Forestry compensation claim time-barred by three-year prescriptive period under former Decree No. 167/1958

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 septembrie 2014, reclamanta Obştea Ciocadia, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a solicitat:

(i) anularea actului administrativ nr. x, ca fiind netemeinic şi nelegal, emis cu exces de putere, prin care pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a comunicat refuzul faţă de solicitările reclamantei privind acordarea compensaţiilor şi dobânzilor aferente anului 2007;

(ii) obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 95.543,30 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă, pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, pentru suprafaţa de pădure de 240 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T1 şi T2, cu titlu de compensaţii/despăgubiri, datorita funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii in recoltarea de masa lemnoasa, aferente anului 2007;

(iii) obligarea pârâţilor la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 95.543,30 RON, începând cu data de 19.02.2014, dată la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care reclamanta a înaintat Cererea nr. 200/19.02.2014 către ITRSV Râmnicu Vâlcea, iar pârâţii au refuzat nejustificat, cu exces de putere, sa dispună plata compensaţiilor cuvenite;

(iv) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 noiembrie 2014, raportat la primul petit al cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca, în cazul în care instanţa de judecată va aprecia că adresa nr. x nu întruneşte elementele constitutive ale unui act administrativ tipic sau asimilat, să fie obligaţi pârâţii, în solidar, la plata ajutorului de stat cuvenit reclamantei, raportat la anul 2007, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2015, prima instanţă a reţinut că, în cauză, calitatea de pârât revine Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 86/2014 prin care s-a dispus reorganizarea şi schimbarea denumirii acestui minister, acesta preluând şi activitatea pârâtului Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 86 din 16 februarie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: (i) respinge excepţiile invocate de pârât; (ii) admite în parte acţiunea principală formulată de reclamanta Obştea Ciocadia, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor; (iii) obligă pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 95.543,30 RON reprezentând contravaloare compensaţii aferente anului 2007, precum şi a dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data promovării cererii de chemare în judecată - 10.09.2014 şi până la achitarea integrală a debitului; (iv) obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.360 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 86/16.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât susţine că prima instanţă a reţinut în mod greşit că, prin simpla publicare în Jurnalul Naţional al Uniunii Europene a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012)5266 final/19.07.2012, în mod implicit reclamantei i s-ar cuveni sumele solicitate cu titlu de compensaţii, în temeiul prevederilor Codului Silvic.

Decizia respectivă prevede atât cerinţele a căror îndeplinire condiţionează acordarea compensaţiilor, cât şi perioada pentru care a fost emisă. Schema de ajutor de stat nu a fost publicată în Monitorul Oficial, iar termenul prevăzut de decizie a expirat la data de 31 decembrie 2013.

De asemenea, recurentul susţine că, în ceea ce priveşte justificarea pretenţiilor reclamantei, instanţa s-a limitat în a califica prematuritatea invocată de pârât ca fiind o apărare de fond, fără a analiza dacă reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de H.G. nr. 861/2009. În raport cu dispoziţiile art. 6 din Anexa nr. 1 la Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009, acordarea eventualelor compensaţii este condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe prevăzute expres de actul normativ, iar în speţă, nu au fost depuse documente care să ateste dreptul de proprietate sau dreptul de administrare al reclamantei, care să fundamenteze dreptul de a solicita compensaţiile.

Se afirmă că raţionamentul instanţei este eronat, în condiţiile în care se apreciază ca fiind legală eludarea unor etape din procedura de acordare a compensaţiilor, prin instituirea unei posibilităţi distincte de obţinere a acestora printr-o acţiune în justiţie împotriva Ministerului. Consecinţa este aceea a lăsării cuantumului compensaţiilor la latitudinea subiectivă a părţii, deoarece singurele entităţi care au expertiza necesară şi competenţă în a se pronunţa asupra veridicităţii solicitărilor părţii, respectiv structurile teritoriale ale Ministerului, pot fi ignorate în procedura judiciară.

Recurentul-pârât susţine că soluţia primei instanţe este eronată, întrucât nu a analizat dacă sunt îndeplinite cerinţele premergătoare formulării unei astfel de acţiuni şi, totodată, a reţinut în mod greşit că Ministerul nu a făcut dovada contrară calculului depus de reclamant, atât timp cât nu există cadrul legal pentru a stabili compensaţiile prevăzute de art. 97 din Legea nr. 46/2008, întrucât nu au fost publicate în Monitorul Oficial normele metodologice prin care să se stabilească modalitatea de calcul a compensaţiilor.

Cu privire la dobânda legală, recurentul critică soluţia instanţei de fond, arătând, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Recurentul-pârât critică soluţia instanţei de fond şi cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, susţinând că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., întrucât culpa procesuală nu aparţine Ministerului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Obştea Ciocadia nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

La data de 09.08.2017 intimata-reclamantă a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 08 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte a dispus rectificarea citativului, în sensul conceptării, în calitate de recurent-pârât, a Ministerului Apelor şi Pădurilor, în calitate de continuator al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, potrivit modificărilor legislative operate prin dispoziţiile O.U.G. nr. 1/2017 şi H.G. nr. 20/2017.

La data de 26 aprilie 2017, recurentul-pârât Ministerul Apelor şi Pădurilor a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere cu privire la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, intitulat "Concluzii scrise".

Constatând că raportul de admisibilitate în principiu a fost comunicat intimatei-reclamante Obştea Ciocadia la o adresă eronată, completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, recomunicarea raportului către această parte, cu menţiunea de a formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 3 noiembrie 2017, intimata-reclamantă Obştea Ciocadia a înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac la data de 09 mai 2018.

La termenul de judecată din 09 mai 2018, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor, ca motiv de recurs de ordine publică, excepţia prescrierii dreptului de a solicita compensaţii aferente anului 2007.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, precum şi în raport de motivul de ordine publică invocat, din oficiu, de instanţa de recurs, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor este fondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ a fost învestită de către reclamanta Obştea Ciocadia cu o acţiune în pretenţii îndreptată împotriva pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor, creanţa fiind generată de interdicţia legală a recoltării produselor de masă lemnoasă pentru suprafaţa de pădure de 240 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T1 şi T2, asupra căreia reclamanta exercită dreptul de proprietate. S-a susţinut că restricţiilor de recoltare prevăzute de amenajamentele silvice le corespunde dreptul proprietarilor de a beneficia de compensaţii, conform dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.

Pretenţiile au fost evaluate de către reclamant la suma de 95.543,30 RON (la care se adaugă dobânzi), fiind aferente anului 2007.

Raportat la obiectul cauzei şi la perioada pentru care au fost calculate pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată (anul 2007), pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor a invocat, în faţa instanţei de fond, între altele, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie respinsă de instanţa de fond, ca neîntemeiată.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă de prima instanţă cu motivarea că dreptul reclamantei a fost afectat de o condiţie suspensivă, respectiv de obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, decizie ce a fost emisă la data de 19.07.2012, de la acest moment începând să curgă şi termenul de prescripţie.

Având în vedere că prescripţia dreptului la acţiune a constituit una dintre apărările formulate în fond de Ministerul pârât, că soluţia instanţei de fond asupra excepţiei nu a fost recurată şi că, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 1/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, excepţia prescripţiei extinctive, supusă regimului juridic prevăzut de Decretul nr. 167/1958, este de ordine publică, putând fi invocată din oficiu de către instanţele de judecată, Înalta Curte apreciază că se impune reanalizarea excepţiei, din oficiu, ca motiv de ordine publică.

Astfel, Înalta Curte constată a fi nefondată soluţia primei instanţe referitoare la respingerea excepţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât.

Pentru o corectă analiză a datei de început şi a momentului împlinirii termenului de prescripţie, dar şi a incidenţei unor eventuale cauze de suspendare a acestui termen, este necesar a se determina actul normativ aplicabil litigiului dedus judecăţii, în raport de modificările legislative survenite.

Pretenţiile deduse judecăţii de către reclamantă sunt aferente anului 2007, data naşterii dreptului la acţiune situându-se, din punct de vedere cronologic, anterior datei de intrare în vigoare a C. civ. din 2009 (01.10.2011) şi, implicit, anterior abrogării Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

În acord cu Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 12 iunie 2017, natura juridică a creanţei referitoare la compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, este una civilă, supusă termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de legea civilă, iar termenul de prescripţie pentru compensaţii acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia.

Înalta Curte reţine că prescripţiile începute înainte de abrogarea Decretului nr. 167/1958 sunt reglementate de acest act normativ, concluzie fondată pe prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care dispun că prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ., sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta pretinde o creanţă de natură civilă aferentă anului 2007, iar prescripţiile începute pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2011 sunt supuse dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, Înalta Curte va analiza excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin prisma acestor prevederi legale, reţinând că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie este de 3 ani.

Din analiza actelor dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii aferente anului 2007, a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 10 septembrie 2014, după ce intimata-reclamantă s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, solicitând avizarea la plată a sumei de 95.543,30 RON, conform adresei nr. x/2014 .

Termenul de prescripţie aferent creanţei născute în anul 2007 a început să curgă la data de 01.01.2008 şi s-a împlinit la data de 01.01.2011, astfel încât, la data sesizării instanţei de judecată, dar şi la data solicitării de avizare a plăţii, dreptul material la acţiune al reclamantei era prescris.

Într-adevăr, prin dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, s-a stabilit că: "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.", aceste prevederi legale constituind fundamentul concluziei primei instanţe privitor la naşterea dreptului la acţiune la data de 19.07.2012, care reprezintă data emiterii Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final.

Înalta Curte reţine că, prin Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iunie 2017, cu rol de unificare a practicii, s-a reţinut că:

"Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiţie suspensivă, în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obţinerea compensaţilor aferente anilor 2007, 2008, 2009 (...)."

La adoptarea acestei Soluţii de principiu s-a avut în vedere că prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 se referă strict la compensaţiile pentru care dreptul de acordare ar lua naştere începând cu data de 1 ianuarie 2010, chestiune de drept care a fost dezlegată prin Decizia nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegare obligatorie pentru instanţe de la data la care decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 11 februarie 2016.

Prin decizia respectivă, s-a stabilit că:

"Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010."

În consecinţă, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu reglementează o condiţie suspensivă privind naşterea dreptului la acţiune pentru compensaţiile solicitate de persoanele interesate, aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 2010.

Întrucât prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu au incidenţă asupra termenului de prescripţie, în ceea ce priveşte pretenţiile deduse judecăţii şi nu se invocă un alt caz de suspendare sau întrerupere a curgerii termenului de prescripţie, acesta s-a împlinit, astfel cum s-a arătat mai sus, la data de 01.01.2011, anterior sesizării instanţei de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază a fi întemeiat motivul de recurs de ordine publică, invocat din oficiu, referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, aspect de natură a atrage casarea hotărârii de fond şi reformarea soluţiei primei instanţe, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte limitele casării, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond cu privire la excepţiile necompetenţei materiale a curţii de apel, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor şi a prematurităţii acţiunii, invocate de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, nu au făcut obiectul recursului declarat în cauză, astfel încât Înalta Curte va menţine dispoziţiile din sentinţa atacată cu privire la aceste excepţii.

De asemenea, Înalta Curte reţine că recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor a fost întemeiat şi pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că pârâtul nu a prezentat o motivare circumstanţiată acestui motiv de recurs, criticile expuse raportându-se la aspecte ce ţin de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale, circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, atât ca urmare a neînfăţişării unor critici care să susţină acest motiv de casare, cât şi ca urmare a faptului că, în raport de considerentele hotărârii atacate, aceasta explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a pronunţat soluţia în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va respinge acţiunea ca fiind prescrisă, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 86 din 16 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Obştea Ciocadia, prin Preşedinte A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, ca fiind prescrisă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2018.