Motion to annul rejected: prior decision stands, omission claim fails to reopen settled dispute

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotătârea atacată

Prin Decizia nr. 2616 pronunţată la data de 18 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de S.C. A. S.R.L. atât împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 13 ianuarie 2016 cât şi împotriva sentinţei nr. 6/2016 din 20 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unor înscrisuri apărute după pronunţarea acesteia; dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. referindu-se exclusiv la situaţia în care înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizate prin hotărârea atacată; concluzie desprinsă din împrejurarea că dispoziţiile mai sus menţionate se referă la " descoperirea înscrisului " care a fost reţinut de partea adversă sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o cauză mai presus de voinţa părţii interesate. Această cerinţă este esenţială, deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate şi autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

În altă ordine, Înalta Curte, analizând cererea de recurs a constatat că recurenta a indicat, ca şi temei de drept al recursului, dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., fără a formula însă critici la adresa hotărârii pronunţată de prima instanţă, care să poată fi încadrate în aceste dispoziţii; instanţa de control judiciar reţinând că instanţa de fond a analizat condiţiile cererii de revizuire în raport de motivele invocate de revizuentă, astfel că aspectele invocate în recurs nu sunt dovedite.

Analizând sentinţa recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dispoziţii ce prevăd că se poate dispune casarea hotărârii " când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.", şi implicit prin raportare la dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii ce prevăd că " actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent de vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie", Înalta Curte a apreciat că recurenta nu a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă, actele de procedură efectuate în etapa cercetării procesului asigurând întreaga desfăşurare a procesului în condiţiile legii.

De altfel, din motivele invocate de recurenta - revizuentă se poate deduce că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 ( litigiu soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 4921/22.11.2012 pronunţată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie), situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Motivele invocate în contestaţia în anulare

Recurenta-revizuentă a atacat decizia menţionată cu o contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., arătând că instanţa de recurs nu a analizat toate motivele de recurs, cenzurând în mod imparţial soluţia dată in recurs.

În concret, a arătat că instanţa de recurs s-a pronunţat, omiţând din greşeală să examineze şi să se pronunţe asupra unuia dintre motivele de recurs care vizează chiar caracterul determinanat al înscrisurilor faţă de care şi-a justificat cererea de revizuire.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, arătând că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate de recurent, iar motivele de modificare sau de casare reglementate în art. 304 C. proc. civ., a căror omisiune de cercetare este sancţionată prin art. 318 C. proc. civ., nu includ toate argumentele invocate în susţinerea lor.

Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

După examinarea motivelor contestaţiei în anulare se constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Obiectul contestaţiei în anulare îl constituie decizia nr. 2616 din 18 octombrie 2016 a Înaltei Curţi prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de declarat de revizuenta S.C. A. S.R.L. atât împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 13 ianuarie 2016 cât şi împotriva sentinţei nr. 6/2016 din 20 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. .318 teza a II-a C. proc. civ.

Cu privire la acest motiv prevăzut în art. 318 teza a II-a C. proc. civ. ("…când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".)

Verificând conţinutul motivelor de recurs şi al deciziei pronunţate în cauză, Înalta Curte constată că argumentele contestatoarei potrivit cărora instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra unor motive de casare ce vizau nelegalitatea cât şi netemeinicia sentinţei atacate, nu sunt fondate.

Mai întâi, se poate observa că nu au fost indicate motivele de casare/modificare ce au fost omise de către instanţa de fond a fi analizate sau a se pronunţa, ci s-a invocat o problemă de fond a cauzei, ce a fost analizată de instanţa de recurs în cadrul criticilor formulate de recurentă cu privire la justificarea duratei termenului de soluţionare a dosarului de despăgubiri.

Contestatoarea nu a făcut diferenţa între motivele de casare/modificare şi argumentele arătate în sprijinul acestor motive.

Art. 318 teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. În ce priveşte contestaţia în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, este de reţinut că este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 318 C. proc. civ. (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în apel şi recurs şi, nu în contestaţia în anulare.

Pentru ca o contestaţie în anulare specială, întemeiată pe teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., să poată fi admisă trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare; această omisiune a instanţei să se fi produs din greşeală.

Prin urmare, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, nefiind posibil ca prin intermediul ei să se poată remedia greşeli de judecată, respectiv, de interpretare a actelor deduse judecăţii, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale considerate aplicabile speţei.

Pentru a fi incident motivul de contestaţie prevăzut de teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., invocat de către contestatoare, este necesar ca instanţa de recurs să fi omis din greşeală, analiza vreunuia din motivele prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de părţi, care trebuie subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.

Instanţa de recurs are obligaţia de a răspunde, punctual, criticilor formulate, fără a i se impune analiza tuturor argumentelor cuprinse în motivele de recurs, nefiind vizate de textul legal anterior citat nici nemulţumirile părţilor faţă de răspunsul la motivele de recurs. Aceasta, întrucât instanţa sesizată cu contestaţie în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea considerentelor pe temeiul cărora anumite motive de recurs au fost respinse şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual, hotărârea pronunţată în cauză.

De aceea, este de reţinut că neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăşi, o omisiune, dacă instanţa a răspuns motivelor de recurs printr-un considerent comun.

Din perspectiva celor expuse, raportat la decizia atacată pe calea contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor chestiunilor supuse controlului de legalitate, iar faptul, pretins de către contestatoare, că în motivarea soluţiei adoptate nu s-ar fi făcut referire la toate argumentele invocate de aceştia în motivele de recurs, nu echivalează cu o omisiune în sensul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Astfel, contrar susţinerilor contestatorilor, instanţa de recurs a examinat " înscrisul doveditor", respectiv Decizia nr. 1073/R/2015, sub aspectul îndeplinirii condiţiei de a fi " determinant", astfel încât dacă ar fi fost cunoscut de instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2012, acesta ar fi schimbat radical şi fundamental convingerea instanţei, încât în final s-ar fi pronunţat o soluţie diametral opusă, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului şi contrar susţinerilor recurentei - revizuiente, constată că această condiţie nu este îndeplinită, deoarece respectiva Decizie priveşte obligaţiile fiscale ale recurentei - revizuiente şi nu derularea contractului de finanţare, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 93/F din 02 mai 20112, a cărei revizuire face obiectul prezentului recurs. Această critică a fost apreciată ca nefondată de către instanţa de recurs întrucât în mod temeinic instanţa de fond a apreciat că Decizia nr. 1073/R/2015 a Curţii de Apel Braşov nu îndeplineşte condiţia de a fi determinantă deoarece:

- revizuirea are drept scop îndreptarea erorilor săvârşite în legătură cu situaţia de fapt iar prin sentinţa civilă nr. 93/F/2012 a cărei revizuire se solicită s-a pus problema aplicării dispoziţiilor legale la starea de fapt ce nu a fost contestată;

- statuează cu privire la obligaţiile fiscale ale revizuientei şi nu cu privire la derularea contractului de finanţare.

De asemenea este de reţinut că, contrar susţinerilor contestatoarei, instanţa de recurs a examinat toate criticile din motivele de recurs, considerându-le însă nefondate raportat la cele reţinute de instanţa de revizuire.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Temeiul legal al soluţiei adoptate cu privire la contestaţia în anulare

Cum, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor chestiunilor supuse controlului de legalitate, nefiind incidente dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., urmează a respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 2616 pronunţată la data de 18 octombrie 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2017.