Unconstitutionality exception regarding declaratory actions rejected as inadmissible; appeal dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the request for referral to the Constitutional Court. The dispute arose from a civil action seeking the annulment of administrative examination sessions and disciplinary sanctions, during which the plaintiff raised an unconstitutionality exception against Article 35 of the Code of Civil Procedure (regulating declaratory actions) in relation to Article 52 of the Constitution. The courts ruled that the exception was inadmissible because the challenged norm lacked the requisite connection to the merits of the case; since the plaintiff's action was characterized as one for realization (annulment of administrative acts) rather than a pure declaratory action, Article 35 C.Civ.P. did not have direct incidence on the solution of the cause, failing the cumulative admissibility conditions under Article 29(1) of Law No. 47/1992.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 din C. proc. civ, art. 35 C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496; Unconstitutionality exception regarding declaratory actions rejected as inadmissible; appeal dismissed: The dispute arose from a civil action seeking the annulment of administrative examination sessions and disciplinary sanctions, during which the plaintiff raised an unconstitutionality exception against Article 35 of the Code of Civil Procedure (regulating declaratory actions) in relation to Article 52 of the Constitution. The courts ruled that the exception was inadmissible because the challenged norm lacked the requisite connection to the merits of the case; since the plaintiff's action was characterized as one for realization (annulment of administrative acts) rather than a pure declaratory action, Article 35 C.Civ.P. did not have direct incidence on the solution of the cause, failing the cumulative admissibility conditions under Article 29(1) of Law No. 47/1992.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis for dismissing the appeal and confirming that the lower court's decision is not subject to cassation.
Procedural rule applied in the dispositive to govern the resolution of the appeal in administrative and fiscal litigation.
Full text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Litigiul dedus judecăţii şi cadrul procesual
Asupra prezentei cauze constată următoarele:
Prin cererea din 6 ianuarie 2017 înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, dosar x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat instanţei să constate lipsa răspunsului pârâtului la petiţia formulată de reclamant în data de 29.06.2016, să dispună sancţionarea disciplinară a funcţionarilor responsabili, prezentarea de către pârât a copiilor după competenţele profesionale a celor 22 de persoane din cadrul I.G.S.U. şi anularea sesiunilor de examen din data de 21-22.06.2016.
Pentru termenul de judecată din data de 14 iunie 2017, reclamantul a formulat o cerere prin care a înţeles să invoce excepţia de necostituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. proc. civ., normă pe care o apreciază ca fiind neconstituţională în raport de prevederile art. 52 din Constituţia României.
Curtea de Apel Cluj, secţia a- II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, prin încheierea nr. 73/CA/2017 din 14 iunie 2017, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 52 din Constituţie, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa, analizând cererea a reţinut că potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
În speţă, instanţa a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, de către una din părţile din proces, nu a făcut anterior obiectul unei decizii a Curţii Constituţionale de declarare a neconstituţionalităţii iar textul de lege pretins neconstituţional este în vigoare.
Mai susţine instanţa că o ultimă condiţie de admisibilitate necesară a fi îndeplinită este ca textul de lege criticat ca neconstituţional să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut că potrivit art. 35 C. proc. civ. "cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege."
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că are ca obiect de reglementare situaţia acţiunilor în constatare şi a condiţiilor necesare a fi îndeplinite pentru ca astfel de acţiuni să fie admisibile
În speţă, instanţa a constatat că obiectul cauzei îl constituie cererea de anulare a sesiunilor de examinare organizate de pârâtă în datele de 21-22 iunie 2016.
Aşadar, instanţa a constatat că acţiunea formulată de reclamant este una în anularea unor acte administrative, iar această acţiune are natura juridică a unei acţiuni în realizare.
În concluzie, instanţa a reţinutt că nefiind vorba despre o acţiune în constatare în cazul celei introduse de reclamant, că textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare.
Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii nr. 73/CA/2017 din data de 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a promovat recurs reclamatul A.
Deşi nu aduce critici clare de nelegaliate a încheierii atacate, reluând susţinerile expuse din faţa instanţei de fond, în esenţă, a arătat că în mod greşit instanţa a respins excepţia de neconstituţionaliate, ca inadmisibilă.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat.
Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei, este de observat că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Cu privire la condiţia care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, este de menţionat că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
Pentru a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă, instanţa a reţinut că potrivit art. 35 C. proc. civ. "cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege." Din interpretarea acestui text de lege rezultă că are ca obiect de reglementare situaţia acţiunilor în constatare şi a condiţiilor necesare a fi îndeplinite pentru ca astfel de acţiuni să fie admisibile.
Faţă de acest aspect instanţa de fond a constatat că acţiunea formulată de reclamant este una în anularea unor acte administrative, iar această acţiune are natura juridică a unei acţiuni în realizare.
Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Considerentele exprimate de instanţa de contencios sunt valabile şi în prezenta cauză, motiv pentru care Înalta Curtea reţine că argumentele recurentului, referitoare la soluţia de respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 52 din Constituţia României, sunt nefondate.
În concluzie nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea 47/92, republicată, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale,ca inadmisibilă, este legală, aşa încât încheierea atacată nu este supusă cazului de casare prev. de art. 496. C. proc. civ. Înalta Curte constată că nu există motive pentru modificarea sau casarea hotărârii (încheierii) instanţei de fond
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse în prezenta decizie, în temeiul art. 496 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 73/CA/2017 pronunţată la data de 14 iunie 2017 de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2017.