Liability for transferred cinema assets: characterization as passive vs. active under statutory expropriation and applicable VAT rate

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor România Film a solicitat nulitatea transferului cu plata a mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, conform Protocolului de predare-primire din 28.06.2010, încheiat între Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Târgovişte şi Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "România Film" restituirea de către pârâtă, a sumei de 473.818,99 RON reprezentând contravaloarea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar transferate Municipiului Târgovişte, achitata cu O.P. nr. xC/26.03.2013, în baza facturii seria x nr. x din 02.04.2012; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Prin sentinţa civilă nr. 2139 din 24 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x, s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe sub nr. x/2014 la data de 10.07.2015.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2579 din 14 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x, s-a admis în parte acţiunea; a fost anulat parţial Protocolul de predare-primire a cinematografului A. din Târgovişte încheiat la data de 28.06.2010 între Consiliul Local al Municipiului Târgovişte şi B., în ceea ce priveşte suma datorată de Consiliul Local al Municipiului Târgovişte către B., care este reprezentată doar de valoarea investiţiilor realizate şi achitate de pârâtă către S.C. C. S.R.L. în cuantum total de 450.626,82 RON; a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 23.192,17 RON, reprezentând plată nedatorată.

2. Recursurile

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul Municipiul Târgovişte şi pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor România Film au formulat recursuri, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

2.1. Recursul formulat de către recurentul - reclamant Municipiul Târgovişte

S-a solicitat de către recurentul - reclamant Municipiul Târgovişte admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate în sensul anulării în tot a transferului cu plată a mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, conform protocolului de predare-primire din 28.06.2010, încheiat între Unitatea administrativ teritorială Municipiul Târgovişte şi Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - România Film, precum şi obligarea intimatei - pârâte la restituirea sumei de 473.818,99 RON reprezentând contravaloarea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar transferate Municipiului Târgovişte, achitată cu OP nr. xC/26.03.2013, în baza facturii seria x nr. x din 02.04.2012.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

2.1.1. Considerând că investiţiile realizate de către S.C. C. S.R.L. pentru amenajarea cinematografului A. reprezentau elemente de pasiv întrucât costurile acestora nu fuseseră achitate de B., instanţa de fond s-a raportat în mod greşit la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008 şi nu la data încheierii Protocolului de predare-primire a imobilului, respectiv 28.06.2010.

Împrejurarea că încheierea protocolului a fost întârziată nu reprezintă un motiv pentru care să se poată considera că investiţiile realizate pentru amenajare erau elemente de pasiv, câtă vreme contravaloarea acestora fusese achitată de RADEF anterior încheierii protocolului, respectiv la 18.05.2010 şi 16.06.2010, devenind prin urmare active ale intimatei-pârâte.

Acest aspect rezultă din chiar înscrisul depus la dosarul cauzei de către intimata-pârâtă, respectiv Protocolul de discuţie nr. X/17.05.2010, unde se consemnează că RADEF înţelege să recunoască şi să îşi însuşească aceste lucrări realizate în activ, până la concurenţa sumei de 90 000 euro, reprezentând sistem aparat de proiecţie şi sunet, montaj sistem aparat de proiecţie şi sunet, inclusiv cablări şi amenajare 2008-instalaţie electrică de încălzire. De asemenea, RADEF recunoaşte că toate bunurile cuprinse în obiectul investiţiilor realizate de S.C. C. S.R.L. în cadrul cinematografului A. din Târgovişte au devenit bunuri imobile prin destinaţie şi au fost încorporate prin accesiune imobilului respectiv. Prin urmare, investiţiile realizate nu pot fi considerate elemente de pasiv aşa cum în mod greşit şi cu ignorarea înscrisurilor depuse chiar de intimata-pârâtă, a reţinut prima instanţă.

Este adevărat că Municipiul Târgovişte, potrivit art. 2 alin. (4) din protocol, în calitate de primitor al imobilului, se obligă către RADEF, în calitate de predător al imobilului, să îi achite contravaloarea pasivului aferent cinematografului, dar în procesul-verbal de predare-primire nr. x/07.07.2010 nu se face referire la obligaţii de plată faţă de furnizori/creditori, bugete publice, pe care intimata să le fi avut înregistrate în contabilitate şi care să fi fost transferate autorităţii locale.

Nici Lista anexă la Protocolul de predare-primire din 28.06.2010 nu cuprinde nicio obligaţie curentă a RADEF provenită din evenimente anterioare care să fi fost transferată autorităţii locale drept pasiv, ci numai o situaţie a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar aparţinând cinematografului A.. De aceea, situaţia reală de la momentul încheierii Protocolului era aceea că RADEF înregistra doar active ce trebuiau predate Consiliului Local al Municipiului Târgovişte şi nu înregistra pasive, respectiv obligaţii de plată faţă de furnizori/creditori, pe care să le transfere concomitent, acestuia.

Temeiul legal care a stat la baza semnării Protocolului a fost Legea nr. 303/2008 care nu prevedea plata contravalorii pasivului de către primitorii bunurilor, specificând-referitor la trecerea bunurilor din domeniul privat al statului în domeniul public, că bunurile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea privată a unităţilor administrativ teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, iar odată cu transferul imobilelor, consiliile locale vor prelua activul şi pasivul aferente fiecărei săli de spectacol sau grădini de spectacol cinematografic pe care o primesc în administrare.

În concluzie, raportat la dispoziţiile Legii nr. 303/2008, rezultă că UATM Târgovişte nu datora RADEF "România Film" suma de 473.818,99 RON, întrucât la data predării/preluării nu erau înregistrate în contabilitate obligaţii de plată care să fie transferate autorităţii legale.

2.1.2. De asemenea, s-a susţinut de către recurentul - reclamant că prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la consecinţa declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. II pct. 2 din Legea nr. 303/2008.

Prin Decizia nr. 269/2010, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. II pct. 2 sunt neconstituţionale, în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor şi al grădinilor de spectacol cinematografic. Or, suma de 450 626,82 RON a fost achitată de RADEF integral la data de 16.06.2010, devenind proprietara acestor bunuri. Prin urmare, având în vedere că la data emiterii facturii către Municipiul Bucureşti (02.04.2012), raportul contractual de locaţiune între pârâtă şi S.C. C. S.R.L. încetase prin ajungere la termen, iar bunurile rezultate în urma realizării lucrărilor de modernizare şi dotare a cinematografului A. se aflau deja în proprietatea intimatei-pârâte RADEF, ca urmare a despăgubirii fostului locatar, este de observat că în speţă nu se află în situaţia pentru care s-a reţinut neconstituţionalitatea, respectiv aceea ca bunurile mobile aflate în interiorul cinematografului să fie proprietatea unor persoane fizice sau juridice de drept privat, bunurile mobile devenind proprietatea intimatei RADEF de la data achitării integrale a contravalorii acestora.

2.1.3. Deşi invocată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanţa nu a analizat împrejurarea că transferul cu plata activelor este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, aceasta apreciind relevante în speţă doar dispoziţiile pct. 8 alin. (1)-(5) din Legea nr. 303/2008, fără a avea în vedere susţinerile reclamantei.

Conform art. 1179 alin. (1) din C. civ., cauza licită şi morală este o condiţie esenţială de validitate a unui contract, iar conţinutul acestei condiţii este precizat de art. 1236 alin. (2) din C. civ., potrivit căruia cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice. În cazul de faţă, scopul imediat este caracteristic unei convenţii sinalagmatice şi vizează contraprestaţia; din punct de vedere al vânzătoarei, obiectivul urmărit la momentul emiterii facturii fiscale a fost de a înstrăina autorităţii publice locale nişte bunuri (mijloace fixe şi bunuri de inventar) care, potrivit art. II pct. 2 şi 4 din Legea nr. 303/2008, trebuiau să fie predate gratuit Consiliului Local Târgovişte, odată cu transferul sălii de spectacol cinematografic.

În aprecierea unei cauze ilicite, trebuie avută în vedere şi intenţia părţilor la momentul încheierii convenţiei, care a fost aceea de a achita contravaloarea pasivului, iar nu a activului pentru care a fost emisă factura fiscală. La momentul încheierii protocolului, intimata-pârâtă nu înregistra pasive, astfel că scopul urmărit de intimata prin emiterea facturii fiscale pentru contravaloarea bunurilor mobile se circumscrie unei cauze ilicite, de natură a atrage nulitatea absolută a transferului cu plată efectuat între părţi. Actul prin intermediul căruia intimata a urmărit obţinerea plăţii pentru bunuri care trebuiau predate gratuit nu poate fi considerat conform legii.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În temeiul art. 223 alin. (3) din C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.

2.2. Recursul formulat de către recurenta - pârâtă Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor România Film

S-a solicitat de către recurenta - pârâtă Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor România Film admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, arătându-se că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material.

În motivarea cererii de recurs, după o largă expunere a situaţiei de fapt şi a celor reţinute de prima instanţă, s-au arătat următoarele:

S-a apreciat că, în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 269 din 16 martie 2010 a Curţii Constituţionale aplicabilă prezentei speţe, transferul cu plată al mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, conform protocolului de predare-primire din 28.06.2010 încheiat între reclamantă şi regie, în baza facturii fiscale seria x nr. x din 02.04.2012 care a fost achitată cu OP nr. xC/26.03.2013, nu poate fi lovit de nulitate absolută, întrucât a fost încheiat pentru o cauză licită.

Cu privire la soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de obligare a regiei la restituirea către aceasta a sumei de 23192,17 RON, s-a susţinut de către recurenta-pârâtă că diferenţele de sume apar ca urmare a modificării nivelului practicat pentru TVA în anul 2010, respectiv 19 %, faţă de cel de la nivelul plăţii creanţei, din anul 2013, respectiv de 24%.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.3. Recurentele nu au formulat întâmpinări faţă de recursurile reciproce.

3. Procedura în faţa instanţei de recurs

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 13 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

3.2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

3.2.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Prin Protocolul de predare-primire încheiat la data de 28.06.2010 între Consiliul Local al Municipiului Târgovişte şi B., s-a realizat predare-primirea imobilului (construcţie şi teren) cinematograf A. din Târgovişte din domeniul privat al statului şi adminsitrarea B. în domeniul public al Municipiului Târgovişte şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Târgovişte.

Protocolul a fost încheiat în baza prevederilor Legii nr. 303/2008 şi prin protocol s-a stabilit (art. 2 alin. (4) faptul ca primitorul să achite contravaloarea pasivului aferent cinematografului conform listei anexate la protocol, listă care cuprinde mijloace fixe şi obiecte de inventar şi în care s-a prevăzut că "pentru mijloacele fixe şi obiectele de inventar predate cu proces-verbal în sumă de 382.112,09 RON + TVA, B. va emite factură".

O astfel de factură a fost emisă la data de 02.04.2012 având numărul x PJ pentru suma totală de 473.818,99 RON (382.112,09 RON +91.706,90 RON TVA) şi a fost achitată de reclamantă prin ordinul de plată nr. x/26.03.2013.

Prin acţiunea de faţă, reclamantul Municipiul Târgovişte invocă nulitatea Protocolului de predare primire încheiat la data de 28.06.2010 şi solicită restituirea sumei de 473.818,99 RON, invocând faptul că acesta nu respectă dispoziţiile pct. II din Legea nr. 303/2008 din cuprinsul cărora ar rezulta că trecerea elementelor de activ reprezentate de cinematografe din domeniul privat al statului şi administrarea B. în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale locale se realizează gratuit.

3.2.2. Analiza motivelor de casare, întemeiate pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2.2.1. Recursul formulat de recurentul - reclamant Municipiul Târgovişte

În drept, art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia a fost modificat prin Legea nr. 303 din 3 decembrie 2008 după cum urmează:

"Art. II 1. La data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România-Film, împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective.

2. Bunurile mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

3. Odată cu transferul imobilelor prevăzute la pct. 1, consiliile locale vor prelua de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România-Film personalul aferent, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Odată cu transferul imobilelor prevăzute la pct. 1, consiliile locale respective vor prelua activul şi pasivul aferente fiecărei săli sau grădini de spectacol cinematografic pe care o primesc în administrare."

Prin Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 (astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia) şi a statuat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, precum şi a dispoziţiilor art. II pct. 2, în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor şi al grădinilor de spectacol cinematografic.

Ceea ce interesează în cauza de faţă sunt dispoziţiile art. II pct. 2 din Legea nr. 328/2006.

În considerente, Curtea Constituţională a arătat că dispoziţiile art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 contravin prevederilor art. 44, respectiv art. 136 alin. (4) din Constituţie. Dispoziţiile art. II pct. 2 încalcă dreptul persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat care au în proprietate bunurile mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, întrucât acestea trec, potrivit legii, în proprietatea privată a unităţii lor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Dacă art. II pct. 1 dispune trecerea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, pct. 2 al aceluiaşi articol prevede trecerea bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, fără nicio distincţie în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate asupra acestor bunuri. Aşa cum arată şi art. II pct. 11 din lege, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic puteau constitui, la data preluării lor, obiectul unor contracte de închiriere în temeiul cărora persoane fizice sau persoane juridice de drept privat ar fi putut efectua lucrări de investiţii sau diverse alte achiziţii, concretizate în bunuri mobile aflate în inventarul spaţiului închiriat şi asupra cărora acestea au drept de proprietate. Trecerea prin lege a acestei categorii de bunuri în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, fără distincţie în privinţa titularului dreptului de proprietate şi fără a stipula condiţiile de despăgubire a acestuia, încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită şi garantată în mod egal de lege, indiferent de titular. Prin urmare, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. II pct. 2 sunt neconstituţionale în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor şi al grădinilor de spectacol cinematografic.

Înalta Curte constată că imobilele cu destinaţia de cinematografe au trecut în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale respective prin efectul Legii nr. 303/2008, iar protocolul de predare-primire care se încheie, punctual, pentru fiecare imobil în parte, între unitatea administrativ-teritorială şi administratorul B. nu are natura juridică a unui titlu de proprietate, fiind, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, doar modalitatea practică de preluare a acestor imobile.

În acest sens sunt şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 265 din 23 aprilie 2010, nr. 980 şi Decizia nr. 981 din 22 noiembrie 2012, prin care s-a statuat că, în conformitate cu prevederile art. II pct. 1 din Legea nr. 328/2006, modificată prin Legea nr. 303/2008, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic au trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale.

Mai mult, în legătură cu natura juridică a protocolului de predare/primire a imobilelor în cauză, reglementat prin dispoziţiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-a statuat, în deciziile menţionate, că acesta reprezintă "modalitatea practică prin care unitatea administrativ-teritorială preia în proprietate publică şi spre administrare bunurile mobile şi imobile prevăzute la pct. 1-4 din actul normativ criticat", adică obligaţia de predare a acestor imobile.

Din interpretarea punctului 8 din actul normativ indicat, subpunctele 1 şi 5, rezultă fără putinţă de tăgadă că aceste dispoziţii instituie dreptul de proprietate al comunităţii locale asupra sălilor de cinematograf şi grădinilor de spectacol, iar pârâta RADEF a avut obligaţia de a se conforma dispoziţiilor legale, în sensul de a încheia protocolul de predare - primire a acestor săli.

În concluzie, transferul dreptului de proprietate asupra sălilor de cinematograf şi grădinilor de spectacol, împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România-Film în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective, s-a produs în temeiul Legii nr. 303/2008 la data intrării în vigoare a acestei legi. Din interpretarea dispoziţiilor legale expuse mai sus, rezultă în mod clar, faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008, sălile de cinematograf şi spectacole aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea RADEF "România Film", sunt scoase, prin efectul legii, din proprietatea privată a statului şi trec, de drept, în proprietatea unităţilor administrativ teritoriale. Legea nr. 303/2008 constituie, aşadar, izvor al dreptului de proprietate publică având ca titular unitatea administrativ - teritorială.

Pornind de la această premisă, statuată în conformitate cu jurisprudenţa unitară a instanţei supreme, problema de drept supusă dezlegării în prezentul recurs este calificarea costului investiţiilor realizate de către terţul S.C. C. S.R.L. pentru amenajarea cinematografului A. şi achitate de către recurenta-pârâtă terţului, iar apoi facturate recurentului-reclamant, respectiv dacă aceste costuri reprezentau activ sau pasiv.

Prin protocolul de predare-primire s-a stabilit (la art. 2 alin. (4) faptul ca primitorul să achite contravaloarea pasivului aferent cinematografului conform listei anexate la protocol, listă care cuprinde mijloace fixe şi obiecte de inventar şi în care s-a prevăzut că "pentru mijloacele fixe şi obiectele de inventar predate cu proces-verbal în sumă de 382.112,09 RON + TVA, B. va emite factură".

Pe de o parte, recurentul-reclamant susţine că aceste mijloace fixe şi obiecte de inventar reprezentau activ la data încheierii Protocolului de predare-primire a imobilului, respectiv 28.06.2010.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă susţine că aceste mijloace fixe şi obiecte de inventar reprezentau pasiv la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008.

Într-un prim motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că în mod greşit a statuat prima instanţă faptul că investiţiile reprezentau elemente de pasiv întrucât costurile acestora nu fuseseră achitate de B., instanţa de fond raportându-se în mod greşit la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008 şi nu la data încheierii Protocolului de predare-primire a imobilului, respectiv 28.06.2010.

Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv de casare, cât timp calificarea ca activ sau pasiv al unui patrimoniu trebuie raportată la momentul la care a operat efectiv transferul dreptului de proprietate asupra respectivului patrimoniu în temeiul legii, iar nu la momentul încheierii ulterioare a protocolului de predare-primire (care reprezintă operaţiunea administrativă ce pune în aplicare obligaţia de predare-primire, obligaţie distinctă de aceea de a transfera dreptul de proprietate). Cu alte cuvinte, în raportul juridic dintre RADEF şi terţ, la momentul transferării dreptului de proprietate (obligaţia de transfer al dreptului de proprietate fiind executată la momentul intrării în vigoare a legii nr. 303/2008), contravaloarea acestor investiţii făcute de terţ nu fusese încă achitată de RADEF către terţ şi reprezenta pasiv al patrimoniului cinematografului A..

Menţiunile din protocolul de predare-primire referitoare la active sunt corecte, din perspectiva raportului juridic dintre RADEF şi Municipiul Târgovişte şi la momentul încheierii protocolului de predare-primire a bunurilor.

Însă, art. II pct. 4 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 303 din 3 decembrie 2008 care prevede preluarea pasivului odată cu transferul imobilelor prevăzute la pct. 1, trebuie înţeles şi aplicat în legătură cu celelalte puncte ale aceluiaşi articol, astfel că raportarea se face tot la momentul transferului dreptului de proprietate, deci al intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008.

Faptul că procesul-verbal de predare-primire nr. x/07.07.2010 nu face referire la obligaţii de plată faţă de furnizori/creditori, bugete publice, pe care intimata să le fi avut înregistrate în contabilitate şi care să fi fost transferate autorităţii locale şi că nici Lista anexă la Protocolul de predare-primire din 28.06.2010 nu cuprinde nicio obligaţie curentă a RADEF provenită din evenimente anterioare care să fi fost transferată autorităţii locale drept pasiv, ci numai o situaţie a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar aparţinând cinematografului A., nu prezintă relevanţă din perspectiva calificării acestor investiţii, pentru raţiunile ce au fost expuse anterior.

Este incorectă susţinerea recurentului-reclamant, în sensul că Legea nr. 303/2008 nu prevedea plata contravalorii pasivului de către primitorii bunurilor, cât timp punctul 4 al art. II statua în sensul că transferul imobilelor se va face cu preluarea activului şi a pasivului aferente fiecărei săli de spectacol sau grădini de spectacol cinematografic pe care o primesc în administrare; or, o preluare a pasivului reprezintă indirect o asumare a obligaţiei de plată a pasivului.

În concluzie, investiţiile făcute de terţ reprezentau pasiv al RADEF la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008.

De asemenea, în cadrul unui alt motiv de casare, s-a susţinut de către recurentul - reclamant că prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la consecinţa declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. II pct. 2 din Legea nr. 303/2008. Înalta Curte constată că este nefondată această critică, cât timp prima instanţă a analizat în conţinutul considerentelor efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 269/16.03.2010.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că instanţa nu a analizat împrejurarea că transferul cu plata activelor este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, aceasta apreciind relevante în speţă doar dispoziţiile pct. 8 alin. (1)-(5) din Legea nr. 303/2008, fără a avea în vedere susţinerile reclamantei. Înalta Curte constată că deşi prima instanţă nu a analizat în concret subargumentele legate de aspectele privind cauza ilicită, aceasta a reţinut că în mod legal prin Protocolul încheiat la data de 28.06.2010 s-a stabilit ca reclamanta să achite pârâtei contravaloarea pasivului cinematografului A. care era reprezentat de valoarea investiţiilor realizate şi achitate de pârâtă către S.C. C. S.R.L.. Or, constatând legalitatea acestei obligări la plata contravalorii investiţiilor, implicit au fost respinse toate viciile de nelegalitate invocate de reclamant, deci şi cele referitoare la cauza ilicită.

În concluzie, recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat.

3.2.2.2. Recursul formulat de către recurenta - pârâtă Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor România Film

Recursul vizează soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de obligare a pârâtei la restituirea către aceasta a sumei de 23192,17 RON.

Prima instanţă a constatat că sumele achitate de pârâtă către terţul S.C. C. S.R.L. au fost în cuantum total de 450.626,82 RON, în timp ce reclamanta a achitat pârâtei o sumă mai mare, în cuantum de 473.818.99 RON, diferenţa plătită în plus neavând astfel vreun temei legal.

Prin cererea de recurs, pârâta a arătat că diferenţele de sume apar ca urmare a modificării nivelului practicat pentru TVA în anul 2010, respectiv 19%, faţă de cel de la nivelul plăţii creanţei, din anul 2013, respectiv de 24%.

Înalta Curte constată că suma cuprinsă în factura emisă de către pârâtă către reclamant cu nr. x din 02.04.2012 a fost achitată prin OP nr. x C din 26.03.2013, iar la data emiterii facturii, nivelul TVA-ului era de 24 %.

Conform prev. art. 134 din Codul fiscal:

"Faptul generator şi exigibilitatea - definiţii

(1) Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.

(2) Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.

(3) Exigibilitatea plăţii taxei reprezintă data la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 alin. (1). Această dată determină şi momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.

(4) Regimul de impozitare aplicabil pentru operaţiunile impozabile este regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 1342 alin. (2), pentru care se aplică regimul de impozitare în vigoare la data exigibilităţii taxei."

Conform prev. art. 1341 alin. (1) din Codul fiscal, intitulat "Faptul generator pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii", "faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol."

Conform prev. art. 1341 alin. (6) teza I din Codul fiscal:

"Pentru livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile, data livrării este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar."

Conform art. 140 alin. (3) din Codul fiscal, "cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 1342alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei."

Ca urmare, se aplică cota de TVA în vigoare la data intervenirii faptului generator, care constă în data livrării bunurilor. Or, această dată este cea a emiterii facturii de către pârâtă, data la care a intervenit transferul dreptului de a dispune de bunurile respective ca şi un proprietar. Ca atare, în mod corect a facturat pârâta către reclamant TVA majorat în cuantum de 24%, aspect sub care se impune admiterea recursului pârâtei şi casarea sentinţei.

3.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - România Film, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge în totalitate acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Târgovişte în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - România Film, ca nefondată; va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Târgovişte, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - România Film împotriva sentinţei nr. 2579 din 14 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x în contradictoriu cu recurentul-reclamant Municipiul Târgovişte.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge în totalitate acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Târgovişte în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - România Film, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei nr. 2579 din 14 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x în contradictoriu cu recurenta-pârâtă Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - România Film, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2018.