fost declarat de către reclamant la data de 07.10.2015, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se reţine că în privinţa soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (1) coroborate cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de reclamant.

2. În ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii în anulare parţială a Deciziei nr. 36/01.09.2014, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate Decizia nr. 36/01.09.2014 emisă de Departamentul IV al Curţii de Conturi, în privinţa măsurii dispuse la pct. II.2 din decizie, pentru remedierea abaterii de la legalitate şi regularitate consemnată în Procesul-verbal de constatare nr. x/30.07.2013, anexă a Raportului de audit financiar nr. x/31.07.2014. Această abatere, descrisă la pct. 10 din decizie, constă în angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata, în anul 2013, a unor drepturi salariale, acordate fără respectarea cadrului legal aplicabil entităţii reclamante, personalului detaşat din sectorul privat, de la societăţi comerciale cu răspundere limitată, pe funcţii care nu au fost aprobate de ordonatorul principal de credite.

Prin încheierea nr. 131/27.11.2014, care nu face obiectul cererii în anulare dedusă judecăţii în primă instanţă, Curtea de Conturi a respins contestaţia formulată de conducerea Ministerului Afacerilor Externe împotriva măsurilor I.1.e, II.1 şi II.2, dispuse prin Decizia nr. 36/01.09.2014, şi a menţinut dispoziţiile din cuprinsul acestora.

Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii cererii în anulare, invocată de către pârâtă, în mod corect prima instanţă a constatat că reclamantul nu a respectat prevederile pct. 227 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014.

Conform acestor prevederi regulamentare, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, prevăzută la pct. 213 din acelaşi regulament, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile legii contenciosului administrativ.

Prin urmare, în temeiul prevederilor regulamentare mai sus enunţate şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, încheierea emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi iar nu, în mod direct, decizia emisă de o structură a acestei autorităţi publice.

Cum în speţă, recurentul-reclamant nu a înţeles să conteste în instanţă încheierea nr. 131/27.11.2014, emisă de Curtea de Conturi, cererea în anulare vizând strict măsura dispusă la pct. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reţine că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii, soluţie ce are drept consecinţă respingerea cererii ca inadmisibilă.

Susţinerile recurentului-reclamant în sensul că reprezintă o entitate care nu a fost supusă controlului Curţii de Conturi, fiind subordonată Ministerului Afacerilor Externe, nu sunt de natură a conduce la o concluzie contrară, în raport de obiectul acţiunii de audit financiar, care a urmărit verificarea modului în care entitatea reclamantă a utilizat subvenţiile acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe, în concordanţă cu obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de organizare şi înfiinţare ale Institutului, situaţie în care, nu sunt exceptate de la aplicare prevederile regulamentare anterior menţionate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni împotriva sentinţei civile nr. 1945 din 30 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a executării măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, emisă de pârâta Curtea de Conturi a României.

Respinge recursul declarat de reclamantul Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii în anulare, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2018.