Suspendable enforcement of tax assessment in insolvency: failure to prove justified case and imminent harm under Law 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s decision to reject the taxpayer’s request for suspension of enforcement, thereby allowing the administrative tax decision to remain in force with full executory effect. The dispute involved a company in insolvency proceedings challenging a tax assessment for approximately 4.55 million RON, arguing that suspension of enforcement was necessary to prevent bankruptcy and facilitate a reorganization plan; the court rejected the tax authority’s exception of lack of interest, clarifying that even in insolvency, the enforceability status of a tax claim significantly impacts the debtor’s rights and creditor classification under Law No. 85/2014. The decisive legal basis was Article 14 of Law No. 554/2004, under which the court held that the applicant failed to prove the cumulative requirements of a "justified case" and "imminent harm," as the alleged legal errors required complex factual investigation beyond the scope of a summary suspension procedure, and the imminent harm was not established given that forced execution was already suspended by the insolvency regime.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 75 din Legea nr. 85/2014; Suspendable enforcement of tax assessment in insolvency: failure to prove justified case and imminent harm under Law 554/2004: The dispute involved a company in insolvency proceedings challenging a tax assessment for approximately 4.55 million RON, arguing that suspension of enforcement was necessary to prevent bankruptcy and facilitate a reorganization plan; the court rejected the tax authority’s exception of lack of interest, clarifying that even in insolvency, the enforceability status of a tax claim significantly impacts the debtor’s rights and creditor classification under Law No. 85/2014. The decisive legal basis was Article 14 of Law No. 554/2004, under which the court held that the applicant failed to prove the cumulative requirements of a "justified case" and "imminent harm," as the alleged legal errors required complex factual investigation beyond the scope of a summary suspension procedure, and the imminent harm was not established given that forced execution was already suspended by the insolvency regime.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the court's authority to decide on the appeal and render the final judgment.
Procedural basis defining the grounds for appeal that were reviewed and ultimately rejected.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 octombrie 2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.08.2015, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. x 122/25.08.2015, prin care s-au stabilit obligaţii suplimentare în sarcina reclamantei în sumă de 4.553.760 RON, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 1869/2015 din 21 octombrie 2015, Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 06 noiembrie 2015.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 211 din 25 noiembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal:
(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor DGRFP Braşov şi AJFP Sibiu, invocată din oficiu;
(ii) a respins, din acest motiv, cererea de suspendare formulată în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Braşov şi AJFP Sibiu;
(iii) a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x, emisă de AJFP Covasna;
(iv) a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 45.537 RON, achitată cu chitanţa seria x nr. x la B., consemnată la dispoziţia Curţii de Apel Alba Iulia cu recipisa nr. x din 20.10.2015, la rămânerea definitivă a hotărârii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 211/25.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.
În susţinerea recursului se arată că instanţa de fond a dat o greşită interpretare prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.
Recurenta-reclamantă reia integral argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată cât priveşte situaţia faptică, existenţa cazului temeinic justificat şi a pagubei iminente. Suplimentar, susţine că activitatea sa a fost blocată, ceea ce a dus la demararea procedurii insolvenţei, iar respingerea definitivă a cererii de suspendare conduce la imposibilitatea realizării unui plan de reorganizare viabil şi la falimentul societăţii.
De asemenea, recurenta-reclamantă arată că organul fiscal a dat dovadă de rea credinţă, întrucât, nici până la acest moment, nu a soluţionat contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere, determinând recurenta să formuleze o nouă acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat obligarea organului fiscal să soluţioneze contestaţia.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04.03.2016, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, intimata a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, motivată de faptul că s-a deschis procedura de insolvenţă faţă de societatea reclamantă, iar creanţa nu mai poate fi executată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 04.03.2016, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
La data de 20 decembrie 2017, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din data de 09 mai 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.
Prin aceeaşi încheiere, constatând că, prin recursul declarat în cauză, reclamanta A. S.R.L. nu a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, completul de filtru a rectificat citativul cauzei, în sensul înlăturării acestei părţi din cadrul procesual al recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Intimata-pârâtă DGRFP Braşov, prin AJFP Covasna, a susţinut că este lipsit de interes demersul procesual al recurentei-reclamante A. S.R.L., cât timp aceasta se află în prezent în procedura insolvenţei, astfel că executarea silită se suspendă de drept de la momentul incidenţei Legii nr. 85/2014 asupra entităţii juridice aflate în câmpul de aplicare a legii sus menţionate.
În examinarea acestei excepţii, Înalta Curte reţine că procedura insolvenţei este una specială, concursuală, în care recuperarea creanţelor se face într-o anumită ordine de preferinţă, iar activitatea debitoarei este condiţionată de votul creditorilor în anumite etape ale procedurii.
Din perspectiva caracterului specific al acestei proceduri, nu este suficient doar faptul că nu mai poate fi executată silit o creanţă, ci trebuie avute în vedere şi alte aspecte ale aplicării dispoziţiilor speciale din Legea nr. 85/2014 în privinţa caracterului cert al fiecărei creanţe, neafectat de nicio condiţie, ce poate influenţa modalitatea de desemnare a creditorilor din cadrul fiecărei categorii de creanţe în vederea exercitării votului pentru anumite activităţi ale debitoarei sau pentru redresarea acesteia.
Este, aşadar, justificat interesul recurentei-reclamante de a obţine temporizarea executării titlului de creanţă pe care îl contestă, chiar şi în ipoteza în care asupra sa este deschisă, în prezent, procedura insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2014.
Intimata-pârâtă DGRFP Braşov a făcut trimitere, în susţinerea caracterului întemeiat al excepţiei lipsei de interes pe care a invocat-o prin întâmpinare, la prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor." Această prevedere legală nu este însă susceptibilă de a face ca demersul recurentei-reclamante să fie lipsit de interes, deoarece titlul de creanţă fiscală al cărui caracter executoriu nu a fost suspendat produce şi alte efecte în procedura concursuală în care se află debitorul obligaţiei fiscale decât cel al iminenţei executării silite pe care urmăreşte cel interesat să o temporizeze.
Chestiunea regimului juridic diferenţiat între creanţa fiscală ce este contestată în faţa instanţei de contencios administrativ competente fără a fi suspendată executarea actului administrativ fiscal şi cea care a fost suspendată în procedura reglementată de art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004 a făcut obiectul unor dezbateri repetate în scopul unificării practicii judiciare în materie, stabilindu-se, prin minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, ce a avut loc la Constanţa, în perioada 7-8 septembrie 2017, următoarele:
"Dacă nu s-a suspendat executarea, creanţa fiscală contestată va fi înscrisă ca o creanţă pură şi simplă, putând fi înscrisă şi cu menţiunea în litigiu, care nu va afecta drepturile creditorului, cum ar fi dreptul de vot sau dreptul la distribuirea sumelor. Creanţa fiscală contestată, în ipoteza în care s-a obţinut fie în procedură administrativă, fie în faţa instanţei de contencios suspendarea actului administrativ, va fi înscrisă în tabelul de creanţe al debitoarei în insolvenţă sub condiţie suspensivă (voturi majoritare) sau în mod provizoriu (voturi minoritare)".
Prin urmare, este evident interesul actual pe care îl manifestă recurenta-reclamantă pentru a obţine suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat, chiar în condiţiile în care se află în prezent în procedura insolvenţei, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014, excepţia invocată de intimat-pârâtă DGRFP Braşov având un caracter neîntemeiat.
II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată instanţei de contencios administrativ şi fiscal la data de 07.10.2015, de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/25.08.2015, recurenta-reclamantă a invocat îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a obţine temporizarea efectelor produse de actul administrativ-fiscal contestat pe calea recursului graţios, în care a fost emisă decizia nr. 9811/15.01.2016 de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, decizie contestată, la rândul său, în cadrul dosarului nr. x, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 139/2016 pronunţată în dosarul nr. x, prima instanţă a obligat organul fiscal competent să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/28.08.2015, dosarul aflându-se, în prezent, pe rolul ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în faza recursului declarat împotriva acestei hotărâri.
În deplin acord cu judecătorul fondului, reţine Înalta Curte că Societatea A. S.R.L. nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerinţelor privind existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, fapt care determină menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă, aceea de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/28.08.2015.
În privinţa cazurilor bine întemeiate, definite prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele "împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", s-a statuat constant, în practica instanţei supreme în materie, că este necesar ca elementele ce pot afecta legalitatea actului administrativ asupra căruia se solicită a se dispune măsura suspendării să poată fi decelabile cu uşurinţă, să transpară la o analiza sumară a condiţiilor formale şi a celor de fond ale respectivului act, fără a se ajunge la o cercetarea minuţioasă a chestiunilor invocate în cererea de suspendare, bazată pe administrarea unui material probator complex, ce excede acestei proceduri sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Or, solicitând temporizarea efectelor produse de decizia de impunere nr. x/28.08.2015, recurenta-reclamantă A. a invocat aspecte care ţin de realitatea operaţiunilor sale economice derulate cu alte entităţi juridice, precum şi de analiza asupra stării de inactivitate fiscală a partenerilor săi contractuali la momentul efectuării tranzacţiilor cu persoana supusă controlului fiscal în cauză. Aceste împrejurări care au determinat emiterea actului administrativ fiscal contestat nu sunt apte de verificare în calea cererii de suspendare a titlului de creanţă emis de organul fiscal, urmând a fi analizate în cadrul acţiunii în anularea respectivului act administrativ fiscal, prin examinarea probatoriului specific pentru soluţionarea cauzei pe fond, în vederea aflării adevărului.
În privinţa pagubei iminente, a susţinut recurenta-reclamantă că a fost iniţiată procedura de executare silită prin instituirea măsurilor asiguratorii asupra sa, fapt de natură a conduce la blocarea activităţii societăţii, iar transformarea acestor măsuri asiguratorii în unele executorii ar determina falimentul său, fără a mai fi posibilă realizarea unui plan de reorganizare.
Nici această condiţie, la rândul său, nu este îndeplinită, cât timp creanţa înscrisă în actul administrativ fiscal contestat nu poate fi executată silit la acest moment, dată fiind intrarea recurentei-reclamante în procedura concursuală a insolvenţei, ce presupune respectarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 pentru distribuirile de sume din averea debitoarei A. S.R.L.. Totodată, se reţine că prejudiciul viitor şi previzibil pe care îl prefigurează recurenta-reclamantă prin imposibilitatea de reorganizare a sa pe bază de plan nu este probat sub aspectul producerii acestor consecinţe exclusiv ca urmare a menţinerii caracterului executoriu al deciziei de impunere fiscală contestate.
Prin urmare, constatând Înalta Curte că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu trimitere la definiţiile cuprinse la art. 2, lit. t) şi ş) din acelaşi act normativ, cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/2015 este neîntemeiată, astfel cum corect a stabilit şi judecătorul fondului prin hotărârea ce formează obiectul recursului de faţă.
2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în declararea şi susţinerea recursului, invocată de către intimata-pârâtă DGRFP Braşov prin AJFP Covasna, iar recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. va fi respins la nefondat, urmând a fi menţinută sentinţa civilă nr. 211 din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 211 din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2018.